Metode si tehnici ale analizei calitative

Metode si tehnici ale analizei calitative

Analiza calitativa presupune stabilirea relatiilor cauzale a caror finalitate este elaborarea modelului de analiza. Relatiile cauzale sunt forme de conexiuni sau dependente prin care interactiunea unor fenomene sau parti de fenomene genereaza fie schimbarea acestor fenomene aflate in interactiune, fie mentinerea sau transformarea calitatii fenomenelor date. Aceste relatii exprima raporturi de continuitate intre doua sau mai multe fenomene in succesiunea lor in care cauza (fenomenul-cauza) precede intotdeauna efectul (fenomenul-efect).

Identificarea legaturilor cauzale presupune cercetarea calitativa, cercetarea esentei fenomenului, a legilor lui de miscare dezvoltare, care sa permita definirea si reprezentarea conexiunilor care determina aparitia si modificarea fenomenului cercetat. Studierea relatiilor cauzale se realizeaza prin elaborarea sistemului de legaturi cauzale, prin structurarea lanturilor cauzale sub forma unor retele proprii fenomenului analizat. Acest lucru se produce printr-o atenta evaluare si selectare a factorilor esentiali, ordonarea acestora dupa intensitatea si sensul influentei lor, proces in care apar si premisele modelarii dependentelor, evidentierii mecanismului producerii si modificarii fenomenului si posibilitatea cuantificarii influentei factorilor.

Principalele metode si tehnici calitative care formeaza metodologia diagnosticarii activitatii economico-financiare a firmei sunt:

diviziunea si descompunerea rezultatelor;

gruparea;

comparatia;

interpretarea rezultatelor;

generalizarea sau evaluarea rezultatelor;

stabilirea sistemului factorial-cauzal al explicarii fenomenului.

1 Diviziunea si descompunerea rezultatelor

Diviziunea si descompunerea rezultatelor este metoda de studiere a realitatilor economice si consta in descompunerea fenomenelor si proceselor cercetate in elementele componente pentru a se asigura profunzimea studierii faptelor. Rezultatele agentilor economici, fie din domeniul productiei, fie din domeniul consumului de resurse, se descompun pe nivelele componente, pentru a asigura profunzimea in studierea faptelor si pentru a constitui pe aceasta cale un suport concret al analizei fenomenelor petrecute in viata firmei si o modalitate de a localiza rezultatele si cauzele lor in timp si spatiu.

Prin utilizarea metodei diviziunii si descompunerii rezultatelor se determina contributia fiecarui element la formarea, dezvoltarea si abaterea totala a fenomenului analizat localizandu-se in timp si spatiu provenienta rezultatelor si a cauzelor acestora.

Utilitatea diviziunii consta in faptul ca permite trecerea de la compararea rezultatelor globale la compararea rezultatelor pe elemente componente. Un proces sau un fenomen poate fi descompus in mai multe feluri, dupa mai multe criterii de descompunere, in functie de care exista mai multe tipuri de descompunere:

diviziune dupa timpul de formare a rezultatelor;

diviziune dupa locul de formare a rezultatelor;

diviziune (descompunere) pe parti sau elemente componente.

1.Diviziune dupa timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile,ore) permite evidentierea abaterilor de la evolutia generala de desfasurare in timp a rezultatului analizat. Exemplu:asigurarea cu materiale la intervale optime;ritmicitatea productiei, livrarilor, incasarilor pe zile, decade, luni etc.

2.Diviziunea dupa locul de formare a rezultatelor (societate pe actiuni, sectie, sector, loc de munca) permite indeplinirea functiei analizei economico-financiare de a depista locurile, verigile organizatorice in care efectul nu justifica efortul, unde rezultatele economice sunt necorespunzatoare, adica rezultatele sunt obtinute pe baza combinarii eronate a factorilor si luarii unor decizii neeficiente. Practic este necesar sa se stabileasca concret locul de munca, sectorul unde s-a format un rezultat pozitiv sau negativ si sa se determine contributia fiecarui loc la tendinta generala a rezultatului. Exemplu: analiza productiei obtinute pe sectii si pe zone geografice etc.

