CONCEPTUL DE INFLATIE

CONCEPTUL DE INFLATIE

1.1.Geneza inflatiei

Fenomenul denumit inflatie constituie o problema complexa de analiza macroeconomica si una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economico-social.

Inflatia isi are o istorie a sa. Este unanim acceptat punctul de vedere conform caruia procesul inflationist a aparut inainte ca stiinta economica sa fi aparut, iar teoria inflatiei s-a conturat mult mai tarziu decat stiinta economica.

Fiind, inainte de toate, un proces monetar, caracterizarea inflatiei se poate face in legatura cu formele istorice pe care le-au conturat banii.

Initial, inflatia s-a manifestat sub forma devalorizarii mascate a monedelor din metale pretioase, fiind cunoscuta in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca. In aceste conditii avea loc separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic) diminuat prin falsificari repetate si pe diverse cai.

A doua forma istorica de inflatie este inflatia banilor de hartie convertibili in aur. Atata timp cat banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor-aur cu valoare deplina, precum si marimea acestora. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura, respectiv, cantitatea de bani aflata in circulatie o depasea sensibil pe cea care rezulta din raportul dintre masa aurului monetar si etalonul aur, atunci surplusul de bani de hartie antrena cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie.

Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie - inflatia banilor de hartie neconvertibili in aur si/sau neconvertibili in general (pe plan intern). Acum existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. In conditiile in care singurele elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna functionare a sistemului monetar inflatia poate sa poate sa apara si, in fapt, apare ca un proces ce "iese" din cadrul normalului, ca un excedent de oferta monetara. [1]

1.2. Puncte de vedere cu privire la natura inflatiei

Pe baza intereselor diferite ale gruparilor socio-profesionale si politico-doctrinare si tinand seama de limitele firesti ale cunoasterii unui proces complex si dinamic, au fost elaborate si circula in literatura de specialitate numeroase puncte de vedere cu privire la natura inflatiei.

Unii autori privesc inflatia ca un proces general-atemporal si aspatial, singurul sau parametru de referinta fiind variatiile preturilor. "Exista inflatie atunci cand nivelul general al preturilor este in crestere continua, mai mult sau mai putin rapida" (R. Barre).

Economistii englezi Silverman si Curzon apreciaza ca inflatia este un fenomen ce pune in evidenta modificari anormale in indicele general al preturilor: "Inflatia este acea situatie, acea stare a economiei in cadrul careia creste continuu, anormal indicele general al preturilor. De regula este asociata cu cresterea cantitatii banilor fie sub forma de moneda, fie sub cea de bani de credit, crestere suplimentara fata de cea garantata de starea comertului si mai rapida decat iesirile reale (productia)".

Economistul J. M. Albertini precizeaza ca nu orice sporire de preturi inseamna inflatie. "Cresterea inflationista a preturilor presupune o sporire a preturilor nationale mai puternica decat cea a preturilor internationale, o asemenea crestere avand efecte economice si sociale patologice pentru ansamblul economiei nationale".

In gandirea keynesista, inflatia este apreciata in legatura cu fluxurile macroeconomice reale. "Odata ce folosirea mainii de lucru a ajuns sa fie deplina, orice incercare de a mari in continuare investitiile va declansa o tendinta de crestere nelimitata a preturilor curente, oricare ar fi inclinatia marginala spre consum, adica ne vom afla intr-o situatie de inflatie autentica". (J. M. Keynes).

Institutul National de Statistica si Studii Economice din Franta caracterizeaza inflatia ca un dezechilibru durabil intre ansamblul cererii si cel al ofertei de bunuri economice, in sensul ca acesta se autointretine si tinde sa creasca in sine, sa devina o dezvoltare inflationista. Specialistii de la INSSE considera ca elementele definitorii cele mai importante ale procesului inflationist sunt elasticitatea cererii (in sensul cresterii), pe de o parte si rigiditatea ofertei de bunuri, indeosebi a celei de bunuri de consum personal, pe de alta parte.

