FACTORII SI TIPURILE CRESTERII ECONOMICE

Factorii si tipurile cresterii economice

Totalitatea factorilor ce intervin in functionarea economiei nationale si care se manifesta prin rezultatele macroeconomice sunt implicati, direct sau indirect, in procesul cresterii economice.

In grupa factorilor cu actiune nemijlocita, asupra cresterii economice se cuprind: resursele umane, resursele naturale, formarea capitalului, tehnologia. Grupa factorilor cu actiune mediata (mijlocita) asupra cresterii economice include, in principal, rata investitiilor, cheltuielile de cercetare dezvoltare, politica financiara, monetara, bugetara si fiscala; capacitatea de absorbtie a pietei interne, schimburile internationale, politica ecologica etc.

Factorii cresterii economice au un mod specific de actiune, in raport de importanta si de caracterul actiunii lor - direct sau indirect. Fiecare factor al cresterii economice poate fi abordat sub aspect tridimensional, cantitativ, calitativ si structural. Dimensiunea cantitativa se refera la volumul global al resursei corespunzatoare fiecarui factor. Aspectul specific acestei dimensiuni a factorilor la cresterea economica este de natura extensiva si se produce prin mobilizarea si utilizarea, de la o perioada la alta, a unui volum sporit de resurse. Dimensiunea calitativa se refera la randamentul utilizarii resurselor. Aportul acestei dimensiuni a factorilor la cresterea economica este de natura intensiva si rezulta din ridicarea, de la o perioada la alta, a nivelului randamentelor respective. Dimensiunea structurala pondereaza contributiile de ordin cantitativ si calitativ in functie de proportiile in care se combina diferitele categorii de resurse si in care acestea se repartizeaza pe destinatii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse din cadrul acestora). Drept urmare, aportul dimensiunilor cantitative si calitative ale factorilor cresterii economice depinde de intensitatea actiunii acestora, dar si de modificarea ponderii lor in structura sistemului economic national. In cazul unui anumit factor, exista o interactiune compensatoare intre latura cantitativa si cea calitativa, mediata de latura structurala.

Factorul uman intervine in procesul cresterii economice prin volumul muncii prestate, precum si a calitatii acestui factor, exprimat sintetic prin productivitatea muncii. Multi economisti considera ca elementul cel mai important al cresterii economice il constituie calitatea intrarilor din factorul munca - aptitudinile, cunostintele si disciplina fortei de munca.

Cresterea economica poate fi sustinuta prin politici de stimulare cantitativa si calitativa a fortei de munca. Exemple de astfel de politici sunt: crearea de noi locuri de munca (directa, prin investitii guvernamentale, sau indirecta, prin favorizarea firmelor care creeaza asemenea locuri sau prin asigurarea unui climat propice expansiunii economice), promovarea programelor educationale si a celor de reconversie si reorientare profesionala, programe de crestere demografica. Politicile orientate spre marirea productivitatii muncii se inscriu pe aceeasi linie, cele mai recente cercetari demonstrand legatura foarte puternica dintre cresterea productivitatii si investitia in capitalul uman. Capitalul uman sintetizeaza totalitatea cunostintelor si competentelor profesionale rezultate din procesul educational si consolidate prin acumulare de experienta la locul de munca.

Cel de al doilea factor traditional de productie si de crestere economica este pamantul sau, in general, resursele naturale. In categoria acestora intra terenul arabil, zacamintele de petrol si gaze naturale, padurile, apa si resursele minerale. Posesia resurselor naturale nu determina insa in mod automat succesul sau esecul unei tari.

Al treilea factor al cresterii economice este formarea capitalului sau echipamentele de productie acumulate. In tarile cu cea mai rapida crestere economica, o pondere de 10-20% din venit intra in procesul de formare a capitalului. Capitalul inseamna in primul rand fabricile si echipamentele folosite in procesul de productie.

Multe investitii se fac insa exclusiv de catre stat - investitiile de capital social general, care constau din proiecte de mare amploare care trebuie realizate pentru ca activitatea economica sa se poata desfasura. Intra aici constructia de sosele, canale de irigatii, caile navigabile sau masurile din domeniul ocrotirii sanatatii. Toate acestea implica mari investitii care tind sa fie indivizibile sau globale, si care se dovedesc a avea randamente de scara din ce in ce mai mari. Cresterea economica depinde in mare masura de sustinerea investitiilor prin politica de stimulare a economiilor interne la nivelul tuturor agentilor economici. In acelasi scop, se pot promova politici de atragere a depunerilor bancare, de scadere a taxelor pe profitul reinvestit. In acest mod, stocul de capital va putea fi crescut intr-un ritm superior celui normal inregistrat.

