Metode si tehnici ale analizei cantitative

Metode si tehnici ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contributia elementelor componente si a factorilor la formarea si variatia fenomenului studiat, precum si pozitionarea firmei intr-un mediu dat. Comensurarea actiunii fiecarui element sau factor asupra rezultatului (efectului) analizat are menirea de a da finalitate de marime si sens legaturilor cauzale, de a reliefa factorii cu actiune mai importanta asupra rezultatelor si de a aprecia masura in care au fost folosite resursele firmei.

Metodele de comensurare cantitativa ce se pot utiliza variaza in functie de scopul analizei, de sursele informationale si de tipul de relatii de conditionare dintre factori. Principalele metode ale analizei cantitative sunt:

indicatorii economico-financiari;

metoda indicilor;

coeficientii de structura, echilibru si eficienta;

ratele-metoda de masurare a fenomenului economico-financiar;

metoda scorurilor;

metoda balantiera;

metoda substituirii in lant (metoda iterarii);

metoda calculului matriceal;

metoda analizei cost-beneficiu (ABC);

metoda cercetarii operationale;

metoda corelatiilor (metoda analizei regresionale);

metoda grilelor de evaluare;

metodele sociologice.

1 Indicatorii economico-financiari

Indicatorii reprezinta o modalitate de masurare a fenomenului prin care acesta capata o dimensiune cantitativa sau calitativa. Spre exemplu, pentru a pozitiona firma din punct de vedere al dimensiunii activitatii se foloseste cifra de afaceri:

unde: Ca-cifra de afaceri;

M-marfurile vandute;

qv-produsele vandute;

p-pretul de vanzare, exclusiv TVA.

Pentru a masura diversele laturi ale activitatii se utilizeaza zeci de indicatori care la randul lor pot fi comparati, descompusi, grupati in concordanta cu scopul analizei.

2 Metoda indicilor

Metoda indicilor reprezinta o metoda frecvent utilizata in analiza fenomenelor economico-financiare. Cu ajutorul lor se stabileste dinamica fata de o baza fixa sau in lant, se construiesc ritmuri, se fac aprecieri asupra evolutiei performantelor, a capacitatii sistemului de a evolua intr-un anume context.

3 Coeficientii de structura, echilibru si eficienta

Coeficientii de structura, echilibru si eficienta reprezinta o metoda de mare utilitate in diagnosticarea fenomenelor firmei si a performantelor ei.

Coeficientii de structura se obtin prin raportarea unei componente la ansamblul fenomenului cercetat:

unde:

K_i-coeficientul de structura;

e_i-elementele componente ale fenomenului, rezultatului.

Coeficientii de eficienta rezulta din compararea eforturilor depuse cu rezultatele obtinute:

sau

ca exemplu avem:

unde:

R_f-rata financiara a capitalului propriu;

P_n-profit net;

C_pr-capital propriu.

Coeficientii de echilibru reprezinta raportul a doua marimi comparabile, cu semnificatie in termeni de echilibru economic sau financiar. Ca exemplu avem:

unde:

K-coeficientul (rata) autonomiei financiare;

C_pr-capital propriu;

Iml-imprumuturi pe termen mediu si lung.

sau

unde:

K-coeficientul de acoperire financiara a imobilizarilor cu surse

proprii si imprumutate (pe termen scurt si mediu);

Cp-capitalul permanent;

I-imobilizari.

4 Ratele - metoda de masurare a

fenomenului economico-financiar

Ratele reprezinta un raport intre doi indicatori comparabili din punct de vedere economic. Metoda ratelor este larg utilizata in practica, fiind bazata pe procedeul inlocuirii factorilor cu valori anterioare sau determinate. Ca exemplu putem avea:

unde:

Rc-rata rentabilitatii fata de cifra de afaceri (rata rentabilitatii

comerciale);

P-profitul aferent cifrei de afaceri;

- volumul produselor in preturi de vanzare;

- volumul produselor in costuri.

