Marie Haddou "Cum sa spui NU acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi" -recenzie-

FACULATEA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

Facultatea de ECONOMIE

Marie Haddou

"Cum sa spui NU acasa, la serviciu, prietenilor, in viata de zi cu zi"

-recenzie-

CUPRINS

CAP. 1 RECENZIA

CAP. 2 APRECIEREA CRITICA

CAP. 3 APLICAREA

CAP. 4 AUTOEVALUAREA

CAP. 1 RECENZIA

Aceasta carte nu se refera la cazurile in care imposibilitatea de a spune NU pune intr-adevar in pericol viata si sanatatea mintala a indivizilor, asa cum se intampla in cazul drogatilor, al alcoolicilor sau al victimelor abuzurilor sexuale si violetelor casnice. Acestea sunt drame umane ce necesita interventia specialistilor pe care nicio carte nu o va putea inlocui.

Dificultatea de a spune NU, dezbatuta in aceasta carte este mai putin tragica, si totusi, rolul cartii este de a face cititorul sa inteleaga importanta pe care trebuie sa o aiba recunoasterea, si faptul ca acesasta "problema", bazata pe imporsibilitatea de a spune NU la momentul potrivit, poate perturba si poate ingruna viata.

Neputinta de a spune NU produce rareori catastrofe, insa, cel mai adesea, iti face viata mai putin placuta. Acest fenomen pe care il constatam la oameni de tot felul, care muncesc, care isi cresc copiii, care au o viata sociala activa, care merg in concediu sau la cumparaturi, seamana cu acel zgomot slab pe care il face motorul, un zgomot care nu impiedica masina sa mearga, dar care te face sa te gandesti la el tot drumul. Aceasta este defapt o problema care nu este vitala, o problema cu care poti trai, insa la un anumit nivel de stres, o problema pe care nu este necesar sa o tratezi, dar este mai sanatos sa traiesti fara ea.

Intr-un studiu evaluat in decursul acestei carti, se pare ca femeile cunosc si recunosc mai usor acest get de probleme. Cand are loc o discutie, spre exemplu, femeile cred ca nu trebuie sa intervina, sa-i intrerupa pe ceilalti; intotdeauna ele incearca sa obtina un consens sau, daca isi spun cumva parerea, aceasta va fi evident parerea grupului, sin u pentru ca sunt de accord cu ea, ci pentru ca e lipsit de "feminitate" sa intri in vorba sau sa extrimi o opinie divergenta. Eduate sa puna pe primul plan familia si prietenii, multe femei isi neaga sistematic nevoile si dorintele. O sotie "ideala" este astfel sinonima cu devotamentul si generoziatea. In acelsi mod, o mama "ideala" va uita mereu de ea in beneficiul copiilor si al sotului. In sfarsit, feminitatea "ideala" presupune, in conceptia autorului, intotdeauna aprobare, docilitate sau chiar supunere.

Se vorbeste totusi despre un NU pozitiv - un NU folosit cu discernamant, care ne da sentimental ca existam si duce la imbunatatierea relatiilor, creand un contex de eficacitate sporita. In schimb, un NU "rau", produce exact efectul invers. Este vorba aici de acel NU incapatanat, care nu tine seama de nicio situatie, spus din convingerea ca mereu ai dreptate. Un NU lipsit de agresivitate, dar ferm, permite o comunicare mai deschisa, mai onesta. Este astfel vorba despre un NU pozitiv, care face lucrurile sa mearga inainte; un Nu activ, matur, un NU care ne permite sa ave un rol mai dinamic in propria noastra viata si in lume.

S-a ajuns la o oarecare concluzie: este cu atat mai greu sa spui NU cu cat in fata noastra un altul face apel la noi. Daca indraznim sa spunem NU, inseamna ca iesim din acel tipar comun, conforabil si linistitor, introducand in relatie o demarcatie. A se intelege totusi ca prin aceasta diferentiere insa, ne afirmam ca individ autonom ce isi are propriile sale dorinte.

Alaturi de certitudinea crearii unui diferend, apare si teama ca il vei rani pe celalalt. Sa-l intristezi pe celalalt cu buna credinta nu este un lucru usor de acceptat. Consecintele pot fi uneori paradoxale: cine a spus NU spune pana la urma DA, iar de data aceasta de doua ori, dupa ce a putut constata cata suferinta a reusit sa-i provoace interlocutorului sau. Acesta este deseori si cazul impacarilor in dragoste; raspunderea de a-I fi facut rau celuilalt este prea mare si exista riscul de a fi macinati de culpabilitate.

