Piata eurotitlurilor de credit

Piata eurotitlurilor de credit

Ca titlu de credit, obligatiunile confera posesorului drepturile si obligatiile care revin in mod obisnuit unui creditor. Ele sunt o forma de imprumut corporativ ce garanteaza detinatorului un venit fix (cuponul).

Tipuri de obligatiuni

A. Conform Bond Market Association (BMA), infiintata la New York, obligatiunile sunt clasificate dupa doua criterii:

1. dupa forma de prezentare:

a) nominative, adica au numele posesorului inscris pe ele si  nu pot fi negociate pe piata secundara;

b) la purtator, cu regim similar actiunilor la purtator dar nu au inscris pe ele numele posesorului.

2. dupa locul contractarii si conditiilor de emisiune:

a) interne, exprimate in moneda nationala a statului in care este rezident emitentul;

b) straine, exprimate in moneda statului in care emitentul face emisiunea;

c) euroobligatiuni, exprimate intr-o moneda, alta decat al statului de rezidenta al emitentului si al statului in care se face emisiunea.

B. Potrivit altor autori[1], pot fi identificate o serie de categorii speciale de obligatiuni:

- obligatiuni emise de trezorerie (T-bonds);

- obligatiuni al caror cupon este variabil si indexat periodic cu rata inflatiei, (inflation indexed bonds);

- obligatiuni cu cupon zero (scontate la cumparare si ulterior rascumparate la valoarea nominala);

- obligatiuni cu risc ridicat si cupon mare (junk bonds, cu rating sub nivelul recomandat de investire de minim BB+);

- obligatiuni ce au cotata separat valoarea intrinseca si separat cuponul, aceste 2 componente putand fi tranzactionate separat (STRIPS - Separate Trading of Registered Interest and Principal Security).

Piata eurotitlurilor de credit cuprinde:

A.         Piata obligatiunilor straine a aparut atunci cand fondurile mobilizate pe diferite cai in cadrul unei tari nu erau suficiente, acestea fiind procurate prin emisiunea obligatiunilor in alta tara, potrivit reglementarilor existente in aceasta. Cele mai importante piete de obligatiuni straine sunt localizate in SUA, Elvetia, Luxemburg si Japonia. Trasaturile caracteristice ale unei obligatiuni straine sunt:

emitentul strain fata de tara de lansare a emisiunii;

valoarea obligatiunilor exprimata in moneda tarii respective.

Plasamentul strain pe o piata nationala se desfasoara, in linii generale, conform regulilor pentru operatiunile similare cu titluri nationale. Operatiunea de plasare se realizeaza in urmatoarele etape:

se studiaza conditiile de acces la capitalurile disponibile din tara respectiva, precum si preferintele investitorilor pentru un tip sau altul de obligatiuni;

se ofera informatii publicului investitor privind firma emitenta, plasatorii de titluri si locurile de subscriere;

firma plasatoare angajeaza sistemul bancar al tarii respective in vederea difuzarii buletinelor de subscriere si punerii la dispozitia cumparatorilor a hartiilor de valoare;

pentru plasamente suplimentare si recircularea titlurilor intre posesori este antrenata bursa de valori.

B.     Piata euroobligatiunilor

Euroobligatiunile sunt titluri de credit pe termen mediu si lung exprimate in eurodevize si plasate, simultan, pe mai multe piete de capital, prin intermediul unui sindicat sau consortiu bancar. Spre deosebire de obligatiunile straine, ele prezinta avantajul ca sunt scutite de restrictiile impuse de diferitele tari in ceea ce priveste imprumuturile contractate in moneda lor nationala. Valoarea nominala a unei euroobligatiuni nu este mai mica de 5000 dolari, volumul obisnuit al unui imprumut prin emisiunea de euroobligatiuni fiind de 250-300 milioane dolari. Eoroobligatiunile sunt, in general, emise la purtator, cu cupon de dobanda indexat.

