Raspunderea auditorului statutar privind descoperirea erorilor semnificative

Informatiile eronate continute de situatiile financiare sunt considerate semnificative daca rezultatul combinat al erorilor si al fraudelor neconstatate din situatii financiare vor putea schimba sau influenta deciziile unei persoane de buna credinta care utilizeaza informatiile respective. Datorita acestui fapt cuantificarea pragului de semnificatie devine o operatiune dificila, auditorii purtand raspunderea de a obtine o asigurare rezonabila privind respectarea pragului de semnificatie. Ar fi neproductiv (costuri si imposibilitate) sa se impuna auditorilor obligatia de a descoperi toate erorile si fraudele nesemnificative.

In cadrul strategiei si a planului de audit, timpul afectat pentru descoperirea greselilor neintentionate comise de manageri si angajati ocupa un spatiu destul de important in planificarea auditului. Auditorii descopera o diversitate de prezentari eronate, degajandu-se din actiuni de natura: greseli de calcul, omisiuni, intelegerea sau interpretarea gresita a politicilor contabile sau inregistrari si descrieri eronate ale tranzactiilor.

ISA 240 ,,Responsabilitatea auditorului de a analiza frauda intr-un audit al situatiilor financiare" face deosebirea dintre doua tipuri de informatii inselatoare (prezentari eronate): erori si fraude. Ambele tipuri de informatii pot fi semnificative sau nesemnificative.

O eroare este o informatie falsa neintentionata din situatiile financiare, in timp ce o frauda este indusa in mod intentionat. Auditorul trebuie sa puna in evidenta atunci cand analizeaza informatiile frauduloase daca acestea se refera la deturnare (furtul) de active cunoscuta sub numele de delapidare sau frauda imputabila unei persoane, de regula un angajat, si raportare financiara frauduloasa cunoscuta frecvent sub numele de frauda imputabila managementului.

Un exemplu de deturnare de active este situatia in care un vanzator incaseaza numerar in momentul efectuarii vanzarii, dar nu inregistreaza operatiunea in Jurnalul de vanzari. Raportarea frauduloasa, insa, este supraevaluarea intentionata a vanzarilor (cifra de afaceri) cu putin inainte de data de inchidere a bilantului in scopul majorarii profitului raportat.

Pentru aceste motive, dar si pentru multe altele, standardele de audit cer ca un audit sa fie planificat astfel incat sa aiba posibilitatea de a oferi o asigurare rezonabila privind detectarea atat a erorilor cat si a fraudelor semnificative induse in situatiile financiare. Pentru a raspunde acestui deziderat, auditul trebuie realizat aplicandu-se o atitudine de scepticism profesional.

Scepticismul profesional reprezinta o atitudine care ii creeaza auditorului un spirit iscoditor si o evaluare critica a probelor de audit. In nicio imprejurare auditorul nu trebuie sa porneasca de la ipoteza ca managementul este necinstit, insa nu trebuie neglijata nici posibilitatea ca ar putea fi si invers, asa dupa cum in nicio imprejurare nu ar trebui sa presupuna ca managementul este fara nicio indoiala onest.

Din practica auditorilor a rezultat faptul ca deseori este mai greu sa detectezi fraudele, deoarece managerii sau angajatii care comit o frauda incearca sa o disimuleze. Acest lucru nu schimba insa raspunderea pe care o poarta auditorul in ceea ce priveste planificarea si executarea adecvata a auditului.

Componenta importanta a planificarii oricarui audit este orientata spre modul de abordare a estimarii riscului de frauda deoarece se stie ca frauda, de regula, prezinta doua caracteristici de care trebuie tinut cont, astfel:

presiunea sau incurajarea de a comite frauda in special din dorinta de a obtine un beneficiu financiar direct in cazul sustragerii de active sau un castig indirect in cazul raportarii financiare frauduloase, in cea din urma situatie beneficiul ar putea consta in cresterea valorii de piata a actiunilor companiei detinute in majoritate de manageri;

perceptia unei oportunitati de a comite frauda. In ciuda faptului ca exista o incurajare de a comite frauda, aceasta nu se produce probabil decat daca persoana sau persoanele implicate considera ca pot actiona fara a fi prinsi.

Deosebiri dintre furturi de active si erori de prezentare
a informatiilor aferente acestei operatiuni

Se desprinde ideea ca in toate cele trei situatii a avut loc o sustragere de active insa in situatiile financiare sunt eronat prezentate numai cazurile primul si al doilea. In primul caz, bilantul este eronat, in cel de-al doilea eroare de prezentare in conturile de venituri si cheltuieli.

O componenta importanta a standardului 200 ,,Obiective si principii care guverneaza un audit al situatiilor financiare" o reprezinta riscul de audit si pragul de semnificatie deoarece conceptul de asigurare rezonabila admite ca exista un risc ca opinia de audit sa fie necorespunzatoare. Riscul ca auditorul sa emita o opinie de audit necorespunzatoare atunci cand situatiile financiare sunt denaturate in mod semnificativ este cunoscut sub denumirea de ,,risc de audit".

Prin urmare, riscul de audit este o functie intre riscul unor denaturari semnificative a situatiilor financiare inaintea procesului de audit si riscul ca auditorul sa nu detecteze existenta unor astfel de denaturari.

Pentru a rezolva aceasta functie, auditorul desfasoara proceduri de audit pentru a evalua riscul unor denaturari semnificative si cauta sa limiteze riscul de nedetectare prin desfasurarea unor proceduri suplimentare bazate pe respectiva evaluare. Pentru elaborarea procedurilor de audit care sa determine daca exista denaturari semnificative pentru situatiile financiare in totalitatea lor, auditorul ia in considerare riscul denaturarilor semnificative la doua niveluri, si anume:

nivelul situatiilor financiare generale, si

nivelul acestora corelat cu clase de tranzactii, solduri ale conturilor si prezentari de informatii insotite de afirmatiile aferente.

Riscul unor denaturari semnificative la nivelul afirmatiilor are doua componente:

riscul inerent, si

riscul de control

aceste doua riscuri apartin entitatii, ele exista independent de procesul de audit al situatiilor financiare. Evaluarea riscului unei denaturari semnificative poate fi exprimat in termeni cantitativi (cum ar fi in procente) sau in termeni necantitativi.

Riscul de nedetectare este riscul ca auditorul sa nu detecteze o denaturare care exista intr-o afirmatie si care poate fi semnificativa. Un astfel de risc reprezinta o functie a eficientei unei proceduri de audit si a aplicarii acesteia de catre auditor. In practica, riscul de nedetectare nu poate fi redus la zero ca urmare a influentei unor factori ca:

auditorul nu examineaza totalitatea unei clase de tranzactii de solduri ale unor conturi si de prezentari de informatii;

posibilitatea ca un auditor sa selecteze o procedura de audit necorespunzatoare;

sa aplice in mod eronat o procedura de audit adecvata;

sa interpreteze denaturat rezultatele de audit.

Riscul de nedetectare este asociat naturii, momentului si intinderii procedurilor auditorului care sunt determinate de acesta in sensul reducerii riscului de audit pana la un nivel acceptabil de scazut.