Se face cunoscuta perioada din copilarie in care puteam spune NU in mod deschis, asa numita criza de independenta sau de opozitie ce se situeaza intre 2 si 3 ani, perioada de-a lungul careia copilul pare deosebit de incantat sa il contrarieze sistematic pe adult. Aceasta perioada de criza trebuie pusa in legatura cu transformarile comportamentului copilului care evolueaza catre o mai mare liberate datorita progreselor pe care le face in privinta mersului si manipularii obiectelor. Si totusi, se pune intrebarea: cum va fi depasita aceasta perioada de opozitie? Imitandu-si parintii, cel putin in parte, copilul va reusi sa suprime intolerabilul conflict anterior.

O parte comica, si tot odata constructiva a cartii este dezbaterea pe tema neascutarii. Pentru un copil, sa refuze ceea ce i se cere, sa spuna NU, echivaleaza cu neascultarea. In confirmitate cu aceasta particularitate a mentalitate basmele vor aduce in scena personaje care s econfrunta cu cele mai mari dificultati ca urmare a faptului ca nu au ascultat si s-au indepartat de calea cea dreapta: Scufita Rosie nu asculta de mama ei, se plimba prin padure, lasandu-i astfel timp lupului sa ajunga la Bunicuta; Pinocchio de asemenea, influentabil si putin curios, nu urmeaza sfaturile batranului sau tata Gepetto, se lasa atras pe calea cea rea de o banda de ticalosi si sfarseste in burta unei balene. Exista si basme, si nu putine, care prezinta neputinta de a spune NU. Acestea aduc in atentie nesfarsitul sir de dificultati si de pericole care le creaza neputinta de a spune NU celuilalt: Alba ca Zapada, care nu este in stare sa o respinga pe vrajitoare, va musca din mar si va muri.

Unii se pricep chiar destul de bine si folosesc acest NU cu talent, stralucire si deosebit succes. Astfel, observam ca in jurul nostru rasuna in fiecare zi acest cuvant spus cu acea autoritate pe care o presupune si cu acel respect pe care il merita. Si totusi, exiata nenumarate feluri de NU pe care le auzim in fiecare zi. Spre exemplu, rolul protector al acelui "NU adresat mortii" de catre un pompier confruntat cu un incendiu, sau acel "NU politic" care il rostesc responsabilii politici, acestia stiind cand trebuie sa rosteasca acest cuvant. In dezbaterea acestei teme, intalnim o anecdota amuzanta din lumea diplomatilor: cand o femeie de lume spune nu inseamna de fapt poate; cand spune poate, inseamna da; cand spune da inseamna ca nu este femeie de lume. Cand un diplomat spune da, inseamna defapt poate; cand spune poate, e defapt nu; cand spune nu, inseamna ca nu e diplomat.

Accentul cade pe alta clasificare: acel NU "profesional" si cel "personal". Pregatirea si experienta ne permit sa rostim un NU "profesional." Dezvoltarea lui a fost incurajata in perioada studiilor, in timpul stagiilor de practica si al muncii efective, a fost modelat si a devenit apoape un reflex. "Unul dintre primele lucruri pe care le-am invatat cand am inceput sa lucrez a fost sa spun NU", relateaza un bancher.

Acest NU a devenit elemental major in cantarirea avantajelor si dezavantajelor unei decizii, si tot el defineste parametrii responsabilitatii profesionale. Respectuos si constiincios, acest NU "profesional" este indispensabil pentru confirmarea statutului si competentei profesionale. Dar se deosebeste in alt mod de un NU "personal": este profitabil. Un NU "personal" nu este supus nici unei reglementari, iar miza este diferita. Poate parea greu sa ii spui NU unui prieten care vrea sa te ajute sa faci o afacere, dar nu o sa te ruinezi dintr-atata.

Exista si momente in care nu ne simtitm in stare sa sa spune NU in alte locuri, altor persoane, cum ar fi superiorii sau colegii nostrii de munca. Acest lucru se poate intampla in timpul unei angajari de proba, perioada in care suntem evaluate si vrem sa facem o impresie buna, sau inaintea unei promovari pe care vrem neaparat sa o meritam si sa o obtinem, sau pur si simplu pentru ca ne intelegem bine cu colegii si vrem sa-i ajutam. Aici se atinge scopul de a fi un om de echipa.

In recenta lor lucrare "Cum sa ne eliberam de frica celorlalti?", Patrick Legeron si Christopher Andre au facut un pas inainte in analiza timiditatii. Exista personae carora le vine greu sa spuna NU, insa altminteri nu sunt timide; in schimb, tuturor timizilor le vine greu sa spuna NU. Altfel spus, atunci cand cineva se afla in fata unui NU dificil de exprimat, devine dintr-o data un individ timid. Iar in pielea acestui timid, va oscileza ca si el intre doua tipuri de anxietate: anxietatea de "performanta" si anxietatea de "evaluare". In primul caz, exista teama de a nu fi la inaltime indiferent ca trebuie sa tii o conferinta sau sa fierbi niste oua moi. In cel de-al doilea caz, apare teama de a fi judecat de celalalt: de patronu care cere parerea, sau la fel de bine de proprii copiii care intreaba care e maaac preferata de masina.

