INFLATIA SI SOMAJUL

INFLATIA SI SOMAJUL

INFLATIA - CONCEPT, CAUZE, MANIFESTARE, TIPURI

Inflatia reprezinta un fenomen de dezechilibru macroeconomic perceput ca o accelerare a cresterii nivelului general al preturilor datorata inadaptabilitatii ofertei globale la o cerere globala in crestere.

Opus inflatiei este deflatia, care apare atunci cand nivelul general al preturilor scade.

Procesul prin care se urmareste scaderea ritmului inflatiei (adica o crestere mai mica a preturilor) este cunoscut sub numele de dezinflatie.

Rata inflatiei constituie ritmul de crestere al nivelului general al preturilor si se masoara astfel:

Nivelul pretului este media ponderata a preturilor bunurilor si serviciilor existente intr-o economie determinandu-se astfel indicii preturilor de productie sau de consum (indicele preturilor de productie, deflatorul PIB, indicele preturilor de consum).

În mod curent, dimensiunea inflatiei se apreciaza pe baza indicelui preturilor consumatorului (indicele preturilor de consum. IPC) care masoara pretul achizitionarii in diferite momente a unui cos standard de produse..

Indicele preturilor de consum se calculeaza ca un indice de tip Laspeyres:

unde: q₀p₀ = cheltuielile de consum ale populatiei cu cantitatile cumparate in perioada de baza;

q₀p₁ = cheltuielile de consum ale populatiei cu cantitatile cumparate in perioada de baza, dar la preturile perioadei curente.

IPC se calculeaza numai pentru elementele care intra in consumul direct al populatiei, fiind excluse: consumul din resurse proprii, cheltuielile cu caracter de investitii si acumulare, dobanzile platite la credite, ratele de asigurare, amenzile, impozitele, cheltuielile aferente platii muncii pentru productia agricola a gospodariilor individuale.

Rezultatul calculului IPC ne indica de cate ori au crescut in medie (in perioada curenta fata de perioada de baza) preturile marfurilor si tarifele serviciilor cumparate de populatie utilizand cosul de marfuri si servicii din perioada de baza[1].

În practica, IPC nu se calculeaza ca un indice agregat, ci ca un indice mediu aritmetic al preturilor, ponderat cu cheltuielile perioadei de baza.

unde g^{q p} = structura cheltuielilor de consum in perioada de baza

Ponderile utilizate pentru calculul indicilor preturilor de consum sunt obtinute din Ancheta Bugetelor de Familie (ABF) si rezulta din structura cheltuielilor medii lunare efectuate de o gospodarie pentru cumpararea bunurilor si plata serviciilor necesare satisfacerii nevoilor de trai. Periodic se analizeaza structura cheltuielilor efectuate de populatie, iar cand modificarile intervenite dunt semnificative, ponderile se actualizeaza.

Cheltuielile de consum ale populatiei, pe categorii socio-profesionale si pe categorii de localitati, sunt structurate pe trei grupe:

marfuri alimentare (ex.produse de morarit si panificatie; legume si conserve din legume; fructe si conserve din fructe; ulei, slanina, grasimi; carne prepatate din carne si conserve; peste si conserve din peste; lapte si produse lactate; oua; zahar, produse zaharoase si miere de albine; cacao si cafea; bauturi alcoolice; alte produse alimentare)

marfuri nealimentare (ex. imbracaminte; incaltaminte; produse de uz casnic, mobila; articole chimice; autoturisme, accesorii si piese de schimb; articole de igiena, cosmetica si medicale; combustibili; tutun, tigari; energie electrica, gaze si incalzire, alte marfuri nealimentare)

servicii (confectionat si reparat imbracaminte si incaltaminte; apa, canal, salubritate; cinematografe, teatre, muzee si cheltuieli cu invatamantul si turismul; reparatii auto, electronice si foto; ingrijire medicala; igiena si cosmetica; transport; posta si telecomunicatii; telefon; restaurante, cafenele, cantine; alte servicii) .

În functie de preferintele de consum ale populatiei Institutul National de Statistica stabileste o lista a marfurilor si serviciilor care vor fi luate in calculul la evaluarea IPC, respectiv a inflatiei. Aceasta lista poarta numele de cosul de consum.

Cosul de consum luat in calcul in determinarea inflatia dintr-un an este cel din urma cu doi ani. Astfel, de exemplu, calculul inflatiei din anul 2008 se realizeaza pe baza analizei bugetelor de consum ale gospodariilor din anul 2006.

Modificarea indicelui preturilor de consum se datoreaza atat:

modificarii preturilor bunurilor si serviciilor care fac parte din cosul de consum, dar si

modificarii ponderilor produselor respective in structura cotului de consum.

Astfel, indicele preturilor de consum (IPC) se determina ponderand fiecare pret in conformitate cu importanta economica a marfii respective (fiecarui bun i se atribuie o pondere fixa proportionala cu importanta sa relativa in bugetele cheltuielilor de consum; ponderea fiecarui articol este proportionala cu cheltuielile totale facute de consumatori cu bunul respectiv).

De aceea in functie de preferintele de consum ale populatiei unele dintre produse isi modifica importanta iar altele nu mai prezinta interes fiind inlocuite de bunuri din ce in ce mai des utilizate, preturi incepand astfel sa conteze in calculul inflatiei.

Exemplu de calcul al Indicelui Preturilor bunurilor de Consum

Pentru anul de baza, preturile fiecarei categorii de marfuri este considerat 100 si in functie de aceasta valoare se apreciaza cu cat au crescut preturile respective in perioada curenta. Astfel preturile la "alimente, bauturi nealcoolice" a crescut cu 4,1% ajungand la 104,1, pretul "bauturi.lor alcoolice si tutunului" a crescut cu 6,2% ajungand la 106,2% etc.

Tabel - Model de calcul al IPC

Calculul IPC se determina ca o medie aritmetica a indicelui mediu al preturilor pentru categoriile de produse ponderat cu importanta fiecarui bun in structura cotului de consum.

IPC = 104,1x x x x x x2,17% IPC = 104,1

Indicatorul reflecta faptul ca daca in anul de baza IPC₀ este 100, in anul curent

IPC₁ este 104,1 iar

rata inflatiei este

Rezulta o crestere medie anuala a preturilor de consum pentru anul 2007 de 4,1%.

Atunci cand evolutia preturilor este calculata la nivelul PIB, este utilizat indicatorul deflatorul PIB, exprimat printr-un indice de tip Paasche:

Deflator PIB =

În timp ce IPC ia in consideratie numai evolutia preturilor bunurilor de consum, deflatorul PIB ia in calcul o gama mult mai larga de produse si servicii pentru a reflecta structura de ansamblu a PIB.

De asemenea, deflatorul se refera la evolutia preturilor marfurilor produse in interiorul economiei nationale, facand abstractie de bunurile importate. IPC poate include si anumite marfuri importate, in functie de structura cosului de bunuri de consum.

Indicele preturilor de consum se calculeaza si se publica lunar fiind des prezentat in mass-media. Pe un an se calculeaza ca medie aritmetica simpla a IPC lunar cu baza fixa ( raportatea se face la prima perioada).

Astfel, indicele mediu al preturilor dintr-un an se determina:

Indicele preturilor de consum (IPC) sta la baza calcularii ratei inflatiei, adica a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor.

Astfel, rata inflatiei se determina pornind de la IPC exprimat procentual din care se scad 100%.

R_inf% = IPC% - 100%

Rata lunara a inflatiei reprezinta cresterea preturilor de consum intr-o luna, fata de luna precedenta.

Rata medie lunara a inflatiei reprezinta media cresterilor lunare ale preturilor.

Rata anuala a inflatiei reprezinta cresterea medie a preturilor de consum intr-un an fata de anul precedent.

Rata inflatiei la sfarsitul anului reprezinta cresterea preturilor de consum in luna decembrie a unui an fata de aceeasi luna a anului precedent.

