DATORIA PUBLICA

DATORIA PUBLICA

In legatura cu politica bugetara se afla si aceasta notiune de datorie publica. Ea reprezinta imprumuturile interne sau externe contractate de stat pt finantarea economiei atunci cand tara respectiva se confrunta cu dificultati economice: deficite bugetare, insuficienta rezervelor valutare si alte fenomene de dezechilibru. Depasirea acestor dificultati necesita cheltuili pe care statul le finanteaza recurgand la imprumuturi deoarece, in conditiile date, nu dispune de alte mijloace pt a determina o evolutie ascendenta a economiei.

Intr-o acceptiune mai larga, DP include si datoria la vedere ce rezulta din depunerile de lichiditate in caseriile publice si care este exigibila in orice moment de catre deponenti.

DP cuprinde: datoria interna si datoria externa.

DP interna, la randul ei, cuprinde:

DP de consum, rezultata din imprumuturile de stat destinate cumpararii de bunuri de consum, imprumuturi realizate pe o perioada determinata, convenita de contractanti;

DP de marfuri, generata de imprumuturile destinate procurarii diferitelor categorii de marfuri de catre autoritatile publice;

DP de productie, determinata de imprumuturile pt activitatile de productie sub forma de exploatare, ameliorare sau modernizare;

DP de valori, generata de valoarea inscrisurilor pe care statul le emite si pe care fie le inmaneaza creditorilor sai, fie le inregistreaza in evidentele datoriei publice, fara sa elibereze inscrisuri speciale.

DP externa reprezinta imprumuturile externe pe care statul le face pt rezolvarea dificultatilor economice existente.

Acestor forme de DP (interna si externa) le corespund :

- indatorarea interna;

- indatorarea externa.

Gradul de indatorare a unei tari exprima marimea DP pe unitatea de PIB sau pe unitatea de PNB. El se calculeaza astfel:

sau .

DP este in mare parte fructul deficitului bugetar pe termen lung. Ea tinde sa se diminueze atunci cand excedentele bugetare sunt dese si suficient de mari si tinde sa devina cronica atunci cand excedentele bugetare nu exista si avem de a face cu deficitul bugetar.

Statul acorda o mare importanta DP interne fiindca aceasta participa la emiterea de obligatiuni, de bonuri de trezorerie, la finantarea deficitului bugetar fara emisiune monetara. Imprumuturile la rezidentii nationali scad puterea de cumparare a acestora si diminueaza astfel efectul inflationist al cheltuielilor guvernamentale finantate prin obligatiuni. In acest fel, cresterea cheltuielilor publice este contrabalansata de diminuarea cheltuielilor private.

Indatorarea externa, spre deosebire de cea interna, poate sa nu fie rezultatul unui deficit bugetar ci rezultatul deficitului comercial. De asemenea, ea poate avea loc si in vederea cresterii rezervelor valutare.

DP externa se contracteaza direct de trezorerie, adica de caseria statului.

Serviciul datoriei externe reflecta toate platile legate de executarea obligatiilor asumate, adica atat ramburasarea imprumuturilor cat si achitarea dobanzilor aferente.

Pt amortizarea datoriei externe se folosesc mai multe modalitati:

rambursarea creditelor in cote egale sau in cote inegale (de obicei progresive);

rambursarea creditelor intr-o singura transa, intergral, la scadenta.

Amortizarea datoriei externe trebuie apreciata si in legatura cu faptul ca datoria externa, acumulata peste anumite limite considerate normale, are efecte nefavorabile, mai ales pt tarile slab dezvoltate si in curs de dezvoltare. Aceste tari au realizat in timp o datorie externa de mari proportii, datorita unor factori endogeni si exogeni:

- necesitatea inlaturarii decalajelor fata de tarile dezvoltate dpdv economic;

- criza energetica;

- folosirea creditelor externe, mai ales pt acoperierea deficitului bugetar si mai putin pt cresterea economica propriu-zisa;

- s.a.

Cresterea datoriei externe are o serie de consecinte negative:

- cresterea nivelului dobanzilor percepute la creditele externe;

- folosirea in unele cazuri a creditelor obtinute pt actiuni economice cu eficienta scazuta sau pt finantarea unor obiective cu caracter neproductiv sau chiar acoperierea deficitului bugetar;

- fluctuatiile preturilor interne si externe la diferite resurse materiale, energetice sau la produsele finite;

- instabilitate monetara si valutara ca urmare a inflatiei;

- scurgerea peste granite a unor cantitati mari de moneda nationala in valuta si depunerea lor in conturi personale la banci din strainatate.

Aceste aspecte fac din datoria externa nu numai o problema economico-financiara la nivelul fiecarei tari, ci si o problema internationala, a carei rezolvare pp eforturi concertate interne si externe.

De asemenea, de multe ori, sunt concepute scenarii strategice care constau in:

- transformarea creditelor acordate tarilor slab dezvoltate in ajutoare nerambursabile;

- reducerea dobanzilor percepute de banci si de alte institutii financiare internationale la creditele acordate tarilor in curs de dezvoltare;

- prelungirea termenelor de rambursare a crditelor si a perioadei de gratie;

- revizuirea conditiilor de acordare a creditelor pt redresare si dezvoltare economico-sociala;

- diminuarea restrictiilor tarifare si netarfifare ce franeaza patrunderea marfurilor tarilor in curs de dezvoltare in tarile dezvoltate;

- stabilizarea cursurilor valutare;

- s.a. scenarii strategice.

Corelarea acestor aspecte capata dimensiuni si aprecieri tot mai favorabile in noul context social-politic si economico-finaciar de transformari profunde, mai ales in Europa, prin inarirea rolului Comunitatii Tarilor Europene.