Modele utilizate pentru analiza riscului economic

Modele utilizate pentru analiza riscului economic

Aspecte generale privind riscul economic

Desi tehnicile si metodele de previziune au evoluat semnificativ in ultimii ani, unui agent economic ii este practic imposibil sa estimeze exact evolutia diferitelor componente ale rezultatului sau (costul, pretul, volumul fizic) sau ale ciclului de exploatare. In aceste conditii, activitatea oricarui agent economic este influentata de riscul economic.

Riscul economic se concretizeaza in probabilitatea producerii pierderilor datorita insuficientei activitatii de productie. Nivelul acestei categorii de risc este influentat de eforturile proprii ale agentului economic, precum si de evolutia raportului dintre costurile fixe (costuri ce afecteaza flexibilitatea agentului economic si capacitatea acestuia de a se adapta la evolutia in timp a nivelului desfacerilor) si cele variabile suportate de catre entitatea supusa analizei.

In functie de natura activitatii desfasurate de catre un agent economic si de pozitia sa in mediul economic, rezultatul exercitiului este determinat de o serie de factori, precum: majorarea tarifelor la utilitati, cresterea nivelului concurentei pe piata tinta sau progresul tehnologic.

De asemenea, nivelul riscului economic ce afecteaza performantele unui agent economic poate fi influentat si de factorii interni ai firmei, categorie in care putem incadra: structura si ordinul de marime al costurilor (de achizitie a materiilor prime, de exploatare, etc.) si de comportamentul lor fata de volumul de activitate.

Evaluarea riscului economic cu ajutorul pragului de rentabilitate

In acest context, s-a impus analiza riscului economic prin intermediul pragului de rentabilitate (cifra de afaceri critica, punct critic, punct mort). Pragul de rentabilitate reprezinta punctul la care cifra de afaceri acopera cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. In literatura de specialitate, pragul de rentabilitate este considerat a fi o masura a flexibilitatii intreprinderii in raport cu fluctuatiile sale si, deci, o modalitate de a masura riscul. Nivelul acestuia se va reduce odata cu diminuarea valorii pragului de rentabilitate.

Structura cheltuielilor si repartizarea lor in cheltuieli fixe si cheltuieli variabile exercita o influenta marcanta asupra rentabilitatii intreprinderii.

Cheltuielile fixe, independente de nivelul activitatii, sunt cheltuielile angajate de intreprindere in scopul functionarii sale normale, ele trebuind sa fie acoperite chiar si in acele situatii in care agentul economic nu obtine profit. In aceasta categorie de cheltuieli sunt incluse cele legate de apa si canalizare, electricitate, intretinerea spatiilor de productie, remunerarea personalului administrativ etc.

Cheltuielile variabile sunt direct proportionale cu nivelul productiei. Principalele tipuri de cheltuieli ce pot fi incadrate in aceasta categorie se refera la aprovizionarea cu materii prime si materiale directe, salariile personalului productiv, activitatea de transport aferenta procesului productiv etc.

Riscul de exploatare este influentat mai puternic de valoarea cheltuielilor fixe, deoarece acestea pot fi mai usor acoperite in conditiile cresterii valorii cifrei de afaceri realizata de catre agentul economic.

Folosirea pragului de rentabilitate ca instrument de apreciere a riscului implica, asadar, cunoasterea metodologiei sale de calcul si a valorii sale cognitive. Determinarea pragului de rentabilitate se poate face in unitati valorice sau fizice, numar de zile, pentru intreaga activitate sau pentru un singur produs.

La intreprinderile cu o productie omogena, pragul de rentabilitate in unitati fizice se determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant in raport cu cresterea volumului productiei. Aceasta inseamna ca, indiferent de volumul fizic al productiei vandute, cheltuielile variabile pe unitatea de produs raman constante, variind insa volumul total al acestora.

De asemenea, se porneste si de la ipoteza constantei pretului unitar de vanzare al produsului (p), indiferent de volumul productiei fizice vandute, (q):

Considerand setul de ipoteze definit anterior, pragul de rentabilitate reprezentand volumul fizic al productiei vandute care acopera totalul cheltuielilor se calculeaza pe baza sistemului de relatii:

unde:

CV = cheltuieli variabile;

CF = cheltuieli fixe;

mcv = p - v = marja unitara asupra cheltuielilor variabile.

Pe baza elementelor teoretice prezentate anterior se poate realiza o reprezentare grafica a relatiei existente intre valoarea cheltuielilor fixe si variabile si nivelul productiei ce asigura atingerea pragului de rentabilitate:

Pragul de rentabilitate liniar in unitati fizice si valorice

in cazul unei firme monoproductive

Pe baza reprezentarii grafice de mai sus si a elementelor teoretice prezentate anterior se pot desprinde urmatoarele concluzii:

atunci cand intreprinderea realizeaza volumul fizic al productiei q_PR, ea nu degaja nici profit nici pierdere.

cand nivelul de activitate se situeaza in apropierea punctului critic, instabilitatea profitului si implicit nivelul riscului operational inregistreaza valori foarte ridicate;

cand intreprinderea realizeaza volumul fizic al productiei mai mare decat q_PR, cifra de afaceri depaseste costurile si intreprinderea realizeaza un profit.

cand intreprinderea realizeaza volumul fizic al productiei mai mic decat q_PR, cifra de afaceri nu acopera nivelul costurilor iar intreprinderea inregistreaza pierderi.

Pentru a determina pragul de rentabilitate in unitati valorice se utilizeaza aceleasi relatii de baza, astfel incat pragul de rentabilitate se va putea determina prin inmultirea pragului de rentabilitate in unitati fizice cu pretul de vanzare unitar (p).

unde:

R_mcv - rata marjei asupra costului variabil unitar.

Atunci cand se doreste determinarea datei calendaristice sau a numarului de zile dupa care se atinge punctul critic se poate calcula pragul de rentabilitate apreciat in zile. In acest sens poate fi utilizata urmatoarea relatie de calcul:

Determinarea pragului de rentabilitate constituie doar o prima etapa in procesul de evaluarea a riscului de exploatare la nivelul unui agent economic. Un astfel de demers trebuie sa fie aprofundat prin determinarea unui set de indicatori specifici ce permit obtinerea unei imagini mai bune asupra nivelului riscului asumat de catre firma. Din aceasta categorie de indicatori fac parte:

indicatorii de pozitie α fata de pragul de rentabilitate

Indicatorul de pozitie in marimi absolute este cunoscut si sub denumirea de "flexibilitate absoluta" si exprima capacitatea firmei de a-si varia productia si de a se adapta la cerintele pietei. Cu cat acest indicator este mai mare, cu atat riscul operational este mai redus.

Indicatorul de pozitie in marimi relative, avand ca baza de calcul variatia relativa a cifrei de afaceri, fata de pragul de rentabilitate, se mai numeste si "coeficient de volatilitate". El are aceeasi valoare informationala ca si indicatorul absolut corespunzator.

pozitia relativa fata de pragul de rentabilitate

Din punct de vedere tehnic, se poate observa faptul ca nivelul riscului de exploatare va creste odata cu valoarea acestui indicator.

indicele de securitate

Indicele de securitate este un indicator ce permite evaluarea marjei de securitate de care dispune agentul economic la un anumit moment. Acest indicator se poate calcula cu ajutorul urmatoarei relatii de calcul:

Evaluarea pozitiei unui agent economic in raport cu valoarea pragului de rentabilitate permite incadrarea in una din urmatoarele trei situatii:

instabila -cifra de afaceri se afla cu pana la 10% peste pragul de rentabilitate;

stabila - cifra de afaceri este cu 20% mai mare decat pragul de rentabilitate;

confortabila - cifra de afaceri depaseste cu peste 20% pragul de rentabilitate.

Analiza pragului de rentabilitate este utilizata ca o metoda eficienta de evaluare a riscului de exploatare mai ales in momentul adoptarii unor decizii manageriale de o importanta deosebita, dupa cum urmeaza:

in cazul deciziilor ce vizeaza anumite produse, analiza pragului de rentabilitate poate sa ajute la determinarea dimensiunii cifrei de vanzari pentru noul produs, astfel incat prin producerea lui, firma sa fie profitabila;

atunci cand se evalueaza efectele unei extinderi generale a nivelului de operatii a unei firme; o extindere va duce la cresterea atat a costurilor fixe cat si a celor variabile, dar si la cresterea cifrei de afaceri previzionate;

in cazul in care agentul economic intentioneaza sa se implice in proiecte de modernizare si automatizare, proiecte care cer o investitie in activele fixe, pentru o micsorare ulterioara a costurilor variabile (mai ales a celor cu forta de munca), analiza pragului de rentabilitate poate ajuta decidentii sa intrevada consecintele acestor proiecte.

Evaluarea riscului economic cu ajutorul coeficientului de elasticitate

O alta modalitate de evaluare a riscului de exploatare la nivelul unui agent economic presupune analiza sensibilitatii rezultatului din exploatare la variatia mediului in care firma isi desfasoara activitatea. In acest sens, a fost introdus un indicator specific denumit coeficient de elasticitate, ce poate fi determinat cu ajutorul urmatoarei relatii de calcul:

RE - rezultatul activitatii de exploatare;

CA - cifra de afaceri prevazuta.

Intre coeficientul de elasticitate si pragul de rentabilitate poate fi identificata urmatoarea relatie de calcul:

unde:

RE - rezultatul exploatarii;

RE_PR - rezultatul exploatarii in punctul critic;

RE_PR = 0;

CA - cifra de afaceri prevazuta.

Dupa cum se poate observa, valoarea coeficientului de elasticitate depinde de pozitia nivelului de activitate fata de pragul de rentabilitate. Astfel, cu cat agentul economic se indeparteaza de pragul de rentabilitate si cu cat indicatorii de pozitie sunt mai mari, cu atat elasticitatea este mai redusa, deci riscul de exploatare este mai mic. In vecinatatea pragului de rentabilitate, elasticitatea rezultatului exploatarii este mai ridicata iar riscul de exploatare sporit.