În functie de cauzele care o produc inflatia poate fi:

a) Inflatia prin cerere ("demand-pull");

Inflatia prin exces de cerere apare atunci cand cererea agregata creste mai rapid decat potentialul productiv al economiei, preturile crescand si ele pentru a echilibra cererea cu oferta.

Figura - Inflatia prin cerere in raport cu cererea si oferta agregata

Cauze ale aparitiei inflatiei

Factorii care determina cresterea cererii (cheltuielilor) agregate si deplaseaza la dreapta curba respectiva sunt:

cresterea achizitiilor guvernamentale;

reducerea impozitarii;

cresterea avutiei;

cresterea optimismului menajelor si firmelor;

reducerea ratei dobanzii la fiecare nivel al ratei inflatiei.

Cresterea cererii globale se poate datora unor socuri asupra masei monetare sau a unor socuri fiscale.

Reducerea fiscalitatii are un rol in cresterea cererii globale in vederea stimularii productiei, dar si a cresterii cheltuielilor guvernamentale. Amandoua aceste masuri conduc insa si la cresterea inflatiei. Un sold bugetar deficitar poate fi acoperit fie prin vanzari de titluri de stat, fie prin emisiune de moneda. Vanzarile de titluri de stat (de obligatiuni) pot constitui pe moment o masura de reducere a inflatiei prin faptul ca se reduce masa monetara in circulatie, dar fiind purtatoare de dobanda (dobanda stabilita functie de inflatia anticipata), la momentul scontarii lor vor duce la cresterea masei monetare prin valoarea lor si cu plusul de inflatie indus de dobanda. Varianta de acoperire a deficitului bugetar prin emisiune de moneda este prin insasi natura sa un factor inflationist.

b) Inflatia prin costuri ("cost-push");

Oferta globala reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor care pot face obiectul tranzactiilor intr-o economie. Oferta globala este o functie crescatoare de pret. Din punct de vedere al ofertei insasi, aceste preturi pot fi influentate de costurile pe care le presupune realizarea ofertei. Aceste costuri, in anumite imprejurari, pot produce socuri asupra ofertei din motivul ca se refera la cresterea ratei salariului real peste pragul de echilibru (salariul real = costul marginal al afactorului munca), fie la cresterea preturilor importurilor de materii prime aduse din import (prin cresterea preturilor externe sau prin cresterea ratei de schimb), sau la cresterea profiturilor in conditii de concurenta imperfecta. Astfel, orice modificare care conduce la cresterea unei componente a costului, celelalte conditii ramanand neschimbate, antreneaza o presiune asupra pretului in sensul cresterii lui. Concurenta interna si externa limiteaza cresterile posibile.

Aceste costuri suplimentare se vor reflecta in oferta globala prin accentuarea deplasarii spre stanga a curbei ofertei.

Figura - Inflatia prin ofera (costuri) in raport cu cererea si oferta agregata

Spirala inflationista

Apare atunci cand cei doi factori, cererea agregata si oferta agregata cresc succesiv determinand cresterea preturilor si a salariilor.

	Productia potentiala

Figura - Mecanismul spiralei inflationiste

Cererea si oferta agregata stabilesc nivelul mediu al pretului si cantitatea de productie potentiala care se poate obtine la un moment dat.

Cresterea preturilor pe fondul unei productii potentiale constante va determina cresterea salariilor, deci si a costurilor medii de productie, deplasand curba ofertei spre stanga. Dar cresterea salariilor contribuie si la majorarea veniturilor populatiei, deplasand curba cererii agregate spre dreapta. Intersectia curbei cererii agregate cu oferta agregata va deplasa punctul de echilibru mai sus, determinand cresterea preturilor.

Mecanismul se continua: noua crestere a preturilor va determina marirea salariilor, marirea salariilor atrage dupa sine cresterea costurilor/veniturilor, respectiv cresterea preturilor.

