Continutul, caracteristicile si functiile pietei muncii

Continutul, caracteristicile si functiile pietei muncii

Surprinsa in sistemul economiei de piata, ca detinatoare a celui mai important factor de productie - factorul uman - piata muncii prezinta functii active, participative, creative si de propulsare a procesului de dezvoltare. In complexitatea sa structural-functionala aceasta contine si dezvaluie:

a. agentii economici in calitate de purtatori ai cererii si respectiv ai ofertei de munca, nivelul de organizare si de libertate a acestora in procesul de reglare a ocuparii si utilizarii eficiente a fortei de munca, precum si raportul dintre ei;

b. forta de munca, in calitate de marfa de un tip aparte;

c. legitatile care guverneaza formarea cererii si ofertei de forta de munca si a raporturilor dintre acestea;

d. mecanismele care stau la baza functionarii pietei muncii, atat ca mecanisme de piata directe, salariul in calitate de pret al muncii, libera concurenta intre agentii economici, cat si ca mecanisme indirecte utilizate de colectivitati locale, sau alte institutii, etc.;

e. totalitatea operatiunilor care se deruleaza pentru ocuparea si utilizarea fortei de munca, precum si fluxurile din interiorul si din afara pietei muncii.

In calitatea ei de piata speciala, piata muncii (fortei de munca) tranzactioneaza o marfa deosebita. Stiinta economica nu a depasit ambiguitatile cu privire la obiectul tranzactiilor pe aceasta piata, utilizandu-se atat termenul de piata a muncii cat si cel de piata a fortei de munca. Exista argumente care sustin fiecare din acesti termeni; ele au la baza doua directii de cercetare a continutului acestei piete:

a) cercetarea fenomenologica, a formelor concrete de manifestare ale relatiilor economico-sociale, implicate de munca salariata, care a impus utilizarea termenului de piata a muncii;

b) cercetarea esentei si procesualitatii relatilor economico-sociale in cadrul carora se desfasoara munca salariata, care a facut necesara folosirea notiunii de piata a fortei de munca. Intrucat stiinta economica analizeaza, simultan si in corelatie, atat esenta cat si formele de manifestare ale proceselor economice, termenii de piata a muncii si de piata a fortei de munca nu se exclud, ci se completeaza unul pe celalalt.

Notiunile de 'valoare a muncii' si 'pret al muncii', iar prin extrapolare de piata a muncii, isi au obarsia in economia politica clasica, aceasta preluandu-le necritic din viata cotidiana. Aceeasi comoditate caracterizeaza, in buna parte, si stiinta economica contemporana: de indata ce nu contrazice filozofia societatii intemeiate pe economia privata de piata, notiunea de piata a muncii este considerata un bun castigat care, prin traditie, se utilizeaza fara nuantarile ce i-ar pune in evidenta esenta.

Termenul de piata a fortei de munca desemneaza esenta relatiilor economice implicate de sistemul muncii salariate. Ori pentru stiinta economica, nu este o noutate faptul ca munca nu poate sa fiinteze ca o marfa ce se vinde direct pe piata, deoarece ea ar trebui sa aiba o existenta de sine statatoare inca inainte de a fi vanduta. Cel ce presteaza o munca salarizata, daca ar putea sa dea muncii sale o existenta autonoma, deci daca ar putea sa-si metamorfozeze propria munca in marfuri obiectuale sau in servicii marfa, el s-ar manifesta, fie ca un producator obisnuit de bunuri materiale, fie ca un prestator de servicii pe cont propriu. In ambele cazuri nu ar fi posibila existenta sistemului muncii salariate: toti cei care au capacitatea de a munci si-ar 'obiectiva' munca in bunuri materiale sau imateriale, in mod independent, ca agenti directi ai economiei de schimb (piata). Rezulta ca ceea ce se tranzactioneaza direct si la pretul pietei intre vanzator si cumparator nu este munca ci forta de munca sau capacitatea de a munci a lucratorului salariat.

Pe de alta parte, notiunea de piata a fortei de munca opereaza si ea cu doua elemente concrete, vizibile: oferta si cererea de locuri de munca. Prima are ca suport cererea de munca si nevoia de munca, iar cea de a doua reprezinta exteriorizarea ofertei de munca si a disponibilitatilor de munca ale societatii.

