Plasamente pe piata capitalului

Plasamente pe piata capitalului

Cei care isi economisesc banii intentioneaza de cele mai multe ori sa obtina sporuri de valoare, pentru aceasta ei trebuind sa-si transforme economiile din forma lor lichida, inactiva, in bani activi, economiile devenind astfel active. In terminologia economica, in notiunea de active sunt cuprinse bunurile care au capacitatea sa genereze venituri in viitor. Activele pot imbraca atat forma fizica, cat si pe cea financiara. Forma fizica a activelor este reprezentata, in special, de bunurile de productie (factorii de productie) la care se adauga si bunurile de consum de folosinta indelungata, inclusiv locuintele. In forma financiara a activelor sunt cuprinse depozitele monetare si hartiile de valoare pe termen scurt, la care se adauga cele pe termen lung. Altfel spus, avem de-a face cu active bancare si active financiare.

Activele bancare sunt rezultatul operatiunilor specifice bancilor si institutiilor de credit specializate. Ele nu au caracter negociabil si prezinta un grad ridicat de siguranta (riscul este scazut). Activele financiare sunt cele care rezulta din diferite plasamente concretizate in titluri de valoare cu caracter negociabil si cu un grad mai scazut de siguranta, cum ar fi:

activele de capital (actiuni si obligatiuni) rezultate din plasamente pe termen lung. Ele dau dreptul detinatorului (cumparatorului) la obtinerea unor venituri viitoare (dobanzi si dividente), dar il asociaza la riscul afacerii in care a investit si sunt negociabile in cadrul unei piete speciale;

activele monetare, ca rezultat al plasamentelor pe termen scurt (cambii, bonuri de tezaur, certificate de depozit, bilet la ordin). Ele sunt negociabile pe piata monetara si au un grad ridicat de lichiditate, adica, in mod continuu si operativ se transforma in bani.

Piata financiara (a capitalurilor) reprezinta cadrul in care disponibilitatile banesti ale populatiei sau ale altor agenti se intalnesc cu nevoile de resurse banesti pe termen lung ale intreprinderilor sau administratiilor publice. Administratiile publice si intreprinderile emit spre vanzare titluri de valoare (mobiliare sau fiduciare) in scopul completarii resurselor proprii de investitii cu resurse atrase de la alti agenti. Ca pe oricare alta piata, si pe piata financiara se manifesta agenti, in calitate de vanzatori si cumparatori. Primii sunt posesorii de economii, iar ceilalti sunt posesorii de titluri. Obiectul tranzactiilor este reprezentat de titlurile de valoare pe termen lung, cele mai raspandite fiind actiunile si obligatiunile.

Actiunea este un titlu de valoare care confera detinatorului ei calitatea de proprietar asupra unei parti din capitalul social al unei firme organizate ca societate pe actiuni. Actiunea este purtatoarea unor insemne speciale cum sunt: numele firmei, valoarea nominala, seria, data emiterii. Majoritatea actiunilor sunt la purtator, adica nu au inscrise pe ele numele posesorului, ele putandu-se instraina prin mostenire, donatie sau vanzare.

Actionarii (persoane fizice sau juridice) au urmatoarele atribute:

participa prin vot la alegerea consiliului de administratie, la adoptarea unor decizii de catre adunarea generala a actionarilor;

au dreptul de a fi informati asupra gestiunii si situatiei economico-financiare a firmei;

obtin parti din capitalul firmei, in cazul cand aceasta este lichidata;

suporta o parte din pierderi, atunci cand se obtin rezultate necorespunzatoare;

au dreptul la un venit care depinde de mai multe conditii (printre care foarte important este profitul firmei la care au cumparat actiuni), venit numit dividend.

Dividendul este o parte a profitului net al unei societati pe actiuni care revine pentru o actiune emisa de aceasta. Dividendul reprezinta, asadar, un venit variabil iar marimea lui depinde si de alte conditii, precum:

partea din profitul firmei pe care adunarea generala a actionarilor decide sa o repartizeze intre acestia;

numarul de actiuni detinute;

tipul de actiuni cumparate: ordinare sau preferentiale.

Actiunile ordinare sunt titluri care confera posesorilor lor dreptul la dividende variabile in functie de profitul net al firmelor. Actiunile preferentiale asigura posesorilor lor prioritatea (in raport cu actiunile ordinare) in acordarea unui dividend specificat si in asigurarea despagubirilor in cazul lichidarii firmei. Aceasta inseamna ca posesorii acestor actiuni isi vor incasa dividendele sau despagubirile inaintea detinatorilor de actiuni ordinare.

Pe piata financiara economiile pot fi plasate si in obligatiuni. Obligatiunea este un titlu de valoare care atesta angajarea unui imprumut pe termen lung, iar cumparatorii obligatiunilor devin obligatari, pentru ca au calitatea de creditori fata de emitent.

Emitentii de obligatiuni pot fi:

administratiile publice, care urmaresc, prin vanzarea de obligatiuni, sa constituie resurse pentru acoperirea deficitului bugetar (venituri mai mici decat cheltuielile) sau pentru investitii;

firmele importante, cu reputatie buna, care prin vanzarea obligatiunilor isi finanteaza diferite investitii.

