Multiplicator (economie)

In economie multiplicatorul desemneaza un factor care indica in ce masura un impuls economic originar (variabila independenta) influenteaza o marime explicativa (variabila dependenta). Daca ratele de modificare ale varabilelor dependente corespund ratelor de modificare ale variabilelor independente, atunci multiplicatorul are valoarea 1. De cele mai multe ori sunt explicate prin acest concept legaturile cauzale la care variabila dependenta se modifica mai mult decat se modifica variabila independenta (multiplicatorul este mai mare decat 1).

Denumirea multiplicator este un termen technic al Keynesianismului. Alaturi de procesul acceleratorului, procesul multiplicatorului este un mecanism fundamental prin care se ajunge la o consolidare automata a impulsurilor economice. Utilizarea in politica economica a principiului multiplicatorului se face in contextul cerintei de stimulare a cererii la nivel macroeconomic si a politicii monetare.

Multiplicatorii in contextul cererii la nivel macroeconomic

Teoria keynesiana utilizeaza conceptul multiplicatorului pentru a explica diferitele conexiuni in contextul cererii la nivel macroeconomic. Daca, de exemplu, cererea guvernamentala creste pana la o anumita valoare, aceasta nu determina cresterea in aceeasi proportie a cererii agregate (in acest caz multiplicatorul ar fi egal cu 1), ci intr-o masura mult mai mare. Acest fapt se explica prin faptul ca cheltuielile guvernamentale sporite (impulsul primar) reprezinta castiguri pentru alti subiecti economici carora li se mareste cererea. Efectele secundare conduc la un multiplicator mai mare decat 1, ceea ce inseamna ca impulsul originar de cerere conduce la o crestere a cererii totale intr-o masura nu egala, ci mai mare. Criticii Keynesianusmului sunt de alta parere, aceea ca astfel de multiplicatori sunt mai mari decat 1.

Ca multiplicator sunt considerate in cadrul stimularii cererii toate partile componente ale cererii agregate.

Y_N = C + I + G + X − IM

• Y_N: Produsul intern, Venitul national
• C: Cererea de consum
• I: Investitiile nete
• G: Cererea guvernamentala
• X: Exporturi
• IM: Importuri

Multiplicatorul cheltuielilor statului (economie inchisa)

Multiplicatorul cheltuielilor statului exprima in ce masura creste produsul intern brut, daca consumul guvernamental creste cu 1 €. Multiplicatorul este cu atat mai mare, cu cat cota de economii este mai redusa si este cu atat mai redus cu cat cota de importuri si impozitele sunt mai mari.

Formal: respectiv

• Y: Cerere
• G: Cheltuieli guvernamentale
• c: Cota marginala de consum care reda cat de mult se consuma dintr-un venit Y suplimentar.
• s: Cota marginala de economisiri (1-c), care reda cat de mult se economiseste dintr-un venit Y suplimentar.

Multiplicatorul este:

[modifica] Multiplicatorul investitiilor (economie inchisa)

Conform multiplicatorului investitiilor, o crestere exogena a cererii de investitii conduce in aceeasi masura la o crestere a cererii si a cheltuielilor guvernamentale.

Formal: bzw.

[modifica] Multiplicatorul exporturilor (economie deschisa)

Intr-o economie deschisa trebuie luat in considerare faptul ca o parte a cererii ascendente este satisfacuta prin importuri. Valoarea multiplicarotului scade in functie de marimea inclinatiei pentru importuri m.

In cazul unei economii deschise, cu investitii nete autonome (independente de venitul Y), cu export autonom X (independent de venitul Y) si consum dependent de venit

si de asemenea importuri dependente de venit

in cazul neglijarii activitatii economice a statului este esential ca:

Multiplicatorul este, deci:

Daca activitatea economica este impulsionata prin exporturi suplimentare, venitul Y creste cu atat mai mult cu cat se economiseste mai putin sau cu cat cererea suplimentara este satisfacuta prin mai putine importuri IM, cu cat cota marginala de economii ssi inclinatia spre importuri m sunt mai reduse. In modelele mai cuprinzatoare sunt luate in considerare si repercusiunile asupra strainatatii, exteriorului. Cererea venita in beneficiul altor tari este de asemenea satisfacuta prin importuri, ceea ce poate duce la cresterea importurilor in propria tara.