Sunt puse astfel in evidenta relatiile:

• preturi - venituri (salarii) - preturi cererea
• preturi - costuri (salarii) - preturi oferta

Efecte ale inflatiei

• Inflatia si dobanda

Datorita inflatiei va fi necesar sa se distinga intre rata nominala a dobanzii (rata dobanzii fara a lua in considerare cresterea preturilor) si rata reala a dobanzii (rata dobanzii ajustata in functie de inflatie). Pentru a ajunge la rata reala a dobanzii, se scade rata inflatiei din rata nominala a dobanzii.

Tabel - Rata dobanzii la depozite

O rata reala negativa a dobanzii (2005, 2006) inhiba procesul de economisire din economie datorita faptului ca suma castigata de catre cel care economiseste nu acopera cresterea preturilor bunurilor aflate pe piata.

• Inflatia si puterea de cumparare a banilor

Atunci cand nivelul general al preturilor creste banii isi vor pierde puterea de cumparare. Cu economiile se vor cumpara mai putine bunuri si servicii decat au anticipat cei care au pus banii in depozite, iar cei care datoreaza bani vor avea mai putin de platit atunci cand datoriile sunt lichidate cu bani a caror putere de cumparare s-a diminuat intre timp.

• Inflatia si castigul salarial

Salariul nominal este reprezentat de cantitatea de marfuri si servicii care poate fi procurata, intr-o anumita perioada de timp, de catre un salariat cu suma de bani reprezentand salariul nominal. Astfel, marimea salariului real depinde, deci, de marimea salariului nominal net, dar si de modificarea preturilor si tarifelor.

Sr = Sn/IPC

Sn = salariul nominal;
IPC = indicele preturilor bunurilor de consum (Rata inflatiei +100%).

În consecinta, salariul real creste atunci cand salariul nominal se mareste, iar preturile si impozitele se micsoreaza sau raman neschimbate; sau salariul real scade atunci cand salariul nominal se mentine constat iar rata inflatiei creste.

Formele inflatiei

Formele inflatiei sunt:

• inflatia taratoare (sau linistita) presupune cresterea preturilor pana la max. 3%;
• inflatia moderata -- reprezinta cresterea anuala a preturilor cu 15-30%. Definitia inflatiei moderate a fost propusa de catre Rudiger Dornbusch, profesor la MIT si Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, in 1993;
• inflatia rapida, cand ritmul anual de crestere a preturilor se apropie de 10%;
• inflatia galopanta, cand cresterea preturilor depaseste 10% anual;
• hiperinflatia -- reprezinta cresterea preturilor de peste 50% pe luna. Definitia hiperinflatiei a fost formulata pentru prima data de catre Phillip Cagan, profesor la Columbia University, in 1956. Hiperinflatia incepe in luna in care cresterea preturilor depaseste 50% si se termina, daca rata cresterii preturilor scade sub 50% si timp de un an se mentine sub acest nivel. Dupa alti autori, hiperinflatia presupune o rata medie anuala de 1.000% si peste acest nivel.

Masuri antiinflationiste

A) Masuri de reducere a excesului de cerere agregata:

- politica monetara riguroasa, de natura sa evite excedentul de moneda in economie;

- politica bugetara a statului, orientata spre reducerea deficitului bugetar, spre mentinerea la un nivel a cheltuielilor publice, in perioada respectiva, si spre ridicarea, in anumite limite, a nivelului impozitelor si taxelor, care sa franeze cresterea cererii si a preturilor;

- politica dobanzilor la creditele acordate, prin care sa nu se ajunga la o micsorare artificiala a ratei dobanzii si la ieftinirea creditului;

B) Masuri de stimulare a cresterii ofertei agregate:

- o politica de salarizare corelata cu rezultatele economice obtinute prin munca, prin care sa se evite cresterea costurilor medii;

- cresterea capacitatii de adaptare a aparatului de productie la cerintele pietii;

- stimularea extinderii potentialului de productie, prin investitii de capital in mijloacele de productie performante, prin forta de munca intr-o structura de calificare noua, inovatii, prin cresterea productivitatii factorilor de productie.

