Globalizare - regionalizare

Este unul dintre subiectele cele mai actuale si care preocupa pe toti cei interesati de problemele majore ale epocii in care traim.

Intrand in miezul deslusirii semnificatiei termenilor utilizati, sa spunem ca, stricto senso, globalizarea nu este altceva decat schimbare sociala, interconectare transculturala sporita, precum si o evolutie ascendenta si dinamica a tehnologiilor revolutionare din domeniile informatiei si comunicatiilor, capabile sa faciliteze (sa usureze) schimburile multilaterale dintre statele lumii. Sau, cu alte cuvinte, globalizarea este un proces de interactiune si integrare intre oameni (populatii), firme (companii) si guvernele diferitelor state ale lumii, proces determinat (condus) de catre comertul si investitiile internationale si sprijinit de catre revolutionarele tehnologii ale informatiei si comunicatiilor (IT & C). Procesul are efecte directe si semnificative asupra mediului ambiant, culturii, sistemelor politice, bunastarii si dezvoltarii societatilor de pe intreaga suprafata a globului

Se pune intrebarea fireasca ? Globalizarea de care tot se vorbeste in aceasta perioada reprezinta un lucru nou, un aspect reiesit poate deus ex machina din nivelul de dezvoltare tehnic si informational la care au ajuns tarile puternic dezvoltate, ca si cele in dezvoltare? Sau, asa dupa cum este prezentata in literatura de specialitate, cum de a ajuns cuvantul globalizare sa fie considerat o mantra (T. Brailean) o marota, lozinca, paspartu, capabil sa deschida portile tuturor misterelor prezente si viitoare (Z. Bauman) , sau chiar un mit (Hirst & Thompson)

Totul tine, in reliefarea complexitatii, importantei si impactului pe care procesul globalizarii il are asupra existentei si evolutiei societatii omenesti, de intelegerea faptului ca aceasta este o constructie istorica, un fenomen al istoriei pe care am trait-o si o traim. In acest sens, dar luand in consideratie si ca este un proces de ordin economic, politic, social si cultural, nu intalnim o viziune unitara referitoare la etapele existentei si devenirii globalizarii.

Inainte de a trece la punctarea elementelor definitorii ale procesului actual al globalizarii, ca si pentru intelegerea mai buna a prezentului aspect analizat, sa spunem ca, mai ales in literatura franceza de specialitate, conceptul de globalizare este inlocuit cu cel de mondializare. Astfel, in cel mai recent produs de teorie economica in domeniu , profesorul Michalet de la Universitatea Paris-DC-Dauphine descrie intregul mecanism economic si intreaga configuratie economica a globalizarii, prin evidentierea strategiilor (competitionale in primul rand), a aliantelor din interiorul oligopolurilor, a modificarii insusi conceptului de ,,piata", dar si a fluxurilor de productie si financiare din cadrul firmelor (intreprinderilor), deci de la nivel microeconomic.

Si inca un exemplu elocvent privind caracterul interschimbabil al utilizarii termenilor de mondializare si globalizare in spatiul ideatic francez este cel oferit de Jean-Luc Stacate si care, in al sau dictionar , considera ca mondializarea (sau globalizarea) reprezinta intrepatrunderea sistemelor de productie, manifestat printr-o concurenta crescuta pe diferitele piete ale lumii si a aparut in anii optzeci in corelare cu :

a.           revolutia telecomunicatiilor ce a permis interconectarea in timp real foarte scurt a pietelor financiare ;

b.           de reglementarea financiara ce a eliminat controlul schimburilor, ca si izolarea intre activitatile bancare si cele bursiere.

Acest fenomen complex este considerat de autor ca fiind ambivalent, in sensul ca duce la ,,contractarea lumii" (cunoscutul de acum termen ,,shrinking world"), la o tendinta de uniformizare a activitatilor si comportamentelor, iar pe de alta parte ,,fabrica excluderi la toate scarile", acest lucru in concordanta si cu opiniile geografului Olivier Dollfus, ori cu ale fostului director de la LSE, Anthony Giddens, sau ale lui Fr. Sachwald .