[modifica] Luarea in considerare a taxelor si impozitelor

Intr-o economie inchisa, fara comert exterior este esential ca:

Y = C₀ + C + I + G

Cererea totala Y este compusa din cererea pentru consum, cererea pentru investitii, cheltuielile guvernamentale si cererea guvernamentala.

Taxele si impozitele T sunt percepute din venitul Y:

Pentru cererea de consum keynesiana C este esential ca:

In ecuatia (1) Y se afla in partea stanga, iar in partea dreapta apare din nou Y ca marime. Cat de mare trebuie sa fie venitul de echilibru, pentru ca semnul de egalitate din ecuatia (1) sa fie corect?

Venitul de echilibru Y* este produsul dintre multiplicator si suma marimilor cererii autonome, dependente de venit:

C : Consumul privat (autonom), independent de venit

G: Cererea guvernamentala

I: Investitiile intreprinzatorului

t: Rata impozitului

c: cota marginala de consum

Ecuatia exprima procentul de crestere al venitului in echilibru, atunci cand consumul autonom privat C₀(dat ca independent de venit), investitiile (date ca independente de venit) si in final cheltuielile guvernamentale cresc cu un anumit procent.

Daca se cere ca cheltuielile guvernamentale sa fie finantate exclusiv din taxe si impozite, atunci trebuie ca:

G = T

astfel incat prin aceasta si cheltuielile guvernamentale sa depinda de Y (), atunci rezulta pentru schimbarile in consumul autonom C₀ sau in investitii urmatoarea relatie a multiplicatorului:

[modifica] Teorema Haavelmo

Daca se ia in considerare ultima formula si se reflecteaza ce se intampla atunci cand rata impozitului t, care poate lua valori intre 0 si 1, creste (se deriveaza Y ^* in functie de t), se obtine teorema Haavelmo. O valoare mare a lui t conduce la un venit de echilibru Y ^* mai mare.

Multiplicatorul cheltuielilor guvernamentale si multiplicatorul impozitelor si taxelor pot fi folosite in opozitie: o crestere a cheltuielilor guvernamentale ΔG, asociate cu o finantare din taxe si impozite ΔT, conduc la cresterea venitului de echilibru Y ^* :

[modifica] Multiplicatorul banilor

Multiplicatorul banilor este definit analog. Acesta exprima cat de mult creste cantitatea de bani, atunci cand banca centrala da un impuls politico-monetar. Multiplicatorul banilor este cu atat mai scazut cu cat ratele rezervei minime si rezervei de lichiditati sunt mai mari.

Modelul IS-LM

Modelul IS-LM

Modelul IS-LM sau modelul total keynesian, cuprinde marimile totale ale unei economii. La acestea echilibrele de pe piata bunurilor (Curba IS) si echilibrele de pe piata monetara (Curba LM) sunt hotaratoare. Dupa Keynes economia se misca permanent inspre un punct de echilibru (echilibrul intern al economiei) care nu va fi atins niciodata, deoarece exista permanent schimbari.

Modelul IS-LM este luat in considerare intr-un context neoclasic, aceasta insemnand ca se porneste de la salarii flexibile.

Definitii si premise

r: Rata dobanzii

Y: Venitul national

[modifica] Piata de capital (Curba IS)

Curba IS ('Curba investitiilor egale cu economisirile') reprezinta combinatiile posibile dintre venit si dobanda care fac posibile existenta unui echilibru intre investitii si economisiri pe piata bunurilor. Acest lucru este important, deoarece investitiile sunt finantate 100% din economisirile bugetare.

IS:Y = C(Y − T) + I(Y,i) + G

S = S(y) Economisirile depind in mod pozitiv de venit.

I = I(Y,i) Investitiile depind in mod negativ de rata dobanzii.

Piata monetara (Curba LM)

Curba LM ('Curba cererii de bani egala cu oferta de bani') reprezinta combinatiile posibile dintre venit si rata dobanzii, pentru care exista un echilibru intre cererea si oferta de bani de pe piata monetara.