SOMAJUL - DEFINITIE, NIVEL, INTENSITATE, STRUCTURA

Somajul, la fel ca inflatia, reprezinta tot un dezechilibru la nivel macroeconomic, lipsa locurilor de munca fiind o problema care revine de multa vreme in atentia analistilor economici datorita consecintelor economice si sociale serioase pe care le provoaca.

Fenomenul somajului este studiat pe piata fortei de munca:

	Salariu

Asa cum se cunoaste din teoria economica salariul care corespunde intersectiei dintre curba cererii fortei de munca (firmele, producatorii) si curba ofertei serviciilor de muna (angajatii) reprezinta salariul de echilibru, adica cel pentru care cererea este egala cu oferta, salariul la care toti cei care doresc sa munceasca pentru el pot gasi locuri de munca (punctul A).

În practica, situatia pietelor muncii cunoaste de decalajul dintre punctele B si C, in care oferta de servicii de munca este mai mare decat cererea acestora.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului ca salariul fixat pe piata muncii este mai mare decat cel stabilit prin confruntarea dintre cele doua curbe: a cererii si a ofertei pe piata respectiva. În aceasta situatie oferta de munca excede cererea de munca, adica ceea ce se intelege prin somaj.

Explicatia acestei situatii este data atat de catre angajati cat si de catre angajatori.

Cei care au locuri de munca in punctul B din figura au un salariu mai mare decat cei care ar fi angajati in totalitate in punctul A (astfel ei impiedica salariile sa coboare din puntul B in A). Cei care nu sunt angajati in punctul B primesc un ajutor de somaj care este mai mic decat del din punctul A. Angajatorii ar putea sa aiba si ei retineri fata de scaderea salariilor, pentru ca s-ar putea teme ca aceasta ar demoraliza lucratorii (muncitorii cei mai buni s-ar putea sa plece in alta parte pentru slujbe mai bine platite, iar cei care raman s-ar putea sa nu mai fie motivati sa lucreze la fel de bine ca inainte).

Informatiile asupra fortei de munca iau in calcul o serie de indicatori[2] :

Populatia in varsta de munca, include toate persoanele cu varsta cuprinsa intre 15-64 ani. Pentru asigurarea comparabilitatii, la definirea acestei categorii de populatie s-au folosit limitele de varsta utilizate pe plan international.

Populatia activa din punct de vedere economic, cuprinde toate persoanele care furnizeaza forta de munca disponibila pentru productia de bunuri si servicii in timpul perioadei de referinta, incluzand populatia ocupata si somerii.

2.1. Populatia ocupata cuprinde toate persoanele de 15 ani si peste care au desfasurat o activitate economica sau sociala producatoare de bunuri sau servicii de cel putin o ora in perioada de referinta (o saptamana), in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau alte beneficii. S-a adoptat criteriul standard recomandat de Biroul International al Muncii (BIM) "de cel putin o ora" in definirea populatiei ocupate pentru asigurarea comparabilitatii datelor la nivel international, precum si din urmatoarele considerente:

cuprinderea activitatilor desfasurate in timp redus, ocazionale sau sezoniere;

asigurarea corelatiei intre timpul lucrat si volumul productiei;

definirea somajului ca lipsa totala a muncii;

evaluarea dimensiunilor subocuparii fortei de munca.

2.2. Somerii in sens BIM sunt persoane de 15 ani si peste, care in cursul peri­oadei de referinta, indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate in scopul obtinerii unor venituri;

sunt in cautarea unui loc de munca, utilizand in ultimele patru saptamani diferite metode active pentru a-l gasi: inscrierea la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca sau la agentii particulare de plasare, contactarea directa a patronilor sau a factorilor responsabili cu angajarea, sustinerea unor teste, interviuri, examinari, demersuri pentru a incepe o activitate pe cont propriu, publicarea de anunturi si raspunsuri la anunturi, studierea anunturilor de mica publicitate, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, alte metode in afara celor mentionate;

sunt disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele 15 zile, daca s-ar gasi un loc de munca.