Concret, globalizarea vizeaza:

1. Sporirea comertului international intr-un ritm mai inalt decat rata cresterii economice la nivelul mondoeconomic. Referindu-ne la acest aspect, sa luam in considerare si parerea autoarei Alice Kahn, care afirma ca globalizarea reprezinta un set de reguli stabilite de catre natiuni si care sa guverneze comertul international in scopul cresterii eficientei in domeniul productiei si distributiei bunurilor si serviciilor si al optimizarii acestor fluxuri libere de bunuri si servicii oriunde in lume ;

Datele statistice arata ca volumul schimburilor comerciale de marfuri pe plan mondial a crescut cu 4,5 % in anul 2003 fata de 2002; ca expansiunea generala a comertului mondial s-a datorat cu precadere performantelor economiilor majoritatii tarilor lumii si in special a celor din Asia si a celor cu economie in tranzitie. Deci, intre comertul exterior si globalizare este si va fi o stransa interdependenta, dar de o natura oarecum paradoxala: daca per ansamblu, se observa o largire si adancire a liberalizarii acestui comert, pe de alta parte se manifesta cu putere si protectionismul, practicat, in special de cele mai puternic dezvoltate state ale lumii (avand in frunte S.U.A.). Si, poate mai convingatoare, este realitatea ca din 1950 pana la inceputul actualului mileniu si secol, volumul comertului mondial a crescut de douazeci de ori, iar numai in perioada 1997-1999 valoarea acestuia s-a dublat, de la 468 la 827 miliarde $. De unde si aprecierea facuta de cunoscutul autor american Thomas Friedman cum ca actuala globalizare este ,,mai extinsa (termenul corect in lb. engleza este farther-subl. ns.), mai rapida, mai ieftina si mai adanca".

2. Cresteri in fluxurile internationale de capital, adica migratia internationala si miscarile de capital au capatat din nou proportii semnificative, aspect ce include aceeasi tendinta si in cadrul investitiilor straine directe (ISD) si care sunt caracterizate prin diferente regionale majore. Plecand de la situatia in care S.U.A. este cel mai mare investitor al lumii, iar Japonia, tara cu cele mai importante active externe, partenerii majori, atat pentru ISD interne, cat si externe, au fost, din nou, tarile membre ale Uniunii Europene, crescand totodata si importanta partenerilor americani din cadrul NAFTA. Problema mai grava, dar care se poate remedia prin actiunea, in special a G8, este cea a Africii, ce ramane un receptor marginal de ISD, cu toate ca, in marime absoluta, volumul acestora a sporit.

Aceleasi cresteri dar ale fluxurilor de transport ale informatiilor, dezvoltarea fara precedent a noilor tehnologii ale comunicatiilor si informatiilor, dar si a infrastructurilor globale ale telecomunicatiilor si dintre care se remarca Internet-ul. Aceste tehnologii avansate, revolutionare, se constituie intr-un driver de mare importanta al actualei globalizari dand nastere la o serie intreaga de actori economici individuali, precum consumatori, investitori, oameni de afaceri, punand in evidenta noi instrumente de identificare si valorificare a oportunitatilor aparute, printre care analize economice mai rapide si mai bine informate privind tendintele ce se manifesta la scara mondiala, transferuri mult mai usoare de active si colaborari avantajoase cu parteneri din cele mai indepartate colturi ale lumii.

4. O mai mare miscare in domeniul schimburilor culturale si impunere a unor anumite pattern-uri (a se vedea cazul cunoscutelor citadele ale productiei si exportului de filme precum Hollywood, respectiv Bollywood in India), ca si un acces mult mai usor la valorile culturale ale lumii (vorbind deci de multiculturalitate), pe de o parte, dar si de reducere a importantei anumitor culturi nationale, prin procesele de asimilare, occidentalizare (americanizare in primul rand) ce se manifesta cu pregnanta in epoca actuala.

5. O erodare si scadere a influentei statelor vis-à-vis de puterea in continua crestere a influentei societatilor transnationale (proces sustinut si de reglementarile adoptate de OMC), concomitent cu sporirea ponderii (sferelor de influenta) a acestor multinationale in comertul mondial.  Ca urmare a avantajelor substantiale realizate, a fructificarii la maximum a oportunitatilor aparute, societatile transnationale au reusit sa-si externalizeze activitatile de productie si marketing cu parteneri din diferite tari ale lumii, de unde si o alta trasatura definitorie a globalizarii, cea legata de realizarea unei structuri industriale si financiare internationale.

6. Evidentierea unor curente (fluxuri) imigrationiste in crestere (mai ales a celor legate de imigratia ilegala) si care ridica noi probleme in fata guvernelor celor mai dezvoltate state ale lumii, confruntate in cea mai mare masura cu acest flagel.

7. Dezvoltarea fara precedent a sistemelor (pietelor) financiare globale. Vorbind despre acest lucru, in literatura de specialitate se considera ca globalizarea a adus in prim plan asa-numita ,,economie fara greutate" (,,weightless economy") si a carei ,,varf de lance" este reprezentat tocmai pietele financiare. Sistemul capitalist global ofera capitalului financiar o libertate sporita de miscare (tinzand spre maxim), astfel incat sa se realizeze ,,un gigantic sistem de circulatie, care absoarbe capital prin institutii si piete financiare centrale, capital ce este apoi pompat catre periferie, fie direct, sub forma de credite si investitii de portofoliu, fie indirect, prin corporatiile multinationale" .

8. Un rol crescut al organismelor internationale de felul OMC, Bancii Mondiale, FMI, ce-si fac simtita prezenta in derularea tranzactiilor marfare si financiare. Aceste structuri considerate cvasiguvernamentale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, nu pot fi tinute raspunzatoare in fata contribuabililor (populatiei in general) pentru masurile si reglementarile impuse guvernelor tarilor ce apeleaza la ele (de cele mai multe ori cu caracter nepopular), deoarece ele guverneaza si raspandesc politicile marilor corporatii transnationale.

9. Sporirea numarului de standarde cu aplicabilitate globala, cum sunt cunoscutele drepturi de autor si de proprietate intelectuala.

10. Crearea de ciorchini (ansambluri strans unite= clusters, in lb. engleza) de competenta locala si care poseda avantaje competitive la scara mondiala. De fapt, este vorba de cunoscutul concept Porter's clusters, numit astfel dupa numele reputatului profesor de la Harvard si care are urmatoarele caracteristici:

- este o locatie geografica in care exista destule resurse si competente la un singur loc si care ating un prag critic;

- asigura o pozitie cheie intr-o ramura economica data;

- dispunand de un avantaj competitiv durabil (sustenabil), domina alte unitati similare sau se bucura de suprematie mondiala in respectivul domeniu.

Multitudinea de noi factori isi pun amprenta asupra globalizarii in prezent si in perspectiva, conferindu-i dinamism, amploare si multidimensionalitate. Astfel, globalizarea poate fi privita si analizata ca fiind:

a. In primul rand, un proces economic (si am evidentiat caracteristiciile definitorii in aceasta directie); dar nu numai atat, dincolo de intelesul economic mai putem vorbi de globalizare ca

b. proces cultural, caracterizat prin raspandirea si impunerea modelului cultural occidental (predominant de factura anglo-saxona). De aici si faptul ca elementele culturale vin sa intareasca nisele locale si globale fata de cele nationale si sa asigure internationalizarea acestor identitati. Se vorbeste despre procesul ,,McDonaldizarii" ca fiind cel mai ilustrativ pentru raspandirea si incetatenirea modului de viata occidental, al globalizarii in general, de unde si reactia prompta de a nu accepta cultura la pachet tip ,,fast food" ce urmareste numai obtinerea profitului, actiune ce are sorti de izbanda numai in conditiile abandonului nostru, al celor multi, fata de efortul minim de a ne cunoaste radacinile.

c. proces militar, demonstrat de noile aliante politico-militare nascute dupa momentul 11 septembrie 2001, reunite pentru sustinerea asa-numitului razboi impotriva terorismului si care pana acum catava vreme nu puteau fi gandite a fi realizabile. Mai mult, in acelasi context se manifesta si interesul NATO de a se implica in situatii conflictuale din zone ce depasesc cu mult locatia nord-atlantica specifica.

Mai trebuie amintit si adevarul ca piata armamentului este una foarte activa si este asigurata prin mentinerea si chiar provocarea unor stari de tensiune in diferite zone ale Terrei, marilor corporatii implicate in producerea si comercializarea armelor revenindu-le venituri exorbitante din acest tip de comert .

In situatia prezentata mai jos, considerata semnificativa, chiar daca se refera la anul 2002, se poate observa ca, dupa nivelul cheltuielilor militare totale, intre primele opt producatoare mondiale in domeniu se situeaza 6 (sase) dintre cele mai dezvoltate state ale lumii (membre ale G8), avand intercalate si doua dintre statele in dezvoltare emblematice: China si Arabia Saudita, astfel:

Tabel 1.1. - Nivelul CM ale unor tari reprezentative, in 2002

1) La preturile pietei 2000; 2) Fata de media mondiala=100.

Surse: calculat dupa Human Development Report 2003.UNDP, p.250-253, 278-281;

SPRI Yearbook 2003, anexa 10A.

De remarcat ca, numai cele 6 tari dezvoltate au alocat pentru aceste cheltuieli de inarmare peste 500 mld. USD, ceea ce a reprezentat 1, 63 % din PIB-ul mondial. Foarte mult, gandindu-ne ca, aceasta suma uriasa putea fi redirectionata pentru sprijinirea acelor zone ale lumii care aveau (au si acum) mare nevoie de ajutor.

Dar iata si o alta comparatie semnificativa, de la cumpana dintre milenii, referitoare la puterea transnationalelor (masurata in vanzarile realizate) si diferite tari ale lumii (acestea in functie de PIB-ul inregistrat):

Sursa: Sales Fortune din 31 iulie 2000, situatie prezentata in Manfred B. Steger -Globalsization. A Very Short Introduction, Oxford University Press, New York, 2003, pg. 49.

Ce ne spune aceasta situatie? Ca puterea comerciala a unora dintre cele mai importante transnationale din lumea actuala este comparabila cu PIB-ul multora dintre statele lumii, state alese de pe toate continentele si care fac parte dintre tarile in dezvoltare, dintre ,,tigrii asiatici", sau chiar din grupul statelor dezvoltate ale lumii.

d. proces juridic, tradus prin faptul ca globalizarea a determinat modificarea raporturilor juridice dintre state sau grupuri de state, ca si aparitia de noi puncte de vedere privind impunerea rezolvarii de catre marile puteri ale lumi (in primul rand S.U.A.) a problemelor delicate si care le pot afecta interesele, din diverse zone ale globului.

e. proces ecologic, prin care efectele activitatilor economice subliniate, ale cursei inarmarilor, sunt dezastruoase pe plan social si ecologic, afectandu-se grav si in mod ireversibil mediul natural. Si un element demn de subliniat in acest context este cel legat, in unele cazuri, de imposibilitatea guvernelor tarilor mai slab dezvoltate de a emite reglementari impotriva degradarii continue a mediului ambiant, datorita implicarii Organizatiei Mondiale a Comertului. Cum este posibila o atare situatie? In principiu, orice actiune in domeniul ecologic al unui stat membru OMC, perceputa a avea influente in sensul restrangerii libertatii de comert cu ceilalti parteneri, poate fi stopata printr-o decizie a acestui organism international specializat.

Ca un stop-cadru definitoriu asupra globalizarii actuale, in intreaga sa complexitate, sa spunem ca, desi prezinta in multe din trasaturile si tendintele manifestate continuitati cu etapele anterioare, totusi literatura de specialitate scoate in evidenta urmatoarele caracteristici esentiale:

a. dimensiunea spatio-temporala, fara de care nu pot fi intelese actiunile cu caracter istoric, de natura extensiva, intensiva si de impact ale fluxurilor, interactiunilor si retelelor globale (si care cuprind deci toate domeniile vietii social-economice);

b. dimensiunea conjuncturala, foarte importanta in intelegerea convergentei intr-un singur curent a influentelor globalizatoare privind intreaga gama de domenii pe care le include, de la cel politic la cel ecologic;

c. dimensiunea organizationala, mai ales acum, cand se pune problema structurilor organizationale reticulare, a intreprinderilor ,,inteligente", dar si remodelarea si reconsiderarea relatiilor de putere sociale, politice, economice, prin construirea unei noi infrastructuri globale de control si comunicare;

d. regionalizarea, proces ce a marcat semnificativ sfarsitul secolului XX. Procesul de regionalizare se accentueaza si se impune ca o contrapondere a globalizarii in ecuatia lumii de azi;

e. occidentalizare, ce poate ingloba si caracteristicile legate de schimbarea tiparurilor legate de migratie, globalizare culturala si ecologica s.a.. Occidentalizarea se constituie din conceptul geopolitic introdus imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial si care cuprinde tarile capitaliste dezvoltate, bogate, cu regimuri democratice din Europa Occidentala, America de Nord , Australia si Noua Zeelanda (cazuri in care primeaza politicul asupra geograficului), Japonia (inclusa la inceputul anilor saptezeci). In acest sens nu trebuie trecuta cu vederea opinia sociologului australian Malcom Waters care, intr-o lucrare publicata in urma cu un deceniu , adauga inca doua trasaturi occidentalizarii globului. Astfel, chiar exista colturi ale lumii neincluse in sistemul capitalist, conventiile si aranjamentele sociale obligatoriu se raporteaza la obiceiurile lumii occidentale, devin relative la aceasta lume. Pe de alta parte, disparitia granitelor in Europa este vazuta de catre Waters ca o expresie (model) a (al) deteritorializarii relatiilor sociale si politice si in care ,,granitele se transforma in varietati ale supra- sau infrastructurilor nationale care au tendinta de a prolifera";

f. teritorialitatea, mai precis teritoriul si teritorialitatea raman la fel de supuse impactului domeniului politic, dar amenintarile cu privire la integritatea teritoriala capata mai mult decat o conotatie militara (dar si aceasta legata in anumite cazuri de existenta unor blocuri sau intelegeri militare), fiind dependenta de noile structuri carora globalizarea le-a dat nastere;

g. forme diferite de manifestare ale statului, chiar daca le privim in evolutia lor istorica, legate sau nu de fenomenul globalizarii isi vor mentine rolul activ pe scena politica a lumii, chiar daca, actualmente, in conditiile globalizarii, rolul statului-natiune este vazut in declin.

h. guvernarea democratica atat de draga celor care au asigurat declansarea actualului val al globalizarii (i.e. S.U.A.) si care este vazuta a se raspandi in toate colturile lumii, la aceasta contribuind si razboiul global contra terorismului. Si se ridica o problema sensibila (chiar o dilema) aferenta actualei globalizari si anume cea legata de posibilitatea imbinarii armonioase, functionale, a unui sistem democratic-si care este legat de o structura teritoriala data- cu organizarea transnationala, suprastatala, globala, a vietii economico-sociale si politice .

Sa mentionam si faptul ca procesul de democratizare devine catalizatorul care contribuie decisiv la medierea diferendelor social-economice. Si daca, in perioadele de avant economic, democratia poate sa nu fie luata in seama, sa nu valoreze prea mult, in perioadele de criza, din contra, valoarea ei poate creste vertiginos

Luand in considerare cele de mai sus, consideram ca termenul de globalizare are atat adepti, cat si opozanti puternici si ca da nastere la numeroase controverse legate, fie de parerea ca de pe urma ei vor putea profita si tarile mai sarace ale lumii, in vederea ridicarii standardului de viata, sau din contra, ca acest fenomen este numai in beneficiul societatilor transnationale-STN- (pe seama intreprinderilor mai slabe din punct de vedere economic din tarile in care STN isi desfasoara activitatea externa), actiune ce poate conduce la sufocarea exprimarii particularitatilor si identitatii culturale ale tarilor si popoarelor aflate, in special, in afara a ceea ce se intelege prin Occident.

