Cererea si oferta de munca

Cererea si oferta de munca

In economia de piata, munca este o marfa speciala, se vinde si se cumpara pe piata muncii ca orice alt bun economic. Piata muncii reflecta relatiile generate de intalnirea utilizatorilor de forta de munca cu posesorii resurselor de munca, pe baza careia, prin intermediul pretului muncii (salariul), se ajusteaza cererea si oferta de munca. Piata muncii se structureaza si functioneaza atat la nivelul unitatilor economice, al ramurilor, al economiei nationale, cat si la nivel mondial. Componentele pietei muncii sunt cererea si oferta de munca.

Cererea de munca reprezinta cantitatea de munca necesara, pe care utilizatorii o cumpara de pe piata muncii, in conditii de salarizare. Cererea de munca are o sfera de cuprindere mai restransa in raport cu nevoia de munca, neidentificandu-se cu aceasta din urma. Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este salarizarea ei.

Cererea de munca se manifesta din partea utilizatorilor ei (intreprinderi, banci, administratii etc.) si se exprima prin numarul locurilor de munca salariate. Marimea cererii de munca este influentata de:

numarul locurilor de munca existente sau in curs de formare;

gradul de valorificare a factorului uman;

previziunile privind evolutia activitatii economice interne si internationale.

Satisfacerea cererii de munca are loc pe seama utilizarii resurselor de munca. Manifestarea acestor resurse de munca pe piata muncii, sub forma ofertei de munca, este conditionata de salarizarea lor.

Oferta de munca reprezinta volumul resurselor de munca disponibil intr-o anumita perioada, care depinde de marimea populatiei active dispuse sa participe la o activitate umana, in primul rand economica, in conditii de salarizare.

Cererea si oferta de munca, componente ale pietei muncii, se impart pe domenii de activitate, specializari, grad de calificare, meserii, zone, etc. Totodata, ele se afla sub influenta fenomenelor si proceselor socio-demografice. De aceea, resursele de munca, dupa cum spunea economistul american P. A. Samuelson, sunt mai mult decat o marfa - piata muncii difera de celelalte categorii de piata, constituind o piata speciala. Aceasta specificitate a pietei muncii este data de obiectul tranzactiilor, de particularitatile participantilor la aceste tranzactii si de modul in care se formeaza pretul muncii, adica salariul. In ansamblul categoriilor de piata, piata muncii este considerata o piata mai organizata si mai puternic reglementata.

Dupa modul cum se prezinta, la un moment dat, raportul cerere-oferta de munca si caracteristicile generale ale acestora, piata muncii este o piata imperfecta. In cadrul acesteia se manifesta forme distincte, specifice monopsonului, monopolului bilateral, oligopolului etc. Fiecare din aceste situtii concrete prezinta trasaturi distinctive.

Caracterul specific al pietei muncii este pus in evidenta prin particularitatile cererii si ofertei de munca, si anume:

pe termen scurt, cererea de munca este invariabila, evolutia ei pe termen lung fiind dependenta de evolutia activitatilor economice;

formarea ofertei de munca se afla atat sub influenta fortelor economice specifice pietei, cat si a proceselor demografice si biologice;

oferta de munca se formeaza intr-o perioada indelungata, timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si este pregatita intr-o anumita profesie;

factorul munca are o mobilitate relativ redusa, fiind atasat unui anumit mediu economico-social; deplasarea lui in spatiu este dificila, chiar daca avantajele economice ar fi mai mari;

resursele de munca nu pot fi conservate, ele fiind perisabile; orice neparticipare la munca inseamna pierdere atat pentru individ, cat si pentru societate. Raportata la factorul timp, munca este un factor de productie neregenerabil, prestatia de munca fiind ireversibila, dupa cum si timpul de munca neutilizat este irecuperabil;

oferta si cererea de munca nu sunt omogene, diferitele lor segmente sunt neconcordante. Caracterul relativ rigid, inelastic al ofertei face ca diferitele ei componente sa fie slab concurentiale sau total neconcurentiale, substituirea lor find redusa, iar in unele cazuri, chiar imposibila;

singurul mijloc de asigurare a subzistentei factorului munca nonproprietar este angajarea lui intr-o activitate umana. In anumite situatii, acesta este constrans sa accepte conditii care nu-i satisfac, pe deplin, dorintele, aspiratiile personale.

Evolutia raportului intre cererea si oferta de munca este influentata si de gradul de informare privind locurile de munca disponibile. O informare corecta, completa si oportuna da posibilitatea fiecarei persoane sa se angajeze intr-o activitate oferita de utilizatori.

Procesul de formare a cererii si ofertei de munca parcurge doua faze. In prima faza se formeaza conditiile generale de angajare ale salariatilor, se contureaza principiile care stau la baza stabilirii salariului. In cea de-a doua faza, confruntarea cererii si ofertei de munca se desfasoara pe fondul conditiilor concrete existente in unitatile economice si ale salariatilor potentiali

Pe piata muncii, in urma confruntarii cererii si ofertei de munca rezulta gradul de ocupare a populatiei active disponibile, in marimea, structura si calitatea cerute de activitatea umana.

Marimea populatiei ocupate (Po) se determina prin scaderea din populatia activa disponibila (Pad) a numarului somerilor (S) si a populatiei apte neocupate (Pan). Aceasta din urma include categorii de populatie care nu doresc sa se angajeze sau nu sunt disponibile. Populatia activa disponibila se determina ca diferenta intre numarul populatiei totale (resursele totale de forta de munca - RT) si numarul populatiei inapte de munca (Pi), precum si populatia aflata in afara varstei legale de munca (copii si pensionari) - Pivlm.

RT ─ Pi ─ Pivlm ═ Pad;  Pad ─ S ─ Pan ═ Po;

Raportul procentual dintre populatia ocupata si populatia activa disponibila exprima gradul de ocupare sau rata de activitate:

r'oc = Po/Pad   x 100

In evolutia ocuparii resurselor de munca sunt evidente unele mutatii, cum ar fi: cresterea ponderii salariatilor in totalul populatiei ocupate; modificari in structura resurselor de munca pe sectoare, ramuri etc.

In tarile cu economie de piata dezvoltata, in cadrul populatiei ocupate sunt evidente urmatoarele modificari: cresterea ponderii populatiei ocupate in sfera serviciilor, concomitent cu reducerea sau mentinerea ponderii celei ocupate in sectorul secundar si primar; cresterea accentuata a numarului intelectualilor; cresterea ponderii femeilor si a tineretului in totalul populatiei ocupate si al ofertei.