Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
Elementele financiare ale unei investitii
Efectele viitoare ale investitiilor, scontate prin punerea in functiune a obiectivului de investitii se bazeaza pe o anumita doza de probabilitate.
Eforturile si efectele investitiilor se cuantifica, prin intermediul unor elemente precum:
valoarea investitiei;
durata de viata a investitiei;
beneficiile suplimentare sau economiile de materiale si de manopera;
valoarea reziduala a investitiei.
Valoarea investitiei se determina diferit in functie de modul de
realizare a lucrarilor de achizitie, constructie, instalatie si montaj.
Suma totala a cheltuielilor pentru investitii cuprinde: pretul de
achizitie, cheltuielile de transport, cheltuielile de constructii, instalatii sau montaj, eventuale taxe si cheltuieli vamale, alte taxe si comisioane, etc.
Durata de viata a investitiei are semnificatii diverse, ea poate face referire la:
durata contabila sau fiscala, durata normala de serviciu a mijloacelor fixe;
durata tehnica de functionarea a mijloacelor fixe rezultate prin investitii, durata determinata de particularitatile functionale, specifice fiecarui mijloc fix;
Exista situatii, in care durata tehnica este mai mare decat durata contabila sau invers.
durata comerciala determinata de durata de viata a produselor obtinute in urma investitiei respective;
durata juridica - vizeaza durata protectiei juridice asupra unui brevet, a unei licente, marci de fabricatie etc.
Beneficiile suplimentare sau economiile de materiale si de
manopera previzibile a se realiza sunt fluxuri de trezorerie marginale, consecinta a punerii in functiune a obiectivului de investitii.
Valoarea reziduala reprezinta valoarea posibila de realizat dupa incheierea duratei de viata a investitiei. Ea ajunge la marimi neinfluentabile, atunci cand este indeplinita durata tehnica.
Caracteristicile financiare ale investitiilor prezinta interes pentru managementul general si managementul financiar, intrucat decizia de investire a resurselor intra sub incidenta acestora.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate