CONTRIBUTIA LUI K. MARX LA ANALIZA LEGILOR PE BAZA CARORA FUNCTIONEAZA ECONOMIA DE PIATA, IN GENERAL, ECONOMIA CAPITALISMULUI PREMONOPOLIST, IN SPECIAL

CONTRIBUTIA LUI K. MARX LA ANALIZA LEGILOR PE BAZA CARORA FUNCTIONEAZA ECONOMIA DE PIATA, IN GENERAL, ECONOMIA CAPITALISMULUI PREMONOPOLIST, IN SPECIAL

Punand accentul pe schimbare si miscare in economie, K. Marx a largit considerabil obiectul de studiu al stiintei economice, aratand ca el nu se reduce la economia moderna de piata (studiul capitalismului), ci este necesar sa se studieze si formele premoderne de organizare a economiei, ca si perspectivele economiei existente (capitaliste).

In ceea ce priveste trecutul, K. Marx face distinctie intre economia naturala, care urmareste autoconsumul, si economia de schimb, care urmareste, in principal, vanzarea bunurilor produse la piata in vederea unui castig banesc.

La randul ei, economia de schimb cunoaste multe forme, in functie de mediul in care functioneaza (la granita dintre comunitatile primitive, in sclavagism, in feudalism, in epoca moderna), de amploarea ei (productia simpla de marfuri si capitalismul) si de complexitatea structurilor ei (libera concurenta sau prezenta unor factori care .o stanjenesc pe aceasta) etc.

Expresia teoretica a relatiilor istoriceste determinate dintre producatorii de marfuri si consumatorii lor o constituie, dupa parerea lui Marx, categoriile economice (marfa, bani, valoare, pret, cerere, oferta, capital, venit, salariu, profit, dobanda, renta etc.).

Metamorfozele acestor relatii de productie se reflecta in procesul de imbogatire si diferentiere a categoriilor economice, forma cea mai complexa a acestora gasindu‑se in capitalism sau economia moderna de piata.

a) Sistemul de categorii economice care sintetizeaza anatomia si fiziologia economiei de marfuri (primitiva si capitalista)

Punctul de plecare al investigatiilor lui K. Marx l‑a constituit marfa, ca celula de baza a economiei de piata si alte categorii economice legate de ea, cum sunt valoarea, banii, pretul si contradictiile care le insotesc, pe care el le studiaza in mod istoric, semnaland metamorfozele lor in trecerea acestora prin cele patru sfere ale economiei - productia, repartitia, .schimbul sau circulatia si consumul.

Aderand la teoria obiectiva a valorii si preturilor, elaborata de liberalismul clasic, K. Marx semnaleaza multe aspecte noi ale problemei, delimitandu‑se in anumite privinte de ideile economiei politice liberale. Printre acestea, atrag atentia mai ales ideile sale despre marfa, ca unitate contradictorie a valorii de intrebuintare si a valorii marfurilor, valoarea ca raport social istoriceste determinat intre producatorii de marfuri, mascarea acestui raport in practica de raporturile dintre lucruri ("fetisismul marfii"), caracterul istoric al acestor categorii si importantele metamorfoze pe care le cunosc ele in trecerea de la productia simpla de marfuri (forma initiala a economiei de piata) la capitalism (forma moderna a economiei de piata), formele valorii de schimb in decursul istoriei si transformarea valorii in pret de productie in conditiile capitalismului, banii ca marfa speciala si ca ecran ce ascunde natura social-istorica a schimbului de marfuri etc.

Pe baza acestor progrese teoretice, K. Marx face distinctie intre munca (activitatea creatoare de valoare) si forta de munca (potentialul creator al muncitorului), aprofundeaza analiza capitalului (definitia, geneza si rolul lui hotarator in functionarea economiei moderne de piata, precum si structura lui, indeosebi "compozitia lui organica") si infatiseaza, mai amanuntit si mai riguros decat liberalii clasici, legatura dintre crearea si repartitia valorii, analizeaza plusvaloarea ca parte din valoarea creata de muncitorii salariati pe care si‑o insusesc alte grupari sociale (patronii capitalisti sub forma de profit, bancherii sub forma de dobanda si proprietarii funciari sub forma de renta funciara), explica salariul ca pret al fortei de munca (inclusiv particularitatile acestei marfi) si nu ca pret al muncii, cum au sustinut liberalii clasici etc.

Pornind de la studiul anatomic (static si istoric) al capitalismului, sintetizat in sistemul de categorii economice mentionat, K. Marx continua investigatiile cu incercarea de a descoperi regulile sau legile economice obiective pe baza carora functiona, se misca si se dezvolta capitalismul din timpul sau, fiziologia lui. Cele mai importante legi economice analizate de K. Marx au fost legea valorii bazata pe munca, considerata temelia schimbului de marfuri, legea generala, absoluta a plusvalorii si caile sporirii acesteia (plusvaloarea absoluta si relativa), legea acumularii capitalului (prin concentrare si centralizare), legea transformarii plusvalorii in profit, a profitului in profit mediu si tendinta istorica de scadere a ratei medii a profitului (inclusiv factorii care contracareaza aceasta scadere) etc.

Concluziile teoretice trase de K. Marx din aceasta analiza se refera la faptul ca scopul si stimulentul dezvoltarii productiei capitaliste il constituie obtinerea de cat mai multa plusvaloare de catre proprietarii capitalului, ca singurii producatori erau muncitorii salariati, exploatati de proprietarii capitalului, ca salariul muncitorilor reprezenta numai o parte din valoarea creata deci, deoarece cea mai mare parte a acesteia (plusvaloarea) era insusita de clasele sociale care nu munceau (sub forma de profit, dobanda si renta funciara), ducand la puternice contradictii de interese, sursa a luptelor de clasa pe plan social si politic intre muncitori si proprietarii mijloacelor de productie, precum si justificare a idealului socialist.

b) Teoria marxista a reproductiei capitalului social si a crizelor economice din capitalism

In timp ce liberalii clasici erau convinsi ca microanaliza statica (in esenta, analiza preturilor si a veniturilor) oferea cheia pentru intelegerea tuturor proceselor din economia moderna de piata, K. Marx a considerat ca actiunile si comportamentul agentilor economici individuali pot fi temeinic si durabil explicate numai daca se are in vedere miscarea de ansamblu a capitalismului, deci modul lui de functionare la scara macroeconomica si daca se urmaresc metamorfozele lui in timp (dinamic). Pentru K. Marx, deci, cheia care permitea descoperirea legilor de miscare (functionare si transformare) a capitalismului, ca forma distincta de organizare a economiei; era. macroanaliza dinamica, careia el ii consacra parti importante din volumele II si III ale "Capitalului".

In centrul acestor preocupari ale lui K. Marx a stat teoria reproductiei simple si largite a capitalului social cu corolarul ei - inevitabilitatea crizelor economice de supraproductie in capitalism.

K. Marx respinge teoria liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin intermediul preturilor, sustinand caracterul anarhic al acesteia, daca este privita in ansamblu si manifestarea unor puternice contradictii in cadrul ei, a caror origine o vede in existenta proprietatii private capitaliste asupra mijloacelor de productie.

Fiind de acord cu multe din criticile aduse de socialistii utopici si romanticii din economie capitalismului, K. Marx se deosebeste de ei prin modul cum explica neajunsurile si contradictiile capitalismului si inevitabilitatea crizelor economice care‑l insotesc.

Cunoscand temeinic aportul fiziocratilor la investigarea reproductiei simple a capitalului social (prin "Tabloul economic" al lui Fr. Quesnay) si referirile episodice ale lui Smith (acumularea capitalului si venitul national brut si net), Ricardo (rolul acumularii de capital si al investitiilor, precum si urmarile masinismului) si Sismondi (contradictiile si crizele din capitalism), K. Marx a aprofundat considerabil problema reproductiei capitalului social, fiind apreciat pentru acest aport de numerosi ganditori nemarxisti (de ex. Joan Robinson, W. Leontief, E. Domar etc.).

K. Marx face o dubla analiza produsului social si venitului national (materiala si valorica), ceea ce ii permite sa depaseasca "dogma lui Smith" (ignorarea valorii capitalului fix) si sa ia in considerare influenta sistemului capitalist de repartitie (coexistenta unor venituri bazate pe munca proprie cu veniturile care nu izvorau din munca proprie). El abordeaza in mod sistemic si structural aceasta problema, impartind productia sociala in doua sectoare: productia de mijloace de productie (sectorul I) si productia de bunuri de consum (sectorul II) si incercand sa descopere conditiile care trebuie indeplinite pentru ca produsul social obtinut sa fie vandut (realizat) in intregime si, in acest fel, sa fie posibila reluarea si continuarea productiei (reproductiei), in doua ipostaze: pe aceiasi scara (reproductia simpla) sau pe scara mai mare (reproductia largita).

Pornind de la deosebirea (dar si interactiunea) dintre avutia sociala (totalitatea bunurilor economice de care dispune societatea) si capitalul social (partea de avutie folosita pentru producerea de noi bunuri economice), K. Marx elaboreaza mai multe modele ale reproductiei capitalului social (celebrele scheme ale reproductiei simple si largite) pentru a descoperi conditiile care permit si factorii care perturba desfasurarea echilibrata si armonioasa a acestor procese.

Aceste scheme ale reproductiei se bazeaza pe o dubla structurare a productiei: ansamblul economiei este impartit in cele doua sectoare mentionate (I si II), iar produsul obtinut in fiecare sector este structurat in trei elemente: capital constant (cheltuieli privind cladirile, masinile, materia prima, energia etc.), notat cu simbolul "c", capital variabil (sumele platite ca salarii muncitorilor), notat cu simbolul "v", si plusvaloarea "p" sau partea din valoarea nou creata de muncitori (v+p) peste salariul lor ("v"), care poate fi calculata si ca diferenta intre pretul de vanzare al produselor respective (c+v+p) si costul productiei lor (c+v).

Conditia care face posibila continuarea fara piedici a reproductiei sociale difera dupa imprejurari: in cazul reproductiei simple (model abstract, impus de facilitarea analizei ulterioare a unor realitati mai complexe), conditia consta intr‑o egalitate [I(v+p)=IIc], iar in cazul reproductiei largite (cazul tipic pentru economia moderna de piata), in care producatorii sporesc oferta, preocupati sa obtina castiguri cat mai mari, conditia consta intr‑o anumita inegalitate [I(v+p)>IIc].

Daca s‑ar respecta aceasta ultima conditie, K. Marx apreciaza ca ar fi posibila (cel putin teoretic) dezvoltarea nelimitata a economiei capitaliste, nefiind deci, de acord cu Sismondi ca, in absenta micilor producatori ("tertele persoane"), capitalismul nu s‑ar putea dezvolta.

In acelasi timp, K. Marx semnaleaza numeroase contradictii care insotesc reproductia capitalului social, derivand din caracterul particular al deciziilor si sistemul inegal de repartitie a venitului national, care fac sa nu se respecte conditiile formulate mai sus, accentueaza nepotrivirea dintre oferta si cerere, dintre nevoi si cererea solvabila, ducand inevitabil la repetarea periodica a crizelor economice in capitalism. Progresul tehnic duce la cresterea compozitiei organice a capitalului (investitiile in unelte, materii prime si materiale) si implicit a somajului, contribuind la adancirea disfunctionalitatilor din capitalism si deci punand sub semnul intrebarii perspectiva dezvoltarii viitoare a capitalismului.

c) Schita pentru analiza pietei mondiale si a relatiilor economice internationale in opera lui K. Marx

Analiza pietei mondiale ar fi trebuit sa incununeze contributia lui Marx la studierea capitalismului. Opera lui economica a ramas insa neterminata si, in legatura cu acest subiect, gasim in cuprinsul ei numai referiri razlete sau tangentiale. Unii dintre urmasii si adeptii lui Marx au atribuit acestor referiri fragmentare la economia mondiala si relatiile economice internationale o mare insemnatate principial-­metodologica pentru cunoasterea acestui mecanism deosebit de complex (V.I. Lenin, Rosa Luxemburg, O. Bauer, N. Buharin, Samir Amin, A. Gunder Frank, A. Emmanuel etc.).

Printre contributiile lui K. Marx la elucidarea acestor probleme amintim: rolul comertului exterior in geneza si dezvoltarea capitalismului (prin profiturile mari realizate in acest domeniu), explicarea tendintei tarilor dezvoltate spre expansiunea externa, particularitatile actiunii unor legi economice pe piata externa, indeosebi a legii valorii bazate pe munca si mai ales teoria schimbului neechivalent dintre tarile industrializate si tarile agrare pe piata externa, precum si rezultatele celor doua feluri de politica externa: liberul schimb si protectionismul.

Teoria marxista a schimbului neechivalent porneste de la faptul ca tarile industrializate aveau o pozitie privilegiata (asemenea unui monopol) pe piata mondiala, comparativ cu tarile agricole, nedezvoltate sau mai putin dezvoltate. Datorita productivitatii medii a muncii nationale ridicate din tarile dezvoltate, ele puteau vinde produsele industriale la preturi mai mari decat valoarea lor, obtinand un profit suplimentar, peste profitul mijlociu si castigand de doua ori: cand vindeau produsele lor industriale si cand cumparau produse agricole din tarile slab dezvoltate, care nu‑si puteau recupera toate cheltuielile de productie, pierzand deci si cand exportau produse primare si cand importau produse industriale.

Pe scurt, Marx a aratat ca era vorba de scurgere de venit national din tarile agrare spre cele industriale, denumind acest proces, exploatarea tarilor agrare de catre burghezia din tarile industrializate, proces pe care se baza colonialismul de cateva secole, stimuland dezvoltarea tarilor bogate si franand dezvoltarea tarilor sarace.

Aceasta teorie marxista a avut o audienta mai larga, indeosebi in randul ganditorilor de orientare contestatara si eterodoxa, inclusiv al radicalilor, suscitand insa aspre critici din partea ganditorilor de orientare neoclasica si neoliberala.