Politica rezervelor minime obligatorii

Politica rezervelor minime obligatorii

Politica rezervelor minime obligatorii consta in obligatia pe care banca centrala o impune bancilor comerciale de a detine parte din activele lor sub forma de moneda legala.Ca urmare, in masura in care o anumita fractiune din resursele lor sunt indisponibilizate sub forma de rezerve in moneda legala, bancile comerciale nu se mai pot angaja in operatiuni de creditare generatoare de moneda. In aceste conditii, cresterea coeficientului rezervelor obligatorii apare ca o masura deflationista, care tinde sa duca la reducerea ritmului de crestere a masei monetare, in timp ce reducerea coeficientului apare ca o masura inflationista, de natura sa duca la accelerarea cresterii masei monetare.

1. Efectele politicii rezervelor minime obligatorii

Efectele politicii rezervelor obligatorii pot fi evidentiate cu ajutorul formulei multiplicatorului creditului:

M = E 1

r+b - r x b

M - canttatea de moneda nou creata;

E - volumul rezervelor lichide excedentare;

r - coeficientul rezervelor obligatorii;

b - preferinta pentru moneda scripturala (gradul de ramanere a fondurilor in sistemul bancar).

Rezulta ca o variatie oarecare a coeficientului rezervelor obligatorii, r, va afecta atat marimea mutiplicandului, E, cat si marimea multiplicatorului, k.

Intr-adevar, diminuarea lui r face ca rezervele lichide excedentare ale bancilor, E, sa creasca, deoarece o parte din cantiatea de moneda legala detinuta anterior ca rezerve obligatorii este eliberata, devenind disponibila pt acordarea de credite. Invers, cresterea lui r face ca rezervele lichide excedentare ale bancilor, E , sa scada, deoarece o parte din aceste reserve lichide facultative devin rezerve obligatorii.

Insa modificarea lui r duce totodata si la o modificare in acelasi sens a valorii multiplicatorului, k , ceea ce face ca efectele deflationiste sau inflationiste exercitate asupra lui E sa fie multiplicate prin diminuarea sau sporirea corespunzatoare a lui k .

Pentru a ilustra cele de mai sus, sa presupunem ca, in momentul initial, coeficientul rezervelor obligatorii , r , este 0,15, iar bilantul consolidat al sistemului bancar comercial e urmatorul:

Fig. nr.4. Efectele politicii rezervelor obligatorii (momentul initial)

Sa mai presupunem ca preferinta pentru moneda scripturala si, respectiv, pentru numerar este b = 0,50 si ca aceasta ramane neschimbata. Multiplicatorul, k , are, deci, valoarea:

k 1 = 1,74

0,15 + 0,50 - 0,15 x 0,5

In ceea ce priveste creatia potentiala de moneda, aceasta este:

50 x 1,74=87 mil. u.m.

Sa presupunem acum ca r se reduce, devenind 0,1. Ca urmare bilantul consolidat al sistemului bancar commercial dobandeste urmatoarea forma:

Fig. nr.5. Efectele politicii rezervelor obligatorii (momentul final)

Deoarece se presupune ca preferinta pentru numerar, b , nu se modifica, valoarea multiplicatorului, k , creste, datorita scaderii lui r, devenind:

k =   1 = 1,82

0,15+0,50-0,10x0,50

La randul sau, creatia monetara maxim posibila devine: 100x1,82=182 mil.um

Se observa ca potentialul de creditare si, deci, de creatie monetara se dubleaza, ceea ce se explica prin faptul ca efectul inflationist exercitat asupra lui E (care devine de doua ori mai mare este amplificat printr-o crestere a valorii multiplicatorului, care, desi de amploare mai mica (de la 1,74 la 1,87, schimba scara la care se manifesta actiunea factorului E.

Exemplul de mai sus arata ca influenta variatiilor lui r este considerabila asupra multiplicandului E dar mult mai slaba asupra multiplicatorului k. Aceasta inseamna ca, desi modifica brutal si in mare masura starea lichiditatii bancare, politica rezervelor obligatorii nu afecteaza sensibil capacitatea de creatie monetara a bancilor comerciale De aceea, se poate spune ca singurul efect al acestui instrument de politca monetara este efectu cantitativ exercitat asupra lichiditatilor bancilor comerciale.

Cu toate acestea, este de remarcat impactul deosebit al acestui efect cantitativ. Astfel, daca presupunem ca totalul depozitelor bancare este de 1000milioane u.m., cresterea sau scaderea cu un singur punct procentual al coeficientului rezervelor obligatorii, r , blocheaza sau elibereaza fonduri in valoare de 10 mil u.m. Or, bancile nu detin, de regula, rezerve lichide excedentare prea mari, si ca urmare, acest plus sau minus de fonduri de 10 milioane u.m. bulverseaza complet situatia lor financiara, facandu-le dintr-o data supralichide sau nelichide. De aici, schimbarea radicala a comportamentului bancilor comerciale 9schimbare observabila in practicadupa fiecare modificare a coeficientului rezervelor obligatorii), precum si, de asemenea, retinerea bancilor centrale de a folosi acest foarte puternic instrument de politica monetara. .

