Politicile de pret si statul

Politicile de pret si interventia statului in economia de piata

Succesul de piata al marfurilor depinde, in masura semnificativa, de elaborarea unei politici de pret adecvate, atat in ceea ce priveste nivelul acestora, cat si stabilirea si diversificarea in timp. In perspectiva trecerii la economia de piata firma este constransa sa-si regaseasca intreaga politica de preturi si tarife, sa abordeze cu mai mult curaj si flexibilitate acest instrument care este pretul.

Cea mai simpla forma a politicii de preturi se manifesta prin optiunea producatorului (furnizarea lui) in scopul maximizarii profitului pentru alegerea uneia dintre variantele: oferta mare cu preturi mici sau oferta deficitara cu preturi mari.

Mijloacele politicii de preturi se diversifica pe masura diferentierii structurilor de productie si desfacere, metodele de gestionare a fondurilor intreprinderilor si a altor factori, cum sunt elasticitatea cererii, marca firmei, parametrii tehnnici si economici ai produselor si altele.

Prin politica de preturi, decizia preturilor devine instrument al managementului, ca element fundamental al conducerii. Ea se regaseste si ca parte integranta a politicii social-economice si financiare a statului, punandu-i acestuia la indemana parghii valorice complexe si sensibile.

In cadrul politicii de pret, pot fi urmarite nenumarate obiective, cum ar fi:

a) atacul concurentei prin intermediul pretului, pentru a o determina sa renunte la fabricarea sau comercializarea de produse similare cu ale firmei. In acest sens firmei ofera pietei un produs ce poate fi larg difuzat, la un pret coborat in general, un astfel de obiectiv poate fi intalnit numai la firmele foarte puternice;

b) apararea in fata ofensivei concurentei, prin alinierea preturilor firmei la celelalte preturi de pe piata sau prin ridicarea semnificativa a nivelului pretului, in cazul unor produse de prestigiu;

c) patrunderea cu produsele intr-o anumita retea de distributie;

d) patrunderea extensiva pe piata, prin fixarea unui nivel de pret suficient de accesibil pentru cel mai larg segment de consumatori;

e) intentia de a lua 'caimacul pietei', prin fixarea unui nivel inalt de pret al produselor, accesibil numai anumitor segmente de clientela, foarte pretentioase si cu un grad inalt de solvabilitate (capacitate de plata);

f) asigurarea exprimarii consumului de munca recunoscut pentru fiecare produs sau serviciu in orice moment al functionarii pietei, prin reflectarea raportului cerere-oferta;

g) asigurarea, prin dirijarea preturilor, a rentabilitatii produselor si serviciilor si reglarea acesteia in limitele normale;

i) orientarea diferentierii preturilor in functie de valoarea de intrebuintare diferita a produselor;

j) folosirea pretului pentru dezvoltarea pe anumite directii a economiei nationale si pentru cresterea nivelului de trai a populatiei, principalul consumator;

k) supravegherea si controlul miscarii preturilor in economie, astfel incat sa se realizeze o corelatie intre veniturile nominale ale populatiei si preturi, asigurandu-se o evolutie normala a veniturilor reale, a puterii de cumparare a populatiei

Strategii ale interventiei statului in formarea preturilor.

In economia moderna rolul satului ca autoritate publica a crescut, acesteia recunoscandu-i-se complexitatea sarcinilor ce-i revin in administrarea activitatii economico-sociale. Pretul este una din parghiile pe care o poate folosi statul pentru orientarea dezvoltarii economice si sociale, pentru restabilirea echilibrului prin stavilirea unor tendinte cu efecte negative.

In economia de piata, de regula, preturile se formeaza liber, prin negociere intre agentii producatori (vanzatori) si agentii (consumatori). Libertatea formarii preturilor este o conditie fundamentala a functionarii mecanismului economiei de piata. Pretul liber, fiind pret de echilibru al ofertei cu cererea reprezinta axul principal al acestui mecanism: concret, pe baza lui se orienteaza toti agentii economici in legatura cu investitiile lor, cu productia sau serviciile lor.

Dar, vitalitatea economiei in ansamblul ei, puterea ei de a da satisfactie tuturor categoriilor de consumatori, inclusiv celor neproductivi, mai ales populatiei, nu poate fi perfect asigurata daca nu sunt resurse suficiente, daca nu exista o concurenta reala, daca sistemul de interese nu se armonizeaza.