In alta nuanta de abordare a rostirii acestui NU, se pune problema lipsei de incredere in sine. Aceasta teama de esec si aceasta teama de a fi criticat provin dintr-o lipsa de incredere in sine, vecina cu sentimental de inferioritate. In acest caz individul se devalorizeaza, se judeca negative, se site mai sinsibil, mai eotiv, intr-un cuvant, mai vulnerabil decat ceilalti.

Cei care gandesc "Sa spun eu NU? Niciodata!", tema dezbatuta intr-un capitol intreg, nu pot exista daca sunt diferiti de ceilalti. Prin urmare, ei trebuie intotdeauna sa aprobe ca sa isi poata asigura apartenenta la grup, ca sa se asigure ca sunt iubiti. In spatele comportamentului si reactiilor lor se ascunde intotdeauna teama de a pierde dragostea.

Ca premiu pentru toate aceste amabilitati, toate aceste nuantari, individul se va simti adesea inconstient, ingrozitor de neinteles, complet uitat. Din moment ce se pleaca in fata celorlalti, cei apropiati se vor obisnui sa nnu tina seama cu acesta; iar strainii ii vor impune usor si brutal propriul lor punct de vedere. Pana la urma, individul se va simti complet deposedat si frustrat. Aceasta rana va produce un sentiment de iritare, pe care acesta o va intoarce evident impotriva sa.

Aceia dintre indivizi care nu reusesc sa spuna NU, ocazional sau frecvent, se vor recunoaste, in functie de situatie sau de interlocutor, in caracteristicile de mai jos.

Alt lucru interesant pe care il descoperim intr-un alt capitol din aceasta carte este ca "fiecare NU este diferit de celalalt". Cand te pregatesti sa spui NU, trebuie sa stii ce fel de NU vei rosti: asa cum nu exista doua gene similare, si fiecare NU este diferit de celalalt. Unul poate fi rostit mai usor decat altul. Unul este automat iar altul dureros de dificil. Mai este si unul inutil. Un NU pregatit, la care te-ai gandit si pe care l-ai anticipat, iti poate simplifica viata. Un NU retinut de mult timp si incarcat emotional este diferit de un NU spontan si impulsive. Un NU brutal care apare dupa o serie de "da, da" este mai surprinzator decat un NU fara nicio inoducere. Un NU slab sau lipsit de convingere este o bresa prin care va navali celalalt. Iar un NU sceptic sau neincrezator este poate cel mai greu de rostit.

In legatura cu acel NU pregatit, individul se poate gandi si poate avea in minte ceea ce William Ury numeste o SALVIS = Solutie Alternativa pentru o Viitoare Iesire Superioara, pe care o asimileaza unei "iesiri in caz de pericol", adica o alternative pentru o situatie blocata sau stanjenitoare. Se vinde astfel un pont: "cand urmeaza sa spui NU, pregateste o asemenea SALVIS adaptata si realisa care iti va permite sa te simti linistit inca dinainte, sa iti aperi interesele sis a eviti unele discutii lungi si sterile."

Un alt tip de NU, destul de apropiat de o SALVIS si in legatura cu care este bine sa fie avertizat individul este acel "NU, dar.". Este un NU de compromise, specific negocierii, care iti permite sa iti exprimi deosebirile, evitand in acelsi timp altercatiile. Este un NU intermediar, care are avanatajul de a nu fi irevocabil si ramane deschis altor alternative. In majoritatea cazurilor, acest "NU, dar." iti da posibilitatea sa nu te pronunti in mod definitiv si, in acelasi timp, sa nu recurgi la obisnuita ta amabilitate. Este de cele mai multe ori un NU usor de rostit fiind, prin natura lui, temporar.

Acest "NU, dar." contine infinite resurse de cordialitate si curtuazie. Deoarece nu accentueaza refuzul si pune in lumina propunerea alternativa, raspunsul pare mai putin brutal si se dovedeste deschis. Atentia interlocutorului se depaseaza de la un NU catre DAR astfel incat refuzul este amortizat chiar protejat de DAR, si are astfel un impact mai mic. Asa se explica folosirea frectventa a acestu NU in cadrul negocierilor pentru a imbunataticalitatea comunicarii si a incuraja dialogul. Insa, la rostirea unui NU care este prea amortizat, individul poate parea indecis.

O modalitate simplificatoare de a rezolva o problema consta in a o nega. Un alt impas frecvent, la fel de simplificator, ne paste atunci cand recurge la solutii inaccesibile. Un exemplu concret sunt pliantele publicitare care promit sa iti transforme si sa iti amelioreze personalitatea, sunt profund mincinoase.

Trasatura comuna tuturor situatiilor incare trebuie sa rostesti un NU este anxietatea care ti-o provoaca. Putem afirma faptul ca acestea contin o dubla amenintare: pe de-o parte interlocutorul si cererea, iar pe de alta parte neputinta de a fi capabil neputinta de aparare printr-un raspuns negativ.

Recunoasterea si descrierea propriei anxietati reprezinta o etapa importanta, dar nu suficienta. Putem spune ca ancheta trebuie continuata prin analiza unui alt fenomen ce suvine in acelasi moment cu incercarea de a spune NU: gandurile automate. Aceste monologuri interioare se declanseaza in mod spontan si permanent atunci cand avem de-a face cu asemenea situatii. Se pare ca este mai greu san e evaluam gandurile automate decat anxietatea care in general este imediat perceptibila.

Aceste idei automate se bazeaza pe niste reguli imaginare care iti modeleaza dintotdeauna modul de a te comporta, de a reactiona, de a judeca.

Modul de ocupare a spatiului vital reglementeaza si structureaza relatiile sociale. Putem exemplifica acest lucru prin diferentele culturale de utilize a spatiului interrelational: japonezii se salute de la distanta, fara sa se atinga; brazilienii se imbratiseaza strangandu-se afectuos; francezii isi strang mana sau se saruta pe cei doi obraji. Prin apropierea sau departarea de celalalt exprimam intotdeauna ceva din noi insine, exprimam apartenenta culturala sau sociala, dar si stanjenarea sau agresivitatea.

Aceasta selectie, care are ca rezultat vizibil, ca element de suprafata, izolarea ideilor automate, pare in buna masura indusa de anumiti parametri putin constienti, mai précis de mecanismele de deformare a informatiei. Psihologia cognitive - care studiaza procesele de insusire a cunstintelor despre lumea exterioara si despre propria persoana, precum si modul de prelucrare a acesor informatii - desemneaza aceste mecanisme cu termenul de "distorsiuni cognitive". Acestea atesta existenta unor tulbuari ale functionarii gandirii logice si corespund unor erori de judecata. Caracterul lor inadecvat va impiedica o analiza cu adevarat valida si eficace a situatiilor respective.

Si totusi, de ce este atat de greu sa spui nu? Teama ca vei fi perceput ca un individ agresiv, ca vei fi respins, dorinta de a nu-i dezamagi pe cei pe care ii iubesti, toate par sa stea la originea acestei forme speciale de autocenzura. Multi dintre noi am trait deja si mai traim si acum experiente de acest fel, si anume sentimentul ca ne este foarte greu sa refuzam propuneri altminteri contrare dorintelor noastre, aspiratiilor noastre profunde, intereselor noastre; si acest lucru se intampla si atunci cand este vorba despre cumpararea unui obiect inutil sau despre tunsoarea nefericita cu care ne trezim intr-o buna zi, dar poate merge si pana la controlul vietii noastre intime de catre copiii, parintii, prietenii sau sefii nostri. In cazurile extreme, neputinta de a spune nu se dovedeste a fi deosebit de periculoasa: un alcoolic care nu poate refuza un pahar isi risca nu numai sanatatea, ci si viata. Desi de cele mai multe ori incapacitatea noastra de a spune nu se manifesta in situatii aparent mai putin dramatice, efectele ei nu sunt adeseori mai putin triste, insa in mod indirect Putinta de a spune nu ii permite individului sa se consolideze si sa-si afirme independenta si autenticitatea. Va putea fi astfel el insusi si deopotriva activ, fara a-l distruge sau rani in felul acesta pe celalalt. Relatiile umane se vor simplifica mult in toate domeniile vietii curente, chiar daca traim intr-o societate marcata de disconfort, stres, lipsa de comunicare si de intelegere.

CAP. 2 APRECIERE CRITICA

Cartea lui Marie Haddou poate avea, si are un impact mare daca este citita intr-un moment in care "ai nevoie de ajutor". Fie ca esti prins intr-o relatie in care simti ca nu mai faci fata si nu reusesti nicicum sa te impui, sau ca ai probleme la locul de munca si simti o teama sa te afirmi, fie ca esti adult si nu reusesti sa iti tii copilul sub control, sau pur si simplu ai un trac atunci cand vine vorba sa spui cuiva NU, aceasta carte te va marca. Intr-un mod negativ, sau nu neaparat.

Partea negativa a lucrurilor nu poate consta decat in descoperirea faptului ca aceasta "slabiciune" pe care o ai fata de acest cuvant si de folosirea lui atunci cand trebuie, este oarecum o problema psihologica, iar tu o ai. Si din contra, o veste incurajatoare este cea ca oricum sunt mii si mii de asemeneaza cazuri, care insa, s-au putut si inca se pot rezolva.