In fine, faptul ca nu are un efect-pret la fel ca politica de rescont si politica de ,,open market", ci doar un efect cantitativ, inseama practic ca politica rezervelor obligatorii nu determina in mod direct dobanda la care bancile comerciale pot obtine moneda legala necesara operatiunilor lor de creatie monetara.

Aplicarea politicilor rezervelor minime obligatorii

Datorita faptului ca exercita un efect cantitativ important asupra lichiditatii bancilor comerciale, poltica rezervelor minime obligatorii este, theoretic, extrem de eficace. Totusi, tocmai aceasta eficacitate face ca respectivul instrument de politica monetara sa fie putin folosit.

Eficacitatea politicii rezervelor minime obligatorii

Desi politica rezervelor obligatorii este foarte eficace, banca centrala nu poate modifica de cate ori doreste coeficientul rezervelor minimale, deoarece impactul asupra lichiditatii bancilor comerciale - care, prin natura sa, este puternic si brutal - face ca echilibrul monetar si echilibrul financiar al economiei sa devina extreme de instabile, cunoscand faze rapide de inflatie monetara (reducerea coeficientului rezervelor obligatorii sau simpla previziune a acestei reduceri) sau de deflatie monetara (cresterea coeficientului rezervelor obligatorii sau simpla anticipare a acestei cresteri). Aceasta politica este, deci, generatoare de instabilitate. De aceea, modificarile coeficientului rezervelor obligatorii sunt mereu de mica amploare (de exemplu cresteri de un punct sau de o jumatate de punct procentual), anuntate din timp (pentru a nu crea surprise bancilor comerciale) si insotite de interventii in sens contrar ale bancii centrale pe piata monetara (pentru a atenua gradul de brutalitate specific al acestei masuri).

Cu toate acestea, politica rezervelor obligatorii nu este intru totul contraindicate, si aceasta, din doua motive. Primul tine de o anumita forma convenabila de eficacitate, iar al doilea, de actiunea amintita asupra marimii multiplicatorului, k . Astfel in cazul in care miscarile economice pot fi descompuse in doua componente - una pe termen foarte scurt, iar alta pe termen de cateva luni -, aplicarea progresiva a politicii rezervelor obligatorii poate elimina tendinta pe termen lung.

Al doilea motiv este paradoxal, tinand, dupa cum s-a mai mentionat, de actiunea politicii rezervelor obligatorii asupra marimii multiplicatorului, k . Este adevarat ca aceasta actiune este foarte slaba, insa tocmai acest fapt face ca politica rezervelor obligatorii sa fie indicata in anumite cazuri pentru modificarea multiplicatorului. Intr-adevar am aratat ca multiplicatorul, k , este o masura a independentei bancilor comerciale:el e bun, daca valoarea sa nu e prea ridicata, astfel incat banca centrala sa poata impune respectarea disciplinei sale subdiacente. Or, in tarile in care preferinta pentru numerar este slaba, valoarea multiplicatorului, k , este foarte ridicata si nu poate fi redusa decat printr-o crestere a coeficientului rezervelor obligatorii, r . Se explica, astfel, motivele pentru care tarile in care preferinta pentru numerar este slaba, adopta, de regula, un coefficient de rezerve bancare ridicat, si invers.

Ceea ce este cu adevarat important, este faptul ca politica rezervelor obligatorii este mai adecvata pentru corectarea miscarilor pe termen mediu si lung, decat pentru eliminarea imediata a tensiunilor pasagere. De asemenea, este de retinut ca diverse tari pot avea politici de rezerve foarte diferite sub aspectul nivelului coeficientului practicat, insa nici o tara nu poate modifica foarte mult si foarte rapid politica rezervelor obligatorii pe care o duce la un moment dat.