Interventia statului in fixarea si urmarirea evolutiei preturilor este justificata prin multiple cerinte ale restabilirii echilibrului:

- penuria de resurse pe materii prime si energie;

- oferta deficitara la unele produse prelucrate;

- cresterea excesiva a preturilor la unele bunuri de consum si influenta negativa a acestora asupra satisfacerii cererii si asupra nivelului de viata al consumatorilor;

- necesitatea acordarii protectiei financiare anumitor produse;

- ruinarea unor producatori indigeni de concurenta straina si necesitatea protectiei acestora;

- aparitia unor situatii de monopol sau de oligopol si practicarea concurentei neloiale etc.

Statul poate interveni prin stabilirea unor preturi fixe sau limite de preturi la unele produse (bunuri alimentare de larg consum) sau poate recurge chiar la metode de fixare generalizata a preturilor tuturor sau a majoritatii produselor. De asemenea, el poate proceda la un blocaj al preturilor la nivelul atins de acestea la o anumita data in vederea asigurarii unei stabilizari a lor si a intreruperi procesului inflationist propagat prin preturi. In timp ce prin fixarea preturilor direct de catre stat, autoritatea publica se substituie pietei, prin blocajul preturilor nu se obtine decat inghetarea situatiei precedente in materie de preturi.

Nu in toate formele de interventie a statului este vorba de suprimarea completa a jocului pietei. Agentii economici au posibilitatea de adaptare prin cantitati, prin modificarea volumului de marfa produsa sau cumparata pornind de la preturile fixate de catre stat.

Prin nivelul preturilor statului intervine direct, dar el poate interveni si indirect asupra determinarii pretului, a ofertei sau a cererii. Astfel, daca se creeaza pe piata o oferta excedentara, statul poate recurge la politica stocarii surplusului de produse pe care il achizitioneaza direct de la producatori (de ex. produsele agricole in tarile membre ale Pietei Comune), la blocarea importurilor, distribuirea gratuita a excedentelor sau poate efectua companii de publicitate pentru cresterea consumului de produse excedentare. Daca se manifesta o penurie de produse, cea mai radicala solutie la care poate recurge guvernul este rationalizarea consumului, dar el poate proceda la marirea importurilor, reducerea tarifului vamal la import, dupa cum poate lua masuri, pe de-o parte pentru limitarea veniturilor sau a cererii, prin impozite si imprumuturi de stat, iar pe de alta parte, pentru incurajarea productiei prin credit si prin facilitati fiscale.

Trebuie subliniat ca printre formele de interventie indirecta calitatea indirecta prin taxa pe valoarea adaugata (taxe de consumatie specifice sau taxe generale pe vanzari) joaca un rol important in determinarea nivelului preturilor.

Metoda blocajului preturilor, in perioadele de inflatie, nu reprezinta altceva decat o incadrare a miscarii preturilor in anumite limite. Agentii economici sunt surprinsi astfel in libertatea supravegheata, spunandu-se administrarii de catre stat a modificarilor pretului propus de catre ei. Asemenea interventii pot fi aplicate in mod temporar, pentru perioade relativ scurte de timp.

In aplicarea masurilor de interventie asupra nivelului preturilor si evolutiei acestora in economia de piata, un loc aparte il ocupa stabilizarea si sustinerea preturilor produselor agricole, ale materiilor prime de baza si ale bunurilor de consum. Printre metodele aplicate, doua reprezinta adevarate mecanisme: fixarea preturilor maxime si a preturilor minime.

Fixarea preturilor maxime. Actiunea puterii publice in acest sens se aplica in functie de nivelul pretului de echilibru. Pretul maxim este inferior pretului de echilibru. In acest fel se stimuleaza cresterea consumului si deci a ofertei, se asigura satisfacerea cat mai deplina a cererii in limitele solvabilitatii ei.

Pentru a intelege acest mecanism ne folosim de graficul din figura nr. 9. Notatiile simbolizeaza: O si C = curbele ofertei si cererii; p si Q = pretul, pe axa ordonatelor si Q productia pe axa absciselor; p_E si q_E = pretul de echilibru, oferta si cererea corespunzatoare si egale; P_M = nivelul pretului maxim; q₀ = nivelul ofertei, ca reactie a introducerii pretului maxim; q_c = nivelul cererii, ca reactie a introducerii pretului maxim.

Din grafic, rezulta ca nivelul pretului maxim, pentru a avea efectul dorit, acela de a asigura protectia consumatorilor, trebuie sa se situeze sub nivelul pretului de echilibru, adica p_M < p_E. Linia pretului p_M intersecteaza cele doua curbe C (cererea) si O (oferta) in pozitia lor de echilibru al pietei, in punctele M₀ si M_C, a caror coordonata pe abscisa este cantitatea de produse ceruta q_C si cantitatea de produse oferita q₀ la pretul p_M , in conditia q_C > q₀. Deci, la pretul p_M , mai mic decat pretul de echilibru p_E, cantitatea ceruta este mai mare decat cantitatea oferita.

Ca urmare introducerea pretului maxim in scopul asigurarii protectiei consumatorilor are in continuare efecte negative asupra ofertei, care reactioneaza, in mod normal, in sensul scaderii, nefiind stimulata de pret.

Figura 9

Fixarea preturilor maxime (dupa T. Mosteanu)

Este posibil ca in urma introducerii acestui pret maxim sa apara penuria de produse, iar cumparatorii sa nu reuseasca sa-si procure bunurile in cauza, cantitatea oferita la pretul maxim, q₀, fiind inferioara cererii de echilibru q_E, adica q₀ < q_E. Or, actiunea de protejare a cumparatorilor se implineste atunci cand acestia reusesc sa-si procure bunul in cauza.

Deci, reducerea pretului prin plafonarea lui provoaca reactii opuse ale agentilor economici: reducerea ofertei si cresterea cererii, formarea cererii excedentare sau nesatisfacute, egala cu diferenta q_C - q₀, de amploare variabila. Aceasta cerere marita nu poate fi resorbita pe seama pretului, care este blocat si plafonat prin decizie guvernamentala. Daca diferenta q_C - q₀ este reala in sensul necesarului cantitativ al satisfacerii consumului de bunuri, ea poate fi insa nesolvabila, iar liberalizarea deplina a pretului, care va tinde spre pretul de echilibru P_E poate fi facuta prin asigurarea de venitului suplimentare consumatorilor in vederea cresterii solvabilitatii cererii.

Aceasta poate insemna insa costuri suplimentare sub forma cresterii costurilor de productie pe seama salariilor si a cresterii eforturilor financiare pe seama bugetului de stat. Alternativa acestei masuri este subventionarea produselor de la bugetul statului, daca acesta permite o asemenea cheltuiala.

Revenind la situatia creata, acea de aparitie a penuriei de produse, ajustarea libera pentru restabilirea echilibrului este posibila prin urmatoarele tendinte libere sau controlate:

a) tendinte cu efecte negative asupra consumatorilor; asteptarea la rand, care implica pierderi de timp pentru consumatori si riscul de a nu apuca produsele necesare, deoarece acestea se epuizeaza, cantitatile expuse vanzarii fiind mai mici decat cele solicitate; vanzarea preferentiala pentru anumiti clienti, pe baza relatiilor personale sprijinite de prestatii pretinse de catre vanzatori cumparatorilor, pentru producerea altor bunuri necesare vanzatorilor, la randul lor fiind si ei consumatori (asemenea contraprestatii nu modifica pretul fixat de catre stat); formarea pietei negre de vanzare ilegala a bunurilor la preturi superioare pretului maxim impus prin reglementari (piata neagra apare insa conditionat de vointa cumparatorilor care sunt dispusi sa plateasca mai mult decat pretul limita maxim impus prin reglementari, de catre stat); rationalizarea consumului, prin care preferintele subiective vanzatorilor sunt inlocuite cu preferintele obiective ale statului, cand se asigura procurarea in mod egal de catre toti consumatorii a unei cantitati (ratie) din bunul respectiv (aspectul negativ in aceasta situatie poate fi apreciat pe seama limitarii si tratarii egale a tuturor consumatorilor, care in realitate nu sunt perfect egali).

b) tendintele cu efecte pozitive; se refera la reactiile spontane care pot fi provocate pe seama unor parghii economice asupra producatorilor, pentru a fi determinati sa-si sporeasca productia; sprijinul acordat de catre stat la aprovizionarea cu materii prime, inzestrarea cu utilaje corespunzatoare, acordarea de subventii de la buget, reducerea impozitelor, s.a. Cu cat piata reala este mai indepartata de concurenta perfecta, cu atat necesitatea si eficacitatea controlului de catre stat, a interventiei lui asupra preturilor este mai mare. Uneori si rigiditatea excesiva a preturilor introdusa temporar in economie este necesara.

Fixarea pretului minim. Sunt situatii fie permanente, fie conjuncturale, in care statul foloseste pretul pentru a stimula dezvoltarea, cresterea productiei si mentinerea echilibrului pietei unor bunuri la un anumit nivel de pret, prin a nu permite scaderea preturilor, care ar determina in mod automat o diminuare a interesului investitorului pentru ramura sau domeniul respectiv, o reducere a ofertei, un dezechilibru nedorit in economie.

In asemenea situatii este vorba de cazul simetric, in care statul fixeaza un pret minim, interzicand, de exemplu, vanzarea bunurilor si serviciilor la un pret mai mic de un anumit pret prag. Se intelege ca actiunea Guvernului, prin scopul urmarit, nu poate avea eficienta decat daca nivelul pretului minim este mai mare decat pretul de echilibru (figura nr. 10).

Stabilirea pretului minim p_m deasupra pretului de echilibru p_E provoaca modificari atat in cantitatea ceruta q_c care scade fata de cantitatea ceruta de echilibru q_E, q_C < q_E, cat si in cantitatea oferita q_O, care creste fata de cea de echilibru, q_O > q_E. Aceste modificari sunt reactiile firesti care se produc la nivelul agentilor pietei, pe seama nivelului pretului minim stabilit de catre stat. Linia pretului p_m intersecteaza cele doua curbe C si O in puncte ale caror coordonate pe abscisa sunt q_C si q_E, astfel incat q_C < q_E < q_O. In acest caz apare excedentul de oferta in raport cu cererea, de aceea statul, aplicand o asemenea masura cu nivelul minim al pretului, urmareste stimularea cresterii productiei si trebuie sa prelungeasca folosirea metodei, prin asigurarea debuseelor producatorilor.

Figura 10

Fixarea pretului maxim (dupa T. Mosteanu si colab.)

Astfel, ar apare riscul ca acestia sa nu-si poata desface productia. Statul insusi poate fi un cumparator sigur al unor asemenea produse, cand pretul minim este garantat prin certitudinea cumpararii acestor bunuri de la producatori. De asemenea, statul poate acorda o serie de facilitati fiscale, de credit producatorilor sau cumparatorilor acestora pentru a asigura viabilitatea nivelului minim al preturilor.

In mecanismul preturilor statul intervine prin legi, hotarari ale guvernului, ordonante, decizii, in special in perioade de crestere mare a inflatiei sau pentru a intari concurenta libera si rolul reglator al pietei.

REZUMAT:

Politica de pret este un instrument de lucru al managementului, ca element fundamental al conducerii. Cea mai simpla forma a politicii de preturi se manifesta prin optiunea producatorului de a-si maximiza profitul prin cantitate vanduta mica la preturi mari sau cantitate vanduta mare la preturi mici.

In economia de piata, de regula, preturile se formeaza liber, prin negociere intre producatori si consumatori. Statul poate interveni insa printr-o serie de masuri ca:

stabilirea unor preturi fixe sau limite de preturi la unele produse (bunuri alimentare de larg consum);

fixarea generalizata a preturilor tuturor sau a majoritatii produselor;

blocajul preturilor la nivelul atins de acestea la o anumita data in vederea asigurarii unei stabilizari a lor si a intreruperi procesului inflationist propagat prin preturi;

fixarea preturilor maxime si fixarea preturilor minime.

Pretul maxim se fixeaza sub nivelul pretului de echilibru, pentru a stimula cresterea consumului si a ofertei, asigurandu-se satisfacerea cat mai deplina a cererii in limitele solvabilitatii ei, iar nivelul pretului minim este superior pretului de echilibru, asigurand protectia consumatorilor.