L(Y,i) = L_T(Y) + L_S(i) + L_A(Y,i)

Cererea depinde de:

casa de tranzactii - cantitatea de bani necesara pentru consum,

casa de speculatii - cantitatea de bani rezervata comercializarii obligatiunilor,

casa de atentie - cantitatea de bani retinuta pentru a putea face fata platilor neprevazute.

Oferta de bani este stabilita de banca centrala si corespunde, in echilibru, cererii agregate de bani L(Y,i).

[modifica] Influenta pe care o are statul

[modifica] Cresterea cheltuielilor statului

Atunci cand statul insusi apare pe piata bunurilor ca si consumator, curba IS se deplaseaza inspre dreapta. In functie de situatia in care se afla curba LM, acest lucru poate insemna o crestere a venitului populatiei, Y si a ratei dobanzii, i. Aceasta forma de politica fiscala expansiva se mai numeste si deficit spending. In cazul unei politici fiscale contractive, statul isi reduce cheltuielile, curba IS se deplaseaza inspre stanga, veniturile populatiei si rata dobanzii scad, iar deficitul bugetar se micsoreaza.

Daca populatia mareste „casa de speculatii“ (situatie in care sunt detinuti bani, pentru a putea fi folositi atunci cand dobanda sau cursul obligatiunilor sunt mai atractive), atunci deficit spending reactioneaza ca si o impulsionare a economiei. Acest lucru este sustinut prin faptul ca se instituie multiplicatorul (in acest caz, multiplicatorul cheltuielilor statului).

Eficienta multiplicatorului se poate explica simplu: daca cererea guvernamentala creste (pe piata bunurilor in acest caz), atunci creste si productia. Daca productia creste, firmele au nevoie de mai multi angajati. Noii angajatii primesc un salariu pe care, partial, il consuma (depinde insa de inclinatia marginala spre consum). Consumul in plus care apare astfel, initiaza inca o crestere a productiei, ceea ce inseamna ca va fi nevoie de noi angajati care la randul lor vor avea un salariu pe care vor putea sa-l cheltuiasca

Aceasta idee a indatorarii statului nu ii apartine, asa cum s-a presupus de mai multe ori, lui Keynes, ci lui Abba P. Lerner, Keynes a postulat economisirile descrise mai inainte. Deoarece deficit spending (deplasarea inspre dreapta a curbei IS) reprezinta o indatorare a statului, ar trebui ca datoriile sa fie platite din taxe mai mari, atunci cand economia e prospera (surplus saving). Statul practica astfel o politica economica anticiclica, pentru a nivela oscilatiile conjuncturale. Daca populatia detine doar „casa de tranzactie“ (cantitatea de bani necesara cumpararii bunurilor), atunci aceasta politica are ca urmare, din cauza pozitiei verticale a curbei LM, faptul ca dobanda creste, iar veniturile populatiei raman la fel. Acest efect se numeste de dislocare, de compensare, evictiune sau inlaturare (crowding out) a cererii de investitii private de catre cererea statului.

[modifica] Critici

Un venit crescut al populatiei, cauzat de politica de cerere guvernamentala, nu conduce neaparat intr-o masura dorita la o crestere economica mai mare si la scaderea somajului. Acesta este cazul in care cel putin o parte din bani sunt economisiti de catre populatie sau cand se consuma bunuri care nu influenteaza cererea de noi locuri de munca. Aceasta problema a fost recunoscuta si de Keynes si de aceea s-a propagat cresterea consumului statului ce poate fi condus inspre domenii care necesita munca intensiva.

Deoarece nu se poate media politic faptul ca in perioade de crestere economica (Boom-uri) trebuie economisit, pentru a putea fi achitate datoriile, acest model conduce in practica la cresterea continua a datoriilor statului, ceea ce nu poate constitui o acuza numai la adresa lui Keynes.

Mult discutata este si teoria dezvoltata de Milton Friedman a asa-numitelor „Time lags“ (intarzieri), pentru care a primit in anul 1976 premiul Nobel pentru economie. In conceptia lui Friedman trece atat de mult de la declinul consumului pana la functionarea programelor de cerere guvernamentala, incat conjunctura isi revine de cele mai multe ori, de la sine si se afla intr-o faza de crestere (Boom). Prin consumul guvernamental crescut, conjunctura se supraincalzeste si se ajunge la inflatie.