Guvernele (puterea executiva) procedeaza la implementarea economiilor de piata libere ce le poate asigura o insemnata crestere a potentialului lor productiv, ca si deschiderea perspectivelor unei serii intregi de oportunitati de investitii si relatii comerciale internationale favorabile.

Globalizarea este, per total, consecinta integrarii accelerate a structurilor economice si politice din intreaga lume, proces care a condus si conduce la conturarea si cristalizarea unei economii de tip nou, care inglobeaza aceste noi realitati. Mai mult, globalizarea este un proces complex si de lunga durata legat de redefinirea si reconfigurarea legaturilor dintre sistemele economico-sociale ale lumii, dintre ,,centrele" de putere si decizionale ale lumii si zonele beneficiare sau nodale de pe mapamond.

Ajungem la aspectul ce ne intereseaza cel mai mult in lucrarea de fata: relatia dintre globalizarea economica si integrarea economica regionala, care este si trebuie perceputa ca fiind una activa. Adica, putem afirma ca globalizarea economica poate ingloba integrarea economica, in timp ce integrarea economica regionala va promova, prin antrenare, emergentele globalizarii economice. Considerand aceasta interdependenta, statele in dezvoltare, inclusiv cele aflate in tranzitie, vor fi capabile sa dezvolte si sa intareasca cooperarea internationala, prin stabilirea unor variate relatii economice regionale, acest aspect ca raspuns la procesul globalizarii economice, aflat in plin avant.

Concomitent cu tendintele globalizarii s-au accentuat si tendintele regionalizarii. Regionalizarea si acordurile preferentiale pe care le presupune, au aparut, fie ca o sursa a fragmentarii sau ca o arma de negociere, fie ca o cale intermediara a liberalizarii schimburilor. Conform opiniei unor specialisti , regionalizarea a aparut deoarece teama de un esec global al negocierilor multilaterale a condus la cautarea unor solutii de garantare a liberalizarii comertului la nivel regional.

Totusi, globalizarea si regionalizarea trebuie privite ca doua procese complementare. Regionalizarea nu ar trebui sa conduca la fragmentarea sistemului mondial in blocuri cu interese opuse, ci la crearea de zone economice si comerciale in cadrul unei economii mondiale deschise, putand fi considerat un proces de tranzitie si nu o alternativa la globalizare. Optiunea statelor pentru participarea la actiuni de cooperare in cadrul gruparilor economice regionale trebuie sa fie subordonata intereselor nationale de valorificare superioara a potentialului material, uman si tehnologic.

Robert Lawrence, reliefand faptul ca analistii economici pun adesea sub semnul intrebarii oportunitatea asumarii angajamentelor cu caracter regional, in vederea consolidarii economiei globale, arata ca "exista riscul marginalizarii tarilor ce nu fac parte din gruparile regionale, grupari care, prin consolidarea relatiilor comerciale si intensificarea fluxurilor investitionale reciproce, au devenit importante centre de putere economica"

Tendinta de formare a blocurilor regionale a fost determinata de actiunea mai multor factori, atat de natura endogena, cat si exogena. Intre factorii endogeni amintim:

- dificultatile economice cu care s-au confruntat diversele economii in deceniile trecute ca urmare a crizei energetice si care au avut ca rezultat constientizarea faptului ca exista un potential de crestere insuficient valorificat si anume, accesul neingradit la piete mai largi decat cele interne;

- optiunile fundamentale de politica economica similare, conceptia comuna despre dezvoltare ca urmare a depasirii barierelor ideologice in relatiile N-S si E-V;

- politicile de liberalizare a comertului intreprinse de multe tari in dezvoltare;

- anumite aspecte de ordin politic ce au determinat constituirea a trei blocuri comerciale distincte in jurul SUA, UE si Japoniei, cu rolul de a accelera procesele de integrare regionala.