Statul mai poate interveni, de asemenea, prin reglementari asupra preturilor destinate sa favorizeze libera concurenta. Aceste reglementari pot fi destinate sa protejeze consumatorul si libera sa alegere sau pentru a impiedica abuzurile de pozitie dominanta.

De la o situatie la alta, statul poate interveni prin tehnici de interventie rigida sau supla.

Printre tehnicile de interventie rigida se pot enumera: blocarea preturilor; plafonarea preturilor la un pret maxim; regimul pretului cadru, pe baza modificarilor costului resurselor care au stat la baza fabricarii produsului; fixarea marjelor ce se aplica la pretul cu care s-a cumparat produsul.

Tehnicile de interventie supla a statului pot fi: politica contractuala in materie de pret; semi-libertatea preturilor; libertatea supravegheata a preturilor.

TESTE GRILA:

1. O firma ce comercializeaza produse electronice, cu performante calitative medii, lanseaza pe o piata puternic concurentiala un nou tip de casetofon. Pentru care din urmatoarele obiective va opta in politica sa de pret:

a) atacul concurentei prin intermediul pretului;

b) apararea in fata ofensivei concurentei;

c) patrunderea extensiva pe piata;

d) intentia de a lua 'caimacul pietei'.

O firma produce anual 10000 perechi de incaltaminte pe care le vinde la pretul de 500000 lei perechea. Cunoscand ca pe piata respectiva cererea are coeficientul de elasticitate in functie de pret de 2,1, firma duce o politica de reducere cu 10% a pretului produselor sale. Sa se calculeze nivelul cererii dupa efectuarea acestei reduceri. Stiind ca pentru producerea a 10000 de perechi de incaltaminte, firma inregistreaza costuri totale de 30 milioane lei, din care 30% costuri fixe si 70% costuri variabile, sa se calculeze evolutia profitului firmei respective in urma politicii sale de reducere a preturilor.

Politica de pret este, in cazul economiei de piata:

a) un atribut exclusiv al agentului economic;

b) un atribut exclusiv al statului;

c) un element fundamental al conducerii.

Interventia statului se reflecta in:

a) preturile fixe sau limitele de pret;

b) protejarea consumatorilor;

c) blocajul preturilor la un anumit nivel;

d) blocarea inflatiei prin preturi.

Preturile maxime au ca efecte:

a) reducerea ofertei si cresterea cererii;

b) cresterea ofertei si a cererii;

c) reducerea ofertei si a cererii.

Preturile minime comparativ cu pretul de echilibru sunt:

a) egale;

b) superioare;

c) inferioare.

In economia de piata interventia statului in economie se realizeaza prin:

a) planificarea centralizata;

b) politica fiscala;

c) politica de pret a firmelor;

d) stabilirea cursului valutar;

e) programarea economica.

Politica de pret trebuie:

a) sa fie foarte flexibila;

b) sa aiba drept scop maximizarea profitului;

c) sa fie bazata numai pe costuri.

Interventia statului in fixarea si urmarirea preturilor este justificata de:

a) penuria de materii prime si energie;

b) aparitia concurentei neloiale;

c) oferta deficitara la unele produse prelucrate.

Efectele negative ale introducerii pretului maxim pot fi:

a) formarea unei cereri excedentare;

b) formarea unei oferte excedentare;

c) formarea pietei negre a unor produse;

d) vanzarea preferentiala a produselor.

STUDIU DE CAZ:

Timp de mai multi ani, firma Toys'R'US s-a luptat din greu cu birocratia japoneza pana i s-a permis sa deschida unul dintre cele mai mari magazine americane din Japonia. Patrunderea acestui urias strain i-a iritat pe producatorii si vanzatorii japonezi de jucari. Un magazin japonez de jucarii obisnuit detine in stoc numai 1000-2000 de articole, pe cand magazinele Toys'R'US comercializeaza aproximativ 15000 de articole, iar preturile practicate sunt cu 10-15% mai mici decat cele ale concurentilor. Toys'R'US a inceput in 1985, in Europa cu numai 5 magazine, iar acum detine peste 76 de magazine si continua sa se extinda. Vanzarile din Europa, in prezent in valoare de aproximativ 800 milioane de dolari, cresc intr-un ritm de trei ori mai mare decat vanzarile totale, pe fondul aplicarii unei politici de preturi moderate.