Cresterea economica este determinata si de al patrulea factor de importanta vitala: tehnologia. Istoria arata foarte clar ca cresterea economica nu este un simplu proces repetitiv, de adaugare a unor fabrici si lucratori asemanatori la cei deja existenti. Mai degraba se poate spune ca un sir nesfarsit de inventii si salturi tehnice au dus la o substantiala imbunatatire a posibilitatilor de productie ale Europei, Americii de Nord si Japoniei.

Progresul tehnic reflecta schimbarile aparute in procesele de productie sau introducerea unor produse noi astfel incat, cu aceleasi intrari, se obtine o productie superioara din punct de vedere cantitativ si calitativ.

Inventiile care au contribuit semnificativ la cresterea productivitatii au fost motorul cu aburi, electricitatea, becul, motorul cu ardere interna si avionul cu reactie. In categoria proceselor tehnice fundamentale intra aparitia unor produse cum ar fi: telefonul, radioul, avionul, fonograful si televizorul. Cele mai semnificative progrese tehnice din epoca contemporana se inregistreaza in domeniul electronicii si calculatoarelor.

In cea mai mare parte, tehnologiile progreseaza aproape neobservabil, micile imbunatatiri care apar in procesul de productie contribuind la imbunatatirea calitatii sau la cresterea volumului productiei. Devine tot mai clar faptul ca schimbarile tehnologice nu constituie o simpla procedura mecanica de gasire a unor produse si procese mai bune. Inovatia rapida implica si incurajarea spiritului intreprinzator. Promovarea inventivitatii la nivelul unei natiuni, care este de multe ori asociata cu cresterea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, constituie probabil factorul decisiv pe termen lung in inducerea salturilor pozitive in nivelul tehnologic al capacitatilor de productie ale unei economii.

Actiunea conjugata a factorilor de crestere economica pune in evidenta anumite posibilitati de combinare a diferitelor laturi ale acestor factori, in variante care se definesc drept tipuri de crestere economica. In functie de contributia relativa pe care laturile de aceeasi natura ale factorilor directi o aduc la obtinerea sporului PNB intr-o perioada data se pot distinge doua tipuri fundamentale de crestere economica: extensiv si intensiv.

Tipul extensiv al cresterii economice corespunde unei contributii majoritare a laturilor cantitative ale factorilor directi la formarea sporului PNB. Cresterea extensiva mizeaza prioritar pe acumulari sustinute, pe un amplu efort investitional sustinut prin atragerea de capital din surse interne sau externe. Alte conditionari decurg din limitarea numarului populatiei disponibile si din inertia sistemului economic, care necesita un efort ridicat de sustinere a cresterii. In acelasi timp, sistemul economic aflat in crestere extensiva nu este capabil decat treptat, pe termen lung, sa mobilizeze laturile intensive ale actiunii resurselor cu care este inzestrat. Cresterea economica de tip extensiv determina costuri economice, ecologice si sociale ridicate. Dar, de regula, reprezinta o etapa ce trebuie parcursa, deoarece trecerea la cresterea de tip intensiv presupune acumularea prealabila a unei anumite infrastructuri, care sa o sustina. Tipul extensiv de crestere economica este caracteristic tarilor cu un nivel economic relativ scazut, care nu pot asigura valorificarea superioara a resurselor nationale.

Tipul intensiv de crestere economica este propriu economiilor avansate, cu o structura diversificata, capabile sa genereze si sa absoarba progres tehnic. Acest tip de crestere corespunde unei contributii majoritare a laturilor calitative ale factorilor directi la formarea sporului PNB. Cresterea intensiva este, in mai mare masura, capabila sa se autointretina si sa se autoaccelereze prin efecte de conexiune inversa pozitiva. Sistemele aflate in acest tip de crestere beneficiaza, in general, de toate formele impactului favorabil al inovarii, de efectele noilor tehnologii ale informatiei, calculatoarelor si telecomunicatiilor.

La granita dintre tipul de crestere extensiv si cel intensiv se afla tipul de crestere intermediar, in care laturile cantitative si respectiv cele calitative, au contributii aproximativ egale la obtinerea sporului de rezultate macroeconomice. Acest tip de crestere poate predomina intr-o economie o perioada mai lunga sau mai scurta, in functie de factorii interni, dar si de conjunctura mondiala.

Din analiza bazata pe masurari de tip clasic ale produsului national si componentelor sale - populatia, resursele de munca si altele de acest gen rezulta cele mai importante trasaturi ale cresterii economice moderne.