Partea pozitiva este faptul ca aceasta carte poate fi consideata "tratamentul" de care individul cu aceasta problema are nevoie. In aceasta carte putem gasi de la exemple concrete care ne pot pune pe ganduri, la diferite jocuri care iti cer ca reguli sa te "cauti" printre anumite tipuri de indivizi; deasemenea gasesti raspunsuri la intrebari si cai de iesire din situatii care iti pun la incercare rabdarea si nu numai.

O carte sub 200 de pagini, usor de citit, dar care te pune serios pe ganduri in ceea ce priveste sanatatea ta mintala si nu doar atat. Te face sa iti pui intrebari de genul: "Ce rol am eu in relatia cu iubitul meu?", "Prietenii mei chiar nu profita de bunatatea mea?" "Dar colegii de la munca?", "Chiar nu am un cuvant de spus in fata sefului meu?". Si de aici multe alte intrebari care te pun pe ganduri in ceea ce priveste comportamentul tau in anumit mediu, intr-un colectiv restrans, sau chiar in familie. Partea placuta a cartii este ca, daca pe parcursul citirii, te recunosti printre exemple, si recunosti faptul ca si tu ai poate anumite retineri atunci cand vine vorba de rostirea acestui NU, sau ca acest subiect iti da dureri de cap, in continuare, poti gasi nenumarate metode prin care sa treci peste aceasta problema, aparent nesemnificativa. Aparent, pentru ca in esenta, ea este, ca orice alta problema psihologica, o adevarat sursa de stres care poate nu se afirma acum, si poate nici in viitor, sau poate nu se face simtita in mintea si in comportament tau, insa fara ea ai avea o minte si o viata mult mai sanatoasa, din punct de vedere psihic.

Cei mai multi se feresc insa, si sa deschida aceasta carte, dar sa se mai apuce sa o si citeasca. Iar acesta este un semn. Un semn despre care ne invata aceasta carte. Negarea, refuzul de a recunoaste ca defapt faci parte dintr-o anumita categorie de persoane: "Cele care spun NU usor", "Cele care nu recunosc ca nu pot spune NU", "Cele care nu spun NU niciodata" si lista poate continua. Cei care nu reusesc sa-si faca curaj sa citeasca aceasta carte au cu siguranta aceasta problema: problema acestui NU cu probleme. Insa, la fel ca la un bolnav, primul pas spre vindecare, este recunoasterea ca esti bolnav, sau ca ai o problema care te poate determina sa devii bolnav.

O carte promovata fara prea multa reclama, o carte ca nu a avut un impact masiv in acest domeniu, dar o carte din care poti invata multe.

Cartea este adresata in general, oamenilor care au aceasta problema. Insa ea poate fi abordata si de un individ complet senatos, curajos, si cu tarie de caracter, un individ care poate spune NU atunci cand este nevoie. Si asta inseamna a spune NU, nici mai repede nici mai tarziu, nici prea usor, dar nici prea greu.

Un lucru interesant abordat in capitole intregi din aceasta carte, este nuantarea negatiei. Inveti de aici, spre exemplu, ce inseamna un NU al negocierii: cum trebuie pusa problema atunci cand doresti sa obtii ceva, ceva mai mult. Acest "NU, dar." il inveti de la cum se numeste, la cum se pronunta, la cum trebuie folosit, si unde trebuie, cand si cat de des.

Aceasta carte te indeamna la mai mult curaj, iti vorbeste de pornirea unor afaceri, te invata de reactia pe care trebuie s-o ai la provocari, in deschiderea unor orizonturi noi, la intrarea in noi relatii, fie ele de prietenie, fie de dragoste.

Tot aici inveti sa accepti anumite lucruri care sunt legate de tine, niste defecte pe care le ai si pe care trebuie sa le accepti, niste probleme pe care le ai si trebuie sa le recunosti. Iar pentru majoritatea asta este cel mai greu. De aici si ideea ca acesta carte are ca tema generala rostirea acestui NU, dar este o carte care te invata despre viata, despre relatiile cu oamenii din jur, de comportamente in anumite medii sociale, sau pur si simplu te ajuta sa-ti dezvolti intelectul prin multitudinea de jocuri si de exemple pe care le poti "savura" in toate cele 176 de pagini.

In general, cartea are ca scop, ca dupa terminarea ei, cititorul sa nu isi mai spuna NU lui insusi, si va deveni mai puternic, mai solid, mai independent. Ceea ce inseamna ca, dupa ce citesti aceasta carte vei putea exercita un autentic control asupra propriei tale existente, asupra viitorului tau, indraznind sa fii diferit, avand curajul sa iei atitudine - chiar daca acest lucru nu este intotdeauna bine perceput de catre ceilalti - acceptandu-ti inclinatiile si dorintele. Pe de alta parte daca decizi in loc sa te lasi purtat de evenimente care se petrec in viata ta cotidiana, sa le gandesti inaine, iti vei putea reface stima fata de propria ta persoana.