Euroobligatiunile imbraca o varietate de forme, intre care mentionam:

euroobligatiuni obisnuite (cu dobanda fixa) sunt emise in special de guverne, intreprinderi publice sau organizatii financiare internationale. Volumul global al imprumutului contractat poate fi cuprins intre 50 si 500 milioane dolari. Durata obisnuita de mobilizare a capitalului pe aceasta cale este de 5-10 ani, iar in cazuri exceptionale de peste 15 ani. Dobanda acestui tip de obligatiuni reprezinta, de regula, dobanda pietei pentru moneda de exprimare a valorii titlului in momentul contractarii imprumutului. In afara de dobanda, emitentul trebuie sa plateasca o serie de comisioane, care variaza in functie de durata imprumutului: comision de gestiune de la 0,375% pentru imprumuturi cu scadenta de 5-10 ani pana la 0,5% pentru imprumuturi cu scadenta de peste 15 ani, comision de subscriere (0,375%-0,5%), comision de plasare (1,25%- 1,5%), comision de rambursare a capitalului (0,125%), comision de plata a dobanzii (0,250%). Totodata, emitentul trebuie sa ramburseze costurile de tiparire a conventiilor, titlurilor si prospectelor, taxele de consultanta juridica si alte cheltuieli suportate cu ocazia incheierii contractului.

eoroobligatiuni cu dobanda variabila sunt efectuate in general in dolari americani si lansate in perioadele in care rata dobanzii inregistreaza o crestere sustinuta. Obligatiunile cu dobanda variabila se particularizeaza prin faptul ca asigura posesorului un venit variabil, determinat de o dobanda de baza convenita (de regula LIBOR), plus o marja stabilita in functie de bonitatea clientului.

euroobligatiuni cu warrant sunt titluri clasice insotite de unul sau mai multe drepturi de optiune care permit dobandirea sau subscrierea la actiuni ale societatilor emitente, in cursul unei anumite perioade de timp, in proportia sau la pretul fixat inca de la lansarea emisiunii.

euroobligatiuni indexate se particularizeaza prin faptul ca variatia costului capitalului de imprumut nu este determinata de evolutia dobanzii de baza, ci de cea a pretului marfii cu care este indexat costul capitalului.

euroobligatiuni cu cupon zero se caracterizeaza printr-un pret de emisiune mic comparativ cu suma de rambursat la scadenta, diferenta reprezentand dobanda emisiunii. Companiile care lanseaza emisiuni de obligatiuni cu cupon zero, garanteaza de regula emisiunea printr-un portofoliu de obligatiuni guvernamentale cu aceeasi valoare nominala si scadenta, constituit ca depozit.

euroobligatiuni convertibile aduc posesorului lor un venit fix sub forma de dobanda si dau dreptul de a le preschimba in actiuni ordinare ale firmei emitente la un pret de convertire prestabilit. Pretul de convertire se fixeaza, de regula, cu 10-15% peste cursul actiunii in momentul convertirii, diferenta fiind cunoscuta sub denumirea de prima de convertire. Datorita acestui avantaj rata dobanzii la obligatiunile convertibile este, in general, cu 2-2,5% mai redusa decat la emisiunile obisnuite.

Montajul emisiunilor de euroobligatiuni presupune interventia a trei participanti: emitentul, investitorii si institutiile financiare organizatoare.

Emisiunea este organizata de consortii la care participa banci din mai multe tari. In structura consortiului bancar intra:

conducatorul (coordonatorul) emisiunii, denumit sef de emisiune. Acesta este o banca cu mare autoritate pe piata financiara internationala care isi asuma urmatoarele atributii: initiaza discutiile cu entitatea care doreste sa atraga resurse banesti, negociaza cu aceasta conditiile emisiunii (valoarea imprumutului, momentul lansarii pe piata etc), intocmeste documentatia necesara emiterii si plasarii titlurilor respective si constituie sindicatul de directie;

sindicatul de directie format din doi pana la zece membrii acorda consultanta emitentului asupra conditiilor imprumutului si pregatesc emisiunea prin constituirea sindicatele de garantie si plasament a emisiunii;

sindicatele de garantie si plasament a emisiunii pun la dispozitia solicitantului suma totala a imprumutului in schimbul euroobligatiunilor emise de acesta si vand titlurile respective investitorilor din diferite tari.

Plasamentul de euroobligatiuni implica parcurgerea urmatoarelor etape:

Ø      Pregatirea emisiunii se realizeaza in 5 etape:

1. Desemnarea bancii lider si formarea grupului de coordonare/garantare

2. Constituirea grupului de plasament garantat

3. Constituirea grupului de plasament

4. Stabilirea programului de emisiune

5. Memorandumul de emisiune

Beneficiarul ia legatura cu o banca sau institutie financiara coordonatoare a imprumutului; aceasta va asigura organizarea lansarii obligatiunilor, scop in care se asociaza cu un grup de co-manageri (format din 10-15 banci puternice) formand grupul de coordonare sau garantare, care va asigura mobilizarea imprumutului prin emisiune, contra unui comision de management. Managementul grupului contracteaza o serie de banci si institutii financiare si constituie grupul de plasament garantat. Acesta se angajeaza sa distribuie cea mai mare parte a imprumutului (de obicei minimum 75% din totalul emisiunii). O alta categorie de banci participante o constituie grupul de plasament al obligatiunilor (engl. selling group); participantii la acest grup isi asuma responsabilitatea de a gasi clienti pentru obligatiunile in vanzare. Acest grup se angajeaza fata de managing group si nu are nici o legatura cu beneficiarul.