Nevoia de munca este generata de fiecare activitate din societate; ea rezulta din toate activitatile economico-sociale existente intr-o tara, in cadrul unei perioade date. Disponibilitatile de munca la randul lor, sunt reprezentate de acel volum de munca ce poate fi realizat de catre intreaga populatie apta de munca din tara respectiva in cadrul perioadei date.

Parti importante ale nevoii de munca si ale disponibilitatilor de munca devin cerere si oferta de munca numai prin sistemul muncii salariate. Conditia esentiala a acestui proces este ca ocuparea fortei de munca sa aiba loc numai prin mecanismul pietei concurentiale, adica sa imbrace forma muncii salariate.

Piata muncii, atat ca entitate inchisa cat si ca sistem deschis poate fi inteleasa si pusa in valoare in contextul economico-social national si international. Altfel spus, asigurarea ajustarii cererii si ofertei de forta de munca este influentata de legitatile care guverneaza formarea si actiunea diferitelor componente ale acesteia: interactiunea dintre acestea, si contradictiile existente in functionarea pietei. Ca sistem deschis, cu intrari si iesiri, piata muncii se afla in relatie de interdependenta cu toate subsistemele sociale. Din interactiunea proceselor economice, sociale, etc., rezulta ceea ce se numeste ocuparea si utilizarea fortei de munca.

Piata fortei de munca ar putea fi definita ca spatiul economic in care tranzactioneaza - se confrunta, negociaza - in mod liber detinatorii de capital in calitate de cumparatori - cerere - si posesorii de forta de munca in calitate de vanzatori - oferta -in care prin mecanismele pretului fortei de munca, al salariului real, al concurentei libere dintre agentii economici, al altor mecanisme specifice, cererea si oferta de forta de munca se ajusteaza. Este deci, ca oricare alta piata, o institutie sociala cu limite si imperfectiuni, dependenta de alte institutii sociale, de mentalitati si comportamente ale agentilor economici etc.

Dintr-un alt punct de vedere piata muncii apare ca un sistem complex si diversificat de comunicatii. Atat pietele locale, cat si cele internationale sunt influentate de nivelul tehnic al comunicatiilor mijloacelor si tehnicilor de informare. Economistul francez Micher Didier defineste piata ca pe un ansamblu de mijloace de comunicare prin intermediul carora vanzatorii si cumparatorii se informeaza reciproc asupra a ceea ce poseda, asupra nevoilor pe care le au si a preturilor pe care le cer sau le propun in scopul incheierii unor tranzactii.

Intr-o abordare cu accent operational, piata muncii este definita de ansamblul operatiunilor care se deruleaza pe diferite niveluri de organizare macrosociala, de catre diferiti agenti economici, in legatura cu asigurarea echilibrului dintre oferta si cererea de forta de munca. Unele dintre aceste operatiuni, sub aspectul competentei revin firmelor si patronatului, altele revin sindicatelor sau puterii publice iar altele presupun solutionarea pe baza de negociere si arbitraj, sau prin participarea tuturor agentilor economici.

Referitor la continutul pietei muncii (fortei de munca), consideram ca fiind necesar de semnalat cateva aspecte esentiale.

In primul rand, piata muncii este o piata principala specifica; ea are trasaturi 'naturale', ca orice piata, si particularitati dobandite, dependente de caracteristicile demografice, psihosociale si educational-formative ale oamenilor; este cea mai imperfecta piata contractuala, negociata, in care mecanismele pietei libere se imbina cu norme juridice, conventii, principii etice, interventia autoritatii publice s.a. Asupra fortelor principale ale acestei piete - cererea si oferta de forta de munca - actioneaza simultan factori economici (cererea finala de bunuri si servicii, starea sistemului tehnologic exprimata prin nivelul productivitatii si al consumurilor intermediare, nivelul costurilor salariale, anticipatiile privind rata inflatiei, s.a.) si, factori social-institutionali (perceptia privind marimea venitului de munca, sistemul negocierilor salariale, sistemul pregatirii fortei de munca, cel al recrutarii si angajarii salariatilor, reglementarea raporturilor de munca, gradul de organizare sindicala, etc.). Doua implicatii importante rezulta din conditionarea functionarii pietei fortei de munca de catre factori economici si social-institutionali:

a) existenta unor piete ale fortei de munca cu un puternic specific national;

b) schimbarile tehnologice de acelasi fel produc efecte diferite asupra structurii calificationale si ocuparii fortei de munca, in functie de conditiile nationale specifice.

In al doilea rand, piata muncii (fortei de munca) nu reprezinta numai locul si momentul de intalnire al cererii cu oferta de forta de munca, in functie de care se determina nivelul salariului (considerat ca maxim de catre solicitantul fortei de munca si ca minim de catre ofertantul acesteia), ci un ansamblu de relatii de piata si sociale dintre cele mai diverse. Posesorul fortei de munca detine un capital uman format prin investitiile anterioare in om (pentru invatamant, cultura, sanatate, s.a.), in cadrul unor relatii economice, sociale, politice, culturale, morale, etc. El are tendinta sa-si maximizeze veniturile pe care le-ar putea obtine sub forma de salariu, ca urmare a sporirii eforturilor sale pentru ridicarea nivelului de calificare, si, la un anumit nivel al salariului, are posibilitatea sa aleaga intre sporirea timpului lucrat si sporirea timpului liber. Dar, intre cerintele de calificare impuse de schimbarea mediului tehnic si economic, intre cerintele alocarii fortei de munca de profesiuni si diferite activitatii economice si alocarea efectiva a acestor resurse exista permanent distorsiuni, care implica reactii de institutionalizare a pietei muncii. Piata muncii, in aceste conditii, nu mai este un simplu mecanism interactiv intre cererea si oferta de forta de munca, ci un subsistem deosebit de complex al pietei in general, care regleaza cererea si oferta de forta de munca prin intermediul salariului dar si a altor parghii cum ar fi: reglementarea relatiilor de munca, a relatiilor profesionale, pregatirea, orientarea, recrutarea si angajarea fortei de munca, protectia si securitatea muncii, reconversia profesionala, protectia sociala a somerilor, impunerea unor norme generale privind negocierile colective si individuale, stabilirea periodica a salariului minim, s.a. Cererea si oferta de forta de munca cunosc un grad ridicat de agregare; ele nu se mai coboara la nivelul indivizilor, ca raporturi de piata orizontale predominante, ci se cantoneaza la nivelul grupurilor sociale mari, ca structuri aflate in opozitie, care dispun de sisteme proprii de valori si aspiratii, au comportamente si stiluri de viata specifice. Piata muncii este acea componenta a sistemului de piete unde se intersecteaza si se tes intr-o structura aparte cele mai dense raporturi, relatii si conexiuni demografice, economice, sociale, juridice, spiritual-morale, psihosociale, etc.

In al treilea rand, modelul teoretic al pietei fortei de munca a evoluat de la piata muncii cu concurenta perfecta la piata muncii cu concurenta imperfecta si de la aceasta la teoria existentei mai multor piete ale muncii. In primul caz, oferta individuala de forta de munca se intalneste cu cererea individuala de forta de munca, iar salariul de echilibru, teoretic, reprezinta punctul de intersectie al curbei cererii cu cea a ofertei, respectiv locul de intalnire al dreptei salariului de echilibru cu dreapta nivelului ocuparii fortei de munca. In cel de-al doilea caz, cele mai importante forme ale pietei fortei de munca sunt monopolul bilateral, unde salariul se negociaza colectiv intre sindicatele si organizatiile patronale, si oligopsonul constand din firme cu pozitie de oligopson care angajeaza o parte importanta din forta de munca disponibila, iar pentru a mentine aceasta pondere angajarii sau a atrage forta de munca din alte domenii se practica un nivel al salariului mai mare decat media acestuia. In cel de-al treilea caz, piata muncii nu este nici piata salariatilor liberi sau nestructurata si nici piata salariatilor sindicalizati, ci o piata neunitara si neomogena; ea este o piata structurata si segmentata, rezultand o piata principala (primara), cu nivel ridicat de pregatire si salarii, cu o mare stabilitate si securitate a locului de munca si alta secundara, fara stabilitate, 'situata' la randul sau in vecinatatea unei piete subterane (negre) a muncii, lipsita de reglementari si fara o existenta de sine statatoare. Este deci, o piata eterogena, purtatoare a unor potentiale nemultumiri, care pot degenera in dezordine si conflicte sociale.

