Principiile bugetare

Principiile bugetare

Principiile bugetare reprezinta o sinteza a experientei practicii bugetare,dar si a cerintelor si exigentelor presupuse de procesul elaborarii si executieibugetului de stat. Principiile bugetare sunt riguros formulate si sunt parte a patrimoniului universal de cunostinte si invataminte care tin de stiinta finantelor.

Legislatia bugetara se bazeaza pe aceste principii si le include ca norme juridice.Reflectarea lor juridica nu poate fi insa rigida, ci adaptata intereselor si particularitatilor economice caracterizand nu doar statul de referinta, ci chiar orientarea regimului de stat, a organului legislativ sau a guvernelor

Principiile bugetare se pot grupa astfel

Universalitatea bugetului presupune ca veniturile si cheltuielile publice trebuie inscrise in bugetul de stat cu sumele lor globale (totale). Totodata, acest principiu presupune ca toate veniturile publice si toate cheltuielile publice sa se realizeze numai in cadrul bugetului public, prin componentele sistemului acestuia. Astfel, ca avantaje avem: cunoasterea cat mai exacta si reala a volumului total al veniturilor si cheltuielilor publice, cunoasterea corelatiei care exista intre anumite venituri si anumite cheltuieli care se afla in conexiune stransa, iar in al treilea rand permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor si cheltuielilor publice.

Normele privind veniturile bugetare stabilesc ca impozitele, taxele si alte venituri se inscriu in bugetul de stat numai daca au fost stabilite prin lege, fiind interzisa perceperea , sub orice titlu si sub orice denumire, de contributii directe sau indirecte, in afara celor stabilite prin legea bugetara anuala.

In ceea ce priveste cheltuielile publice, prin legea bugetara anuala se aproba credite bugetare pentru cheltuielile fiecarui exercitiu bugetar, precum si structura functionala si economica a acestora.

Dificultatea principala a aplicarii principiului universalitatii bugetare este generata de dimensiunile bugetului brut, care cuprinde, astfel, toate veniturile si toate cheltuielile bugetare anuale de stat.

In bugetele publice moderne descentralizate, cresterea autonomiei bugetare a comunitatilor locale sau a institutiilor publice speciale, fac ca sa apara derogari de la aplicarea in forma pura a acestui principiu. Astfel, institutiile publice care obtin venituri proprii, lasate la dispozitia lor pentru constituirea fondurilor extrabugetare, primesc alocatii bugetare, ca diferenta intre volumul total al cheltuielilor prevazute si veniturile proprii. Veniturile obtinute din activitatea institutiei nu se prevad in bugetul public, ci direct in bugetul propriu al institutiei. Legatura dintre bugetul institutiei si bugetul public reprezinta diferenta dintre cheltuieli mai mari si venituri proprii (mai mici), adica soldul cheltuielilor.

Bugetul intocmit cu respectarea principiului universalitatii poarta denumirea de buget brut, in timp ce bugetul net cuprinde numai soldul rezultat din compensarea veniturilor cu cheltuielile.

Folosirea soldurilor nete in locul sumelor in valoare absoluta face ca procedeul bugetului net sa sufere critici pentru faptul ca permite camuflarea cuantumurilor banesti reale fie ale unor venituri, fie ale unor cheltuieli.

Bugetele statelor moderne sunt bugete mixte, in care pentru anumite sectoare sau institutii exista autonomie financiara deplina asupra veniturilor realizate, care imbraca trasatura veniturilor extrabugetare. Cheltuielile publice se stabilesc, in aceste situatii, sub forma subventiilor pentru acoperirea diferentei nefavorabile dintre cheltuieli si venituri. In plus, necesitatile conjuncturale conduc la constituirea de fonduri speciale sau bugete afectate, constituite in favoarea atingerii unor scopuri determinate.

Unitatea bugetara este principiul conform caruia toate veniturile si toate cheltuielile publice se inscriu intr-un singur document. Astfel se asigura o prezentare de ansamblu si deci o cunoastere clara a situatiei finantelor publice, adica a surselor de venituri si a destinatiei cheltuielilor, precum si a formei echilibrate sau deficitare a bugetului. In acelasi timp presupune si deschiderea cheltuielilor pe capitole si respectarea intocmai a creditelor bugetare aprobate, in limitele acestora. Creditul bugetar reprezinta suma limita, inscrisa in bugetul de stat si aprobata de puterea legislativa, pana la care se pot efectua plati in contul fiecarei cheltuieli publice.

Neafectarea veniturilor bugetare presupune depersonalizarea veniturilor incasate la buget, astfel incat veniturile in totalitatea lor se utilizeaza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Aceasta inseamna ca nu este permisa perceperea unui venit public pentru finantarea unei anumite cheltuieli publice. Insa, daca in mod justificat sunt necesare anumite cheltuieli pentru satisfacerea unor nevoi publice , ele nefiind prevazute in bugetul public, introducerea lor presupune stabilirea de resurse din care urmeaza a fi efectuate. Daca resursele respective sunt contributii, parti din incasari ale agenti economici sau alte prelevari instituite in acest scop, atunci bugetele astfel intocmite au regim de fonduri speciale si se anexeaza la bugetul public.

Anualitatea bugetului public consta in durata de timp pentru care Parlamentul autorizeaza Guvernul sa incaseze veniturile publice si sa efectueze cheltuielile publice. Aceasta este limitata la un an. Astfel, bugetul public trebuie aprobat in fiecare an de catre organul legislativ. De aici rezulta ca durata exercitiului bugetar este de un an, dar se face distinctia intre acesta si sistemul de gestiune bugetara. Gestiunea bugetara comporta operatiile executate in cursul unui singur an civil, insa autorizate prin trei legi bugetare anuale, diferite.Trebuie specificat ca inceputul anului bugetar nu este obligatoriu sa corespunda cu inceputul anului calendaristic.

Specializarea bugetara este principiul conform caruia veniturile bugetare trebuie inscrise in buget si aprobate de Parlament pe surse de provenienta, iar cheltuielile publice pe categorii de destinatie si in functie de continutul lor economic. Dar, ca puterea legislativa sa poata avea o imagine clara asupra bugetului de stat, este necesar ca veniturile si cheltuielile sa fie inscrise in buget dupa o schema unitara, denumita clasificatie bugetara.

Echilibrul bugetar este o cerinta de baza a finantelor publice, care presupune acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale fiecarui an bugetar. El se refera atat la intocmirea unor bugete balansate, cat si la pastrarea echilibrului in perioada de executie a bugetului.Deficitul bugetar poate fi apreciat ca o sursa de pericol pentru stat (poate duce la insolvabilitatea acestuia si la inflatie) deoarece se acopera din imprumuturi de stat sau emisiuni monetare suplimentare. Totusi, bugetul public modern, diind folosit de stat ca instrument general al politicii sale financiare(politica bugetara, politica fiscala), se intocmeste si se executa cel mai frecvent in conditiile unui deficit. Acest deficit reprezinta diferenta dintre cheltuielile publice, mai mari, si veniturile publice ordinare, fiscale si nefiscale, mai mici.

Publicitatea bugetului reprezinta necesitatea ca bugetul public sa fie adus la cunostinta opiniei publice prin mijloace de publicitate. Bugetul statului este cunoscut prin mass-media inca din faza de proiect si din timpul dezbaterilor parlamentare. Apoi, dupa adoptarea legii bugetare de catre Parlament, ea se publica in Monitorul Oficial si in culegeri legislative.