Indraznind sa spui NU, vei fi mai prezent in propria ta viata si in societate: exprima-ti astfel individualiatea, refuza astfel propunerile care presimti ca te vor face sa te simti neimplinit, care preconozezi ca te vor inghiti, conformismul si supunerea care te vor dezumaniza. Indrazneste un NU pozitiv, alege paticiparea mai curand decat pasivitatea, angajarea in schimbul inertiei. Traieste astfel acest NU ca o noua aventura.

Tot ce iti ramane de facut este sa gasesti sa iti construiesti propriul "proiect personal de gestionare a unui NU" - o exprimare economica, specifica mediului din care mai nou fac parte - adaptat nevoilor tale, un proiect realist in cele din urma.

Unele dintre metodele propuse in aceasta lucrare ti se va potrivi, tie, viitorule cititor al acestei carti, mai bine decat altele. Le vei identifica treptat si vei reusi incetul cu incetul sa le folosesti, in ritmul tau propriu. Vei reusi toate daca ai rabdare si esti vigilent.

Iar dupa ce vei invata sa spui NU, abia apoi vei putea sa spui DA cu placere si cu o reala convingere.

Lectura se incheie cu un citat care te face sa inchizi aceasta carte cu zambetul pe buze si cu un oarecum regret ca nu are si un volum doi: "Sa gandesti inseamna sa spui NU. Sa observam ca semnul prin care spunem DA este al unui om care adoarme; dimpotriva, la trezire capul se misca si spune NU." - Alain.

CAP. 3 APLICAREA

Am ales la aceasta parte sa vorbesc despre ce imi este cel mai usor, si despre ce este cel mai firesc sa vorbesc: despre mine, respectiv despre o situatie in care am fost pusa. Situatie care m-a determinat sa cumpar aceasta carte pentru a o citi si a invata ceva din ea, care sa ma ajute sa ies din acea situatie din care nu reuseam prin nicio alta metoda.

Chiar pe prima pagina a cartii, am citit urmatorul paragraf: "Cu totii am intalnit persoane prinse in cursa unor relatii nesanatoase, insa taria lor sufleteasca si spiritul de independenta nu sunt suficient de puternice pentru ca ei sa indrazneasca sa spuna NU." Si aici ma regaseam. Eram fericita ca mi-am dat seama ca nu sunt singura cu probleme, si ca exista chiar o carte care vorbeste despre aceasta problema, oarecum generalizata, insa particularizata exact pe tema care ma interesa. Fara sa mai stau pe ganduri, am inceput sa citesc cartea, in speranta ca ma pot "reface" cat mai repede. Eram intr-o situatie poate similara multora, insa a mea era una, si era cel mai greu de depasit.

Prinsa intr-o relatie de aproape un an de zile cu actualul fost iubit, incepusem sa simt ca mint. Ceea ce ma indigna cel mai mult, nu era faptul ca nu eram sincera, pentru ca am invatat din experienta mea proprie, ca trebuie sa fii sincer, iar daca nu esti, macar sa stii cum sa te prefaci ca esti. Minciuna in sine, nu era un mod de a ma caracteriza, insa nici nu mi-ar fi dat dureri de cap prea mari, daca nu ajunsesem sa simt ca ma mint pe mine.

Pe langa faptul ca aveam o relatie nesanatoasa, in sensul ca simteam ca nu este ceea ce imi doresc, si pe langa toate acestea, lumea din jur nu ma sustinea, nu ma incuraja. Era greu sa stiu ca parintii nu erau de acord, ca pritenii imi ziceau ca nu sunt eu, sau ca fratele mai mare imi zicea ca acest baiat in discutie nu este pentru mine. Stiam, si eram constienta ca merit ceva mai bun, insa iubirea in care credeam atunci, iar acum imi permit sa reformulez, baiatul care ma facea sa gandesc ca nu e asa, si ca va fi mai bine in viitor, era mult mai convingator si decat propria mea personalitate si gandire.

Costientizand intr-un moment de luciditate ca defapt ma mint singura, am inceput sa incerc sa fac ceva. Am inceput sa vorbesc cu persoanele care pana atunci incercau sa-mi deschida ochii, am incercat sa le explic ca eu defapt vreau sa pot sa ies cu capul sus din toata aceasta situatie, insa ei nu puteau face nimic. Pentru ca nu era normal, nu era omenesc sa faca ei asta, din moment ce aceasta relatie ma privea si ma afecta doar pe mine si pe el. Tot ce se putea face tinea de mine si de nimeni altcineva. Am auzit sfaturi, care pana atunci imi treceau pe langa urechi; le-am auzit si incercam sa le iau in considerare. Si atunci a inceput ceea ce a durat trei luni de zile, si care m-a afectat mai mult decat oricare alte trei luni din viata.

