Integrarea economica internationala. Uniunea Europeana

Integrarea economica internationala. Uniunea Europeana

Una dintre consecintele amplificarii si adancirii interdependentelor economice este tendinta tot mai accentuata a economiilor nationale de a conlucra sub diferite forme de integrare. Integrarea economica internationala a fost impulsionata de preocuparile unor grupe de state de a rezolva, in comun, diferite probleme cu care se confruntau. In consecinta, in diferitele zone ale planetei, tarile interesate s-au constituit in organizatii economice subregionale, regionale sau interregionale. Prin integrarea regionala se urmareste dezvoltarea puternica si adancirea colaborarii economice intre tarile respective, in conditiile adancirii interdependentelor economice internationale, ale globalizarii economiei.

Odata cu globalizarea, activitatea economica, chiar daca devine mai dispersata, este in schimb tot mai concentrata in trei regiuni geografice, centrate in jurul celor trei poli ai puterii lumii contemporane - S.U.A., Uniunea Europeana si Japonia. In conditiile in care statele lumii au inceput sa se confrunte cu probleme globale, de interes general, a caror solutionare impunea cooperarea intregii comunitati internationale (pacea, securitatea, subdezvoltarea, saracia, dezechilibrele ecologice), au fost infiintate organizatii interstatale cu vocatie universala, unele din ele avand caracter integrationist interstatal.

Ca premise fundamentale ale aparitiei integrarii internationale se considera ca sunt doua:

niveluri apropiate de dezvoltare economica ale tarilor "candidate";

vointa politica a acestora, liber exprimata.

Despre integrarea economica s-a discutat mult, cu deosebire in ultimele trei-patru decenii. Diversitatea proceselor integrationiste face dificila incadrarea corecta a acestui fenomen. Formele integrarii economice, intr-o acceptiune larga, ar putea consta in diferite forme de organizare pe plan regional a activitatilor economice, precum zonele de liber schimb (in care se aplica regimul national cu facilitati vamale), uniuni vamale (in care se aplica un tarif vamal comun fata de terti), piata comuna (cand, in plus, exista libera circulatie a capitalurilor si persoanelor), uniune economica (atunci cand se aplica si politici comerciale armonizate) si, in fine, integrarea economica.

In literatura de specialitate, notiunii de "integrare economica" i se dau mai multe acceptiuni. In limba romana, "a integra" inseamna a se introduce intr-un tot, devenind parte componenta, a se ingloba, a se armoniza intr-un tot. In sensul strict al cuvantului, ea inseamna "unire" a unor parti intr-un intreg.

Din analiza determinarilor privind acest proces, este necesar sa delimitam integrarea care exista in interiorul unui stat si anume integrarea economica - factor important in crearea pietei interne si constituirea statelor centralizate - si integrarea economica internationala, care poate fi definita ca fiind "crearea celei mai de dorit structuri economice mondiale, prin suprimarea obstacolelor artificiale din calea functionarii optime si prin introducerea deliberata a tuturor elementelor necesare coordonarii si unificarii".

Din varietatea de forme si modalitati de institutionalizare, care se manifesta in practica procesului integrarii economice interstatale, se detaseaza, ca importanta, Uniunea Europeana (U.E.), singura organizatie de acest tip.

Uniunea Europeana (U.E.) s-a dovedit si se dovedeste a fi cea mai viabila organizatie integrationista, cu urmari pozitive asupra dezvoltarii economice si sociale a statelor membre si cu consecinte multiple pe planul relatiilor economice internationale.

Ideea unei unificari europene isi are originile in numeroase preocupari inca din preistorie pentru o Europa Unita, care sa se opuna mai intai cuceririlor musulmane sau pentru a se opune pericolului otoman, toate acestea cu pronuntat caracter religios. In preistorie, Dante prefigura o unificare a continentului sub o monarhie unica, iar Pierre Dubois propunea o federatie europeana, idee sprijinita in secolul XV (1461) si de catre George de Boemia, in vederea combaterii pericolului otoman. La aceasta idee a aderat, la timpul sau, si Matei Corvin.

Mai tarziu, cand razboaiele au macinat batranul continent tot mai mult, incepand cu secolul XVIII, ideea unificarii Europei se leaga de scopul pacificarii acesteia. In acest spirit, George Washington vorbea deja de Statele Unite ale Europei.

Ideea transformarii Europei intr-un stat federativ a avut-o si Napoleon, care s-a referit la aceasta posibilitate chiar in testamentul sau, iar unii filozofi, ca Saint Simon, au cerut Angliei si Frantei sa initieze convocarea unui parlament european.

