	Afaceri	Agricultura	Economie	Management	Marketing	Protectia muncii
	Transporturi

Economie

Index » business » Economie
» Introducere in teoria preturilor si tarifelor

Introducere in teoria preturilor si tarifelor

Introducere in teoria preturilor si tarifelor

Conceptul si evolutia istorica a preturilor

Cea dintii marturie stiintifica asupra cercetarii fenomenului pret ne-a lasat-o Aristotel. Propunandu-si sa explice cauzele fenomenelor si proceselor reale el releva faptul ca preturile sunt unitati de masura a bunurilor; in procesul schimbului el exprima comensurabilitatea marfurilor desi echivalenta a doua produse diferite i se parea nenaturala. Explicatia stiintifica a preturilor a venit mult mai tarziu, dupa generalizarea economiei de schimb odata cu trecerea la productia de fabrica capitalista.

Preturile sunt intalnite pretutindeni, cu o frecventa pe care nu o au ceilalti termeni economici. Orice individ sau agent economic plateste sau incaseaza zilnic nenumarate preturi.

Orice agent economic este atat client pentru resursele achizitionate, cat si furnizor pentru produsele livrate. In calitate de client, pretul unui bun este costul acestuia, iar pentru un furnizor pretul reprezinta un venit. Miscarea preturilor este un instrument de baza in reglarea productiei sociale.

Pretul, ca rezultat al productiei si al schimbului de marfuri, a devenit o categorie economica de prim rang sub aspectul complexitatii si al legaturilor cu alte categorii si procese economice.In preturi se genereaza actiunea mai multor factori economici, obiectivi si sociali, cantitativi si calitativi.

Potrivt conceptiilor obiective ale clasicilor, la baza preturilor sta valoarea, adica munca cheltuita pentru obtinerea produsului. Nivelul lor este reglementat de cost, accentul fiind exclusiv pus pe oferta, piata, concurenta si cererea, in viziunea lor nu influenteaza semnificativ pretul, confirmand faptul ca insemnatatea se da prin excelenta factorilor obiectivi de determinare, de unde isi trag numele respectivele conceptii.

Scoala marginalista pune accentul pe cerere, considerind ca utilitatea finala este cea care fundamenteaza pretul pe piata, pretul apare ca exprimand utilitatea marginala a produsului convertita in unitati monetare. Conceptiile bazate pe teoria marginalista au fost considerate si sunt cunoscute sub denumirea de conceptii subiective despre preturi, insa nu acopera intreaga complexitate a procesului formarii preturilor.

Gandirea economica contemporana in materie de preturi este o sinteza a conceptiei obiective si subiective considerata conceptie sinteza a preturilor, nu un factor singur al preturilor - costul, respectiv utilitatea - sta la baza formarii acestuia, ci piata prin echilibrul cererii cu oferta determina pretul.

Definit in termenii cei mai generali, pretul reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu.

In domeniu economic prezenta preturilor este si mai evidenta: productia, marfurile, munca, informatia, capitalul, valutele, investitiile, transporturile, serviciile totul se proiecteaza, se realizeaza, exista sau circula, avand un pret si in functie de pret.

Sub aspect economic pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obectul schimbului si constituie o categorie economica. Pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici, intre acestia si populatie, intre cetateni, intre diferite firme si state cu privre la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului.

Functiile si rolul preturilor

In viata economica preturile au un rol esential. preturile sunt pretutindeni in jurul nostru; lumii bunurilor si serviciilor ii corespunde o lume a preturilor, care servesc la schimbul primelor. Prin preturi, prin urmare, bunurile se masoara baneste, adica se evalueaza concret in procesul schimbului, prin intermediul lor acestea trec de la ofertanti la solicitatori, totodata constituind principala modalitate de cunoastere atat a potentialului sistemului economic, a imperfectiunilor sale, cat si a puterii de cumparare a consumatorilor. Aceasta inseamna ca proportiile si echilibrele miscarii proprii vieti economice, reglarea acesteia se realizeaza sub impactul semnalelor transmise de preturi, care constituie regulatorul tuturor activitatilor economice[1].

In esenta, rolul preturilor se manifesta pe trei coordonate: constituie modalitatea de evaluare concreta la care circula bunurile si serviciile; sunt retele de derulare a fenomenelor si proceselor economice si reprezinta principalul mesaj de reglare a mecanismului economic.