Era un stres constant care ma tinea in suspans pentru ca nu stiam ce va urma. Incercam sa ies dintr-o relatie care, cu siguranta a fost cea mai frumoasa din viata mea.

Am inceput prin a-i da lui de inteles ca ceea ce ne facea odata cei mai fericiti de pe planeta, acum ne face sa nu dormim noptile. Am incercat sa-i demonstrez prin vorbe si prin fapte concrete, ca nimic din ceea ce se intampla nu mai era ce ne doream, chiar mai mult, ne facea sa suferim si nu ne dadeam seama. Insa tot greul atunci a inceput.

Asa cum mie mi-a fost greu sa inteleg anumite lucruri, asa nu intelegea si nu vroia acum el sa accepte. Dar era simplu: nu ne potriveam. Era prea simplu ca sa accepte ideea, drept pentru care nici nu a acceptat-o. Incepusem sa ma simt in postura mamei mele, care a incercat atat timp sa ma convinga ca nu este bine ce fac din cel mai simplu motiv, si acelasi: nu ma potriveam cu el. Abia atunci am inteles ca nu trebuia sa o judec atunci cand incerca sa ma ajute, sfatuindu-ma, pentru ca asta era ceea ce faceam si eu acum: incercam din rasputeri sa-l conving, si sa-i arat ca lucrurile nu mai sunt asa cum ne imaginam odata.

Si daca pana atunci am crezut ca partea cea mai grea, adica acceptarea ideii ca ma mint singura, a trecut, greul abia atunci a inceput.

Desi ma indepartam cum puteam mai bine de el, pentru ca asta trebuia sa fac si asta si vroiam, totusi nu puteam spune NU. El nu vroia sub nicio forma sa accepte ideea de a nu ma avea si nu inceta sa ma caute. Stia ca inca imi pasa, si profita de acest lucru. Imi cunostea punctele slabe si acesta era un atu care l-a facut sa ma mai tina inca doua luni aproape de el. Aproape la propriu, pentru ca eram in continuare in acea perioada in care imi impuneam ca trebuie sa pot spune NU pana la capat. Si cu cat imi doream mai mult, cu atat mai putin reuseam sa fac acest lucru.

Mi se parea indignant, sa-mi doresc sa pot spune NU, si sa pot spune nu in mintea mea, iar atunci cand era fata in fata cu situatia, spuneam nu, nu, nu, dar pana la un anumit punct, cand el stia ce sa faca sa ma faca sa spun DA. Din respectul pe care il aveam fata de el, din increderea si iubirea care credeam ca o simt odata, ajunsesem sa am un sentiment oarecum de mila, si de regret ca il dezamagesc. Ceea ce nu era deloc asa, dar el ma facea sa cred asta. Era greu de crezut, iar pe mine ma afecta enorm sa stiu ca el are asa o influenta mare asupra mea. Am realizat atunci ca am o problema peste care oricum as fi facut, nu aveam cum sa trec singura. Aveam nevoie de ajutor si il cautam.

Intamplator sau nu, am dat peste aceasta carte intr-o librarie, in cautarea unei carti pentru un proiect la psihopedagogie. Titlu era sugestiv, si parea ca era rezolvarea problemelor mele. Era exact ceea ce trebuia sa invat: sa spun NU.

Si chiar m-a ajutat. Am gasit in aceasta carte exemple de persoane aflate in aceeasi situatie si chiar mi-a facut bine sa simt ca nu sunt singura de pe lumea asta care e in aceeasi situatie. Am simtit acest lucru pentru ca niciunul din persoanele care ma sfatuiau, nu treceau sau nu au trecut printr-un asemenea caz. Stiam, avand in vedere ca era o carte cu o tema psihologica, ca aici o sa gasesc sfaturi care provin din partea unor specialisti, si asta m-a facut sa capat incredere.

Ce era mai greu trecuse. Eram hotarata, iar asta era cel mai bine. Vroiam sa-mi schimb gandirea iar faptul ca eu vroiam din suflet sa fac asta, m-a ajutat enorm. Pentru ca in niciun alt moment - cand au vrut parintii mei, sau cand ma sfatuia prietena mea - nu s-a putut realiza acest lucru, pentru ca nu vroiam eu. Si nimeni nu ma putea convinge mai bine decat eu singura.

Incepusem sa citesc cartea si eram atat de hotarata, ca si mie imi venea greu sa cred, dar imi imaginez altor oameni. Am inceput sa-mi sun parintii si pe fratele meu, sa-i spun pritenei mele ca m-am hotarat, si de data asta e definitiv, fara a mai da inapoi.

Raspunsul lor din pacate nu a fost unul incurajator. Sau poate da, inca nu stiu. Toti din jur care imi studiasera comportamentul de pana atunci mi-au spus acelasi lucru: "Sigur ca da, asa ai spus si data trecuta, asa spui de trei luni incoace". Ei nu aveau insa idee cat de mult ma marcase aceasta carte si cate am avut de invatat din ea.

