Dimensiunea ecologica a cresterii si dezvoltarii economice

Dimensiunea ecologica a cresterii si dezvoltarii economice

Intre factorii care stau la baza cresterii economice si, pe un plan mai larg, a dezvoltarii, se afla factorul ecologic sau de mediu. Mediul natural influenteaza dinamica economica, iar cresterea economica, la randul ei, afecteaza natura cu toate componentele ei.

Desfasurandu-se in conditiile unor resurse limitate si in mare masura neregenerabile si nerecuperabile, procesul cresterii economice nu este un set continuu de fluxuri circulare, ai carui poli sunt productia si consumul final. Aceasta inseamna ca, pe de o parte, dezvoltarea economica este dependenta de mediul natural, de calitatea lui. Pe de alta parte, orice activitate economica provoaca dereglari intre natura si economie, intre om si mediul sau natural. Acest raport bilateral intre activitatea economica si mediul natural este pus in evidenta prin notiunile de entropie, entropic, antientropic.

Entropia reprezinta procesul de degradare a energiei unui anumit sistem al universului. In plan economic, entropia exprima procesul de degradare a resurselor materiale si energetice, proces care are loc atat in cadrul activitatilor economice, cat si in afara acestora.

Daca energia dintr-o anumita resursa ar putea fi folosita la infinit, nu ar mai exista raritatea economica, deci nici economie nu ar mai fi.

Energia libera este energia utilizata pentru obtinerea unui anumit bun economic. In urma degradarii ei, a transformarii acesteia in deseuri, energia libera devine indisponibila (la nivelul stiintei si tehnicii din epoca), adica se transforma in energie legata.

Entropia joasa are o structura ordonata si este (poate fi) folosita in procesele economice. Entropia inalta reprezinta o structura de energie total sau majoritar legata, avand caracter dezordonat, indisponibil. In univers, inclusiv in procesele economice are loc o degradare calitativa continua, generala si ireversibila a energiei libere in energie legata, o transformare a ordinii in dezordine.

Procesele economice au, prin insusi continutul lor, caracter entropic. Ca urmare, oamenii trebuie sa actioneze in concordanta cu legile naturii, sa dea activitatilor lor un caracter antientropic. Deci, in natura se produc procese entropice, ca si procese antientropice. De asemenea, oamenii, prin actiunile lor, indeosebi prin cele economice, provoaca accelerarea unor procese naturale, ei putand insa actiona si in sensul accelerarii proceselor antientropice.

Procesele social-economice negative si pozitive pentru Terra sunt luate in considerare de catre oameni in doua feluri:

a) gasirea si folosirea de noi tipuri de energie, gospodarirea cu grija a celor existente, pastrarea patrimoniului energetic al Terrei;

b) evitarea oricarui fenomen de poluare a mediului natural, de degradare a factorilor de mediu.

De aceea, una dintre cele mai importante optiuni contemporane este selectarea cu responsabilitate - pentru specia umana si pentru viitorul ei - a tipului de crestere economica, de dezvoltare economica.

Intensitatea cresterii economice depinde de doua mari procese complementare si contradictorii:

a) unul entropic, prin care potentialul natural este in curs de degradare;

b) altul antientropic, creativ-informational, prin care se deschid noi posibilitati de a descoperi si de a valorifica resursele, de a folosi noi modalitati de economisire.

Stringenta gasirii si aplicarii tipului de dezvoltare ecologica, antientropica, decurge din manifestarea tot mai puternica a crizei ecologice (ambientale).

Criza ambientala este un conflict intre societate si mediul natural: doua sisteme cu reguli si ritmuri proprii de evolutie.

Amploarea crizei ambientale poate fi concretizata prin multiple procese, cum sunt:

- desertificarea unor ample suprafete ale Terrei (anual circa 6 milioane de hectare de teren cultivabil);

- emisiile de CO₂ in atmosfera si 'efectul de sera', ce a dus la secete prelungite in cele mai diferite colturi ale planetei, precum si la inceperea topirii calotei de gheata din emisfera nordica;

- sporirea emisiilor de bioxid de sulf, ce determina ploi acide;

- disparitia a numeroase specii de plante si animale, fara sa apara altele in loc;

- reducerea stratului protector de ozon nu numai in emisfera sudica, ci si in cea nordica, cu consecinte catastrofale asupra a tot ceea ce este viu pe Terra.

Unele din efectele aratate sunt datorate caracterului entropic, inevitabil, al proceselor naturale si economice; altele decurg din proasta gestiune a resurselor naturale, din exploatarea pradalnica a naturii, fara a i se restitui, intr-o alta forma, bogatia preluata de la aceasta.

Pe baza acestor precizari, se poate spune ca ecosistemul este cadrul de desfasurare a cresterii economice, si nu invers.

Ecosistemul este definit ca unitate intre biocenoza - totalitatea organismelor vii aflate in interactiune si legate de un anumit loc de viata, cu o componenta determinata, istoriceste formata si autoreglabila - si biotop (habitat), care exprima relatiile indisolubile dintre organismele vii si factorii abiotici; el rezida in interactiunea dintre comunitatea biotica si mediul fizic (atmosfera, lumina solara, litosfera si hidrosfera).

