Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
FONDURILE DE ACTIUNI VS. FONDURILE MONETARE
Raiffeisen Benefit este cel mai bine plasat fond diversificat in topul randamentelor, cu 14,45%, iar fondul de obligatiuni Aviva Investors Orizont este cel mai profitabil in clasa lui. Activele fondurilor monetare au crescut cu peste peste 33 mil. euro, dar retragerile din celelalte tipuri de fonduri reduc castigul din iunie al intregii piete, pana la circa 25 mil. euro. Activele totale depasesc 1,6 mld. lei (aproape 380 mil. euro).
"Pierderile inregistrate din 2007 incoace atarna mai greu, chiar daca cresterile de randament din 2009 sunt foarte mari. Practic, fondurile de actiuni doar au recuperat o parte din pierderile istorice. Investitorii se tem inca si prefera sa nu se angajeze in plasamente pe termen lung", explica Leonard Visan, presedintele Investica Asset Management, al carei fond, Investica Altius, se plaseaza in Top 10.
Stabilitatea politicii de plasament si-a aratat roadele la fondul Omnitrust, administrat de SAI SIRA, care a inregistrat cel mai mare randament pe aceasta luna (potrivit datelor din 25 iunie), de 5,2%. "Omnitrust a fost conceput tocmai ca un fond care sa profite de tendintele intermediare (pe termen mediu si scurt - n.red.) si sa acumuleze aceste profituri, si nu am modificat aceasta strategie atunci cand piata s-a prabusit", explica Marius Olteanu, directorul general al SIRA. Omnitrust are active de 2 mil. lei (0,7 mil. euro). Pe de alta parte, printre cele mai performante cinci fonduri dintre toate cele 54 de pe piata se numara cele doua mici fonduri ale Prime Asset Management. Retragerile investitorilor acestora au provocat randamente mari, ca urmare a comisioanelor de rascumparare prohibitive, ridicate la un nivel inalt de catre administratori, pentru a inhiba speculatiile, potrivit lui Cosmin Brendea, presedintelele Prime AM.
"Si comisioanele de rascumparare intra tot in activele fondurilor, iar acestea au adus un plus de crestere", spune Cosmin Brendea. Nivelul comisioanelor a contat atat de mult, pentru ca nivelul activelor este foarte mic, de 0 milioane de euro pentru fondurile Prime Speed Capital si Prime Capital. Acestea aveau 45 de investitori, iar acum au de zece ori mai putini. "Investitorii s-au reorientat spre investitia directa la Bursa, trecand la colegii nostri de la Prime Transaction", adauga Cosmin Brendea. Printre cele mai mari castigatoare ale lunii se numara si fonduri mari, precum KD Maximus, BT Index, Napoca sau Raiffeisen Romania Actiuni. Totusi, investitorii fondurilor Prime AM constituie exceptia de la regula evitarii plasamentelor in actiuni, chiar si prin intermediul fondurilor mutuale, care beneficiaza de o administrare specializata. "In general, investitorii in fonduri asteapta consolidarea unei tendinte de crestere pe piata de actiuni, pentru a reintra la cumparare de titluri ale fondurilor de specialitate. Cum la acest moment inca sunt incertitudini pe piata de actiuni, nu se observa un interes substantial pentru fondurile de actiuni. In schimb, fondurile monetare au performante foarte bune in aceasta perioada (si in termeni de subscrieri nete - n.red.), chiar daca, de la inceputul anului, sub cele ale pietei de actiuni", spune Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate