Amplasarea optimala a resurelor in atelier. Metoda verigilor.

Amplasarea optimala a resurelor in atelier. Metoda verigilor.

Metoda verigilor.

Metoda permite amplasarea optimala a unui grup polivalent de posturi de lucru.

Grupul este considerat polivalent daca permite prelucrarea mai multor piese ale caror fluxuri tehnologice sunt diferite.

Metoda poate fi aplicata fara dificultate daca nu se urmareste o amplasare universala.

Amplasarea poate fi considerata universala daca pe posturile de lucru amplasate se pot prelucra toate piesele din atelier.

Pornind de la ideea ca amplasarea realizeaza un optim local, este necesar ca piesele sa fie grupate pe familii de procese tehnologice.

In cadrul fiecarei familii se regasesc piese diferite ce solicita prelucrari pe acelasi grup de posturi de lucru.

Metoda verigilor poate fi utilizata si in alte domenii, de exemplu la amplasarea optimala a butoanelor pe un pupitru de comanda.

Metodologie si exemplu - pentru aplicarea metodei se parcurg urmatoarele etape:

gruparea pieselor ce se prelucreaza pe posturile de lucru ce urmeaza a fi amplasate;

elaborarea matricei de amplasare;

reprezentarea amplasarii teoretice;

verificarea amplasarii teoretice;

adaptarea amplasarii teoretice la conditiile reale din atelier.

Optimul urmarit este minimizarea drumului parcurs de fiecare piesa pe fluxul de fabricatie.

Gruparea pieselor pe posturi de lucru

Aceasta grupare urmareste sa puna in evidenta doua aspecte principale:

fluxul fiecarei piese ( P1, P2, .., P5 ) in interiorul grupului de posturi de lucru (A, B, C, D, E);

numarul loturilor de transport din fiecare tip de piesa.

Marimea minima a lotului de transport este egala cu unitatea, iar marimea sa maxima egala cu cea a lotului de fabricatie.

Elaborarea matricei de amplasare.

Elaborarea acestei matrice comporta urmatoarele faze:
- trasarea tabloului verigilor
- identificarea verigilor si trasarea indicelui de flux
- determinarea numarului de verigi corespunzatoare fiecarui post de lucru

Tabloul verigilor se traseaza sub forma unei semimatrice ale carei linii si coloane desemneaza diferite posturi de lucru. Posturile de lucru se inscriu in casutele ce corespund diagonalei secundare.

Celelalte casute ale semimatricei se numesc verigi.

Fiecare veriga pune in corespondenta doua posturi de lucru.

Indicele de flux reprezinta frecventa de solicitare a verigii de catre loturile de transport.

Aceasta matrice se citeste astfel:

exista 8 posturi de lucru carora le corespunde 12 verigi;

fiecarei verigi ii corespunde un anumit flux de piese;

veriga cu fluxul cel mai dens este R3R4 (165), iar verigile cu fluxul cel mai slab sunt R5R7, R6R8, R7R8 (35).

Determinarea numarului de verigi ce corespunde fiecarui post de lucru se face in felul urmator:

se socoteste numarul de verigi completate pe linii si pe coloane ce corespunde fiecarui post;

odata completata matricea, se efectueaza un clasament al posturilor de lucru, dupa importanta fiecaruia dintre acestea;

cel mai important dintre posturi este acela care poseda cele mai multe verigi;

daca doua sau mai multe posturi au acelasi numar de verigi, se fac aprecieri globale sau individuale asupra importantei fluxurilor (are prioritate postul cu densitate de flux mai mare).

Reprezentarea amplasarii teoretice

In acest scop se utilizeaza o retea formata din noduri si arce. Nodurile reprezinta posturile de lucru, iar arcele legaturile dintre acestea. Reprezentarea amplasarii teoretice comporta mai multe iteratii succesive:

prima iteratie consta in selectionarea postului de lucru cel mai incarcat spre exemplu postul B;

postul B se plaseaza intr-un nod al retelei;

intrucat fiecare post de lucru poate avea legaturi cu oricare alt post din celelalte 6,  reteaua se dezvolta astfel incat din fiecare nod sa porneasca 6 arce.

a doua iteratie consta in selectionarea celui mai incarcat post nefigurat inca in retea (spre exemplu postul A). Postul A se figureaza intr-unul dintre nodurile retelei, astfel incat sa fie cat mai apropiat de postul B apoi se marcheaza arcul ce reprezinta veriga AB.

a treia iteratie consta in selectionarea celui mai incarcat post de lucru nefigurat inca in retea (spre exemplu postul D). Postul D se figureaza intr-unul dintre nodurile retelei, astfel incat sa fie cat mai apropiat de posturile A si B. Aceasta conditie se impune datorita existentei verigilor AD si AB, apoi se marcheaza arcele ce reprezinta AD si BD.

iteratiile urmatoare se deruleaza pe baza principiilor deja enuntate.

Verificarea amplasarii teoretice

Verificarea consta in reprezentarea fluxurilor tehnologice ale fiecarei piese. Aceasta reprezentare se face cu ajutorul sagetilor si permite sa se verifice daca

fiecare piesa parcurge posturile de lucru conform tehnologiei proiectate.

Adaptarea amplasarii teoretice la conditiile reale din atelier

Dupa obtinerea unei solutii convenabile, se extrapoleaza pozitiile relative ale unitatilor la dimensiunile spatiului real, tinand cont de forma si dimensiunile unitatilor sau de alte restrictii de spatiu.