Interpretarea ratelor trebuie facuta cu prudenta, tinand seama de fiecare termen al raportului atunci cand acesta se face la nivelul modelului de calcul. Admitem pentru demonstrare rata cheltuielilor (costurilor), pentru care in doua ipostaze diferite se pot obtine valorile:

Ca marime (limitata la raport), rata denota o stare buna, eficienta cheltuielilor a crescut deoarece: , dar in conditiile in care si . Micsorarea cifrei de afaceri in economia concurentiala reprezinta un simptom complex de risc.

Si in cazul ratelor, ca metoda de masurare a fenomenului economico-financiar, dupa natura lor acestea se impart in urmatoarele categorii:

rate de structura - ajuta la calcularea ponderii unor parti sau elemente componente fata de marimea totala a fenomenului supus analizei, in vedere efectuarii unei analize structurale. Permit comparatii intre firme de dimensiuni mici, precum si sesizarea modificarilor structurale in cadrul unei firme de-a lungul timpului;

rate de eficienta - permit calcularea unor indicatori prin care se apreciaza eficienta economica si profitabilitatea firmei; acestea pot fi de tipul:

efect - efort: rata rentabilitatii economice, rata rentabilitatii resurse- lor consumate, productivitatea muncii etc.

efort - efect: ratele de eficienta ale cheltuielilor, costul unitar etc.

rate de echilibru financiar-reflecta corelatia dintre posturi sau grupe de posturi bilantiere de activ si de pasiv: ratele de lichiditate, rata solvabilitatii globale etc.

rate de gestiune - se folosesc in special pentru aprecierea eficientei folosirii resurselor materiale , umane si financiare ale firmei.

Ratele servesc pentru comparatii in timp si spatiu. De asemenea sunt folosite, de regula, pentru a analiza pozitia firmei fata de media ramurii de activitate, fata de principalii concurenti de pe piata, fata de situatia economica generala etc.

Desi in teorie se opereaza cu un numar mare de rate, in practica, fiecare agent utilizeaza o gama relativ restransa, care reflecta cel mai bine realizarea intereselor sale economice si financiare.

5 Metoda scorurilor

Scorul reprezinta o metoda de analiza discriminanta cu care se opereaza in mediul extern al firmei, de regula bancile. Ea reprezinta o functie construita pe baza unui numar mai mare sau mai mic de indicatori (de exemplu, una din functiile scor cu care opereaza Banca Frantei se intemeiaza pe 8 indicatori, iar valorile ei au la baza observari in timp, pe un numar de ani si neste aplicabila firmelor cu peste 500 de salariati).

Primele lucrari privind metoda scorurilor au fost realizate in SUA, intre anii 1966 si 1968, iar in Franta spre sfarsitul anilor ¢70. Modelul general al functiei scor este urmatorul:

Z = ax₁ + bx₂ + cx₃ + . +zx_n

unde:

x₁,x₂,x₃, . ,x_n-ratele implicate in calcul;

a,b,c, . ,z-coeficientii de ponderare.

Analiza discriminanta se foloseste preponderent in investigarea echilibrului financiar, unde nu substituie alte metode, ci le completeaza.

Scorul Z calculat la nivelul unei firme indica gradul de vulnerabilitate al acesteia, pune in evidenta disfunctionalitatile inainte ca situatia sa devina iremediabila, compromisa. Analiza comparativa a dinamicii scorului individual cu evolutia constanta la nivelul sectorului de activitate reflecta predispozitia firmei la risc intr-un anumit mediu profesional.

În teoria economica au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, Modelul Conan si Holder, Loeb si Partier etc.

Stabilirea scorului presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

alegerea unui esantion care sa cuprinda doua categorii de firme: unele falimentare sau aflate in dificultate si altele fara probleme financiare;

compararea celor doua grupuri de firme, pe un interval de timp suficient de mare, pe baza unor indicatori susceptibili de a fi semnificativi;

selectarea indicatorilor care realizeaza cea mai buna discriminare;

elaborarea, prin tehnica analizei discriminante, a unei combinatii liniare a indicatorilor semnificativi (functia scor);

alegerea unui punct sau a unor puncte de inflexiune care sa realizeze clasificarea predictiva a firmelor in cele doua grupuri;

analiza a priori si a posteriori a ratei de succes a scorului prin compararea clasificarii predictive cu situatia cunoscuta a firmelor din esantion.

Scorul constant la nivelul unei firme permite estimarea riscului de faliment la un moment dat.

6 Metoda balantiera

Numita si metoda "input-output" se utilizeaza in cazul in care intre elementele fenomenului cercetat exista relatii de tip determinist de natura sumei si/sau diferentei, legaturi care oglindesc cantitativ interdependenta dintre elementele fenomenului.

Legaturile balantiere oglindesc cantitativ interdependenta elementelor fenomenului analizat, analiza acestora permitand sa scoata la iveala cauzele care au determinat modificarea unui rezultat, comparand elementele balantei-valori efective cu cele din baza de referinta. În cadrul metodei balantiere, se foloseste atat balanta elementelor cat si balanta modificarii elementelor.

Modelul analitic de exprimare a relatiilor balantiere este utilizat la analiza balantei marfurilor, la analiza balantei materialelor, la stabilirea volumului productiei marfa, valorii adaugate, balantei financiare etc .Relatia corespunzatoare acestui model este:

M = a + b-c

echivalentul in activitatea economica este:

S_f = S_i + I - E

unde:

S_f-stoc final (la sfarsitul perioadei);

S_i-stoc initial (la inceputul perioadei);

I-intrari in decursul perioadei;

E-iesiri in decursul perioadei.

Prin aceasta metoda se determina influentele modificarilor fata de program sau fata de perioada precedenta a valorile efective ale elementelor, stabilite ca diferenta, tinandu-se seama de semnul algebric ("+"sau"-") pe care il au in formula care modeleaza dependenta.

În cazul modelului general M=a+b-c, cuantificarea influentelor variatiei elementelor componente se prezinta astfel:

DM = M₁-M₀

7 Metoda substituirilor in lant

(metoda iterarii)

Metoda iterarii se foloseste in cazul relatiilor de tip determinist care au forma matematica de produs sau de raport intre factori (cu actiune directa sau inversa) si care au forma unor functii.

Metoda se bazeaza pe trei principii:

1.ordonarea factorilor in cadrul modelului de analiza are in vedere conditionarea lor economica, si anume: factori cantitativi, factori de structura si factori calitativi;

2.substituirile se fac succesiv avandu-se in vedere ordinea mentionata la primul principiu;

3.un factor substituit se mentine ca atare in operatiunile ulterioare.

De exemplu, intr-un model de trei factori, intr-o forma abstracta, fenomenul (rezultativa) capata expresia:

F = f(x) respectiv F =f (a,b,c)

corespondent in activitatea economico-financiara ar putea fi:

notam si

unde:

Ae-active din exploatare;

Ca-cifra de afaceri in preturi de vanzare (exclusiv TVA);

Pe-profit din exploatare;

a - cifra de afaceri la 1 leu active din exploatare;

b - profitul la 1 leu cifra de afaceri.

Luand ca baza modelul prezentat, influenta factorilor cu ajutorul metodei iterarii se face astfel:

valorile bazei de comparatie:

F₀ = a₀ · b₀ · c₀ respectiv Pe₀ = Ae₀· a b

valorile de comparat:

F₁ = a₁ · b · c₁ respectiv Pe₁ = Ae₁ · a b

În studierea fenomenelor economice sub forma de produs se porneste de la studierea modificarilor absolute (DF) si a celor procentuale (DF %):

DF = F₁-F₀    respectiv DPe = Pe₁-Pe₀

respectiv

A. Analiza fenomenului in marimi absolute

1.Influenta factorului "a" respectiv influenta factorului Ae:

respectiv

2. Influenta factorului "b" respectiv influenta factorului a

respectiv

3. Influenta factorului "c" respectiv influenta factorului b

respectiv

pentru verificare avem urmatoarea relatie:

respectiv

Admitem pentru exemplificare datele din urmatorul tabelul:

Tabelul 1.2

DPe = 540.000 - 320.000 = +220.000 mii lei

1. Influenta activelor din exploatare:

= (1.000.000 - 800.000) · 4 · 0,10 = +80.000 mii lei

2. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active din exploatare:

= 1.000.000 · (4,5 - 4,0) · 0,10 = +50.000 mii lei

3. Influenta profitului la 1leu cifra de afaceri:

= 1.000.000 · 4,5 · (0,12 - 0,10) = +90.000 mii lei

(1)+(2)+(3)=220.000 mii lei

B. Analiza fenomenului in marimi relative

Daca fenomenul este reprezentat sub forma de indici, atunci eliminarea influentelor asupra modificarii relative pe baza iterarii se realizeaza pe aceleasi principii. Modelul general si de principiu se exprima cu ajutorul relatiei:

unde:

- indicii factoriali;

I_F-indicele rezultatului (fenomenului).

Pentru ca in exemplul nostru avem trei factori care influenteaza asupra fenomenului, indicele acestuia se prezinta sub forma urmatoare:

respectiv

Modificarea procentuala a fenomenului rezultativ se calculeaza ca diferenta intre indicele acestui fenomen si 100:

respectiv

Determinarea influentelor prin metoda iterarii se realizeaza astfel:

1.Influenta factorului "a" respectiv influenta factorului Ae:

respectiv

2. Influenta factorului "b" respectiv influenta factorului a

respectiv

3. Influenta factorului "c" respectiv influenta factorului b

respectiv

pentru verificare admitem relatia:

respectiv

pe exemplul practic avem urmatoarele influente:

1. Influenta activelor din exploatare:

2. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active din exploatare:

3. Influenta profitului la 1leu cifra de afaceri:

În cazul in care un fenomen este reprezentat sub forma de raport intre doi factori sau variabile, vom avea de-a face cu un model de corelare de tip determinist, situatie in care relatia noastra capata urmatoarea expresie:

respectiv

respectiv

sau respectiv

I.Cand factorul cantitativ se afla la numarator:

in marimi absolute fenomenul analizat se explica astfel:

1. Influenta factorului "a" respectiv influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

respectiv

2.Influenta factorului "b" respectiv influenta activelor de exploata-

re:

respectiv

in marimi relative fenomenul analizat se explica astfel:

1. Influenta factorului "a" respectiv influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

respectiv

2. Influenta factorului "b" respectiv influenta activelor circulante de exploatare:

respectiv

pe exemplul practic , adica rata de eficienta a activelor de exploatare exprimata pe baza cifrei de afaceri la 1 leu active din exploatare, variatia acesteia fata de baza de comparatie este:

in marimi absolute:

1. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

2. Influenta activelor circulante de exploatare:

in marimi relative:

1. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

2. Influenta activelor de exploatare:

II. Cand factorul cantitativ se afla la numitor:

in marimi absolute:

1. Influenta factorului "b" respectiv influenta activelor de exploatare:

respectiv

2. Influenta factorului "a" respectiv influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare

respectiv

in marimi relative fenomenul analizat se explica astfel:

Influenta factorului "b" respectiv influenta activelor de

exploatare:

respectiv

2. Influenta factorului "a" respectiv influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

respectiv

pe exemplul practic , adica rata de eficienta a activelor de exploatare exprimata pe baza cifrei de afaceri la 1 leu active din exploatare, variatia acesteia fata de baza de comparatie este:

in marimi absolute:

1.Influenta activelor de exploatare:

2. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare

in marimi relative:

1. Influenta activelor circulante de exploatare:

2. Influenta cifrei de afaceri la 1 leu active de exploatare:

Iterarea ca metoda de cuantificare se utilizeaza si in cazul in care variabilele unui model sunt relatii de suma sau/si diferenta. Ca model reprezentativ avem:

F = a + b -c

iar corespondent in activitatea economico-financiara avem urmatoarea relatie:

D = Si +I-Sf

unde:

Si-stoc initial;

I-intrari;

Sf-stoc final.

stabilirea influentei factorilor cu ajutorul metodei iterarii se face astfel:

1. Influenta stocului initial:

Si₁-Si₀

2. Influenta intrarilor:

I₁-I₀

3. Influenta stocului final:

-(Sf₁-Sf₀)

8 Metoda calculului matriceal

Aplicarea calculului matriceal, adaptat la necesitatile analizei economico-financiare este util si eficient si se aplica in cazul existentei unor relatii deterministe de produs sau de raport intre fenomenul analizat si factorii de influenta. Separarea influentei factorilor prin metoda calculului matriceal tine seama de ordinea de interconditionare a factorilor, intarind principiile metodei iterarii succesive.

