Insemnatatea relatiei monetare

Insemnatatea relatiei monetare

Relatia monetara, adica relatia intre cererea si oferta de bani, determina in mod unic structura preturilor, cat priveste raportul reciproc de schimb dintre bani si bunurile si serviciile comercializabile.

Daca relatia monetara ramane neschimbata, atunci nu se poate manifesta nici o presiune inflationista (expansionista), nici una deflationista (contractionista) asupra comertului, afacerilor, productiei, consumului si utilizarii mainii de lucru. Asertiunile contrare reflecta nemultumirea persoanelor nedoritoare [p.431] sa-si ajusteze activitatile la cererile semenilor lor, asa cum se manifesta acestea pe piata. Totusi, nu datorita unei asa-zise raritati a banilor sunt preturile produselor agricole prea scazute pentru a le asigura fermierilor submarginali incasarile pe care ar dori sa le realizeze. Cauza necazurilor acestor fermieri este ca alti fermieri produc la costuri mai scazute.

O crestere a cantitatii de bunuri produse trebuie sa aduca cu sine, in absenta altor modificari, o ameliorare a conditiilor de trai ale indivizilor. Ea are drept consecinta o scadere a preturilor monetare ale bunurilor a caror productie a crescut. Dar o asemenea scadere a preturilor monetare nu diminueaza catusi de putin beneficiile provenite de pe urma surplusului de avutie produsa. Cresterea partii din avutia aditionala care le revine creditorilor poate fi considerata inechitabila, desi asemenea critici sunt de valoare indoielnica, in masura in care cresterea puterii de cumparare a fost anticipata corect si luata adecvat in calcul printr-o prima negativa inclusa in preturi. [13] Dar nu trebuie sa afirmam ca scaderea preturilor determinata de cresterea productiei la bunurile in chestiune constituie o dovada a vreunui dezechilibru care n-ar putea fi eliminat altfel decat printr-o crestere a cantitatii de moneda. Bineinteles, de regula toate cresterile productiei la unele sau la toate bunurile, presupun o noua alocare a factorilor de productie intre diversele ramuri economice. Cand cantitatea de moneda ramane neschimbata, necesitatea unor asemenea realocari devine vizibila in structura preturilor. Unele linii de productie devin mai profitabile, in vreme ce in altele profiturile scad si apar pierderi. Astfel, functionarea pietei tinde sa elimine aceste dezechilibre despre care s-a vorbit atat de mult. Prin sporirea cantitatii de bani este posibila amanarea sau intreruperea unui astfel de proces de ajustare. A-l face superfluu sau mai putin dureros pentru cei vizati nu este cu putinta.

Daca schimbarile puterii de cumparare induse de moneda care sunt determinate de guvern n-ar produce decat transferuri de avutie de la anumiti oameni catre alti oameni, atunci nu ar fi posibil sa le condamnam din punctul de vedere al neutralitatii stiintifice a catalacticii. Bineinteles ca justificarea lor sub pretextul binelui comun sau al bunastarii publice este frauduloasa. Cu toate acestea unii le-ar putea totusi lua in consideratie, ca mamsuri politice potrivite pentru a privilegia interesele anumitor grupuri de persoane pe seama altora, fara a produce alte pagube. Insa aici mai sunt implicate si alte consecinte.

Nu este cazul sa specificam consecintele la care trebuie sa conduca o politica deflationista indefinit continuata. Nimeni nu preconizeaza asemenea [p.432] politici. Preferintele maselor si ale scriitorilor si politicienilor dornici sa culeaga aplauze se indreapta catre inflatie. Cu privire la aceste practici trebuie sa subliniem trei lucruri. In primul rand, politica inflationista si expansionista trebuie sa duca la supraconsum, pe de o parte, si la malinvestitii, pe de alta. Astfel, ea implica irosire de capital si submineaza satisfacerea viitoare a dorintelor. [14] In al doilea rand, procesul inflationist nu elimina necesitatea ajustarii productiei si a realocarii resurselor. El nu face decat sa-l amane, si prin aceasta sa-l faca mai dificil. In al treilea rand, inflatia nu poate fi intrebuintata ca o politica permanenta deoarece, atunci cand este perpetuata, ea trebuie sa duca in cele din urma la prabusirea sistemului monetar.

Un vanzator cu amanuntul sau un carciumar pot cadea cu usurinta prada iluziei ca, pentru ca el si colegii sai sa devina mai prosperi, nu este necesara decat sporirea cheltuielilor efectuate de public. In ochii lor, problema esentiala este de a-i imboldi pe oameni sa cheltuiasca mai mult. Dar este uimitor ca aceasta opinie a putut fi prezentata lumii sub forma unei noi filozofii sociale. Lordul Keynes si discipolii sai fac absenta propensiunii de a cumpara responsabila pentru conditiile economice pentru ceea ce considera ei conditii economice necorespunzatoare. In ochii lor, ceea ce este necesar pentru a-i face pe oameni mai prosperi nu este un spor al productiei, ci o crestere a cheltuielilor. Pentru a le da oamenilor posibilitatea sa cheltuiasca mai mult, ei recomanda o politica "expansionista".

Doctrina aceasta este tot atat de veche pe cat este de gresita. Analiza si respingerea ei vor fi intreprinse in capitolul referitor la ciclul economic. [15]