Dintre factorii exogeni evidentiem:

- intensificarea schimburilor din interiorul grupurilor, in scopul compensarii eventualelor pierderi ce pot proveni din ingustarea pietei extraregionale, ca urmare tot a unor procese integrationiste;

- modalitatea de acoperire a riscurilor potentiale determinate de anumite evenimente, evolutii care se petrec in afara zonei sau chiar in interiorul ei (fenomenul de "deturnare de comert" ca efect al integrarii sau al politicilor promovate de economii dezvoltate);

- factori de natura politica si anume dorinta de stabilitate politica si pentru intarirea sistemelor democratice.

Dupa cum se poate observa, regionalizarea se realizeaza in primul rand prin integrarea economica a statelor in grupari cu interese comune, de reducere a tarifelor vamale si a barierelor in calea comertului, de dezvoltare a unor proiecte de interes comun, de colaborare in rezolvarea unor probleme ce privesc populatia din zonele de frontiera (regiunile transfrontaliere), de realizare a unor zone de productie si de comert liber si altele.

Sigur ca se poate afirma ca regionalizarea se manifesta ca o reactie la globalizare, deoarece suntem intr-o lume ce devine tot mai unitara prin globalizare, unitate care este insa data de o puternica actiune de diversificare, realizata prin intermediul regionalizarii. De aici si una dintre concluzii: procesele analizate sunt complementare si simultane, diferind prin gradul de intensitate al desfasurarii (localizarii) spatiale, al constructiei institutionale, prin numarul actorilor ce intervin in actiune, ca si prin domeniile asupra carora isi pun amprenta. Asa dupa cum am dezvoltat in cuprinsul prezentului capitol, globalizarea se focalizeaza pe aspectul economic, dar neomitand si aspectele de ordin tehnologic, politic, militar. De cealalta parte, focalizarea pe comunitatile locale, zonale, regionale, are in vedere si aspectele de ordin social, cultural, religios, mai pregnante in filosofia acestor comunitati.

De asemenea, vorbind din experienta constructiei europene, cele doua procese se bazeaza exact pe procesul integrativ, cu precizarea ca in cazul constituirii regiunilor ca entitati distincte, primeaza factorul politic, de ,,coagulare" a elementelor nationale constitutive. Proliferarea si intarirea procesului de regionalizare in intreaga lume nu trebuie sa conduca la crearea de blocuri economice izolate, inchise, ci urmaresc sa asigure contributia benefica a fiecarui stat membru, dar si puterea structurii in relatiile cu ceilalti participanti la circuitul mondial de valori materiale. In acest fel , tinand cont de permanentele transformari ce au loc in lumea si mediul inconjurator actual, globalizarea si regionalizarea sunt cele care determina aceste schimbari, reconfigurarile continue ale vietii economico-sociale si politice, asigurand dinamica tuturor sistemelor analizate.

Punctual, referindu-ne la blocul regional al UE, sa spunem ca Europa are nevoie de regiuni . Preocuparea regionala a fondatorilor Comunitatilor Europene a fost prevazuta cu claritate chiar in preambulul Tratatului de la Roma si unde se stipula necesitatea ,,reducerii ecartului intre diferitele regiuni". In limbajul comunitar, asa dupa cum sustine fostul Prim Ministru al Frantei, Jean-Pierre Raffarin, termenul regiune desemneaza, mai degraba, o zona economica, decat un teritoriu politic (aspect pe care l-am intarit prin cele prezentate pana acum). Dar, in acelasi timp, trebuie sa tinem cont de o alta importanta realitate: din miscarea neincetata a regiunilor se creaza noua constructie europeana ce se doreste a fi una viabila si functionala. Asa dupa cum plastic se exprima François Léotard ,,Adevarata Europa este Europa cetatenilor, a intreprinderilor, a regiunilor (subl. ns.)". Din punct de vedere economic, regiunea s-a dovedit si se dovedeste o entitate pretabila unui bun management, deoarece pentru cea mai mare parte a intreprinderilor, dimensiunea regionala este o oportunitate pentru comunicare si un management mai eficient, realizat prin procesul de descentralizare.