Din rolul preturilor in cadrul mecanismului economic deriva functiile acestora. Acestea sunt:

a) Functia de masura in bani a bunurilor si serviciilor. Intotdeauna preturile sunt un rezultat al compararii a doua bunuri: unul concret si altul abstract, adica moneda reprezentand o putere de cumparare virtuala. Cand spunem ca un bun sau un seviciu costa un anumit numar de unitati monetare inseamna ca l-am evaluat baneste, prin pret. Exista preturi mai ridicate si preturi mai reduse sau, bunuri mai scumpe, respectiv mai ieftine. In acelasi mod se pune problema si in cazul modificarii preturilor: ele cresc ori scad.

b) Functia de calcul si masurare a cheltuielilor si rezultatelor, de recuperare a lor. preturile masoara nu numai produsele activitatilor ci si consumul de factori implicati in obtinerea acestora. Din acest punct de vedere, indicatorii economici astfel construiti servesc la caracterizarea starii dinamicii diferitelor activitati, constituind un instrument indispensabil in elaborarea obtiunilor si deciziilor privind afacerile sau de conducere pe toate nivelurile economiei.

c) Reglarea spontana a vietii economice este functia de baza a preturilor in economia de schimb si se infaptuieste in cadrul concurentei. Mecanismul reglarii are desfasurarea: supradimensionarea ofertei cauzeaza diminuarea pretului, semnificand pentru producatori sa restranga productia respectiva sau sa se orienteze spre alte afaceri mai avantajoase, si invers: subdimensionarea ofertei in raport cu cererea va urca pretul, constituind un semnal pentru producatori sa largeasca productia si sa puna in circulatie mai multe marfuri din speta data. Prin sistemul de semnale pe care preturile le transmit sub influenta permanenta a variabilelor de intrare si iesire din economie, ele, in fapt, exprima si masoara tensiunile raportului cerere - oferta.

c) Functia de parghie economica consta in folosirea preturilor ca instrumente de interventie in viata economica si sociala pentru infaptuirea anumitor obiective. Aceasta functie se realizeaza exclusiv pe calea implicarii autoritatilor administrative care, in cadrul politicii de preturi, opereaza modificari la nivelul acestora, controleaza dinamica lor, impun limite de pret influentand astfel desfasurarea fenomenelor si proceselor dorite.

Influenta BNR - ului si a Guvernului asupra pretului are ca efect:

Corectarea efectelor perturbatoare;

Orientarea circulatiei bunurilor si serviciilor in raport cu puterea de cumparare;

Controlarea decalajelor intre venituri si cheltuieli;

Controlarea inflatiei.

In consecinta, parghia economica nu poate fii utilizata singular, ci in combinatie cu alte agregate interventioniste de tip financiar ( fiscalitate, buget, moneda).

Categorii de preturi

In decursul timpului, domeniul preturilor a fost supus unui amplu proces de prefacere. El priveste atat mecanismul formarii lor, cat si stabilirea, precum si exprimarea acestora.

Marea varietate a preturilor, prin insusi natura lor, arata ca numeroase din ele prezinta caracteristici comune facand posibila ordonarea lor in grupe si subrupe de preturi. Clasificarile sunt multe si au importanta atat teoretica, cat mai ales practica data de nevoia de a opera cu preturile si asupra lor. Tabloul general al preturilor prezinta clasele de preturi mai vechi si mai noi, cu grad de generalitate si universalitate diferite dupa natura factorilor si a cauzelor care au stat la baza alcatuirii lor, la randul lor, determinate de diversificarea gamei de preturi.

Cea mai generala clasificare ordoneaza preturile dupa natura si obiectul pietei in:

preturi ale bunurilor materiale si serviciilor

preturi ale factorilor de productie

preturi ale hartiilor de valoare si banilor.

Din punct de vedere al obiectului tranzactiitor, preturile se delimiteaza pe o paletea larga de categorii: preturi industriale, agricole, in constructii, tarife pentru servicii, etc.

Dintre clasificarile traditionale se disting cea in functie de specificul operatiunilor de schimb si cea dupa stadiul comertului. In cadrul primei alese se identifica categoriile:

a) preturi de productie, cele ce revin producatorului la vanzarea marfurilor si aparute odata cu separarea activitatii de productie de cea de comercializare in organizatii distincte.

b) Preturi de vanzare, practicate la livrarile intre unitatile producatoare.

c) Preturi de comercializare folosite de organizatiile comerciale.

Cea de a doua grupa este nu numai dintre cele mai vechi, dar si cvasiuniversala. Se intalneste in aproape toate tarile avand alcatuirea:

a) preturi cu ridicata, practicate la vanzarile de marfuri in partide mari de catre comerciantii angrosisti clientilor lor firme detaliste

b) preturi cu amanuntul la care se vand marfurile de catre detalisti la populatie in conditii variate.

In ultima vreme s-a constatat pe piata si pretul de mic gros. El este folosit de firmele respective care comercializeaza marfuri in conditii medii ( peste nivelul magazinelor, dar sub cel livrat de angrosisti). Cum se vede, pretul cu ridicata si cu amanuntul sunt forme duale ale pretului de comercializare. Ca urmare, ele privesc unul si acelasi bun pe cele doua stadii ale schimbului avand niveluri de pret diferite.