Relatia dintre cresterea economica (dezvoltarea social-economica) si mediul natural a fost inteleasa si tratata in moduri diferite. Acestea din urma s-au conturat in conceptiile geocentrica, biocentrica si antropocentrica.

Conceptia geocentrica considera ca protectia Terrei, protectia factorilor de mediu este un scop principal, pamantul urmand a fi aparat fara rezerve. Intr-o asemenea conceptie, omul este doar unul din elementele ce se cer conservate, pentru ca 'natura sa ramana neatinsa in puritatea sa'. Conservationismul exagerat aparut in baza acestei optici (natura-om) a condus la ideea 'cresterii zero'.

Conceptia biocentrica pune in centrul preocuparilor ecologice organismele vii, indeosebi formele de viata nonumane, deoarece - spun unii specialisti - acestea nu se pot prezerva singure, asa cum o face omul. In viata speciilor, omul ar trebui sa intervina doar pentru conservarea acestora. Dar, in conditiile in care existenta umana se asigura numai prin folosirea rationala a naturii, milioanele de oameni ce sunt subnutriti (unii chiar infometati) cu greu pot fi convinsi, de pilda, sa nu se atinga de pestele Oceanului Planetar decat in anumite limite.

Conceptia antropocentrica are ca punct de sprijin ideea ca totul trebuie subsumat trebuintelor crescande si tot mai diverse ale oamenilor. In fata acestui obiectiv, nimic nu mai conteaza. A te posta de partea dreptului absolut al omului in raport cu natura este insa o mare greseala. In schimb, s-a spus si se repeta in cele mai diverse ocazii si de catre oamenii de toate orientarile: 'Nu se mai poate accepta distrugerea naturii, ca un sacrificiu pe altarul cresterii economice'.

Retinand elementele rationale din toate aceste conceptii , din lucrarile fundamentale privitoare la relatia mediu natural - crestere economica, se poate formula o conceptie sintetizatoare sub forma imperativului reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi. Aceasta ar insemna respectul fata de legile naturii in activitatea economica, respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei, pentru progresul social (in om si pentru om).

In spiritul celor aratate mai sus, protectia mediului natural reprezinta protectia societatii si a dezvoltarii ei, iar protectia omului inseamna protejarea tuturor factorilor de mediu. Pentru ca asemenea principii sa fie transpuse in viata, este necesar ca problemele relatiilor omului cu mediul natural sa fie studiate si intelese in toata complexitatea lor. Apoi, ele trebuie cuprinse in norme juridice adecvate (pozitive). Dar, mai ales, sa se gaseasca parghiile economice de interventie in directia rezolvarii lor.

O parghie economica de interventie in acest scop o constituie internalizarea costurilor cu protectia mediului, adica transformarea costurilor sociale aferente poluarii in costuri interne ale intreprinderilor si suportarea lor de catre unitatile producatoare si nu de catre societate. Cu toate ca o asemenea solutie s-ar impune de la sine, prin logica lucrurilor, initial, aceasta problema a dat nastere la multe controverse. Dar, viata a demonstrat ca includerea acestor cheltuieli in costul produsului (serviciului) a carui realizare le-a generat este mult mai eficace in lupta contra poluarii si degradarii decat subventionarea de catre stat a procesului intrucat, sporeste preocuparea unitatilor economice pe linia prevenirii poluarii. Ori, prevenirea poluarii, a degradarilor provocate in biosfera etc., costa substantial mai putin decat remedierea poluarii.

Concomitent cu utilizarea unor parghii economice pentru prevenirea si inlaturarea poluarii, remarcam si eforturile pe plan politic si juridic menite sa determine schimbarea radicala a politicii statelor lumii in sensul acordarii atentiei necesare protectiei mediului natural. Astfel, in anul 1972 a avut loc prima Conferinta mondiala asupra mediului si dezvoltarii tinuta sub egida O.N.U. la Stockholm; in anul 1992 a avut loc cea de-a doua Conferinta mondiala cu privire la mediu, la Rio de Janeiro, unde au fost adoptate cinci documente importante, si anume:

- Conventia-cadru privind schimbarile climatice, care in esenta prevede obligatia statelor dezvoltate si a celor in tranzitie de a reduce si stabiliza emisiile de bioxid de carbon, pana in anul 2000, la nivelul existent in 1990;

- Conventia privind diversitatea biologica, ce are ca obiectiv dezvoltarea cooperarii internationale pentru conservarea diversitatii biologice;

- Declaratia de la Rio de Janeiro asupra mediului si dezvoltarii - ce cuprinde 27 de principii menite sa genereze cooperarea internationala in domeniul protectiei mediului;

- Agenda 21, ce cuprinde un amplu program de actiune pentru asigurarea dezvoltarii durabile in secolul 21;

- Declaratia de principii asupra gestiunii, conservarii si exploatarii ecologic-viabile a tuturor tipurilor de paduri.