Piata financiara - componenta de baza a pietei de capital

Piata financiara - componenta de baza a pietei de capital

Este unanim recunoscut faptul ca procesul societatii umane nu ar fi posibil fara imboldul permanent pe care-l constituie dezbaterile si controversele dintre cei antrenati in "destelenirea ogorului cunoasterii". Nici stiinta finantelor nu face exceptie de la aceasta regula generala. Probabil ca unora dintre specialisti, chiar titlul acestui paragraf li se va parea din start o greseala.

Pentru a nu nedreptati pe unii, nici pe altii, vom incerca in cele din urma sa trecem succint in revista raportul dintre piata capitalurilor si pietele financiare, asa cum au fost ele gandite teoreticienii apartinand tuturor curentelor de opinie.

Intr-o prima acceptiune, se considera ca transferul de la cei care detin disponibilitati financiare la cei care au nevoie de finantare, se realizeaza prin intermediul pietei de capitaluri. Cu alte cuvinte piata de capital exista datorita nevoii obiective ca economiile disponibile la nivelul societatii sa fie valorificate .

Astfel, piata de capital poate fi definita ca "locul de intilnire al cererii cu oferta de capital. Modul diferit de realizare al acesteia a determinat existenta in structura pietei de capital a doua mari segmente: piata creditului si piata financiara."

Piata creditului, cunoscuta si sub denumirea de piata monetara, reprezinta "un cadru organizatoric necesar in care au loc relatiile dintre banci si diferite subiecte economice . Din punct de vedere al participantilor la relatiile de credit, ea cuprinde piata monetara, vazuta ca si cadrul organizatoric in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci, precum si piata creditului pe termen scurt, piata creditului pe termen mijlociu, piata creditului pe termen lung si piata eurodevizelor."

Specific acestei piete este faptul ca sunt atrase resursele banesti temporar libere in economie, care sunt folosite pentru acordarea de imprumuturi celor cu nevoi temporare de capital. Cerea si oferta de capital nu se intilnesc direct, ele sunt realizate prin intermediari financiari. Banca asigura depersonalizarea resurselor atrase, administrandu-le global si conform propriilor interese, posesorul de capital disponibil si cel care apeleaza la finantare, neintrand in contact, partenerul lor fiind institutia bancara.

Piata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare nebancare si, partial, cele bancare sunt emise si introduse in circuitul economic, facilitand vanzarea si cumpararea acestora. Ea asigura intalnirea directa a investitorilor, detinatori de capitaluri excedentare, cu cei care cauta fonduri, utilizatorii de capital. Acestia din urma emit titluri de creanta proprii, negociabile, care sunt cumparate de catre detinatorii de capital.

Criteriul care determina delimitarea pietei creditului de piata financiara este reprezentat de termenul pentru care se procura capitalul, care decide de fapt si modalitatea de obtinere a capitalurilor.

"Piata creditului sau monetara era socotita piata de capital pe termen scurt, iar piata financiara era apreciata drept piata de capital pe termen lung."

Astfel, piata capitalurilor (capital market) cuprinde: capitalul de imprumut (capitalul banesc pe care bancherii il imprumuta pentru timp determinat, in schimbul rambursarii lui cu dobanda) si capitalul fictiv (capitalul care constituie un titlu de proprietate asupra unui capital real, dand dreptul asupra unui venit; el apare sub forma diferitelor hartii de valoare, ca actiuni, obligatiuni, cambii etc.)"

Daca ne raportam la institutiile financiare care negociaza procurarea de capital, de catre cei care au nevoie de el, piata de capital cuprinde: bursele de valori, bancile comerciale, bancile de investitii, bancile ipotecare, societatile de asigurare, fondurile de investitii, fondurile de pensii etc.

Trebuie remarcat faptul ca intre piata financiara si cea monetara, granitele au devenit difuze, ca urmare a faptului ca unele instrumente monetare moderne se apropie din ce in ce mai mult de categoria titlurilor, a valorilor mobiliare. Definirea valorilor mobiliare nu are nici in prezent un caracter riguros sau definitiv.

In practica, valorile sunt desemnate de o maniera enumerativa, care difera de la o tara la alta si care de regula cuprinde: "imprumuturile de stat, imprumuturile obligatare ale societatilor publice sau private si creantele asupra capitalurilor unor firme (deci obligatiunile si rentele de stat cat si actiunile)".

Intr-o alta conceptie, piata financiara reprezinta sistemul in care activele financiare sunt emise si introduse in circuitul economic. Ea cuprinde piata banilor (money market), care tranzactioneaza datorii de pana la un an si piata de capital, care tranzactioneaza datorii cu scadenta mai mare de un an. Piata de capital se divide in piata actiunilor (equity market) si piata obligatiunilor (bond market). Diferentierea dintre acestea se face dupa gradul lor de risc si dupa gradul de profit. Regula generala este urmatoarea: cu cat este mai mare riscul, cu atat mai mare poate fi profitul.