Diferentierea preturilor de productie de cele de comercializare, iar in cadrul acestora din urma dintre nivelul preturilor de gros si de detaliu a facut necesara si, in timp, a dus la precizarea sarcinii de acoperire a cheltuielilor de reansport, care revin fie furnizorilor, fie beneficiarilor potrivit conditiilor de livrare stabilite odata cu pretul marfii. Din acest punct de vedere se deosebesc urmatoarele forme de preturi:

preturi franco-depozitul furnizorului, cand toate cheltuielile de transport revin cumparatorului

preturi franco-statia de expeditie, la care cheltuielile de transport pana la cea mai apropiata statie de incarcare cade in sarcina producatorului, iar de la acesta si pana la locul desfasurarii sunt suportate de cumparator.

Preturi franco-destinatie, la care toate cheltuielile de transport pana la cumparatorul marfurilor sunt suportate de furnizor.

Practicarea conditiilor de livrare a insemnat accelerarea tranzactiilor. Introducerea lor stimuleaza si vanzarile si cumpararile si sporesc raspunderea pentru integrarea cantitativa si calitativa a marfurilor expediate sau primite.

In practica sunt intalnite si alte conditii de livrare decat franco. Ele sunt caracteristice marketingului industrial si definesc pretul geografic astfel:

Pretul geografic uniform sau "timbrul postal", opus pretului franco si care include costul mediu de transport pentru toti clientii indiferent de localiatea lor

Pretul zonal sau regional, ca o combinatie intre pretul franco si pretul uniform. Producatorul, in acest caz, stabileste doua sau mai multe zone in care practica un pret diferentiat dupa departarea acestora.

Pretul la punctul de baza, cand cheltuielile de transport de la acest punct revin cumparatorului indiferent de locul in care se incarca marfa pentru transport.

Folosirea pretului geografic este justificata prin aceea ca este simplu de administrat. Totusi, distribuire cheltuielilor de livrare intre furnizori si cumparatori defavorizeaza pe acestia din urma, motiv pentru care aceasta forma de pret contestata si nepopulara.

Dupa modul cum se formeaza, preturile sunt:

a) libere, formate prin negociere avand un nivel dat de echilibrul dintre cerere si oferta, si sunt cele mai numeroase;

b) administrate, fixate de catre marile firme si de catre stat la produsele si serviciile obtinute in intreprinderile sale.

Preturile administrate stabilite de firme in regim de monopol privat, la randul lor, se delimiteaza pe forme de pret in functie de modul cum sunt fixate, astfel:

pretul conducator, practicat de intreprinderea ce detine pozitia hotaratoare in cadrul unei ramuri si pe o piata, pe care il adopta celelalte firme;

pretul de intelegere, fixat pe baza unor acorduri intre diferitele mari intreprinderi din aceeasi ramura de productie sau din ramuri diferite si care apare ca un cartel in domeniul preturilor ;

pretul de control, folosit de catre marile intreprinderi industriale in exercitarea controlului asupra firmelor comerciale;

pretul de transfer, aplicat la marfurile care circula intre filialele aceleasi firme din tara sau strainatate.

In conditiile in care guvernele dispun de forta necesara, de asemenea, impun preturi. Baza pretului administrat, in acest caz, este ori costul mediu, ceea ce inseamna ca unele intreprinderi vand in pierdere altele in castig, iar pe ansamblu sectorului national pierderile si beneficiile se compenseaza, forma de pret fiind unul de decontare sau pe baza costului marginal cand intreprinderile care pierd sunt subventionate.

In functie de modul de negociere exista categoriile:

a) preturi de tranzactie, aplicabile la marfurile care fac obiectul schimbului dintre partenerii de negociei a caror participare le tratative este directa. Negocierile pornesc de la pretul de ofertare;

b) preturi prestabilite, fixate apriorii momentului vanzarii, acceptate de cumparatori caci tin seama de concurenta si se practica la marfuri ce se comercializeaza intr-o larga gama sortimentala sau de catre asociatii de producatori. In acesta grupa se includ preturile de catalog, preturile de lista, preturile afisate;

c) preturi prin negocieri publice programate, preturi de licitatie, cotatiile la bursa. Se formeaza dupa mecanismul preturilor de echilibru in cadrul unor piete speciale, unde preturile se negociaza cu participarea specialistilor care organizeaza si desfasoara tranzactiile. Vanzatorii si cumparatorii in cadrul acestora nu sunt prezenti, participarea la tranzactii se realizeaza prin intermediul organizatorilor sau brokerilor.