Primele si cele mai evidente sunt ratele inalte de crestere a produsului pe locuitor si a populatiei din tarile dezvoltate. In al doilea rand, rata de crestere a productivitatii, adica a produsului pe unitate de factori este ridicata, chiar si atunci cand introducem in input-uri si alti factori pe langa munca, principalul factor de productie. In al treilea rand, ritmul de transformare structurala a economiei este ridicat. Printre aspectele importante ale schimbarii structurale se numara trecerea de la agricultura la activitatile neagricole si, recent, de la industrie la servicii; o schimbare in talia unitatilor productive si trecerea de la intreprinderea personala la organizarea impersonala a firmelor economice, insotita de o schimbare corespunzatoare in statutul ocupational al muncii. Se mai pot adauga si alte aspecte ale schimbarii de structura economica (in structura consumului, in ponderea productiei interne si a produselor straine etc.). In al patrulea rand, schimbari rapide se produc si in structurile strans legate si extrem de importante ale societatii si ale sistemului ei ideologic. In al cincilea rand, bazandu-se pe forta sporita a tehnologiei, mai ales in transporturi si comunicatii (in aplicatii civile, dar si militare), tarile dezvoltate economic au inclinatia sa se extinda asupra restului globului - alcatuind o singura lume. In al saselea rand, raspandirea cresterii economice moderne, in ciuda unor efecte partiale la scara mondiala este limitata, in sensul ca, performantele economice in tari care reprezinta trei patrimi din populatia globului se afla cu mult sub nivelurile minime in raport cu potentialul tehnologiei moderne.

Cele sase trasaturi mentionate sunt strans legate intre ele, iar aceasta interconexiune are o mare importanta. Daca ponderea fortei de munca in totalul populatiei este relativ stabila, o rata inalta de crestere a produsului pe locuitor inseamna o rata inalta de crestere a produsului pe lucrator, iar daca numarul mediu de ore de munca scade, aceasta inseamna rate si mai ridicate de crestere a produsului pe om-ora. Chiar daca luam in considerare impresionanta acumulare de capital, in sensul cel mai larg, rata de crestere a productivitatii este ridicata si reflecta in fapt cresterea puternica a produsului si a consumului pe locuitor.

Deoarece acesta din urma reflecta rezultatele obtinute pe baza progresului tehnologic, vor fi inevitabile schimbari rapide in structura productiei - date fiind impactul diferit al inovatiilor tehnologice asupra multor sectoare de productie, diferenta de elasticitate la venit a cererii interne de diferite bunuri de consum si efectul schimbarii avantajelor comparative in cadrul comertului exterior. Dupa cum am aratat deja, progresul tehnologic modifica scara unitatilor productive si caracterul intreprinderilor economice. Prin urmare, participarea eficienta a resurselor de munca la sistemul economic modern impune schimbari rapide in ceea ce priveste    localizarea si structura acesteia, in relatiile dintre grupurile cu acelasi statut ocupational si chiar in relatiile dintre resursele de munca si totalul populatiei. Astfel, exista o legatura nu numai intre ratele agregate ridicate de crestere si modificarile rapide ale structurii economice, dar si intre acestea din urma si modificarile rapide in alte zone ale societatii, tinand de formarea familiei, de urbanizare, de perceptia omului asupra rolului sau si a nivelului de realizare in societate.

Dinamica cresterii economice moderne in tarile care au inceput acest progres inaintea altora le-a facut sa se extinda geografic, iar amplificarea continua a procesului, facilitata de mutatiile din transporturi si comunicatii, a insemnat o expansiune continua spre zonele mai putin dezvoltate. In acelasi timp, extinderea sistemului a fost limitata de dificultatea efectuarii schimbarilor institutionale si mentale necesare pentru a transforma noul si marele potential al tehnologiei moderne in crestere economica in perioada relativ restransa care s-a scurs de la sfarsitul secolului al XVIII-lea.

Aplicarea pe scara larga a inovatiilor tehnologice, care reprezinta elementul distinctiv major al cresterii economice moderne, este strans legata de progresul continuu al stiintei,    care, la randul ei, este baza progresului tehnologic viitor. Este evident ca utilizarea pe scara larga a inovatiilor tehnice asigura un feedback pozitiv. Acestea nu numai ca asigura un surplus economic mai mare, esential pentru cercetarea fundamentala si aplicata cu faze de finalizare foarte lungi si mari nevoi de finantare dar, mai concret, ele permit crearea unor noi instrumente eficiente de uz stiintific si asigurarea de date noi privind comportamentul proceselor naturale sub influenta exercitata de modificarea productiei economice.

Nu este o pura intamplare faptul ca ultimele doua secole au reprezentat o perioada marcata de aportul imens al cercetarii fundamentale si aplicate la volumul de cunostinte utile, ceea ce a reprezentat un stimulent pentru inovatiile tehnologice. Asadar, cresterea economica moderna reflecta o interconexiune care alimenteaza o rata inalta de progres prin feedback-ul pe care aplicatiile de masa il au asupra noilor cunostinte.