Metoda se poate aplica in toate domeniile analizei economice, iar pentru faptul ca se poate usor prelucra cu ajutorul calculatoarelor electronice, ii confera un mare grad de detaliere, exactitate, operativitate si eficienta (numarul calculelor este relativ mare).

Metoda analizei cost-beneficiu (ABC)

Initiatorul acestei metode este Pareto si este o metoda care propune o analiza selectiva a componentelor unui fenomen sau rezultat in functie de pozitia lor in cadrul intregului.

Metoda analizei cost-beneficiu (ABC), elaborata de catre Institutul Bancii Mondiale (BIRD), se bazeaza pe aplicarea tehnicilor de actualizare si pe folosirea in cadru analizei a unui numar restrans de indicatori de eficienta. Scopul oricarei analize cost-beneficiu este de a compara costurile cu veniturile aferente oricarei activitati economice, in vederea estimarii eficientei economice a acesteia. Ea contine atat componente de analiza economica, cat si componente de analiza financiara, identificandu-se insa ca o metoda specifica, parte componenta a metodologiei analizei economice.

În esenta, metoda consta in analiza rentabilitatii unui obiectiv economic, pe baza ratei interne de rentabilitate a proiectului obtinuta cu ajutorul tehnicilor de actualizare.

Metoda presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

stabilirea domeniului si a continutului parametrului specific acestuia; ca exemplu putem avea gestiunea stocurilor unde parametrul specific il poate constitui stocul mediu;

stabilirea valorilor parametrului specific la nivelul tuturor componentelor fenomenului investigat; exemplu: stocul mediu pe produs, intrarile pe furnizor.

ordonarea elementelor componente ale fenomenului investigat in ordinea descrescatoare a parametrului specific (se mai poate numi si logica A B C);

calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;

delimitarea a trei grupe semnificative: A,B,C;

reprezentarea grafica a curbelor A, B, C (curba teoretica pe baza datelor statistice si curbele reale pe baza informatiilor din firma analizata).

Domeniile in care se foloseste frecvent diagrama Pareto sunt: analiza stocurilor, analiza costurilor, analiza cifrei de faceri, analiza furnizorilor.

10 Metoda cercetarilor operationale

Prin definitie cercetarea operationala este disciplina optimizarii deciziilor cu ajutorul modelarii matematice. Cercetarile operationale reprezinta un ansamblu de metode care sunt utilizate in adoptarea deciziilor in cazul in care intervin numerosi factori care trebuie avuti in vedere. Metodele utilizate in cercetarile operationale pot fi grupate astfel:

metode deterministe: programare liniara, programarea dinamica, teoria jocurilor, metoda drumului critic etc.

metode probabilistice: lanturile Marcov, teoria firelor de asteptare, metoda Pert;

metode simulative: metoda Monte Carlo, modelul dinamic al simularii gestionare etc.

Elementele principale care caracterizeaza aplicarea cercetarilor operationale in analiza economico-financiara sunt:

cercetarea unor sisteme organizate, multivariabile si cu traiectorii relativ stabile;

aplicarea unor metode stiintifice pentru evidentierea si masurarea intensitatii legaturilor factoriale, exprimarea lor matematizata si atribuirea de ponderi diferitelor legaturi;

rationalizarea deciziilor pe baza informatiilor si a unor metode stiintifice de analiza post operatorie si previzionala.

Modelele cercetarii operationale se bazeaza pe o mare diversitate de procedee matematice si cu aplicatie la nivel macroeconomic dar mai ales microeconomic, caracterizate in esenta prin cautarea unei solutii optime sau apropiate de optim, pentru fenomenul studiat, procedee care fac din aceste modele un important instrument pentru optimizarea deciziilor in analiza de sistem. Cercetarile operationale sunt utilizate in analiza previzionala.