Drepturile si obligatiile ce decurg din momentul emisiunii obligatiunilor pana cand acestea ajung pe piata secundara sunt stabilite prin contract. In practica, exista doua modalitati de garantare a emisiunii, cea engleza (acum larg utilizata de bancile din Europa) si metoda americana. Diferenta dintre cele doua metode consta in faptul ca in timp ce in primul caz grupul de garantie actioneaza ca principal, cumparand obligatiunile de la emitent, in cazul unei emisiuni americane grupul de coordonare actioneaza ca agent, deci numai pe contul bancilor care subscriu emisiunea si care cumpara titlurile de la emitent.

Grupul coordonator v-a stabili programul emisiunii care v-a include conditiile acesteia:

- valoarea emisiunii, in functie de nevoia de credit a beneficiarului; cum intotdeauna fondul are o anumita destinatie, valoarea emisiunii va fi apreciata in functie de documentele de fundamentare a investitiei ce urmeaza a fi finantata prin emisiune;

- cuponul a carui marime depinde de :

conditiile pietei financiare (nivelul LIBOR are un rol de reper pe piata eurovalutelor, pe piata americana acest rol il are "prime rate", respectiv rata oferita de bancile americane clientilor preferentiali);

credibilitatea emitentului; cu cat aceasta este mai mica, cu atat marja peste LIBOR este mai mare;

rata inflatiei in momentul emisiunii si in perspectiva;

domeniul de activitate al firmei;

moneda in care este cerut imprumutul, prin cupon acoperindu-se si gradul de depreciere monetara;

pretul emisiunii, care depinde de valoarea nominala a acestora si de numarul lor.

Pentru pretul emisiunii se pot utiliza doua variante: prima o constituie emisiunea ad pari, deci la valoarea nominala, caz in care comisioanele sunt incluse in marja care se adauga in calculul cuponului; a doua varianta consta in emisiunea sub pari pentru participantii la subscriere, acordandu-li-se astfel comisionul.

Ø      Lansarea emisiunii se realizeaza in 4 etape:

1. Testarea pietei

2. Lansarea emisiunii

3. Deschiderea pietei secundare

4. Inscrierea la bursa a obligatiunilor emise.

In aceasta etapa un rol important il are alocarea cotelor de catre grupul de coordonare; avand in vedere faptul ca exista riscul ca unii participanti sa cumpere titluri pentru a le revinde imediat pe piata secundara, ceea ce ar conduce la o crestere brusca a ofertei, rolul grupului este de a cumpara ce se ofera in surplus pentru a mentine credibilitatea operatiunii. La sfarsitul acestei etape, grupul de coordonare cunoaste exact dimensiunea cererii pentru titluri. Daca suma subscrisa este considerabil mai mare decat cea oferita, cauza ar putea fi dimensionarea gresita a cuponului.

Pe parcursul duratei de viata a imprumutului obligatar, valoarea reala a obligatiunii poate varia in functie de rata dobanzii la termen de pe piata financiara unde coteaza obligatiunea astfel:

Anuitate

V_r =

(1+rd)ⁱ

Anuitatea reprezinta diferenta dintre rata imprumutului si dobanda aferenta acestuia.

Rambursarea imprumuturilor obligatare se poate realiza utilizand urmatoarele metode:

Ø      rambursarea intr-o singura transa, la scadenta;

Ø      prin amortismente constante (Amortismentul anual = Valoarea imprumutului/numar ani);

rd

Ø      prin anuitati constante (Anuitate = V_i  );

1-(1+rd)^-i

Ø      sub forma cuponului unic, dobanzile fiind capitalizate, iar la sfarsitul perioadei se restituie atat suma imprumutata cat si dobanda capitalizata S_f = V_i(1+rd)ⁿ .

Unde:   S_f - suma finala;

V_i - valoarea imprumutului;

rd - rata dobanzii.