3.Diviziunea (descompunerea) pe parti sau elemente componente permite stabilirea contributiei acestora la formarea si modificarea rezultatului total. Are o importanta deosebita in procesul de analiza economico-financiara a firmelor in vederea localizarii rezultatelor favorabile sau nefavorabile, pe categorii de resurse angajate sau conservate. Exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.

Între elementele componente ale unui fenomen sau rezultat economic exista o relatie de suma algebrica; semnul "+" sau "-" al abaterii absolute a elementului indica sensul contributiei sale la abaterea totala iar coeficientul calculat indica marimea contributiei. Astfel daca F₁, F₂, F₃,.F_n sunt elemente componente ale fenomenului F, atunci exista relatia:

F = F₁ + F₂ + F₃ +. + F_n 

echivalenta pentru abaterile  absolute este:

pentru a masura si caracteriza contributia relativa a fiecarui element la rezultatul global se utilizeaza indicele greutatii specifice:

unde: g_s-indicele greutatii specifice.

2 Gruparea

Gruparea este metoda de cercetare care presupune separarea colectivitatii studiate in grupe omogene de unitati, dupa una sau mai multe caracteristici. Caracteristicile de grupare se aleg in functie de specificul fenomenului studiat si de scopul analizei. De exemplu, in analiza potentialului uman se pot folosi mai multe criterii de grupare: pe categorii de personal, dupa varsta, vechime, sex, nationalitate, modalitati de formare profesionala, forme de perfectionare profesionala etc.

Metoda gruparii indeplineste o serie de functii:

sistematizarea datelor individuale prin restrangerea numarului de valori ale caracteristicii de grupare;

structurarea colectivitatii in parti omogene;

prezentarea si descrierea structurii colectivitatii;

selectarea tipurilor social-economice (daca ele exista);

caracterizarea legaturilor dintre caracteristicile statistice.

Gruparea presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a)     analiza teoretica a populatiei studiate in vederea stabilirii grupelor calitativ distincte si omogene statistic;

b) stabilirea sistemului de caracteristici care permite identificarea si delimitarea grupelor;

c) efectuarea iterativa prin tatonari, a gruparii propriu-zise; cand numarul de valori/variante ale caracteristicii/variabilei de grupare este mic, gruparea se face intocmai pe aceste valori/variante, iar cand acest numar este mai mare, se stabilesc intervale de grupare sau grupe de variante;

d) incadrarea in diferite grupe/clase a unitatilor populatiei si cu centralizarea/agregarea valorilor tuturor caracteristicilor cu care se descrie populatia studiata in ansamblu si articulat pe grupele ei.

3 Comparatia

Metoda comparatiei este cel mai frecvent folosita in analiza economico financiara. Trasatura caracteristica consta in studierea proceselor si fenomenelor economice prin prisma unui criteriu de referinta, stabilind asemanari si deosebiri fata de acesta. Comparatia economica este o metoda prin care analiza activitatii economice are posibilitatea de a examina si a aprecia rezultatul sau procesul cercetat, nu ca o marime in sine ci in raport cu un criteriu considerat baza de referinta, stabilindu-se in felul acesta nivelurile proportionale si ritmul de dezvoltare a fenomenului.

Orice comparatie presupune doi termeni: termenul care se compara si termenul care serveste drept baza de comparatie sau criteriu de comparatie. În principiu bazele de referinta sunt realizarile proprii, totusi alegerea acesteia se face in functie de scopul analizei, putand fi constituita din:

rezultatele perioadei (perioadelor) precedente;

rezultatele planificate sau programate;

media rezultatelor pe sector (domeniu de activitate);

rezultatele similare unor firme din tara sau strainatate;

standarde sau uzante interne sau internationale;

in anumite situatii rezultatele cercetarilor stiintifice de laborator in domeniu etc.