In al patrulea rand, notiunea de piata a muncii (fortei de munca) este o abstractie teoretica utilizata in mod conventional ca punct de pornire, deci ca judecata generala de valoare, pe care trebuie sa se sprijine analizele concrete ale sistemului muncii salariale. Se disting, in realitate, piata nationala si piata internationala a muncii, fiecare dintre ele cu structuri si particularitati bine definite.

Daca cercetam piata nationala a muncii, aceasta face parte din sistemul national de piete specifice interdependente, dar, la randul sau, se comporta ca un sistem alcatuit dintr-un pluralism, o multime de piete ale muncii, care comunica intre ele, cum ar fi: piata principala (legata de sectorul de centru sau 'inima' economiei), piata secundara (care corespunde sectorului periferic al economiei) si piata lipsita de reglementari (determinata de existenta sectorului informal paralel sau subteran al economiei); pietele regionale; pietele educational-profesionale; piata muncii la nivel de intreprindere, ramura si economie nationala, care inglobeaza in sine toate profesiunile si nivelurile de calificare necesare desfasurarii proceselor economice la nivel micro, mezo si macroeconomic.

Pulverizarea pietei muncii (fortei de munca) intr-un ansamblu de piete strict specializate, cu potentiale de ocupare, flexibilizare si eficienta extrem de diferite precum si mecanisme de autoreglare specifice, nu neaga caracterul complementar al acestora, comunicabilitatea intre ele, agregarea cererii si ofertei de forta de munca si existenta unor mecanisme comune de reglare.

Functionarea pietei muncii este o conditie a echilibrului celorlalte piete si chiar o conditie a stabilitatii si echilibrului social-politic. Piata muncii indeplineste importante atributii economice, culturale, educativ-formative, sociale si politice. Aceste atributii sunt:

a. alocarea eficienta a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, teritoriu, in concordanta cu volumul si structura cererii de forta de munca;

b. unirea si combinarea fortei de munca cu ceilalti factori de productie;

c. influenta asupra formarii si repartizarii veniturilor;

d. contribuie la formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala;

e. furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificare si reintegrarea fortei de munca si actioneaza prin mecanismele sale asupra acestui proces.

Aceste atributii nu pot fi delimitate complet si se concretizeaza mai nuantat in urmatoarele functii:

O prima functie consta in faptul ca piata asigura realizarea echilibrului dintre necesitatile de resurse de munca ale economiei nationale si posibilitatile pentru acoperirea lor. Aceasta functie opereaza deopotriva la scara macro, mezo si micro si vizeaza echilibrul amintit pe o durata cat mai mare de timp, dar nu poate fi exclusa posibilitatea aparitiei unor dezechilibre, temporare si partiale, ca efect al asincrinismului miscarii factorului uman in raport cu ceilalti factori de productie, ca si al unor functionalitatii generale ale mecanismului, reproductiei si componentei sale specifice, reproductiei fortei de munca. Echilibrul de pe piata muncii are un caracter relativ si fragil deci, fiind apreciat drept rezultanta numeroaselor actiuni desfasurate, pe de o parte, de agentii economici care exprima cererea de forta de munca - unitatile economice, social-culturale, administrative, iar pe de alta parte, de agentii economici care asigura oferta de forta de munca - unitatile de invatamant, populatia apta de munca.

Piata muncii indeplineste si o alta importanta functie si anume aceea de a determina orientarea utilizarii resurselor de munca ale fiecarei tari cu eficienta crescanda atat prin repartizarea lor pe profesii, ramuri si localitati, cat si prin folosirea acestora in cadrul fiecarei unitati economice si social-culturale.

Alta functie este cea care priveste mijlocirea si conditionarea proceselor de unire si combinare a factorului uman cu cei materiali ai productiei. Aceasta functie decurge, inainte de toate, din caracterul dublu tehnico-economic pe care il are in mod necesar procesul combinarii factorilor de productie si se regaseste prin modalitatile si instrumentele folosite in vederea asigurarii, in conditii de eficienta sporita, a complementaritatii si substituibilitatii acestor factori.

O importanta si complexa functie pe care piata muncii o realizeaza priveste influentarea considerabila a procesului de formare si repartizare a veniturilor. Ansamblul proceselor si fenomenelor caracteristice pietei muncii, simptomatica acestora, isi vor pune amprenta intr-o masura mai mare sau mai mica, direct sau indirect, mai devreme sau mai tarziu pe intregul si complexul proces de formare si repartizare a veniturilor in economia nationala si in toate etapele si segmentele acesteia. Piata muncii asigura adoptarea si aplicarea masurilor de protectie sociala a posesorilor acestei marfi speciale.

