ISTORICUL CULTURII GRAULUI

ISTORICUL CULTURII GRAULUI

Dovezile existente arata ca graul a fost folosit in alimentatia omului in perioada mezolitica (9000 - 7000 i.e.n.) in Orientul Mijlociu.

Primele vestigii de spice intregi, spiculete, glume si boabe de grau au fost gasite in Orientul Mijlociu si dateaza din perioada neolitica (7000 - 3000 i.e.n.).

Primele resturi de grau carbonizate (boabe si spiculete) au fost gasite in sapaturile de la Jarmo, o localitate situata intre Mosul si Sulemaniya in Irak. Vechimea lor se ridica la circa 6700 ani i.e.n. (Braidwood , 1950 si Braidwood, 1958; Helbaek, 1959).

La inceputul mileniului al 7-lea i.e.n. s-au abandonat formele salbatice si s-au realizat de catre om primele culturi de grau.

Din Irak, Triticum dicoccum s-a raspandit in mileniile al 7-lea pana in al 3-lea spre rasarit si apus.

Hosono (1935) si Nakao (1967) au aratat ca granele s-au extins din centrul lor de origine spre rasarit. Graul cu bobul alb s-a raspandit prin Turkestan, Sinkiang, sudul Mongoliei si nordul Chinei. Graul cu bobul rosu s-a raspandit prin Afganistan, Campia

Punjabului, poalele Himalaiei, Birmania, s-a traversat Yunnanul si Seciuanul din China, ajungand pana pe valea raului Yangtse.

Spre apus graul s-a raspandit mai intai in nordul Africii, in principal in Egipt si de aici a trecut in Sicilia, Italia, Spania, Elvetia, Franta, Anglia, Olanda, Germania, Scandinavia. O alta zona de extindere a graului a fost Iranul, Turcia, Grecia si Bazinul Dunarean.

Datele arheologice arata ca in India se cultiva cu circa 2300-1700 ani i.e.n. Triticum sphaerococcum care se mai cultiva si in prezent in unele zone (Vishnu-Mittre, 1974).

Dupa Zeven (1978) unele varietati de grau se cultivau in India cu 4500 ani i.e.n., demonstrand ca graul cultivat pentru paine a inceput sa se cultive in Africa si Europa la inceputul mileniului al 7-lea i.e.n.

In Grecia si Italia antica graul s-a cultivat din timpuri foarte vechi, fiind nevoiti sa importe din Asia, nordul Africii si Sicilia, odata cu cresterea populatiei.

Nici o specie de grau nu s-a format in Lumea Noua (America de Nord, America de Sud, Australia), in aceste continente graul a fost adus din Lumea Veche. In S.U.A. graul a ajuns din Europa apuseana in secolul al XVII-lea, iar in Canada a fost adus din Franta. In Australia graul a fost luat in cultura la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Raspandirea masiva a graului in Lumea Noua s-a produs abia in secolul al XIX-lea. Speciile de grau care s-au cultivat in Lumea

Noua au fost Triticum aestivum, T. compactum, T. durum, T. turgidum (Peterson, 1965).

In tara noastra, cultura graului este cunoscuta din timpuri stravechi. Cercetarile arheologice de la Cucuteni, judetul Iasi, arata ca graul se cultiva in neoliticul superior si epoca bronzului (3000-1000 i.e.n.). Speciile primitive de grau folosite de popoarele vechi de pe meleagurile noaste au fost T. monococcum (care s-a mentinut sporadic in cultura pana in zilele noastre), T. dicoccum, T. compactum si probabil T. spelta (Vasiliu, 1974).

Deoarece T. aestivum a fost luat in cultura inca la sfarsitul mileniului al 3-lea i.e.n. si pentru ca putea fi usor treierat, avand bobul golas, nu este exclusa posibilitatea cultivarii acestuia in epoca bronzului si la noi.

Despre cultura graului in sudul Moldovei se aminteste in expeditia lui Darius, regele persilor, impotriva scitilor (513 i.e.n.) care locuiau in Campiile Europei Orientale, in Ucraina si in regiunile din jurul Marii Caspice.

Geto-dacii faceau un comert infloritor de grau cu coloniile grecesti de pe malul Marii Negre si cu fratii lor traci din sudul Dunarii.

Graul ocupa suprafete apreciabile in Campia Dunarii extinzandu-se spre rasarit in sudul Moldovei si stepele Ucrainei, iar spre apus, in Campia Panonica.

Despre cultura graului in Campia Dunarii se fac mentiuni cu ocazia expeditiei lui Alexandru cel Mare impotriva geto-dacilor de pe malul stang al Dunarii in anul 335 i.e.n. De asemenea Teofrost (372 - 287 i.e.n.) vorbeste despre o agricultura foarte manoasa la geto-daci.

Legaturile comerciale ale tarilor romane cu sudul au fost reluate odata cu intemeierea Imperiului bizantin. Cultura graului a cunoscut o inviorare in secolele XIV - XVI in urma comertului intreprins de negustorii italieni, indeosebi la genovezi care apreciau granele romanesti.

incepand cu 1850 si pana la cel de-al 2-lea razboi mondial agricultura tarii a cunoscut o mare dezvoltare, graul fiind cultura principala care a determinat acest progres.

In timpul primului razboi mondial si pana in 1920, cultura graului a regresat foarte mult. In 1920 suprafata cultivata cu grau a fost de 2.028.710 ha, suprafata crescand pana in 1925 ajungand la 2.300.000 ha.

In perioada 1926-1938 suprafata cu grau s-a mentinut constanta la cea 3.300.000 ha, iar productia medie a variat de la 5,1 q (1932) la 13,1 q (1938) cu o medie de 9,4 q /ha.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, cultura graului s-a dezvoltat continuu in tara noastra, datorita intaririi bazei tehnico-materiale, introducerii si extinderii in cultura a soiurilor ameliorate si imbunatatirii tehnologiei de cultura.