Folosirea acestei metode in cadrul activitatii economice a agentilor economici presupune respectarea a cel putin din conditiile urmatoarelor conditii:

sa fie asigurata omogenitatea datelor supuse comparatiei- indicatorii comparati sa aiba acelasi continut economic si aceeasi metodologie de determinare;

analiza sa se refere la aceeasi perioada de timp-an, semestru, trimestru, luna.

În practica analizei economico-financiare se utilizeaza mai multe categorii de comparatii dupa cum urmeaza:

1.comparatii in timp presupun compararea rezultatelor perioadei raportate cu cele ale unei perioade anterioare sau posterioare;

2.comparatii in spatiu, adica intre subdiviziuni organizatorice (intre compartimente ale firmei, intre doua sau mai multe firme);

3.comparatii mixte sunt comparatiile care imbina cele doua criterii mai sus mentionate: timpul si spatiul (exemplu:urmarirea dinamicii productiei la doua firme pe trei ani);

4.comparatii in functie de un criteriu prestabilit: plan, norme, normative, standard etc.

5. comparatii cu caracter special pentru care intervin si alte criterii in afara celor mai sus mentionate. Cele mai frecvente sunt comparatiile variantelor de proiecte tehnice, tehnologice, organizatorice sau de investitii, in vederea alegerii variantei optime (intervenind criterii tehnice, economice, ecologice).

Rezultatul comparatiei se exprima in valori care arata gradul in care un fenomen se abate de la nivelul luat ca baza si poate lua urmatoarele forme:

abaterea absoluta DF) reprezinta diferenta dintre nivelul efectiv si cel al bazei de comparatie a aceluiasi fenomen, exprimata in unitatile de masura proprii fenomenului dat:

unde: F₁-valoarea efectiva a fenomenului;

F₀-valoarea de referinta a fenomenului;

DF-abaterea absoluta.

abaterea relativa D_rF) reprezinta diferenta dintre nivelul efectiv al fenomenului si nivelul luat ca baza de referinta a aceluiasi fenomen corectat cu indicele de realizare a fenomenului (I_F):

unde: I_F-indicele de realizare a fenomenului.

indicele variatiei relative (I_F) arata de cate ori indicatorul economic realizat este mai mare sau mai mic decat cel stabilit ca baza de referinta si se exprima de obicei in procente:

abaterea indicelui variatiei relative DI_F) este ritmul (viteza) de dezvoltare a fenomenului si se exprima procentual ca diferenta intre indice si unitate sau in cazul exprimarii procentuale intre indice si 100:

În analiza economico-financiara se considera ca cea mai sugestiva forma de exprimare a fenomenelor economice in cadrul metodei comparatiei este prin abaterea absoluta de aceea aceasta si indicele variatiei absolute sunt cele mai des utilizate.

4 Generalizarea sau evaluarea rezultatelor

Generalizarea reprezinta o metoda calitativa de reunire intr-un ansamblu coerent a concluziilor obtinute din studiul factorial-cauzal al fenomenelor, retinandu-se aspectele esentiale necesare procesului decizional. Generalizarea se realizeaza in raportul de analiza, in studiile de fezabilitate si de evaluare, precum si in alte situatii.

5 Stabilirea sistemului factorial-cauzal

al explicarii fenomenului

Stabilirea factorilor care determina schimbari de stare in activitatea   firmei ca sistem are la baza cunoasterea economiei acesteia, a relatiilor structural-functionale ce se formeaza intre elementele ei (cu diferite grade de agregare a exprimarii lor). Ea presupune, ca o conditie indispensabila cunoasterea naturii fiecarui factor (cantitativ, de structura, calitativ) pentru ca sistemul sa fie realizat in mod logic si real pe principiul conditionarii, corelarii.

Metoda stabilirii sistemului factorial-cauzal asigura rigoarea stiintifica analizei fenomenului si premisa constituirii modelelor de analiza.