In perioada de restructurare economica si tehnologica, piata muncii indeplineste si o functie educativ-formativa, pe fondul formarii, perfectionarii-reconversiei si recalificarii fortei de munca.

Ca rezultanta a tuturor functiilor, piata muncii indeplineste si o functie politica.

Functiile care revin pietei muncii se afla intr-o stransa interdependenta, formand un tot unitar. Acestea au un pronuntat caracter de sinteza, o importanta practica si o corespondenta efectiva in viata economica reala, regasindu-se convertite in mecanisme, instrumete si parghii specifice, care, la randul lor, imprima functiilor respective operationalitate, realism si randamente competitive impuse de cerintele economiei moderne de piata.

In procesul tranzitiei la economia de piata functiile pietei muncii se contureaza continuu si se imbogatesc in continut, dar se realizeaza diferentiat in raport cu cadrul in care se manifesta, cu modificarile intervenite in timp ce comportamentul si mentalitatea factorului uman al productiei.

Piata muncii, in raport cu celelalte piete specifice, prezinta unele asemanari, dar, pe langa acestea, prezinta si unele caracteristici specifice.

O prima particularitate a pietei muncii se refera la faptul ca aceasta este o piata cu un grad mai scazut de elasticitate (flexibilitate), dar cu o mai pronuntata sensibilitate, caracteristica ce da o masura considerabila atat echilibrului economic, cat si celui social-politic.

Piata muncii este mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport cu celelalte piete, pentru ca sfera acesteia depaseste sensibil cadrul raportului cerere-oferta de forta de munca, deoarece tranzactiile care au loc aici nu sunt numai simple relatii de vanzare-cumparare, iar agentii economici nu sut numai vanzatori si cumparatori. Prin negocierile din cadrul pietei, posesorii fortei de munca urmeaza sa-si realizeze atat aspiratiile profesionale, cat si pe cele familiale, sociale si politice.

Din punct de vedere al concurentei, piata muncii prezinta un grad mai ridicat de imperfectiune, in raport cu alte forme de piata. Pe langa actiunea mecanismelor pietei: salariu, concurenta, productivitate marginala, care actioneaza intr-un cadru reglementat, dinainte acceptat de agentii economici participanti la relatiile de piata, exista si o serie de reglementari economico-juridice adoptate in fiecare etapa. Rezulta deci, ca piata contemporana a muncii este o piata cu pronuntate caracteristici contractuale si participative, in cadrul careia negocierea si contractul de munca joaca un rol esential in determinarea raportului cerere-oferta de forta de munca.

O alta caracteristica a pietei muncii consta in faptul ca interventia statului pe aceasta piata a fost continua si crescanda, fiind mai puternica decat pe celalte piete. Aceasta se explica prin faptul ca statul, prin interventia sa crescanda, trebuie sa asigure realizarea intereselor si aspiratiilor majoritatii cetatenilor, in conditiile unei economii moderne de piata si a unui regim politic democratic.

Este de subliniat faptul ca in cadrul interdependentelor dintre diferitele componente ale sistemului national de piete, piata muncii genereaza influente mai nuantate, poate mai putin sesizabile si mai reduse in intensitate si primeste influente mai puternice. Astfel aceasta piata prezinta o mare sensibilitate fata de deciziile care se iau pe celelalte piete, fiind constransa sa se adapteze continuu la miscarile inregistrate de respectivele piete.

In Romania, piata muncii este abia in formare, proces care este marcat de o serie de discontinuitati si dificultati generate atat de inconsecventa si inconsistenta masurilor legislative si guvernamentale, cat si de ritmul lent si lipsa de profunzime ale transformarilor operate in sistemul economico-social. Atat in intregul sistem al economiei de piata cat si numai pe piata muncii coexista elemente si caracteristici ale pietei autentice cu cele ale pietei de tip centralizat.

In aceste conditii, piata muncii din tara noastra are inca un caracter artificial atat in plan dimensional si structural, cat si in cel calitativ, nefiind racordata, in suficienta masura, proceselor transformatoare din viata economica.