Econometria si costructia de modele econometrice

Econometria si costructia de modele econometrice

John Maynard Keynes (1883 -1946) s-a nascut, a studiat si a predat in Cambridge. Principalele sale scrieri sunt: "The Economics Consequences of the Peace" - Consecintele economice ale pacii (1919), "A Treatise on Money" - Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut mai ales pentru cartea sa "The General Theory of Employment, Interest and Money" - Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si banilor (1936), care a revolutionat stiinta economica sustinand finantarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice.

Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare.

In ceea ce priveste econometria, el crede ca nu se poate ajunge foarte departe decat inventand modele noi si imbunatatite. In acest domeniu, progresul consta in ameliorari progresive in alegerea metodelor. Pentru a-si sustine mai ferm teoria, el ii ofera drept contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la King's College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu si a ameliorat modelul simplu si invechit pe care il folosea), iar cel de al doilea este Alfred Marshal (care din dorinta de a inveta noi modele si de a fi realist, si-a incurcat modelele refuzand ideea de a folosi scheme abstracte).

Pentru ca un model sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa nu contina valori reale pentru functiile sale variabile, deoarece devine inutilizabil. Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Cocluzia sa este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge utilitatea ca instrument de gandire.

Anticiparile ca factor care determina productia si ocuparea

Productia are ca scop satisfacerea consumatorilor. De regula, trece un timp intre suportarea costurilor ca fiind cheltuieli de productie si cumpararea efectiva a produsului. In acest timp intreprinzatorul (privit atat ca producator, cat si ca investitor) trebuie sa se ghideze dupa anticiparile pe care le face in ceea ce priveste pretul pe care-l va plati cumparatorul.

Exista doua tipuri de anticipari: pe termen scurt, care se refera la pretul pe care fabricantul il asteapta pentru produsul sau "finit" la momentul inceperii fabricarii; si pe termen lung se refera la veniturile viitoare la care se asteapta intreprinzatorul daca achizitioneaza produse "finite" pentru a le adauga la echipamentul sau de productie.

Comportamentul fiecarei firme va depinde de aceste anticipari, dar si de cele ale altora, mai ales in ceea ce priveste investitiile.

In ceea ce priveste influenta acestora asupra folosirii mainii de lucru, se va tine seama de echipamentul de productie si de stocuri, dar mai ales de anticiparile curente asupra viitoarelor costuri si venituri. Deci modificarea anticiparilor are efect asupra ocuparii mainii de lucru, dar acest efect va fi deplin doar dupa un interval de timp considerabil. Keynes explica acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt si pe termen lung. Pe termen scurt, schimbarile ce survin in nivelul anticiparilor, atunci cand sunt in sens nefavorabil, nu sunt atat de radicale pentru a duce la incetarea lucrului in procesele considerate eronate; cand sunt in sens pozitiv, este nevoie de o perioada de pregatire a mainii de lucru. Pe termen lung, echipamentul ce nu urmeaza a fi inlocuit necesita in continuare mana de lucru pana la uzare; daca schimbarile sunt in sens favorabil, este nevoie de timp pentru adaptarea echipamentului la noua situatie.

In continuare Keynes vorbeste de ocuparea pe perioada lunga, ca fiind acea situatie conform careia anticiparile de un anumit fel se mentin o perioada destul de lunga pentru ca efectul asupra ocuparii mainii de lucru sa fie complet. Acest lucru nu este posibil, datorita modificarilor dese in ceea ce priveste anticiparile, totusi rezulta ca oricarei configuratii a asteptarilor ii corespunde un nivel determinat al ocuparii pe perioada lunga a mainii de lucru.

Pentru a exemplifica, Keynes ia in calcul trecerea la o situatie de perioada lunga ca urmare a unei modificari a anticiparilor. In cazul in care noul volum al ocuparii va fi mai mare decat cel vechi, se va observa doar o crestere a intrarilor, adica a volumului de munca in stadiile initiale ale noilor procese de productie ( deci un spor initial al ocuparii modest).

Cu timpul, ocuparea va creste treptat, ba chiar va atinge un nivel mai ridicat decat noua ocupare pe perioada lunga. Acest punct culminant se explica prin volumul de munca necesar pentru procesul de formare a capitalului pentru satisfacerea anticiparilor in noua configuratie. In timp, nivelul ocuparii va scadea la noul nivel de perioada lunga. Acelasi lucru este valabil si in cazul in care acesta se situeaza sub nivelul initial, din aceleasi cauze volumul ocuparii fortei de munca va scadea sub noul nivel, revenind cu timpul la acesta.

Rezulta din cele analizate ca nivelul folosirii mainii de lucru depinde de configuratia anticiparilor din acel moment, dar si de cele care au existat in trecut, si care sunt intruchipate in echipamentul de productie actual. Deci este corect spus ca folosirea actuala a mainii de lucru este influentata de anticiparile actuale si de echipamentul de productie actual.

Keynes considera ca nu se poate evita luarea in consideratie expresa a anticiparilor curente pe termen lung, dar ca este indicat acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt. De obicei, rezultatele cele mai recente au un rol predominant asupra acestor asteptari; iar prognozele producatorilor sunt modificate mai degraba in lumina rezultatelor, decat pe baza de anticipari privind modificarile viitoare. De altfel, efectele asupra folosirii fortei de munca pe care le au incasarile realizate din vanzarea productiei recente si cele pe care le au incasarile scontate de pe urma vanzarii productiei in curs se suprapun in mare masura.

Cu toate acestea, in cazul bunurilor de folosinta indelungata, asteptarile pe termen scurt ale producatorilor se bazeaza pe asteptarile curente pe termen lung ale investitorului, iar acestea nu pot fi verificate la intervale scurte prin rezultatele obtinute.

Starea de anticipare pe termen lung

Capitolul studiaza o parte din factorii care determina randamentul in perspectiva al unui bun. Este importanta aprofundarea acestei teme, deoarece capitolul anterior a avut ca tema principala investitiile. Marimea investitiilor depinde de raportul dintre rata dobanzii si curba eficientei marginale a capitalului. Aceasta din urma se poate calcula raportand pretul de oferta al unui bun de capital la randamentul sau viitor (in perspectiva). De aceea, pentru a intelege mai bine factorii de care depinde marimea investitiilor, trebuie sa analizam si acest aspect.

Randamentul viitor al capitalului reprezita fluxurile de venituri (suma profiturilor) pe care un intreprinzator sconteaza sa le obtina, dupa realizarea productiei in perioada de functionare a bunului de capital.

Randamentele in perspectiva depind in principal de doua grupe de factori, si anume:

a)      Faptele actuale (care sunt mai mult sau mai putin certe), precum:

stocul existent de diferite bunuri capitale sau cererea actuala de marfuri care necesita mai mult capital.

b)      Fapte viitoare (in legatura cu care se pot face doar prognoze),

precum: modificarile viitoare de tip si de volum ale stocului de bunuri capitale, modificarile gusturilor cosumatorilor, cererea efectiva si modificarile salariului nominal.

Starea psihologica de asteptare (denumita si starea de anticipare pe termen lung) este aceea in care producatorul evalueaza cat va obtine pentru un produs atunci cand acesta va fi gata, daca hotaraste inceperea producerii lui astazi, cu utilajele existente. Aceasta stare nu depinde doar de prognoza cea mai probabila care poate fi facuta, ci si de autoincrederea cu care facem aceasta prognoza.

Starea increderii are o impotrata deosebita pentru ca este unul din principalii factori care determina curba eficientei marginale a capitalului (curba cererii de investitii). In examinarea acestei stari, se presupune ca nu au loc modificari ale ratei dobazii si ca schimbarea valorii investitiilor se datoreaza doar unor modificari ale anticiparilor privind randamentele lor in perspectiva. Anumite categorii de investitii depind, nu atat de previziunile intreprinzatorilor profesionisti, cat depind de asteptarile medii ale celor care lucreaza cu bursa. Aparitia hartiilor de valoare si a burselor pe care acestea sunt cotate a condus la posibilitatea evaluarii zilnice a multor investitii.

Cunostintele pe care le avem de obicei cu privire la factorii care vor determina randamentul adus de o inestitie in viitor, sunt foarte sarace, de aceea, pentru a reevalua o investitie existenta, se recurge la o "conventie". Aceasta se rezuma la a presupune ca starea de lucruri existenta in prezent, se va prelungi la nesfarsit. Daca se poate conta pe respectarea acestei "conventii", un investitor se poate autoicuraja, deoarece riscul pierderii investitiei scade. Vazute din aceasta perspectiva, inestitiile dobandesc un grad mai mare de sigutanta pentru investitorul individual.

Puctele slabe ale "conventiei" sunt accentuate de unii factori, din care amintim:

Cresterea ponderii actiunilor care sunt proprietatea unor persoane care nu iau parte la conducerea intreprinderii-deci nu cunosc perspectivele unei investitii actuale sau viitoare.

Existenta unor fluctuatii cotidiene ale profiturilor investitiilor existente , care desi sunt trecatoare si nesemnificative, tind sa exercite o influenta nejustificata asupra pietei.

Rolul psihologiei de masa a unui numar tot mai mare de indivizi neinformati ce contribuie la schimbarile bruste ale preferintelor colective. Atunci cand exista o cantitate mica de informatii, piata se confrunta cu valuri de optimism sau pesimism nerationale.

Starea creditului ceea ce reprezinta starea de incredere pe care o au institutiile care dau bani cu imprumut, in aceia care doresc sa obtina bani de la ele. Prabusirea pretului hartiilor de valoare se poate datora fie starii de incredere a investitorului, fie starii creditului, dar revenirea acestuia se poate realiza doar prin revenirea amandorura.

Concurenta manifestata intre profesionistii cunascatori ( care poseda capacitati de apreciere si cunostinte inaccesibile investitorului particular), ar trebui sa duca la corectarea actiunilor indivizilor neinformati.

Investitorul si speculatorul profesionist se feresc in a face prognoze

pe terman lung in ceea ce priveste randamentul unei investitii. Ei prevad insa modificarile bazei conventionale a evaluarii mai devreme decat cei nainitiati, nefiind interesati de valoarea reala a unei investitii, ci de acea valoare pe care i-o va conferi piata in viitor, sub influenta psihologiei de masa.

Investitorul profesionist trebuie sa anticipeze acele schimbari iminente care influenteaza cel mai mult psihologia de masa a pietei. Obiectivul real al celor mai pricepute investitii este de a pacali multimea si de a transmite mai departe moneda falsa sau cea pe cale sa-si piarda valoarea. Americanii denumesc acest comportament a fi mai rapid decat glontul Este necesar ca investitorii sa stie sa faca o investitie la momentul potrivit, sa plaseze hartiile a caror valoare este in scadere si sa aiba mereu spatele asigurat in cazul in care ar fi nevoiti sa se retraga din afacere Keynes explica aceste atitudini printr o serie se tehnici numite tac fata batrana si scaune mobile

In cadrul pietei, exista doua tipuri de investitori

a)      Investitori speculatori mai iuti ca glontul - sunt genul de persoane care speculeaza ignoranta celorlalti. Se doreste atingerea unui grad inalt de inteligenta pentru ca acesta sa aleaga varianta de investitie care crede ca va prinde cel mai bine publicului larg, nu aceea care ii place lui cel mai mult.

b)      Investitori cu spirit de intreprindere (seriosi) - o astfel de persoana, daca este abila va putea obtine profituri mari in perspectiva ghidandu-se dupa cele mai bune anticipari variabile pe termen lung (anticipari autentice).