Ansamblul economiei se caracterizeaza prin resurse reale limitate, zonal acestea se pot afla in exces sau deficit. In consecinta, comportamentul economiei este unul specific pentru gestionarea unor resurse limitate. Resursele financiare au o distributie neomogena, ale carei efecte negative pot fi evitate prin participarea lor la piata financiara, care realizeaza totodata conditiile necesare pentru utilizarea lor eficienta si redistribuirea disponibilitatilor, prin jocul cererii si al ofertei, catre zonele cu deficit si cu potential de utilizare eficienta a acestora.

Cu alte cuvinte, piata financiara ar cuprinde atat piata monetara cat si cea a capitalurilor, deoarece ea se suprapune economiei financiare (simbolice), care ar fi reprezentata de totalitatea proceselor de tip informational privind miscarea banilor si a hartiilor de valoare.

Bineinteles ca aceasta teorie utilizeaza notiunea de piata a capitalurilor in sens restrans, facand abstractie de capitalul productiv sau de cel comercial. Sfera sa de cuprindere se apropie de piata capitalurilor banesti, privite ca sume de bani care aduc detinatorilor venituri.

Parerea noastra este aceea ca intre piata financiara, cea a creditului si piata capitalurilor nu se poate trasa o linie de demarcatie precisa, ele se intrepatrund si de mai multe ori sunt confundate intre ele.

Totusi, opinia noastra se apropie de prima conceptie prezentata, aceea ca, din punct de vedere al sferei de cuprindere si al rolului jucat in economie, piata de capital este categoria economica cea mai cuprinzatoare. Aceasta deoarece, atat piata creditului cat si cea financiara, realizeaza in esenta acelasi lucru, chiar daca pe termene diferite sau mai mult ori mai putin direct; ele pun in legatura cererea si oferta de capital intr-un context spatio - temporal dat.

Conform primei conceptii, fiind o piata de capital, piata financiara, se bazeaza in functionarea ei pe activitatea a doua mari segmente: piata financiara primara si piata financiara secundara.

Piata primara se deosebeste de cea secundara prin faptul ca pe ea se efectueaza plasamente numai in momentul crearii (emiterii) lor de catre agentii economici de stat sau privati, ceea ce inseamna ca, in mod obisnuit, emitentii de titluri nu participa la activitatea piétei secundare. Ca exceptie de la aceasta regula este cunoscuta situatia in care emitentii opereaza la o crestere a capitalului social (al societatii existente), actiunile respective fiind deja cotate pe piata.

De aici rezulta ca piata primara este o piata a emisiunilor de tituri.

Piata secundara este cealalta componenta a pietei financiare, unde se negociaza titluri emise si aflate deja in circulatie la marele public. Ea cuprinde deci tranzactiile dintre cei care detin economii (bani) si vor sa-i investeasca si cei care au investit deja (care au deci titluri) si vor sa-si vanda proprietatile. De aici rezulta o consecinta extrem de importanta pentru emitenti: tranzactiile de pe aceasta piata nu le sporesc capitalurile (cu exceptia situatiei deja mentionate).

Bineinteles ca emitentilor nu le este indiferenta atat cotatia pe piata a actiunilor lor, cat si celelalte cotatii.

In timp ce piata primara are rolul de alocare a capitalului, ceea ce echivaleaza cu o functie de finantare, piata secundara asigura lichiditatea si mobilitatea economiilor si realizeaza o evaluare permanenta a societatilor emitente a titlurilor negociate.

Adeptii celei de-a doua teorii, sustin ca structura pietei financiare ar cuprinde doua mari compartimente:

a)      piata monetara interbancara care este reprezentata de piata titlurilor monetare (titluri pe termen scurt pana la un an unde se tranzactioneaza de catre banci cantitati mari de active monetare precum: depozite bancare la vedere si la termen, cambii, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit. Pe aceasta piata sunt oferite active monetare ale celor care economisesc pentru a fi plasate sub forma de credite celor care formuleaza cererea de fonduri necesare producerii de bunuri si servicii.

b)      piata de capital care este piata titlurilor financiare pe termen mediu si lung: actiuni, obligatiuni, derivate. Pe aceasta piata capitalurile financiare disponibile la investitori sunt dirijate catre egentii economici care le utilizeaza pentru finantarea procesului de productie si pentru dezvoltare.

Rolul pietei financiare ar fi acela de a asigura intalnirea dintre cererea si oferta de resurse financiare, de stabilire a pretului si de alocare eficienta a resurselor financiare.

Din cele aratate rezulta ca folosirea notiunii de "piata de capital" si a celei de "piata financiara" nu se refera intotdeauna la acelasi lucru, sfera lor de cuprindere fiind diferita de la o tara la alta si/sau de la un autor la altul.

Astfel, in Franta, ca urmare a intensului proces de "dezintermediere" si "dereglementare" petrecut in ultimele doua decenii, piata monetara si cea obligatara, altadata componente bine determinate ale pietei financiare franceze, au ajuns sa se intrepatrunda si sa se confunde. Ele apar sub forma unei piete unificate a datoriilor (publice sau private) unde distinctia dintre fonduri proprii si de imprumut, altadata foarte vizibila, s-a estompat odata cu aparitia unor titluri precum obligatiunile rambursabile in actiuni sau bonurilor de subscriere.

Piata financiara franceza cuprinde urmatoarele compartimente :

a) piata monetara sau a banilor care include la randul ei trei componente aflate in interactiune:

piata interbancara, rezervata bancilor si institutiilor financiare, si care se refera la imprumuturile reciproce care se fac intre banci, cu scadente foarte scurte, de la cateva zile la cateva luni.

piata: : "creditului in sens larg" care este deschisa nu doar accesului bancilor, dar si investitorilor institutionali (societati de asigurare, case de pensii etc.) si intreprinderilor si persoanelor fizice. Scadenta titlurilor de creanta negociate variaza de la 10 zile la 7 ani.

piata ipotecara, care reprezinta componenta pe termen lung a pietei monetare, fiind piata de refinantare bancara in materie de imprumuturi pentru locuinte.

b) piata obligatara - primul emitent este statul care garanteaza emisiunile sectorului public, riscul de nerambursare fiind considerat in acest caz nul (emisiuni de prima categorie).

Celelalte emisiuni sunt efectuate de sectorul privat, care prin definitie, nu se poate prevala de garantia statului (emisiuni din a doua categorie). Dobanzile practicate sunt mai ridicate, datorita existentei riscului de nerambursare.

c) piata actiunilor - din punct de vedere al capitalizarii bursiere si al volumului tranzactiilor este inferioara pietei obligatiunilor. A suferit multe schimbari in ultimii ani datorita aparitiei pietei bursiere de rang secund, a trecerii la cotarea continua a valorilor si a crearii pietei la termen a optiunilor negociabile privind actiunile (MONEP).

d) piata schimburilor valutare - s-a dezvoltat dupa ce R. Nixon a decretat in 1971 renuntarea la convertibilitatea in aur a dolarului. S-a dezvoltat datorita nevoii de acoperire a exportatorilor de bunuri sau servicii precum si a organismelor care investesc in strainatate, contra variatiei ratei de schimb. Aceasta piata nu are o localizare precisa, ea reuneste ansamblul bancilor care lucreaza cu moneda nationala si straina, cu ajutorul retelelor de telecomunicatii. Reteaua SWIFT (Society of World Wide International Financial Telecomunication) este cea mai cunoscuta. Pe aceasta piata se efectueaza operatii la vedere, cat si la termen ferme sau conditionate.

Pe langa aceste componente ale pietei financiare, deja enumerate, trebuie precizat ca in ziua de astazi, datorita interconexiunilor care exista intre diferitele pietei financiare din lume, distinctia dintre pietele financiare nationale si cea internationala se poate face din ce in ce mai greu.

Asistam de fapt la aparitia unui sistem financiar mondial total integrat si a unei uriase piete mondiale unice a capitalurilor. Aceasta din urma este in afara oricarei reglementari sau institutionalizarii din partea statului. Ea cuprinde piata eurodevizelor, a euroobligatiunilor precum si a euroactiunilor si activelor derivate."

In ceea ce priveste, am structurat piata financiara pornind de la conceptul de activ financiar. Spre deosebire de activele reale care sunt bunuri corporale sau necorporale care pot genera venituri prin integrarea lor in circuitul economic, activele financiare sunt reprezentate de inscrisuri (pe suport de hartie sau inregistrari in cont) care consemneaza drepturi banesti sau patrimoniale ale detinatorilor precum si dreptul asupra unor venituri viitoare rezultate din valorificarea activelor respective (dobanzi, dividende). Ele sunt de fapt corespondentul monetar al activelor reale.

Piata financiara, componenta de baza a pietei de capital, este parte din sistemul pietelor, alaturi de piata bunurilor si de piata fortei de munca.

Exista doua tipuri de piete financiare:

a)      primare care implica vanzarea de noi active financiare, iar vanzarea este efectuata de la firma care emite imprumutul catre investitor. Transferul de resurse financiare care se desfasoara intre investitorul in actiuni sau obligatiuni si emitentul acestora se refera la vanzarea / cumpararea de valori mobiliare prin oferta publica sau plasament gratuit, fuziuni si achizitii partiale sau totale de societati comerciale.

b)      secundare unde se tranzactioneaza activele financiare intre investitori. Existenta lor creaza lichiditatea bunurilor financiare (daca ele nu ar exista, care investitor si-ar asuma riscul de a cumpara de exemplu obligatiuni de pe piata primara cu scadenta pe 20-30 de ani fara a avea cui sa le vanda in acest interval, pana la rascumparare ). Daca pe piata primara fata in fata se afla investitorii si emitentii, pe piata secundara, de regula emitentul este exclus. Insa, in practica internationala, emitentii pot participa direct la bursa de valori prin distributia primara de valori mobiliare, modalitate ce poate fi un avantaj in cazul in care pretul depiata la care se efectueaza tranzactia este mai mare decat pretul de emisiune la care s-ar fi achizitionat de pe piata primara. Principalii actori ai acestei piete sunt investitorii, cei care doresc sa intre in posesia unor valori mobiliare la un pret de piata (mai mic sau mai mare decat pretul de emisiune) si detinatorii de valori mobiliare, care doresc sa speculeze cursul bursier al acestor titluri financiare.