Organizarea F.M.I.

Organizarea F.M.I.

F.M.I. este condus in mod oficial de Consiliul de Guvernare, cate un membru din fiecare tara, numit prin alternanta. Guvernatorii sunt, de obicei, ministri de finante sau guvernatori ai unor banci centrale, care vorbesc in numele guvernului tarii din care provin.

Pentru Statele Unite si Marea Britanie, ministrii Trezoreriei au si functia de guvernator F.M.I. Alte tari ca Germania, Benelux si Suedia au desemnat ca guvernator F.M.I. pe presedintii bancilor lor centrale. Motivatia pentru aceasta alegere a fost caracterul monetar al F.M.I., care implica crearea de masa monetara, in vederea finantarii creditelor pe care Fondul le acorda. Guvernatorii decid asupra problemelor importante, cum ar fi cresterea capitalului  Fondului, aderarea de noi membri sau acordarea drepturilor speciale de tragere. O data pe an, de obicei in septembrie, guvernatorii se intalnesc intr-o sedinta anuala, care se tine impreuna cu cea a Bancii Mondiale. Deciziile, care trebuie luate in afara sedintei anuale, se iau in urma unor rapoarte scrise.

Deciziile politice curente sunt luate de catre Consiliul Executiv, caruia guvernatorii ii deleaga aplicarea politicii F.M.I. Acest Consiliu este compus din 24 de directori executivi, impreuna cu un director care prezideaza acest consiliu. Ei se intalnesc de obicei de 3 ori pe saptamana, in sesiuni ce eu ca durata o zi intreaga, si chiar mai des daca este necesar. Intalnirile au loc la sediul organizatiei, in Washington D.C. Directorii executivi primesc rapoartele de la nivel guvernamental. Cele cinci tari cu cea mai mare cota de participare - Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franta si Japonia - au dreptul la cate un director permanent fiecare. De asemenea din 1978, Arabia Saudita are un loc in Consiliul Executiv conform regulii prin care, primele doua tari creditoare au dreptul sa-si numeasca propriul director. Celelalte tari isi combina voturile, de obicei pe grupuri regionale, cu exceptia Chinei si a Rusiei care isi numesc, fiecare, propriul director.

Cel mai important organism care traseaza politica F.M.I. este Comitetul Interimar, compus din ministrii acelorasi 24 de tari care au un loc in Consiliul Executiv, alesi in mod egal din tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare. Acest Comitet, care a luat fiinta in 1974, se intalneste de doua ori pe an, cu putin inainte de sedinta anuala si in cursul primaverii. Numele de 'interimar' face referire la posibilitatea, conform prevederilor statutului, de a transforma Comitetul intr-un Consiliu cu putere de decizie. Virtual, nu se manifesta aceasta necesitate atat timp cat influenta politica a Comitetului este atat de mare, incat practic, el determina politica F.M.I. Presedintia Comitetului este asigurata prin rotatie: incepand din 1994, presedintele Comitetului Interimar este ministrul de finante al Belgiei, Philippe Maystadt.

Consiliul Executiv este prezidat de Directorul General, numit pe o perioada de cinci ani: el este totodata seful intregului personal. Incepand cu anul 1987, Directorul General al Fondului, prin traditie european, a fost Michel Camdessus, fost guvernator al Bancii Nationale a Frantei, iar in prezent aceasta functie este ocupata de Rodrigo de Rato y Figaredo. Personalul F.M.I., international prin componenta, numara in prezent, 2716 de functionari.

Tot in 1974, si cu o compozitie identica Comitetului Interimar, s-a creat Comitetul de dezvoltare, al carui aviz este cerut in toate cazurile de transfer al resurselor catre tarile in curs de dezvoltare.

Deciziile F.M.I. sunt luate prin vot proportional. Fiecare tara membra are un numar mic de voturi de baza, care se multiplica proportional cu marimea cotei de participare. Astfel, puterea de votare este semnificativ determinata de contributia financiara in cadrul F.M.I., care la randul ei este stabilita in functie de indicatorii economici si financiari ai fiecarei tari. Marimea majoritatii necesare luarii unei decizii depinde de importanta subiectului, dar in practica, rareori se voteaza in cadrul Consiliului Executiv: de obicei, deciziile sunt luate prin consens. Pe de alta parte, deciziile sunt votate in mod oficial de catre guvernatori. Cu 18% din voturi, Statele Unite au drept de veto asupra celor mai importante decizii, cum ar fi suplimentarile de capital, amendamentele la Prevederile Acordului de Infiintare, pentru care este nevoie de 85% din voturi.