11 Metoda corelatiilor

(metoda analizei regresionale)

Metoda corelatiilor sau metoda analizei regresionale se utilizeaza atunci cand intre fenomenul studiat si factorii de influenta exista relatii de tip stocastic. Cu ajutorul acestei metode se masoara intensitatea legaturii dintre fenomenul analizat si factorii sai de influenta, precum si influenta acestora.

Adaptarea metodei la necesitatile analizei economico-financiare se face parcurgand urmatoarele etape:

1.analiza calitativa presupune stabilirea continutului economic al fenomenului analizat Y si al factorilor sai de influenta ;

determinarea existentei legaturilor de cauzalitate si a formei lor matematice, respectiv stabilirea ecuatiei de regresie, care poate fi:

de tip liniar: ; exemplu: legatura dintre volumul desfacerilor de marfuri si veniturile banesti ale populatiei;

de tip hiperbolic: ; exemplu: legatura dintre nivelul cheltuielilor fixe si volumul veniturilor;

de tip parabolic: ; exemplu: legatura dintre structura mijloacelor fixe si cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe;

de tip exponential: ; exemplu: legatura dintre cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe si volumul productiei;

unde:

a,b,c-parametrii de regresie (coeficientii);

F-caracteristica rezultativa;

x-caracteristica factoriala.

3.determinarea valorilor parametrilor ecuatiei de regresie, cea mai utilizata metoda in acest scop fiind metoda celor mai mici patrate;

4.stabilirea intensitatii legaturii dintre fenomenul analizat si factorii sai de influenta, in vederea evidentierii factorilor esentiali si a celor neesentiali prin intermediul coeficientului de corelatie, calculat prin modelul:

unde:

- coeficientul de corelatie dintre variabila z si variabila x;

x_i-valorile observate pentru variabila x;

y_i-valorile observate pentru variabila y;

n-numarul observarilor (perechilor (x_i,y_i)).

5. evidentierea influentei factorilor asupra fenomenului analizat, cu ajutorul coeficientului de determinatie (simplu si multiplu):

unde:

- coeficientul de determinatie;

b-coeficientul de regresie;

n-numarul observarilor pe care se bazeaza regresia (minim 15 in

practica).

Y_x-valorile estimate ale ecuatiei de regresie;

- media estimata a caracteristicii factoriale;

- media estimata a caracteristicii rezultative;

- dispersia caracteristicii rezultative;

12 Metoda grilelor de evaluare

Folosirea acestei metode presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

stabilirea criteriilor de evaluare a activitatii studiate;

determinarea coeficientilor de ponderare (suma lor este intotdeauna egala cu 1);

notarea criteriilor de evaluare;

calculul notei medii ponderate pe baza relatiei:

unde:

cpi-coeficientul de ponderare al criteriului "i";

ni-nota acordata criteriului "i".

13 Metodele sociologice

Printre tehnicile sociologice care asigura o conlucrare a analistilor cu managerii, se numara cea a chestionarelor si a interviului.

În ceea ce priveste chestionarul, in practica diagnosticului se intalnesc doua situatii:

a) studii cu caracter general la nivelul unei regiuni sau la nivelul unei tari, pentru realizarea carora se folosesc chestionare cu intrebari valabile pentru intregul esantion de agenti economici investigati;

b)studii la nivelul unei anumite firme; in aceasta situatie se elaboreaza chestionare cu intrebari specifice firmei, respectiv domeniului investigat.

Indiferent de amploarea investigarii, chestionarul trebuie sa satisfaca cateva cerinte:

sa fie redactate intr-un limbaj simplu, accesibil;

intrebarile sa fie clare si redactate intr-o ordine logica;

continutul formularului sa concorde cu nevoile de informatii ale diferitelor tipuri de diagnostic: functional, strategic, global etc.

Interviul este o discutie deschisa care incearca sa largeasca campul de informatii necesare pentru realizarea unui diagnostic. În masura in care este pregatit, interviul permite analistilor obtinerea unor informatii fine, de nuanta.