Avand in vedere ca, spre deosebire de politica de rescont, care nu face altveca decat sa scumpeasca sau ieftineasca refinantarea bancilor comerciale, fara sa afecteze direct lichiditatea acestora din urma, politca rezervelor minime obligatorii si politica de ,,open market" exercita un efect cantitativ direct asupta lichiditatii bancare, se impune compararea acestor doua politici. Din punct de vedere cantitativ - singurul prin care cele doua politici pot fi comparate - ,preferabila este politica de ,,open market", deoarece este de natura contractuala, nu reglementara. Datorita acestui fapt, ea are calitati de suplete in timp si spatiu pe care nu le poate avea nici chiar un intreg sistem de rezerve obligatorii. In plus, politica de ,,open market" poate fi utilizata pentru a corecta variatiile pe termene foarte scurte ale lichiditatii bancare, deoarece conceperea sa (stabilirea sensului in care se va actiona si a amploarei interventiei) este instantanee, iar modificarea sa se poate face rapid. Spre deosebire de aceasta, politica rezervelor obligatorii se bazeaza pe un coefficient (sistem de coeficienti) care nu poate fi modificat decat foarte rar, pentru ca, in caz contrar, bancile comerciale vor fi introduse intr-o atmosfera de incertitudine nesanatoasa. Or, aceasta imprejurare confera politicii rezervelor obligatorii o mare rigiditate, ceea ce o face inadecvata pentru realizarea unor obiective pe termen scurt.

Tehnica politicii de ,,open market" are si un al doilea avantaj, si o anume suplete in aplicare, ceea ce permite bancii centrale sa tina seama de situatia lichiditatii fiecarei banci in parte. Astfel, aceasta tehnica permite cresterea lichiditatii, exclusiv a bancilor a caror lichiditate este insuficienta - si invers: reducerea lichiditatii, exclusiv a bancilor a caror lichiditate este excesiva. Spre deosebire de aceasta, politica rezervelor obligatorii este neselectiva: scaderea sau cresterea coeficientului sporeste sau reduce lichiditatea tuturor bancilor, fara a tine seama de situatia lor specifica. De aceea, pentru a elimina consecintele negative ale caracterului rigid al politicii rezervelor obligatorii, autoritatile monetare recurg, adesea, intr-o maniera complementara, la tehnica politicii de ,,open market".

Cu toate ca politica de ,,open market" prezinta o serie de caracteristici care o fac indicata in foarte multe situatii, propunerea lui Milton Friedman de a elimina complet politica rezervelor obligatorii din arsenalul bancilor centrale moderne ni se pare exagerata. In primul rand politica rezervelor obligatorii e singura practicabila si satisfacator de eficace in cazul in care in economie are loc un aflux de valuta. In acest caz, este dificil ca banca centrala sa absoarba lichiditatea respectiva prin vanzari de titluri la ,,open market", deoarece cursurile titlurilor scad, iar dobanzile lor cresc. In al doilea rand, politica rezervelor obligatorii este suscceptibila a fi utilizata chiar si in cazut in care rezervele excedentare ale bancilor sunt mici sau nu exista. Este adevarat ca, in acest din urma caz, ea trebuie utilizata impreuna cu politica de ,,open market", caci rezultatul ce poate fi obtinut din combinarea celor doua instrumente de politica monetara este mai bun decat cel obtinut prin utilizarea doar a unuia singur. Pentru a ilustra aceasta idée, sa consideram situatia cea mai frecventa: lupta contra unei inflatii generate de cresterea exagerata a creditelor bancare. Intr-o asemenea situatie, prima masura luata este cresterea coeficientului rezervelor obligatorii. Ca urmare a reducerii lichiditatilor lor, bancile comerciale vor fi nevoite sa-si reduca oferta de credite si sa vanda la ,,open market" titluri, pentru a-si reconstitui, astfel, lichiditatile. In consecinta, cursurile titlurilor vor scadea, iar dobanda lor va creste. In aceste conditii, daca pe langa decizia de majorare a coeficientului rezervelor obligatorii, banca centrala adopta si decizia de a cumpara sistematic titluri la ,,open market", cu dobanda initiala,cursurile si dobanzile titlurilor nu se vor modifica. Inseamna ca o politica de majorare a rezervelor obligatorii, insotita de o politica de cumparare de titlurilor la ,,open market"de catre banca centrala, poate reduce expansiunea inflationista a creditelor, fara a determina cresterea dobanzilor de pe piata monetara. Or, acest rezultat fericit nu poate fi obtinut prin utilizarea singulara a politicii de ,,open market", cu toate indiscutabilele sale virtuti. In acest din urma caz, banca centrala va vinde titluri bancilor comerciale, insa acestea vor prefera sa continue sa acorde noi credite sectorului nebancar, intrucat, data fiind conjuctura inflationista, opratiunile de acordare de credite sunt mai profitabile decat cele de cumparari de titluri de la banca centrala. In consecinta, banca centrala va fi nevoita sa cedeze titlurile respective mai ieftin sis a le bonifice o dobanda mai ridicata, ceea ce va duce la cresterea costului datoriei publice a statului.

Concluzia este ca politica rezervelor minime obligatorii nu poate fi separata de politica de ,,open market" si ca, deci, cele doua instrumente de politica monetara trebuie folosite in mod complementar.