SISTEMUL DE AGRICULTURA CU PARLOAGA

SISTEMUL DE AGRICULTURA CU PARLOAGA

1. Cauzele aparitiei si descrierea sistemului de agricultura cu parloaga

Cresterea populatiei si, implicit a necesitatilor de produse agricole, dezvoltarea fortelor de productie si aparitia proprietatii private, au determinat adoptarea unui nou sistem de agricultura. Proprietatea privata si sclavagismul impiedicau deplasarea oamenilor spre noi suprafete care se puteau lua in cultura. Din aceasta cauza, timpul de revenire la terenurile parasite anterior s-a scurtat foarte mult. In timpul cat terenul nu era cultivat, fertilitatea lui se ameliora pe cale naturala datorita absentei lucrarilor solului care conduceau la intensificarea activitatii bacteriilor aerobe ce descompun materia organica a solului.

In acest nou sistem, terenul se impartea in tarlale dintre care unele se cultivau 8-10 ani, indeosebi cu cereale iar altele se lasau parloaga o perioada ce varia intre 20-30 de ani. Anual se cultiva numai 30-40% din suprafata unei astfel de latifundii iar restul se lasa parloaga.

Terenul lasat la odihna a capatat denumirea de parloaga de lunga durata iar sistemul - sistemul de agricultura cu parloaga. Pentru ca parloaga se folosea in acelasi timp si ca pasune, sistemul este cunoscut si ca sistemul de agricultura pastoral mixt.

Acest sistem a predominat in oranduirea sclavagista si in primele secole ale oranduirii feudale. Relicve ale acestui sistem de agricultura au dainuit insa, in fiecare tara, pana la inceputul capitalismului cand parloagele "tari" sau batrane disparut in cea mai mare parte.

In tara noastra, suprafete lasate ca parloaga se gaseau pana in secolul XIX in Campia Baraganului, Dobrogea, si in alte regiuni. In decursul secolului al XIX lea, marindu-se cererea pentru cereale, atat in Europa Apuseana, cat si la noi in tara, parloagele au fost arate treptat pentru extinderea suprafetelor cultivate cu cereale, in cadrul sistemului de agricultura cu ogor. Dupa 1989, taranii care si-au primit pamantul inapoi, neavand cu ce sa-l lucreze, au lasat suprafete insemnate, la nivel national, nelucrate dar nu in mod organizat, o anumita perioada de timp ci pana reuseau sa gaseasca mijloace de munca. De remarcat este ca, in acest timp, solul isi reface fertilitatea prin imbunatatirea structurii, a vietii solului, a continutului de materie organica, reducerea eroziunii, scaderea rezervei de seminte de buruieni (solul nelucrat este invadat aproape in totalitate de alte specii decat cel arat), s.a.

2. Agricultura in antichitate

In Grecia antica, 80% din forta de munca lucra in agricultura, intr-o tara cu 80-90 % zone muntoase, sol relativ sarac si doua anotimpuri capricioase. Orzul, al carui spic era insemnul bogatiei, reprezenta cca. 90% dintre plantele cultivate, pe langa grau, mei. Pe langa acestea, maslinul era bine adaptat conditiilor naturale ale Greciei dar dura pana la 20 de ani sa intre pe rod si rodea din doi in doi ani. Vita de vie, cultivata inca din Epoca Bronzului, cerea mai multa ingrijire. Primavara, odata cu venirea ploilor,    se faceau araturi cu un lug usor, de lemn. Rotatia de baza era cea de doi ani, planta cultivata - ogor. Incercarea de a introduce leguminoase in aceasta rotatie si de a o face de trei ani nu s-a realizat din cauza lipsei fortei de munca, solului sarac si lipsei mecanizarii. Grecii nu foloseau balegar ca ingrasamant, probabil din cauza numarului scazut de vite. Singurul ingrasamant dat solului erau resturile de buruieni care erau ingropate in sol la arat. Irigatia era indispensabila. In iunie se recolta cu secera, nu cu coasa, iar boabele erau separate prin calcarea de catre animale ca boi, magari sau catari. Sfaramarea boabelor si prepararea painii erau sarcinile femeilor si sclavilor. Toamna era cel mai greu anotimp in agricultura. Se adunau lemne pentru iarna. Solul intarit pe timpul verii trebuia arat cu pluguri de lemn iar brazdarele de fier erau putine. Se faceau trei treceri. Pentru spargerea bulgarilor se mai foloseau sape sau maiuri. Se semana manual. Era timpul cand se culegeau strugurii care se calcau apoi cu picioarele. Timp de patru secole, practic cat a durat civilizatia greaca, nu s-au inregistrat progrese notabile in ce priveste tehnologia de cultivare. Uneltele au ramas modeste si nu s-au facut inventii pentru a usura munca omului sau animalelor. Nici irigatiile, imbunatatirile funciare sau cresterea animalelor nu au cunoscut imbunatatiri. Doar solul cel mai bun putea suporta doua recolte pe an. Romanii au fost cei care, mai tarziu, au inventat moara de apa. In legatura cu proprietatea pamantului, incepand cu secolul VII i.Ch. au inceput sa apara revolte ale taranilor impotriva marilor proprietari. Acestea au fost determinate de cresterea populatiei si a divizarii mostenirii, deoarece mortalitatea infantila se diminuase. Pamantul cultivabil reprezenta cea mai dorita avutie. In ce priveste cresterea animalelor, aceasta era un semn al puterii si bogatiei dar nu s-a dezvoltat din cauza limitarilor geografice. Caprele si oile erau cele mai intalnite pentru ca erau usor de crescut si de la ele se obtinea lana, carne si produse lactate. Se cresteau, deasemenea, porci si pasari (gaini si gaste). Boii erau rari si folositi, in special, la munca iar uneori, in ritualuri de sacrificare. Magarii si catarii se foloseau la carat si tras. Calul era un semn al aristocratiei. Cel mai adesea, animalele erau pascute pe locurile necultivabile sau cu resturi de la bucatarie. Existau si ferme specializate, mixte sau animaliere; una dintre acestea, mentionata in inscriptii, avea 220 de capete de vaci si cai si cel putin 1000 de oi si capre.