Mii persoane

Figura - Evolutia ocuparii fortei de munca in Romania

Din grafic se observa ca incepand cu anii 2000 atat populatia activa cat si populatia ocupata au avut tendinta de scadere mai pronuntata la inceputul perioadei dar si spre sfarsitul perioadei se manifesta o reducere mai accentuata a indicatorilor. Deasemenea, se constata ca pe parcursul perioadei in care nivelele celor doi indicatori s-au pastrat aproximativ constante, diferenta dintre populatia activa si cea ocupata, care reprezinta de fapt nivelul somajului a fost in scadere.

3. Populatia inactiva din punct de vedere economic, cuprinde persoanele care nu au lucrat nici cel putin o ora si nici nu erau someri in perioada de referinta, aflandu-se in una din urmatoarele situatii:

elevi sau studenti;

pensionari (de toate categoriile);

casnice (care desfasoara numai activitati casnice in gospodarie);

persoane intretinute de alte persoane ori de stat sau, care se intretin din alte venituri (chirii, dobanzi, rente etc.).

Pe baza categoriilor economice prezentate se pot calcula:

Rata de activitate reprezinta raportul dintre populatia activa si populatia totala in varsta de 15-64 ani, exprimat procentual.

Rata de ocupare reprezinta raportul dintre populatia ocupata si populatia totala in varsta de 15-64 ani, exprimat procentual.

Rata somajului BIM reprezinta raportul dintre numarul somerilor BIM si populatia activa, exprimat procentual.

Somajul frictional se explica prin faptul ca exista in permanenta frictiuni intre ofertele si cererile de munca. Acest tip de somaj este cu atat mai important cu cat mobilitatea profesionala sau geografica a muncitorilor si a intreprinderilor este mai mare. Orice trecere prin piata muncii are drept consecinta o perioada de somaj care corespunde timpului optim de cautare a locului de munca.

Somajul structural este un somaj de cautare voluntara care rezulta dintr-o inadaptare momentana intre structura ofertelor si a cererilor de munca. Structura cererii de bunuri si servicii evolueaza in timp si, din aceasta cauza, productia anumitor sectoare este in declin, in timp ce creste rapid in alte sectoare. Aceste modificari ale sistemului productiv modifica structura cererii de munca, anumite calificari profesionale sunt din ce in ce mai putin solicitante in timp ce altele in schimb sunt foarte cautate.

Somajul natural este cel pentru care nu exista nici o tendinta de crestere a inflatiei. Acest tip de somaj se manifesta in conditiile utilizarii depline a fortei de munca, altfel spus cel care corespunde echilibrului dintre oferta si cererea de munca si este necesar pentru realizarea acestui echilibru.

Economistul britanic, de origine neo-zeelandeza, Alban William Phillips, cercetand o serie de fenomene si date statistice care cuprind perioada 1861- , a pus in evidenta o relatie inversa intre rata inflatiei si rata somajului, pe exemplul Marii Britanii. Aveasta relatiei este cunsocuta sub denumirea de curba Phillips.

Astfel cand rata inflatiei creste, rata somajului scade, deoarece sporirea preturilor stimuleaza extinderea activitatii economice, cresterea ocuparii fortei de munca si atenuarea somajului. Invers, atunci cand rata somajului scade, se inregistreaza o crestere a ratei somajului, agentii economici nefiind interesati in extinderea activitatii. De aici ar rezulta concluzia conform careia lupta impotriva somajului ar necesita, intr-o anumita proportie, inflatie; la randul ei, combaterea accentuarii fenomenului inflationist ar presupune, intr-o anumita masura, somaj, care atenueaza posibilitatile de cumparare si urcare a preturilor.

Datele cu privire la Romania in ceea ce priveste rata somajului si rata inflatiei in perioada 1991-2009 prezinta urmatoarea evolutie[3]:

Rata somajul si rata inflatia in Romania

(%)