Incasand bani din vanzarea obligatiunilor, emitentii acestora devin debitori. Ei pot utiliza banii incasati din vanzarea obligatiunilor pana la o anumita data, numita scadenta, cand trebuie sa isi rascumpere obligatiunile restituind creditul obligatarilor. In calitate de creditori, obligatarii au dreptul de a incasa pana la scadenta, periodic (la un termen specificat), o dobanda fixa, numita cuponul obligatiunii.

Titlurile de valoare pe termen lung pot fi tranzactionate pe cele doua forme ale pietei financiare: piata primara si piata secundara.

Pe piata financiara primara se tranzactioneaza titluri nou emise, de regula la valoarea nominala inscrisa pe acestea (in anumite imprejurari, pretul perceput la emisiunea de obligatiuni poate fi stabilit subpari - sub valoarea nominala, rascumpararea urmand sa aiba loc alpari - adica la valoarea nominala). Pe aceasta piata agentii intermediari sunt in special bancile, acestea putand subscrie sau achizitiona integral titlurile emise, pe care, apoi, le revand altor agenti economici.

Pe piata financiara secundara se tranzactioneaza titlurile achizitionate anterior de pe piata primara. Actiunile si obligatiunile sunt vandute, de regula, la preturi diferite de valoarea lor nominala, preturi determinate de raportul cerere-oferta. In acest caz pretul titlurilor poarta numele de curs al titlurilor de valoare.

La randul ei, piata financiara secundara se manifesta sub doua forme: Bursa de valori si Piata extrabursiera.

Tranzactiile la bursa se desfasoara pe baza unor reguli clare, obligatorii, bine cunoscute. Astfel, pe baza ordinelor clientilor, intermediarii pot vinde sau cumpara numai titlurile admise la cotare. Aceste titluri apartin unor emitenti care indeplinesc anumite conditii, precum dimensiunea capitalului sau rentabilitatea.

Titlurile neadmise la bursa pot fi tranzactionate pe piata secundara extrabursiera (in cazul Romaniei - piata RASDAQ-Romanian Association of Securities Dealers Automated Quatation System).

Indiferent de forma pietei financiare secundare, cererea si oferta se adreseaza prin intermediul unor agenti numiti brokeri. Acestia pot actiona in calitate de angajati ai unei firme de brokeraj sau in mod independent.

Plasarea economiilor pe piata capitalurilor este motivata de obtinerea unor venituri pe termen mediu sau lung (cuponul obligatiunii) sau fara termen (dividendul actiunii), dar si de obtinerea unui castig potential. Acesta din urma poate fi rezultatul cresterii pretului de vanzare a titlurilor de valoare, in comparatie cu pretul lor de cumparare (mai mic).

Modificarile cursului titlurilor de valoare pe termen lung are la baza raportul cerere-oferta, determinat la randul sau de factori de natura economica sau extraeconomica, astfel:

marimea venitului - exista o corelatie pozitiva intre marimea venitului anterior sau estimat al titlului si cererea acestuia sau cursul lui. De exemplu, cresterea dividendului unei actiuni poate mari cererea pentru aceasta si, prin intermediul ei, cursul;

dinamica ratei dobanzii in economie se afla in corelatie negativa cu sensul modificarii cursului valorilor mobiliare. In conditiile cresterii ratei dobanzii, agentii economici pot prefera plasamente ale economiilor lor in sistemul bancar si nu pe piata capitalurilor. In felul acesta, scazand cererea de titluri, poate scadea si cursul lor. Relatia dintre venitul titlului (V), rata dobanzii in economie (d') si cursul titlului (Cs) se exprima astfel: Cs = V/d';

inflatia, respectiv cresterea preturilor in economie, poate determina cresterea cursurilor valorilor mobiliare;

conjunctura economica poate influenta, la randul ei, cursul titlurilor. Cand economia trece prin stari de recesiune, cursul poate scadea brusc, odata cu diminuarea profiturilor firmelor emitente. In schimb, in perioadele de expansiune a economiei, cand veniturile agentilor cresc, cursurile au o tendinta ascendenta;

stabilitatea socio-politica poate favoriza cererea pentru titluri si, astfel, cresterea cursului, in timp ce instabilitatea socio-politica, mareste riscul investitiilor in titluri de valoare si se reflecta in pierderea interesului pentru acestea, conducand la scaderea cursului:

Bursa de valori are urmatoarele caracteristici:

loc public unde se vand si se cumpara titluri de valoare;

se apropie cel mai mult de modelul pietei cu concurenta perfecta;

piata organizata, supusa unor reguli si uzante clare de functionare;

organizata ca societate pe actiuni;

are ca organ de conducere operativa Consiliul bursei;

activitatea ei este strict supravegheata de autoritatea publica;

asigura transformarea operativa, in termen scurt, a capitalului real in capital banesc si invers;

mobilizeaza rapid importante resurse pentru investitii;

piata indispensabila pentru transferarea unor capitaluri individuale dintr-o intreprindere in alta si dintr-o tara in alta;

favorizeaza procesul de concentrare a puterii economice, asigurand preluarea controlului asupra unei societati pe actiuni prin detinerea pachetului actiunilor de control care se realizeaza fie prin cumparari treptate de actiuni, fie rapid, prin operatiunea numita oferta publica de cumparare;

barometru sensibil al starii economiei, deoarece adeseori scaderea brusca a cursurilor este semnalul declansarii unei crize, si invers, a unui reviriment;

joaca rolul de intermediar intre agentii economici, de transferare a economiilor de la o persoana la alta;

castigul realizat in urma tranzactiilor bursiere trebuie considerat legal, cuvenit, fiind un rezultat firesc al operatiei respective;

prin intermediul operatiunilor speculative (bani fierbinti), sustrage importante resurse pentru investitii pentru ca, de fapt, pe ansamblul economiei, prin aceste operatiuni se redistribuie venituri fara ca ele sa creasca, asa cum se intampla in cazul investitiilor in active reale.

Tranzactiile cu titluri de valoare care au loc pe piata financiara secundara se pot realiza ca:

operatiuni la vedere - in cadrul carora schimbul titlurilor (cantitatea, pretul si alte conditii de livrare) trebuie indeplinite in cel mult doua zile lucratoare dupa incheierea intelegerii (aceste operatiuni detin pana la 80% din totalul tranzactiilor);

operatiuni la termen - in momentul incheierii tranzactiei se stabilesc cursul si numarul de titluri iar executarea contractului are loc ulterior, la o data convenita, numita zi de lichidare sau scadenta.  Aceste operatii sunt in esenta speculative pentru ca una dintre parti castiga pe seama pierderii celeilalte parti, astfel:

vanzatorul actioneaza potrivit principiului "vinde azi scump si cumpara maine ieftin" mizand pe scaderea cursului in viitor (el se numeste "speculator a la baisse" sau "bear"). Asfel, el va achizitiona titlurile de pe piata la scadenta, cand mizeaza ca va scadea cursul lor, dar le va ceda cumparatorului la cursul prevazut in contract, mai ridicat;

cumparatorii se conduc dupa principiul "cumpara azi ieftin si vinde maine scump", ei fiind speculatori "bull" sau "a la hausse" si mizeaza pe cresterea cursului astfel incat, la scadenta, achizitioneaza titlurile la pretul din contract (mai mic) si le vor revinde la pretul pietei (mai mare) realizand astfel un castig.

In mod evident, in cadrul operatiunilor la termen castiga agentul speculator a carui anticipare privind cursul se adevereste. Cei doi agenti nu au libertatea de a renunta la tranzactie decat cu conditia de a suporta urmarile care decurg din acest refuz.

Din cele prezentate mai sus am putut constata ca economiile pot fi investite pe piata capitalurilor, pe piata monetara si in active reale. Alegerea activului in care se plaseaza economiile pe piata capitalurilor se fundamenteaza rational pe criterii precum: venitul adus de plasament, riscul asumat, lichiditatea si randamentul titlului de valoare .

Venitul unui titlu - in aceleasi conditii de risc si lichiditate, se prefera plasamentul pentru care se estimeaza un venit mai mare. Agentii economici rationali compara profitul estimat a se obtine prin plasarea banilor in investitii reale, cu dobanda pe care ar putea sa o obtina de pe piata monetara si cu venitul estimat al titlurilor pe care le-ar putea cumpara de pe piata capitalurilor.

Riscul se refera la situatiile in care anticiparile nu sunt unice, dar pot fi apreciate probabilitatile de realizare a lor. Unele plasamente sunt mai putin riscante, asemenea celor pe termen scurt sau celor pentru care veniturile sunt garantate. In aceasta situatie, insa, venitul este de multe ori mic, astfel:

obligatiunile guvernamentale sunt mai putin riscante decat cele ale societatilor comerciale;

actiunile preferentiale sunt mai sigure, avand prioritate in raport cu cele ordinare;

plasamentele pe termen scurt sunt mai sigure decat cele pe termen lung.

Lichiditatea se refera la posibilitatea vanzarii rapide, cu cheltuieli minime, a titlurilor de valoare. De exemplu, titlurile de valoare ale celor mai importante societati comerciale pe actiuni sau ale autoritatilor publice sunt admise pe piata secundara, la bursa. Din acest motiv ele pot fi mai usor vandute, avand lichiditate mai mare comparativ cu cele tranzactionate pe piata secundara extrabursiera.

Randamentul titlurilor de valoare pe termen mediu si lung reprezinta, de fapt, un fel de rata a profitului sau rata a dobanzii pentru detinatorul lor. Acesta se poate determina ca un randament actual (curent) si un randament final, astfel:

ηa = Va / Pa x 100; ηf = Vt ­ Pa + Pv / Pa x 100

unde:

Va = venitul anual (dividend sau dobanda) adus de titlul de valoare;

Vt = venitul total (dividend sau dobanda) pe care l-a adus titlul de valoare pe intreaga perioada in care a fost detinut;

Pa = pretul de achizitie a titlului de valoare;

Pv = pretul de vanzare a titlului de valoare.