Predominarea unor astfel de persoane pe piata este amenintata de o serie de factori precum

Ø        necesitatea unui bagaj mai bogat de cunostinte

Ø        un grad de munca (efort) superior

Ø        asumarea unor riscuri mai mari

Ø        necesitatea unui timp mai indelungat pana la acumularea de bogatie

Un investitor care vrea sa ignore fluctuatiile pe termen scurt ale

pietei, are nevoie de resurse mai mari pentru a fi in siguranta. El nu trebuie sa opteze pe scara prea mare si nici cu bani imprumutati. La un anumit nivel de inteligenta si la un volum dat de resurse, privind in viitor, el va obtine venituri mai mari de pe urma jocului.

Speculatia nu este tot timpul superioara spiritului de intreprindere ,

dar cu timpul creste riscul ca speculatia sa predomine. Daca pe o piata apare preponderent un flux continuu de spirit de intreprindere, speculatorii sunt inofensivi.

Exemplele de piete folosite de Keynes sunt:

piata din Anglia - piata bazata pe spirit de intreprindere

La bursa din Londra, este redusa lichiditatea pietei datorita

diferentelor mari dintre pretul de cumparare si cel de vanzare (diferente incasate de ministrii), comisioanele ridicate ale agentilor de schimb si impozitul mare pe transferuri perceput de Trezorerie.

piata din New York - piata speculativa

In SUA , spiritul de intreprindere ar putea fi incurajat prin

introducerea unui impozit de stat perceput la toate transferurile.

Ideal ar fi ca investitiile sa fie achizitii permanente si indisolubile, pentru ca investitorul sa-si concentreze perspectivele pe termen lung. Problema in acest caz vine din partea lichiditatii pietelor de investitii. Fiecare investitor considera ca obligatiile pe care le contracteaza sunt lichide, dar acest lucru nu poate fi adevarat pentru toti luati laolalta. Intotdeauna exista riscul de a pierde banii investiti, de aceea multi prefera modalitati alternative de pastrare a economiilor - tezaurizarea banilor. In concluzie, este necesara organizarea unor piete pe care bunurile de capital sa se poata transforma foarte usor in bani.

In afara de speculatie, spiritul de intreprindere mai este influentat si de optimismul oamenilor mai mult decat de anticiparile matematice, pentru ca nu pot fi calculate precis profiturile ce urmeaza a fi obtinute. Prosperitatea economica depinde si de atmosfera politica si sociala in care se desfasoara activitatea. Langa increderea pe care intreprinzatorul trebuie da o investeasca in piata capitalurilor, se alatura si increderea in guvern si clasa politica in general.

Spiritul de intreprindere, intemeiat pe sperante care se prelungesc in viitor, aduce foloase colectivitatii in totalitatea sa. De aceea, deciziile umane nu pot depinde de anticipari matematice riguroase, pentru ca nu exista o baza pentru astfel de calcule. Persoana rationala alege cat poate de bine intre diferite alternative, facand calcule acolo unde poate, dar lasandu-se condusa si de intamplare sau stare psihologica.

Exista si factori care atenueaza efectele ignorantei umane in ceea ce priveste viitorul, deoarece exista si investitii al caror randament in perspectiva este dominat de venitul pe care il aduc in viitorul apropiat. Acesti factori sunt

o       dobanda compusa (in cazul serviciilor publice)

o       probabilitatea invechirii (in cazul cladirilor)

In concluzie, Keynes afirma ca nu are incredere intr-o politica pur monetara care sa influenteze rata dobanzii, deoarece este putin probabil ca fluctuatiile prezentate mai sus sa fie combatute printr-o modificare a ratei dobanzii. El asteapta sprijin din partea statului in organizarea directa a investitiilor.

BIBLIOGRAFIE

J. M. KEYNES - "Teoria generala a folosirii mainii de lucru,

a dobanzii si banilor"

- Editura Stiintifica - 1977

DANIEL M. HAUSMAN - "Filosofia stiintei economice"

- Editura Humanitas - 1999

NITA DOBROTA - "Dictionar de economie"

- Editura Economica - 1999