Prima organizatie economica vest-europeana cu caracter integrationist a fost Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), care a inceput sa functioneze din anul 1952, la fondarea careia au participat un numar de sase tari (R.F. Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg). Aceste state au infiintat, pe baza Tratatului de la Roma din anul 1957, Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), cunoscuta si sub numele de Piata Comuna (P.C.). C.E.E. a inceput sa functioneze efectiv de la 1 ianuarie 1958, avand drept obiectiv integrarea, in timp, a tuturor sectoarelor economice si dezvoltarea lor armonioasa, formarea unei uniuni vamale si a unei piete comune, dupa care, printr-o apropiere progresiva a politicilor economice ale statelor membre, sa se ajunga la infaptuirea, in etape, a Uniunii Economice si Monetare si, in final, Politice. Din anul 1967, in urma semnarii in anul 1965, la Paris, a Acordului de fuzionare a C.E.C.O., EURATOM (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) si C.E.E., s-a constituit un ansamblu integrationist intitulat Comunitatea Europeana (C.E.), ceea ce a marcat o noua etapa a integrarii economice vest-europene.

Pe baza Tratatului de la Maastricht (Olanda), intrat in vigoare in anul 1994, a fost creata Uniunea Europeana (cu 15 membri - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Anglia, Grecia, Spania, Portugalia, Danemarca, Irlanda, Austria, Suedia si Finlanda - ultimele trei state au aderat la Uniune in anul 1995), organizatie economica integrationista suprastatala. In prezent se afla in vigoare Tratatul de la Amsterdam, semnat in octombrie 1997, in care se stipuleaza largirea integrarii interstatale si acordarea unei atentii sporite problemelor sociale. Ulterior, U.E. a incheiat acorduri de asociere cu mai multe state europene, ca o faza de tranzitie a acestora spre aderarea la aceasta organizatie. Tarile europene care si-au manifestat optiunea de a se integra in U.E. a trebuit sa indeplineasca anumite conditii, pentru ca extinderea U.E. sa fie atat in beneficiul tarilor care solicita aderarea, cat si comunitatii in ansamblul sau, pe baza armonizarii sistemului de interese ale statelor respective, a fortei compromisului in depasirea divergentelor.

Incepand cu data de 1 mai 2004, istoria a inregistrat cea de-a cincea extindere a U.E., cea mai mare de pana acum, "Cei 15" transformandu-se in "Cei 25" si devenind "Cei 27", prin aderarea Romaniei si Bulgariei in anul 2007. Astfel, Uniunea Europeana a devenit a treia entitate demografica a planetei (cu peste 450 de milioane de locuitori), a doua entitate economica (dupa SUA) si prima din punct de vedere comercial. "Europa Mare" spera sa ajunga pana in anul 2010 cea mai dinamica si prospera economie din lume, bazata pe dezvoltare durabila si cunoastere. Din cele doisprezece noi membre ale uniunii (Polonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Republica Ceha, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Cipru, Bulgaria si Romania), zece sunt foste tari comuniste, care au perceput aderarea lor la UE ca pe un final categoric al Razboiului Rece, o revenire ireversibila la democratie si o perspectiva sigura de prosperitate.

Romania, aflata in faza de integrare in U.E., prin complementaritatile sale economice, prin istorie, traditie si spiritualitate, prin pozitia sa geografica, apartine spatiului european. Raporturile Romaniei cu C.E. au inceput inca din anul 1969, cand au fost initiate negocieri privind incheierea unor acorduri tehnice, ce au fost finalizate in anul 1970. Pe parcursul anilor, relatiile sau diversificat si intensificat. In anul 1990, dupa recunoasterea oficiala a C.E., aceste relatii cunosc alte dimensiuni si continuturi. In februarie 1995 a intrat in vigoare Acordul de asociere a Romaniei cu U.E. In acelasi an, tara noastra a depus cererea oficiala de aderare la U.E.. De asemenea, in anul 1992 a fost constituit Clubul Marii Negre, prin participarea a 11 tari, printre care si Romania. Aceasta organizatie are drept scop crearea unei zone de liber schimb si impulsionarea cooperarii in transporturi, informatica, comunicatii, energie si protectia mediului. Din anul 1997, Romania a devenit membra a zonei de liber schimb - CEFTA- fondata in anul 1992 de catre Cehia, Polonia, Slovacia si Ungaria.

Integrarea in U.E. presupune, insa, o competitie intr-o lume concurentiala si in plina ascensiune economica. In consecinta, pentru firmele romanesti, pentru economia nationala in ansamblul sau, competitivitatea si eficienta economica, sociala si ecologica a devenit o problema fundamentala, decisiva. De aceea, indeplinirea de catre Romania a conditiilor esentiale de integrare in U.E. presupune accelerarea procesului de restructurare si retehnologizare a ramurilor, subramurilor si intreprinderilor pentru a se adapta sistemului concurential specific U.E., a putea beneficia realmente de avantajele multiple ale pietei unice si de a atenua efectele negative pe care le presupune aceasta piata.