Si desi nu am simtit incurajare din partea lor, mi-am amintit de un alt lucru invatat pe parcursul acestei carti: increderea in mine. Credeam ca pot face un lucru daca mi-l propun si tocmai de aceea nu am renuntat si am mers pana la capat pe aceasta idee.

Mi-a luat mai putin decat imi imaginam si era mai simplu decat am crezut vreodata. Se apropia sfarsitul zilei in care toata ziua nu mi-am repetat altceva in gand decat ca trebuie sa nu ma dezamagesc pe mine. Acum nu mai era vorba nici de parinti, nici de prietenii care mereu ma luau peste picior ca nu sunt in stare sa fiu hotarata, acum era vorba doar de mine. Pentru ca singura persoana care mai credea in mine si in faptul ca pot face lucrul acesta pana la capat, eram eu, si nu vroiam sub nicio forma sa ma dezamagesc. Se apropia momentul de care ma temeam ca si acesta va fi exact ca cele de pana acum, cele care se petrecusera in decursul celor trei luni. Am tras aer adanc in piept si am dat ochii cu el. L-am privit in ochi, desi stiam ca acesta este poate cel mai periculos lucru. I-am cerut sa ma lase sa vorbesc, pentru ca stiam ca daca el o va face, as fi luat-o de la capat cu totul. L-am privit deci in ochi si mi-am facut curaj sa-i spun NU, "nu mai vreau". Nu mi-a venit sa cred, lui nici atat, insa eram atat de mandra ca am reusit, ca nimeni si nimic nu ma mai putea determina sa dau inapoi. Si atunci am stiut. Reusisem in cele din urma si ma simteam implinita.

Am jucat insa corect. L-am lasat sa vorbeasca si l-am ascultat pana la capat. Ma privea in ochi si stia ca acum degeaba spune ce a spus in tot acest timp, pentru ca spunea in zadar. Se schimbasera rolurile. Acum eram eu cea care aveam stapanirea asupra mea, nu mai era el. Si el a vazut acest lucru si s-a resemnat.

M-am intors si am plecat atat de implinita, ca imi venea sa tip de fericire. Si nu pentru ca se terminase, pentru ca, desi vroiam de trei luni sa vina momentul acesta, parca nu eram totusi atat de fericita sa stiu ca nu o sa-l mai am pe el langa mine. Fericirea venea din mine, din multumirea pe care o aveam eu fata de mine. Eram mandra ca am reusit sa-mi inving o slabiciune, chiar daca slabiciunea mea era poate el.

Am iesit din toata aceasta situatie cu capul sus si era cu atat mai bine cu cat stiam ca am reusit singura. Defapt, cu ajutorul unei carti, insa deciziile au fost in totalitate ale mele, fara a ma lasa influentata de nimeni, cum o faceam poate alta data. Satisfactia era cu atat mai mare cu cat sacrificiul a fost mai mare.

Iar ceea ce vreau sa se inteleaga este ca aceasta carte nu trebuie utilizata doar in cazuri de urgenta, cum a fost cazul meu, ci poate fi citita si fara un scop precis.

Cartea este o lectie de viata care te invata prea mult lucruri ca sa-ti permiti sa o ratezi, si care este abordata prea elegant ca sa nu fie apreciata.

CAP. 4 AUTOEVALUAREA

O sa iau in considerare munca pe care am depus-o in realizarea acestui proiect si aici imi acord nota 9. Recunosc cu sinceritate ca nu am depus un efort sa citesc cartea, mi-a facut chiar o adevarata placere. Iar pentru redactarea acestui proiect mi-am sacrificat o noapte intreaga si o zi de facultate. Iar pentru ca mi-am sacrificat si alte zile de facultate in favoarea somnului, nota nu este una maxima.

Daca privesc din punct de vedere al implicarii in acest proiect imi ofer nota 10, avand in vedera ca la APLICARE, mi-am detaliat experienta personala, si nu a fost deloc usor sa-mi pun gandurile pe hartie, avand in vedere ca poate nici verbal nu am facut-o pana acum.

Din punct de vedere al redactarii imi ofer 9, pentru ca am respectat regulile impuse, mai putin folosirea diacriticelor, care nu mi-erau deloc la indemana luand in considerare timpul pe care mi l-am pus la dispozitie.

Precizez ca toate aceste note, calificative pe care mi le-am oferit nu iau in calcul faptul ca am intarziat cu doua zile predarea lucrarii. Am fost informata in legatura cu punctajul de la care se va porni in acest caz, deci sunt dispusa sa suport consecintele care vor urma in ceea ce priveste nota mea.

Iar pentru ca trebuie totusi sa ma hotarasc la o singura nota, facand abstractie de termenul de predare, nota mea pentru aceasta lucrare este 9.