Schimbari ale puterii de cumparare induse de bani si de bunuri

Schimbari ale puterii de cumparare induse de bani si de bunuri

Schimbarile puterii de cumparare ale banilor, adica ale raportului de schimb dintre bani si bunurile si serviciile comercializabile, pot veni fie din partea banilor fie din partea bunurilor si marfurilor comercializabile. Modificarea datelor economice care le provoaca poate surveni fie in sfera cererii si ofertei de bani, fie in cea a cererii si ofertei de alte bunuri si servicii. Putem, asadar, distinge intre schimbarile puterii de cumparare induse de bani si cele induse de bunuri.

Schimbarile puterii de cumparare induse de bunuri pot fi generate de modificari survenite in oferta de bunuri si servicii, sau in cererea de bunuri si servicii specifice. O crestere sau o scadere generala [p.420] a cererii pentru toate bunurile si serviciile, sau pentru cea mai mare parte a lor, nu poate veni decat din partea banilor.

Sa cercetam in continuare consecintele sociale si economice ale modificarii puterii de cumparare a banilor, in urmatoarele trei ipoteze: in primul rand, ca banii in chestiune nu pot fi utilizati decat ca bani - i.e. ca mijloc de efectuare a schimburilor - si nu pot servi nici unui alt scop; in al doilea rand, ca nu se comercializeaza decat bunuri prezente si nu exista tranzactii de bunuri prezente contra bunuri viitoare; in al treilea rand, lasam de o parte efectele modificarii puterii de cumparare asupra calculului monetar.

In aceste ipoteze, toate modificarile puterii de cumparare venite din partea banilor atrag dupa sine modificari ale dispunerii avutiei intre diferiti indivizi. Unii devin mai bogati, atii devin mai saraci; unii sunt mai bine aprovizionati, altii mai putin bine; castigul unora provine din pierderile altora. Ar fi totusi inacceptabil sa interpretam aceasta situatie spunand ca satisfactia totala a ramas neschimbata sau ca, desi nu au intervenit schimbari in oferta totala, nivelul satisfactiei totale sau al sumei fericirilor ar fi fost augmentat sau diminuat de modificari in distributia avutiei. Notiunile de satisfactie totala si de fericire totala sunt lipsite de continut. Este imposibil sa descoperim un etalon pentru compararea diverselor grade de satisfactie sau de fericire, atinse de diferiti indivizi.

Modificarile puterii de cumparare induse de bani genereaza indirect si alte modificari, favorizand fie acumularea de capital suplimentar, fie consumul capitalului disponibil. Daca si in ce directie survin aceste efecte secundare depinde de datele specifice ale fiecarui caz particular. Vom analiza ulterior aceste probleme importante. [11]

Modificarile puterii de cumparare induse de bunuri nu sunt uneori nimic altceva decat consecintele unui transfer al cererii de la anumite bunuri la altele. Daca sunt generate de o crestere sau de o descrestere a ofertei de bunuri, atunci ele nu sunt doar transferuri de la anumiti oameni catre altii. Ele nu inseamna ca Petru a castigat ceea ce a pierdut Pavel. Anumiti oameni pot deveni mai bogati desi nimeni nu a saracit si viceversa.

Putem descrie aceasta situatie dupa cum urmeaza: Fie A si B doua sisteme independente intre care nu exista nici o legatura. In ambele sisteme se intrebuinteaza acelasi fel de moneda, o moneda care nu poate fi intrebuintata pentru scopuri nemonetare. [p.421] Sa presupunem acum, in cazul 1 ca A si B nu difera unul de celalalt decat prin aceea ca in B oferta totala de moneda este n m, m fiind cantitatea totala de moneda din A, si ca fiecarei detineri monetare de marime c si fiecarei creante banesti d din A ii corespunde o detinere monetara de n c si o creanta de n d in B. In toate celelalte privinte A este identic cu B. Apoi sa presupunem, in cazul 2, ca A si B difera unul de altul numai prin aceea ca in B cantitatea totala a unei anumite marfi r este n p, p fiind cantitatea totala a acestei marfi in A, si ca fiecarui stoc v din aceasta marfa r aflat in A ii corespunde un stoc n v aflat in B. In ambele cazuri n este supraunitar. Daca intrebam pe oricare individ din A daca este dispus sa faca cel mai mic sacrificiu pentru a-si schimba pozitia cu pozitia corespunzatoare din B, raspunsul va fi in unanimitate negativ, in cazul 1. Dar in cazul 2 toti proprietarii de r si toti cei ce nu poseda r, dar doresc sa achizitioneze o anumita cantitate din aceasta marfa -- i.e. cel putin un individ -- vor raspunde afirmativ.

Serviciile pe care le furnizeaza moneda sunt conditionate de nivelul puterii sale de cumparare. Nimeni nu doreste sa posede in detinerea sa monetara un anumit numar de unitati monetare sau o anumita greutate de moneda; fiecare individ doreste sa posede o detinere monetara caracterizata printr-o anumita putere de cumparare. Deoarece functionarea pietei tinde sa determine starea finala a puterii de cumparare a monedei la un nivel la care oferta coincide cu cererea pentru bani, nu poate exista niciodata un exces sau un deficit de moneda. Fiecare individ si toti indivizii laolalta se bucura intotdeauna pe deplin de avantajele pe care le pot culege de pe urma schimbului in direct si a utilizarii banilor, indiferent daca stocul total de bani este mare sau mic. Modificarile puterii de cumparare a monedei genereaza modificari in dispunerea avutiei printre diferitii membrii ai societatii. Din punctul de vedere al persoanelor dornice de inavutire de pe urma unor astfel de modificari, oferta monetara poate fi considerata insuficienta sau excesiva, iar apetitul pentru asemenea castiguri poate induce politici menite sa produca schimbari ale puterii de cumparare venite din partea monedei. Dar serviciile pe care le furnizeaza banii nu pot fi nici ameliorate nici restaurate prin schimbarea ofertei de bani. In detinerea monetara a fiecarui individ pot exista excedente sau deficite de bani dar asemenea situatii pot fi remediate prin sporirea sau descresterea consumului sau a investitiilor. (Bineinteles, nu trebuie sa cadem prada confuziei populare dintre cererea de bani in vederea detinerii de moneda si apetitul pentru mai multa avutie.) Cantitatea de bani disponibila in ansamblul economiei este intotdeauna suficienta pentru a le asigura tuturor toate serviciile pe care banii le pot furniza si le furnizeaza.

Din acest punct de vedere se poate considera ca toate cheltuielile efectuate pentru augmentarea cantitatii de moneda sunt o risipa. Faptul ca anumite lucruri, care ar putea furniza alte servicii folositoare, sunt [p.422] intrebuintate ca bani, si astfel sunt retinute de la celelalte intrebuintari, apare ca o diminuare superflua a posibilitatilor si asa limitate de satisfacere a dorintelor. Aceasta este ideea care le-a indus lui Adam Smith si Ricardo opinia ca ar fi foarte benefic de a reduce costul producerii de moneda, prin recurgerea la utilizarea de bani tipariti de hartie. Insa lucrurile apar intr-o lumina diferita in ochii cercetatorilor istoriei monetare. Daca privim la consecintele catastrofale ale marilor inflatii ale banilor de hartie trebuie sa admitem ca scumpetea aurului este cel mai mic rau. Ar fi zadarnic sa se raspunda ca aceste catastrofe au fost generate de utilizarea necorespunzatoare pe care guvernele au dat-o puterilor puse in mainile lor de moneda credit si de moneda discretionara, si ca alte guverne mai intelepte ar fi adoptat politici mai sanatoase. Deoarece o moneda nu poate fi niciodata neutra si stabila in ce priveste puterea ei de cumparare, planurile unui guvern referitoare la determinarea cantitatii de bani nu pot fi niciodata impartiale si echitabile fata de toti membrii societatii. Orice ar face un guvern in vederea influentarii nivelului puterii de cumparare depinde, in mod necesar, de judecatile personale de valoare ale conducatorilor. Intotdeauna interesele anumitor grupuri de persoane sunt privilegiate pe seama altor grupuri. Asemenea politici nu slujesc niciodata asa-numitului bine comun, sau bunastarii generale. In domeniul politicilor monetare nu exista nimic de felul unei formule normative stiintifice.

Alegerea bunului ce urmeaza a fi intrebuintat ca mijloc de efectuare a schimburilor si ca moneda nu este niciodata indiferenta. Ea determina cursul modificarilor puterii de cumparare venite din partea monedei. Intrebarea este doar cine ar trebui sa aleaga: indivizii care cumpara si vand pe piata, sau guvernul? Piata este cea care, prin intermediul unui proces de selectie, desfasurat pe o durata istorica foarte lunga, le-a conferit in cele din urma metalelor pretioase, aurului si argintului, calitatea de bani. De doua sute de ani guvernele se amesteca in alegerea mijlocului monetar efectuata de piata. Nici chiar cei mai bigoti etatisti nu se aventureaza sa afirme ca aceasta interferenta s-a dovedit benefica.

Inflatia si deflatia; inflationismul si deflationismul

Notiunile de inflatie si deflatie nu sunt concepte praxeologice. Ele n-au fost create de economisti, ci de vorbirea curenta a marelui public si a politicienilor. In el este implicata eroarea populara ca ar exista ceva de felul monedei neutre, sau al monedei cu putere de cumparare stabila, si ca moneda sanatoasa ar trebui sa fie neutra si sa posede o putere de cumparare stabila. Din aceasta perspectiva, termenul de inflatie a fost intrebuintat pentru a desemna schimbarile venite din partea banilor si care au drept rezultat o scadere a puterii de cumparare, iar termenul de deflatie a fost intrebuintat pentru a desemna schimbarile venite din partea banilor care au drept rezultat o crestere a puterii de cumparare. [p.423]

Insa cei ce intrebuinteaza acesti termeni nu realizeaza faptul ca puterea de cumparare nu ramane niciodata neschimbata si ca, de aceea, exista intotdeauna inflatie sau deflatie. Ei ignora aceste fluctuatii perpetue si inevitabile in cazul in care nu au decat o amploare redusa si nu sunt vadite, rezervand intrebuintarea termenilor de inflatie si deflatie numai pentru cazurile de schimbari majore ale puterii de cumparare. Deoarece intrebarea din ce punct incepe sa fie potrivit sa numim mare o modificare a puterii de cumparare depinde de judecati de relevanta personale, devine evident ca inflatia si deflatia sunt termeni carora le lipseste precizia categoriala necesara conceptelor praxeologice, economice si catalactice. Intrebuintarea lor este potrivita in istorie si in politica. Catalactica poate recurge la ei numai in vederea aplicarii teoremelor sale la interpretarea evenimentelor istoriei economice si a programelor politice. Mai mult, este foarte util sa se faca uz de acesti doi termeni chiar si in cursul investigatiilor riguros catalactice, ori de cate ori nu este posibila nici o neintelegere si se poate evita incarcarea pedanta a limbajului. Dar este necesar sa nu uitam niciodata ca tot ce afirma catalactica referitor la inflatie si deflatie - adica la schimbarile mari ale puterii de cumparare venite din partea monedei - este valabil si cu privire la schimbarile mici, desi, bineinteles, consecintele schimbarilor mai mici sunt mai putin vadite decat consecintele celor mari.

Termenii de inflationism si deflationism, inflationist si deflationist, desemneaza programe politice care urmaresc inflatia sau deflatia in sensul unor mari modificari ale puterii de cumparare induse de moneda.

Revolutia semantica ce constituie una din trasaturile caracteristice ale zilelor noastre a modificat si intelesul traditional al termenilor inflatie si deflatie. Ceea ce numesc oamenii astazi inflatie sau deflatie a incetat de a mai fi o mare crestere sau descrestere a ofertei de moneda, desemnand consecintele inexorabile ale acestor fenomene, adica tendinta generala de crestere sau reducere a preturilor bunurilor si a ratelor salariale. Aceasta inovatie nu este nicidecum inofensiva. Ea joaca un rol important in stimularea predilectiei populare catre inflatie.

In primul rand, nu mai exista nici un termen care sa insemne ceea ce insemna inflatia. Este cu neputinta sa ne impotrivim unei politici pe care nu o putem numi. Atunci cand doresc sa puna sub semnul intrebarii utilitatea emiterii unor cantitati masive de moneda aditionala, oamenii politici si scriitorii nu mai au posibilitatea de a intrebuinta o terminologie acceptata si inteleasa de catre public. Ei trebuie sa procedeze la o analiza detaliata a acestor politici, plina de detalii si de dari de seama minutioase, oridecateori doresc sa se refere la ele - si trebuie sa repete aceasta procedura greoaie in fiecare propozitie pe care vor sa o dedice acestui subiect. Deoarece politica aceasta nu are nici un nume, perpetuarea ei devine de la sine inteleasa, ca stare de fapt. Ea se perpetueaza in mod luxuriant.

Al doilea neajuns este ca cei ce fac incercari zadarnice si disperate de a combate consecintele inevitabile ale inflatiei - deci cresterea preturilor -- isi prezinta in mod inducator in eroare incercarile drept o lupta impotriva inflatiei. [p.424] Desi nu lupta decat impotriva simptomelor, ei se prefac ca lupta impotriva cauzelor raului. Deoarece nu inteleg relatia cauzala dintre cresterea cantitatii de bani, pe de o parte, si cresterea preturilor, pe de alta, practic ei inrautatesc starea de lucruri. Exemplul cel mai bun l-au furnizat subsidiile oferite fermierilor de guvernele Statelor Unite, Canadei si Marii Britanii, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Preturile maximale reduc oferta la bunurile respective, deoarece productia genereaza pierderi in cazul producatorilor marginali. Pentru a evita o atare consecinta, guvernele le-au acordat subventii fermierilor care produc la costurile cele mai ridicate. Finantarea acestor subventii s-a facut din sporiri aditionale ale cantitatii de moneda. Daca pentru produsele respective consumatorii ar fi trebuit sa plateasca preturi mai mari, atunci nu ar fi aparut alte efecte inflationiste. Consumatorii ar fi fost nevoiti sa intrebuinteze pentru asemenea cheltuieli suplimentare doar banii care fusesera deja emisi dinainte. Astfel, confuzia dintre inflatie si consecintele sale poate de fapt genera mai multa inflatie.

Este evident ca aceasta acceptiune de moda noua a termenilor inflatie si deflatie este in intregime derutanta si inducatoare in eroare si trebuie respinsa in mod categoric.