Promotorii neoliberalismului monetarist abordeaza si explica inflatia pe baza confruntarii specifice dintre marimile nominale si cele reale, dintre nivelurile curente si cele viitoare ale indicatorilor macroeconomici. "Banii au o importanta considerabila pentru intelegerea nivelului si dinamicii marimilor nominale, dar nu si pentru marimile reale. Puterea de cumparare a monedei provine din compararea, nu intotdeauna constienta, intre marimile disponibile curente si cele viitoare previzibile ale indicatorilor marfaro-banesti". (M. Friedman)

Desi usor perceptibila, inflatia reprezinta unul dintre fenomenele complexe foarte greu de definit. Opiniile ca si incercarile de definire a inflatiei sunt foarte variate.

La interferenta acestora, retinem ca inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic monetaro-real reflectat in cresterea masei monetare din circulatie peste nevoile economiei, fapt ce conduce la deprecierea monetara si la cresterea anormala, permanenta, cumulativa si generalizata a preturilor.

Tot din incercarea de definire, rezulta ca nu orice crestere a preturilor este sinonima cu inflatia.

Este vorba mai intai, de o crestere anormala, foarte puternica a preturilor. Aceasta inseamna, la un prag admisibil, socotit normal. Amplitudinea acestui prag este variabila, in spatiu, dar mai ales, in timp. La nivelul anilor '50 era acceptata o crestere anuala a preturilor de 1-2% pentru ca in perioada anilor '60-'70 sa fie socotita normala o crestere a preturilor de 3-4%. In prezent acest prag se ridica la 5%.

In al doilea rand, cresterea preturilor trebuie sa fie permanenta spre a putea vorbi de inflatie. Nu intra in analiza o crestere conjuncturala, determinata de factori aleatori, sezonieri.

In al treilea rand, cresterea preturilor se produce neuniform; nu afecteaza in aceeasi masura toate bunurile si serviciile.

Mai adaugam ca inflatia este un fenomen cumulativ in sensul ca o crestere prezenta a preturilor se adauga unei cresteri anterioare, constituindu-se intr-un punct de plecare pentru o noua crestere, dupa teoria "bulgarelui de zapada".[2]

1.3. Fundamente ale unui punct de vedere contemporan

In aprecierile si definitiile de la punctul anterior exista numeroase elemente rationale, care surprind aspecte reale semnificative ale procesului inflationist contemporan.

Totusi, inflatia contemporana trebuie abordata si clarificata in termeni mult mai concreti.

Aceasta nu numai in sensul delimitarii ei de formele istorice anterioare ale inflatiei, dar si in cel al precizarii naturii acesteia, in raport cu alte procese social-economice, cu care inflatia se intrepatrunde.

Inflatia actuala continua sa ramana un proces de depreciere obiectiva a banilor aflati in circulatie. Ea nu consta in devalorizarea instrumentelor monetare prin masuri luate constient de factori economici specializati. In plus, mecanismul scaderii puterii de cumparare a banilor este unul specific banilor neconvertibili si a banilor de credit.

Inflatia se manifesta ca o crestere generala si durabila a marii majoritati a preturilor. Cresterea este insa diferentiata pe categorii de bunuri economice, ca si pe servicii ale factorilor de productie, pe variate piete teritoriale. Inflatia modifica, deci, corelatiile dintre preturile bunurilor si resurselor.

Evidenta, in primul rand, in sfera circulatiei monetare si marfare, inflatia actuala semnifica un anume raport intre marimea fluxurilor banesti si cea a fluxurilor reale. Aceasta semnifica excedentul masei monetare fata de oferta agregata de satisfactori si de prodfactori.

Deoarece fluxurile banesti pot influenta fie in sensul realizarii echilibrelor macroeconomice, fie in cel al stimularii aparitiei si adancirii unor dezechilibre, inflatia contemporana devine ea insasi un dezechilibru monetaro-material. Cea mai evidenta forma de existenta a cestui dezechilibru consta in drenarea economiilor populatiei spre speculatii aducatoare de profit pe termen scurt, respectiv sustragerea lor de la investitiile productive.

Aparuta la punctele de interferenta dintre fluxurile reale si cele monetare, inflatia apare ca disfunctie acceptata de agentii economici, ca un rau necesar al cresterii economice. In genere, se cauta sa se asigure un anumit surplus de oferta de bunuri fata de cererea solvabila a populatiei.