Imperiul Roman a excelat nu numai in organizarea armatei, constructii, administratie s.a. dar si in agricultura. Pamantul era proprietate privata si exista o piata a pamantului. In lumea antica granele reprezentau combustibilul muschilor oamenilor si animalelor, motorul economiei Imperiului Roman. In timpul imparatului Tiberius, cand imperiul Roman avea cca. 65 milioane de oameni, din totalul fortei de munca de 25 de milioane, cca. 10 milioane lucrau in agricultura, adica cca. 40 % (35% la cultura campului iar 5% in cresterea animalelor). Dintre acestia, 15 % lucrau la cultura cerealelor, 6% la cultura maslinului, 6% la cea a vitei iar 13% in alte activitati rurale. Surplusul de productie destinat orasenilor era de 30-50%. O ferma romana de cca. 50 ha era lucrata de 6 lucratori si doi ajutatori. Productivitatea realizata in timpul de glorie a Imperiului Roman nu a mai fost atinsa decat in secolul XVIII. Exista un comert masiv intre provincii deoarece fiecare era specializata in anumite culturi, in functie de sol si clima (grane, ulei de masline, vin, animale).

Agricultura in Evul Mediu

Caderea Imperiului Roman a avut cauze multiple, una dintre ele fiind si scaderea fertilitatii solului. Asa cum s-a mentionat mai sus, grecii si romanii faceau pana la 12 lucrari ale solului pentru a putea semana si a combate buruienile, ceea ce a condus, in timp, la scaderea continutului de materie organica. Cele mai multe din cuceririle romane s-au facut pentru pamant nou, mai fertil. Fiecare noua extindere a Imperiului era finantata de ultima, doar pentru a mentine integritatea statului asa incat acesta era dependent de noi cuceriri. In acest mod, a venit vremea cand nu s-au mai facut noi cuceriri iar statul a impus legi draconice pentru mentinerea enormei armate. Darile in produse, bani si munca au devenit insuportabile. In aceste conditii, din cauza foametei, populatia a scazut dramatic, ca si speranta de viata. Barbarii, care haituiau constant granitele imperiului au fost primiti ca eliberatori, in cele mai multe cazuri. Secole de-a randul, dupa caderea Imperiului Roman (476 d.Ch.), Europa a cunoscut o perioada cu adevarat "neagra", cand multe din inventiile romane chiar s-au uitat (cimentul), noile popoare s-au razboit continuu si toate caracteristicile societatii s-au inrautatit.