Din punct de vedre al modului cum se calculeaza, preturile se clasifica in:

preturi poscalculate, stabilite in functie de costul efectiv pe baza unor metode specifice. Se practica in sfera productiva: industrie, agricultura, constructii etc;

preturi antecalculate, stabilite in functie de consumurile de factori ce vor avea loc in viitor cand produsele se vor comercializa.

Preturi prognozate, constituind previziuni pentru preturi pe perioade lungi de timp.

In legatura cu calculul preturilor este si exprimarea acestuia, care in functie de unitatea de masura sub care se comercializeaza produsul dobandeste formele:

a) preturi pe unitate fizica de produs;

b) preturi la cheie, pret pe instalatie complexa, pret pe lucrare, pret de deviz;

c) pret de cantitate si continut folosite la combustibili, metale pretioase.

In functie de practica de introducere pe piata a marfurilor, preturile sunt:

preturi psihologice, folosite de firme cand doresc sa intre pe o anumita piata. Nivelul practicat, de regula, este mai scazut comparativ cu cel al concurentilor sau numai creeaza aceasta iluzie, sperand in majorarea ulterioara a preturilor;

preturi medii, care constituie o valoare centrala a preturilor practicate pe piata avuta in vedere;

preturi maxime, practicate in conjuncturi considerate favorabile pentru piata respectiva de catre unii agenti economici cand se folosesc de prilej si vand scump.

Dupa modul de cuprindere a impozitelor pe vanzari in preturi se folosesc categoriile:

a) preturi fara impozit, care echivaleaza cu cifra de afaceri pe produs, sunt practicate la vanzarea bunurilor de unitatile producatoare si comerciale. Desi nu cuprind T.V.A., constituie baza de calcul a T.V.A. care se formeaza in stadiul respectiv numita T.V.A. colectata;

b) preturi cu impozit, ca preturi de facturare, adica de cumparare, platite de cumparatori;

c) preturi ce includ impozit ca element structural distinct, sunt preturi de comsum final si colecteaza tot T.V.A.-ul care s-a format pe seama preturilor in amonte.

Orice sistem de preturi opereaza cu doua mari structuri, respectiv:

preturi ale bunurilor si serviciilor

preturi speciale ( dobanda, salariu, pretul pamantului).

In Romania, potrivit legislatiei in vigoare, sistemul de preturi include categoriile:

preturi cu ridicata ale producatorilor, ca preturi de vanzare, aplicate de catre intreprinderi la desfacetea bunurilor catre alte intreprinderi;

preturi de gros, practicate la produsele aflate in stadii de distributie;

preturi cu amanuntul, aplicate produselor vandute populatiei;

preturi de contractare si achizitii, stabilite pentru preluarea unor produse la fondul de consum;

pretul de deviz;

tarife pentru servicii;

pretul de import.

In cadrul categoriilor de preturi elementele lor constitutive nu sunt aceleasi, dar formarea acestora este guvernata de aceleasi mecanisme. Deosebiri apar numai intre preturile interne si cele externe. Oricare ar fi categoria de pret, la inceput acesta este unul teoretic, rezultat din calculatii, pret de oferta. Dupa negocieri devine pret real, efectiv la care au loc tranzactiile. Mecanismul formarii preturilor include ca prima etapa calculul pretului de oferta. In cadrul ei, evaluarile de pret au in vedere elementele structurale de pret in mod distinct si insumarea acestora. A doua etapa consta in negocierea pretului si fixarea pretului, care este pret real folosit la incheierea contractelor dintre partenerii de afaceri. O a treia etapa o reprezinta facturarea preturilor si formarea preturilor de factura in cazul categoriilor de pret fara impozit. Mecanismul formarii preturilor pe categorii ale acestora implica si separarea pretului de vanzare de cel de cumparare.

Preturile producatorilor (Pp) sunt preturile ce revin producatorilor, fara impozit. Ele cuprind costul si profitul unitatre.

Preturile cu ridicata (Pr) se prezinta ca preturi de vanzare practicate intre agentii economici. La aceste preturi se incheie tranzactiile comerciale dintre intreprinderi, fiind preturi de facturare incluzand si impozit.

Pr = Pp + TVA (1.1)

Daca bunurile sunt supuse accizelor (Acc), acestea sunt cuprinse in pretul de cumparare intocmai ca si TVA si se varsa tot de producator.

Pr = Pp + Acc + TVA (1.2)

Preturile de gros (Pg), practicate in comertul cu ridicata de catre angrosisti au alcatuirea:

Pg = Pp + Acg (1.3)

in care, Acg, este adaosul commercial pentru angrosisti.

Pretul cu amanuntul (Pa), sunt preturi de consum final, inclusiv TVA, colectata pe intregul circuit al produsului, incluzand urmatoarele elemente:

, (1.4)