In plus, multi specialisti considera inflatia moderata si controlata de organismele specializate drept raul cel mic fata de somajul cronic de masa - raul cel mare, ca si fata de recesiunea economica.

Ca proces structural, ce cuprinde ansamblul macrosocial, inflatia actuala are efecte restructurante. Pentru unele categorii de persoane, efectele sunt negative, pentru altele, acestea pot fi pozitive.[3]

Inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru structural monetaro-material, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general si cresterea durabila si generalizata a preturilor.

Inflatia contemporana are trei caracteristici fundamentale: este generala, afecteaza toate tarile, insa in proportii diferite; este determinata atat de cauze interne, cat si externe fiecarei tari; este durabila, crescatoare sau descrescatoare.[4]

1.4.Inflatie - deflatie - dezinflatie

Natura inflatiei contemporane poate fi evidentiata si prin compararea procesului cu cel al deflatiei si al dezinflatiei.

Deflatia consta in procesul monetar - material caracterizat prin scaderea durabila pe termen lung a nivelului preturilor, scadere rezultata dintr-un ansamblu de masuri care vizeaza restrangerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra dinamicii crescatoare a preturilor.[5]

In fapt, nu este vorba de lichidarea proceselor inflationiste ci de aducerea lor in limite normale prin politici deflationiste specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice. Cele mai frecvente astfel de masuri deflationiste sunt:

. reducerea cheltuielilor publice sau angajarea unor astfel de cheltuieli numai in masura in care se constituie veniturile ce urmeaza sa le sustina financiar;

. cresterea presiunii fiscale pentru a limita veniturile nominale disponibile ale populatiei;

. restrictionarea creditului si cresterea ratei dobanzii;

. limitarea cresterii salariilor si a marjelor de profit ;

. blocarea cresterii preturilor;

Daca inflatia exprima, de regula, un raport invers intre cresterea foarte puternica a preturilor si dinamica cresterii economice (o crestere lenta sau chiar o scadere a productiei nationale), deflatia dimpotriva, exprima o relatie directa ( cu acelasi sens) intre dinamica preturilor si cea a productiei (ambele variabile scad).

Se apreciaza ca deflatia reprezinta procedeul cel mai brutal de lupta impotriva inflatiei si a efectelor sale.[6] Din punct de vedere social, ea privilegiaza cerintele functionarii economiei monetare si de piata, fata de exigentele de protectie a anumitor categorii social-economice.

Dezinflatia consta in procesul monetaro-real, care se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ratei de crestere a nivelului general al preturilor.

De exemplu, se poate vorbi de dezinflatie atunci cand intr-o tara se preconizeaza si se obtine o reducere controlata a ratei inflatiei de la circa 55% intr-un an, la circa 30% in anul urmator, cu efectele benefice corespunzatoare. Tocmai de aceea, dezinflatia este considerata o replica pozitiva data inflatiei puternice, cat si deflatiei cu efectele ei malefice in planul economiei reale (al productiei).

In ultimul timp, unii specialisti au elaborat teoria dezinflatiei competitive, ca fundament teoretic al masurilor de combatere a efectelor negative ale inflatiei si ale deflatiei. De cele mai multe ori, o asemenea dezinflatie este asociata cu politica de sustinere sau de aducere a ratei inflatiei la un nivel mai redus decat ratele inflatiei in tarile partenere ale tarii de referinta.

In fond, o asemenea abordare a problemelor inflatiei urmareste sporirea competitivitatii pe pietele externe, pe baza cresterii valorii adaugate si nu pe cea a preturilor relative scazute. Dupa cum se stie, preturile relative scazute se obtin prin ieftinirea exporturilor tarii cu inflatie mai puternica. Or, dezinflatia competitiva nu mizeaza pe acest factor de crestere a exporturilor, ci pe sporirea eficientei operatiunilor de export prin cresterea ponderii valorii adaugate.

Deci, dezinflatia competitiva nu abandoneaza preferinta si interesul pentru crestere economica. Prin acest termen se declara razboi deflatiei, care, in mod traditional, este insotita de reducerea productiei nationale.