Totusi, in aceasta perioada, civilizatia islamica a fost cea care s-a dezvoltat si a inflorit cultural si material, in timp ce Europa era in stagnare. Arabii au fost aceia care, in secolul al IX lea au devenit centrul economic si de civilizatie al lumii. Sistemul lor de agricultura, in buna parte, continuator al principiilor romane, se baza pe urmatoarele patru elemente:

- dezvoltarea unui sistem elaborat de irigatii ce folosea dispozitive de ridicare a apei, diguri si rezervoare,

- utilizarea celor mai noi cunostinte despre agricultura prin colectarea lor din toate colturile imperiului musulman; editarea de carti despre cum si    cand trebuie semanate si ingrijite culturile; adoptarea de noi specii de plante si animale,

- stimularea proprietatii private si a drepturilor taranilor; recompensarea cu o parte din productie pe masura eforturilor depuse in timp ce taranii europeni din acea vreme erau tratati aproape ca sclavi in cadrul sistemului feudal existent,

- introducerea de noi culturi care au transformat ferma privata intr-o exportatoare de produse peste tot in lumea cunoscuta atunci, inclusiv Europa. Astfel, via Spania, au fost vandute iar unele cultivate in Europa zaharul din trestie de zahar, orezul, citricele, caisele, smochinele, bumbacul, vinetele, anghinarea, sofranul, precum si procese de prelucrare. Deasemenea, inul se cultiva iar textilele se exportau, la fel ca si matasea.

In perioada dintre secolele X si XV, in Europa s-a produs o usoara incalzire a climei. In aceasta perioada graul s-a putut cultiva pana spre nordul Scandinaviei iar vita de vie pana in Nordul Angliei. Acest lucru a determinat cresterea populatiei, in ciuda foametei din 1315 cand au murit 1,5 milioane de oameni. Aceasta crestere a populatiei a determinat dezvoltarea activitatii economice si fondarea de noi orase. Productia agricola a crescut si ea datorita noilor tehnici de cultura printre care folosirea plugului greu, a cailor in locul boilor, folosirea asolamentului trienal in locul celui bienal, cu ogor, introducerea de noi culturi si, in special, a leguminoaselor care aduceau in sol azot, contribuind la pastrarea fertilitatii solului. Deasemenea, morile de apa si de vant erau larg folosite pentru procesarea granelor. In acest nou sistem, campul era impartit in trei sole dintre care doua erau cultivate iar a treia era lasata ogor, intrand in rotatie cu celelalte doua. Exista date care atesta ca, in secolul VIII, insusi Carol cel Mare s-a gandit la adoptarea acestui nou sistem de cultura a campului. Astfel, in sistemul cu doua sole, una era cultivata iar cealalta era lasata ogor. In anul urmator, sola care fusese ogor se cultiva iar cea care fusese cultivata se lasa ogor. In sistemul cu trei sole, o sola era semanata de toamna cu grau sau secara, cea de-a doua se semana in primavara cu mazare, linte sau fasole iar cea de-a treia sola se lasa ogor. Aceste sole se roteau asa incat numai o treime din pamant ramanea anual ca ogor. Pe langa productia mai mare si pastrarea fertilitatii solului, culturile de leguminoase erau foarte hranitoare.

Aceste doua inventii, plugul greu cu cormana si hamul pentru cai au fost aduse din China si au determinat o adevarata revolutie in agricultura Evului Mediu European. Totusi, productia nesigura din cauza secetelor si razboaielor a determinat numeroase perioade de foamete, mai ales in orase (sapte in Franta secolului XV si 16 in sec XVI). Fertilitatea solurilor Europei s-a deteriorat, in comparatie cu solurile virgine din Lumea Noua. Acest lucru s-a manifestat si in starea de sanatate si inaltimea colonistilor din America ce erau mai sanatosi si mai inalti cu un cap decat europenii.

Dupa perioada "intunecata" a Evului Mediu european, cand majoritatea aspectelor vietii au inregistrat un regres, cele mai multe inventii, care au contribuit la cresterea productivitatii, au venit din China. Astfel, au fost aduse, hartia, praful de pusca, busola, scara de la sa, hamul cailor, si altele. Plugul greu era cunoscut inca din antichitate insa era folosit in Asia Mica in timp ce in vestul Imperiului Roman se folosea un plug mai usor. De fapt, istoria plugului incepe in Neolitic, acum 8000 de ani i. Ch., in Mesopotamia. Pana in secolul V plugul greu se folosea deja in zonele ocupate de poparele slave iar pana in secolul VIII a fost introdus si in Nordul Italiei si in valea Rinului. Acest plug avea roti si era tras de o pereche de boi, in tandem. Odata cu adoptarea hamului pentru cai productivitatea a crescut datorita faptului ca aceste animale erau mai rapide decat boii. Introducerea plugului greu a fost esential in folosirea trenurilor bogate, umede si grele din Nordul Europei acest lucru a condus la cresterea productivitatii pamantului. Deasemenea, suprafete impadurite sau mlastini au fost introduse in productie in acest mod iar combaterea buruienilor s-a facut mai usor. Mai mult, prin creearea de brazde apa patrundea mai bine in sol, acesta nemaifiind afectat de eroziune. Iata o schita a acestui tip de plug, dupa un manuscris din Lincolnshire din secolul XII: