Cresterea si dezvoltarea economica - Masurarea rezultatelor macroeconomice

Cresterea si dezvoltarea economica

1. Masurarea rezultatelor macroeconomice. Sistemul conturilor nationale.

Rezultatele economiei se masoara la nivel micro, mezo si macroeconomic. Rezultatele macroeconomice constituie punctul de plecare  pentru  luarea deciziilor de catre agentii economici pentru orientare in viitor, atragerea  si utilizarea  factorilor de productie , stabilirea  dimensiunii,  structurii  si  calitatii ofertei  si cererea  de bunuri economice, folosesc la  comparatii  internationale, privind potentialul economic, eficacitatea si competitivitatea bunurilor economice produse in diferite

tari, se stabileste locul fiecarei tari in ierarhia economiei mondiale. La stabilirea rezultatelor de

ansamblu ale economiei nationale se folosesc  doua sisteme metodologice, sistemul conturilor

nationale (SCN) si sistemul productiei materiale(SMP).

SCN se fundamenteaza pe teoria faptelor, potrivit careia  participantii la multiplele activitati

economice sunt recompensati in raport cu serviciile aduse (munca-salariu; natura-renta; capital

profit si / sau dobanda)

SPM are la baza teoria muncii productive, potrivit careia munca depusa in sfera productiei

materiale inclusiv in sectoarele serviciilor de productie, creeaza bunuri economice, deci si venituri .

Ambele sisteme de  evidenta  macroeconomice realizeaza urmatoarele functii: instrument de evidenta statistica prin care se sintetizeaza, sistematizeaza si coordoneaza datele economice care constituie indicatorii macroeconomici; instrument de cunoastere si analiza economica pe perioada anterioara. Pe aceasta baza se urmaresc trei aspecte: cresterea economica; echilibrul economic, finantele si valuta; eficienta economica ;instrumentul de fundamentare a deciziilor privind dezvoltarea economica curenta.

Intre  cele  doua  sisteme de  evidenta  macroeconomica  exista  si deosebiri  date  de continutul si metodologia utilizata si care  se caracterizeaza  prin  indicatori  economici  sintetici  specifici. Deosebirea esentiala: delimitarea sferei producatorilor de venit national.

In SCN se considera ca veniturile se creeaza in toate  sectoarele, activitatea  producatorilor  extinzandu-se si asupra  serviciilor  nemateriale, legate de consumul populatiei si de administratia de stat.

In SCN se calculeaza urmatorii indicatori sintetici: PIB; PIN; PNB; PNN si VN.

Produsul Intern Brut (PIB) exprima marimea valorii adaugate brute a bunurilor economice ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic, care au fost produse in interiorul tarii  de  catre  agentii economici autohtoni  si straini,  intr-o  anumita perioada de calcul, de regula un an. PIB= CF+FBCF+VS+(E-I) unde CF =consumul final; FBCF= formarea bruta de capital fix; VS=variatia stocurilor; E= exporturi; I= importuri.

Produsul intern net (PIN) reflecta  marimea  valorii adaugate nete  a  bunurilor economice destinate consumului final, care au fost produse in interiorul unei tari de catre agentii economici autohtoni si straini, intr-o anumita perioada se  calculeaza  prin scaderea din PIB a consumului de capital  fix  adica  a amortizarii (A), PIN= PIB- A

Produsul Intern Brut (PNB) exprima rezultatul activitatii agentilor economici autohtoni, care actioneaza in interiorul tarii ori in afara acesteia, obtinute intr-o perioada; se determina prin corectarea marimii PIB, la preturile pietei,  cu marimea soldului (pozitiv sau negativ) al valorii adaugate brute a agentilor economici nationali din strainatate si cea obtinuta de agentii economici  straini din interiorul tarii, exprimata in preturile pietei (SVAB) :

PNB= PIB+ / - SVAB

Marimea  PNB  poate  fi mai mare sau mai mica decat  cea  a  PIB, functie de soldul PIB al agentilor economici autohtoni si straini.

Este  considerat  cel  mai expresiv  indicator  macroeconomic, care exprima  rezultatul   activitatii  agentilor economici ai unei  tari  indiferent  de  loc. PNB, ca productie finala nationala

evaluata la preturile  pietei, exprima  sintetic oferta nationala; privit  sub  aspectul  cheltuielilor

totale  ale  natiunii pentru bunuri si servicii, acesta  constituie  un indicator important al cererii agregate.

PNB  calculat  pe  baza preturilor curente ale  fiecarui  an  este denumit  nominal;  iar  pe baza preturilor  comparabile:  real.  Raportul dintre PNB nominal si PNB real : deflatorul PNB.

Deflatorul  este o unitate de masura care reliefeaza in  mod corespunzator modificarile survenite in nivelul preturilor sau in puterea de cumparare a banilor. Este dificil de calculat, astfel ca unitatea  de masura  cea  mai cunoscuta este indicele preturilor de  consum (indicatorul costului vietii).

Pretul national net (PNN) marimea  valorii  adaugate nete a  bunurilor  si serviciilor  finale obtinute de agentii economici autohtoni, care activeaza in interiorul tarii  si in afara acesteia se determina prin diminuarea PNB cu alocatiile pentru consumul de capital fix (A), adica: PNN = PNB ­ A.

Venitul national (VN)  exprimat in pretul pietei reprezinta PNN; exprimat in  pretul factorilor de productie reprezinta PNB evaluat in pret FP si este denumit VN brut.

Produsul Global Brut (PGB)  valoarea  totala  a  bunurilor  si  serviciilor  intr-o   anumita perioada de timp, de regula un an cuprinde inregistrari repetate deoarece  include si valoarea bunurilor si serviciilor primite de la alti  producatori si folosite  pentru producerea de noi bunuri economice, proces cunoscut  si sub denumirea de consum intermediar: valoarea bunurilor si serviciilor comerciale, altele decat bunuri de capital fix, consumate in procesul curent de productie si care intra in componenta noilor bunuri economice (materii prime, materiale, semifabricate , energie etc)

PGB= PIB + Ci; C_i= consumul intern

In SPM indicatorii economico-financiari sunt: Produsul social(PS),produsul social final (PSF) si venitul national(VN).

In cadrul SCN, sfera de cuprindere este mai larga,  indicatorii fiind   calculati  prin evaluarea  tuturor  activitatilor  desfasurate de societate,  in  timp ce in SPM sunt  evaluate  numai  rezultatele obtinute   in   sfera  productiei  materiale, neincluzandu-se   si  marimea serviciilor nemateriale.

2. Teoria echilibrului si dezechilibrului in economie. Cererea si oferta. Agregate.

Aceste  doua concepte au interpretari specifice  in  diferite domenii  ale  stiintei. In conditiile  economiei  de  piata  concurentiala, echilibrul economic se manifesta sub forma unei  stari  proprii  pietei, generata  de actiunea agentilor economici in calitatea lor de producatori ­ vanzatori  si de cumparatori  ­  consumatori, fiecare dintre acestia  urmarindu-si propriile interese: de maximizare a profitului si satisfacere a trebuintelor.

Echilibrul macroeconomic exprima acea stare spre care tinde  piata bunurilor  economice monetare, capitalului si muncii, piata nationala in  ansamblului ei,  caracterizata printr-o concordanta relativa a cererii si ofertei in diferitele  lor segmente, abaterile dintre ele  incadrandu-se  in limite  considerate  normale, nesemnificative  pentru  producerea  de dificultati, de dezechilibre.

Actiunea  factorilor  cresterii  economice  si mutatiile  pe  care  le genereaza  in raportul dintre cerere si oferta de pe diferitele  piete  imprima echilibrului economic un caracter dinamic desi se poate realiza pe  termen scurt sau lung.

Echilibrul  economic dinamic pe termen scurt se realizeaza  in  conditiile unor  modificari in restrictiile cresterii economice astfel ca are  loc o aliniere  imediata la evolutia celui mai deficitar  fapt ,  cresterea fiind foarte lenta.

In raport cu nivelul agregarii economice nationale, echilibrul economic  se manifesta la nivel micro, mezo si macroeconomic.

Echilibrul microeconomic priveste nivelul verigilor primare ale agentilor economici si al  unitatilor  administrativ-teritoriale  de baza;  echilibrul mezoeconomic -structurat  pe ramuri  si zone  teritoriale  (judete,  landuri  etc.);  echilibrul  macroeconomic integreaza primele doua forme de echilibru pe ansamblul economiei nationale. In  functie  de  continutul procesului  economic si de  modul  de exprimare a rezultatelor economice , echilibrul economic imbraca urmatoarele forme:

a) Echilibrul economic material exprima acea stare de concordanta relativa intre  volumul,  structura si calitatea produselor (oferta globala si nevoile  de consum final  si de producere (cererea globala), sub  aspect  cantitativ structural si calitativ.

b)  Echilibrul economic valoric exprima concordanta relativa intre diferitele  structuri valorice, rezultatele economice intre acestea si eforturile depuse  distingem: monetar, financiar, bugetar si valutar.

c)  Echilibrul resurselor de munca exprima concordanta relativa  dintre  cantitatea structurala si calitatea factorului uman activ disponibil si necesitatile  de resurse de munca ale utilizatorului mai ales ale unitatilor economice.

Starea  de echilibru a unei economii necesita  respectarea  unor conditii: oferta globala sa fie egala cu cererea globala.

In  domeniul comertului  exterior (exportul minus importul sa fie egal cu economiile

minus cererea pentru bunurile investitionale: E ­ H=S ­ L ); echilibrul pietei  monetare   Ym= Dm(oferta egala cu cererea de moneda  care  la randul  sau  sunt  influentate de masa monetara,  viteza  de  rotatie,  volumul tranzactiilor  si de nivelul general al preturilor : M.V.=P.T.,  unde  M.V.= oferta reala de moneda; P.T.= cererea reala de moneda.

Dezechilibrele economice exista cu o anumita intensitate deoarece pe  piata  exista in orice moment surplusuri din  partea  cererii si/sau  ofertei dezechilibrele economice sunt expresia modificarilor limitelor  resurselor si tehnologiilor, a restrictiilor consumatorilor privind cumpararea  de bunuri si servicii.

Se manifesta sub urmatoarele forme: a) excesul de  oferta  pe piata bunurilor economice si pe piata muncii; b) excesul de cerere de pe piata  bunurilor si excesul de oferta de pe piata muncii; c) excesul de cerere de pe  piata bunurilor economice, monedei si muncii.

 a)  excesul  de oferta pe piata bunurilor si pe pe  piata  muncii  se concretizeaza in nerealizarile unei parti a ofertei si in aparitia somajului adica presiunea fiind, un proces datorat mai multor cauze:

-cresterea  concomitenta a salariilor si a preturilor, inflatia  avand rol precumpanitor; prin reducerea puterii de cumparare = exces de oferta

-dominatia  incertitudinii  pe piata determina pe fiecare  producator  sa formeze  rezerve de capacitate de productie pentru siguranta sa si pentru a  nu pierde cumparatorii potentiali;

-formarea surplusului de capacitatii duce la amplificarea cererii,  care determina  aparitia de noi bunuri sau imbunatatirea calitatii celor existente

- intentia   de  a  face  investitii  este  mai  mica   decat potentialul real de investitie.

b)  Excesul de cerere pe piata bunurilor. Excesul de oferta  pe  piata muncii ­ somaj, excesul  de  cerere  pe piata bunurilor inseamna diminuarea productiei, o criza.

Cauze:

- satisfacerea insuficienta a aspiratiilor consumatorilor;

­  disproportiile dintre ramurile de productie, concretizate in  aceea ca  volumul  produselor  agentilor economici  este mai mic in  raport  cu  intentiile  de cumparare de factori de productie si de bunuri de consum;

­ neconcordanta intre intentiile de investitii si conditiile tehnico-materiale ale efectuarii investitiilor, adica potentialul de investitii

­ cand sistemul economic se afla in perioada de trecere de la absorbtie la   presiune,   are  loc diminuarea  ritmului   cresterii   economice, conversiunea fiind insotita de o incetinire temporara a cresterii economice

­ absorbtia, pe termen scurt, favorizeaza desfasurarea activitatii  economice, cresterea  dimensiunilor ei prin utilizarea mai buna a capitalului fix  existent  si prin sporirea volumului capitalului fix prin investitii

­  pe  termen lung starea de absorbtie  franeaza  dezvoltarea  si perfectiunea bunurilor economice, este franata dezvoltarea calitativa.

­ in conditiile presiunii , concurenta exista numai intre vanzatori

In situatia absorbtiei adaptarea producatorilor la nevoile  consumatorului  se realizeaza greoi, iar in situatie de presiune, adaptarea este rapida si elastica.

In perioada presiunii, povara incertitudinii  cade  asupra vanzatorilor, cumparatorul gaseste ceea ce cauta si nu se simte in nesiguranta;

In perioada de presiune, cumparatorul face selectia, are loc o imbunatatire a calitatii, reducerea costurilor, diferentierea produselor.

c) Excesul de cerere pe piata bunurilor economice a monedei si pe piata muncii. Un  asemenea dezechilibru afecteaza grav toate categoriile de  piete,  el fiind  rezultatul unei economii aflate in criza  structurala  profunda. Aceasta inseamna:  hiperinflatie,  somaj cronic si inrautatirea  grava  a coditiilor de viata.

<Concluzie>. Realizarile conditiilor de echilibru se confrunta  in realitatea  economica cu stari de dezechilibru partiale sau totale,  a  caror depasire  necesita,  la nivelul agentilor economici si la ansamblul  economiei  strategii adecvate  de  utilizare a mijloacelor si de atingere a scopurilor,

alternativele posibile se confrunta in conditiile normale de piata.

3. Continutul cresterii economice; delimitari conceptuale

Cresterea economica este un proces complex, care vizeaza  sistemul economic  in  ansamblul sau si in dinamica sa. Problematica  vasta  si complexa a cresterii economice face obiectul preocuparilor unui cerc larg de specialisti din tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare.

Opinii diferite; cresterea economica privita ca o sporire a capacitatii unei tari  de a furniza in masura crescanda diferite bunuri economice pe fondul unor tehnologii de varf; o sporire a veniturilor pe total sau pe locuitor; sporirea dimensiunii economiei nationale  exprimata in totalul bunurilor si serviciilor obtinute  in  decursul unei perioade de timp, inclusiv ale amortismentului.

Prin  continutul  sau, cresterea  economica inseamna  o  evolutie pozitiva,  ascendenta  a economiei nationale, dar care  nu  exclude  oscilatii conjuncturale, chiar  si regrese economice temporare. Se inregistreaza  o crestere  economica atunci cand aceasta se bazeaza pe existenta   unei  cresteri pozitive reale.

Cresterea economica zero semnifica situatia in care rezultatele economiei absolute  si populatia totala sporesc in acelasi ritm , nivelul rezultat/locuitor ramanand constant.

Cresterea  economica negativa evidentiaza acea situatie  in  care  rezultatele macroeconomice/locuitor au o tendinta de scadere, mentinandu-se insa sub control  o serie de corelatii fundamentale de echilibru, ceea  ce presupune  compromisuri rezonabile pe planul eficientei economice si al bunastarii sociale.

Cresterea economica exprima acele modificari ce au loc intr-un anumit orizont   de   timp  si intr-un  anumit  spatiu, in   sporirea rezultatelor  macroeconomice, in  stransa  legatura  cu  factorii   lor determinanti. Aceste rezultate pot fi masurate prin  intermediul  unor indicatori  sintetici  semnificativi pentru aprecierea dinamicii  economice a unei  tari,  semnificatie  relevanta avand: PIB, PNB  si VN,  in termeni reali , atat pe total cat si pe locuitor.

Procesul cresterii economice poate fi inteles daca se iau in  calcul urmatoarele  aspecte:  

a)      cresterea economica este  dependenta  de  dinamica macroeconomica, determinata de factorii specifici si de dinamica  demografica, determinata  de factorii biologici si sociali;

b)      dinamica rezultatelor  macroeconomice trebuie  privita  pe  o perioada suficient de  lunga, pentru  a  se delimita  expansiunea  conjuncturala pe termen scurt  din  cadrul ciclului de afaceri de crestere economica propriu-zisa, ce se manifesta  ca tendinta  dominanta  in cadrul unei perioade mai  mari  de  timp;

c)      cresterea economica are in vedere rezultatele macroeconomice reale, cele corectate cu marimea deflatorului;

d)     din punct de vedere cantitativ, expresia sintetica a  cresterii economice este  ritmul  sporului PNB sau PIB/locuitor. Se  mai  iau  in calcul si indicii: durata timpului liber si speranta medie de viata.

d)Deoarece  cresterea  economica nu  surprinde  modificarile calitative   din fizionomia  si

structura economica nationala, din nivelul de trai, se  impune  sa evidentiem  conceptul  de <<dezvoltare  economica>care evidentiaza   ansamblul transformarilor  cantitative si calitative ce survin in structurile  economico-sociale si stiintifico-tehnice, in mecanismele economice precum si in modul  de gandire si in comportamentul oamenilor.

Pe fondul dezvoltarii economice se realizeaza in timp si spatiu  cresterea  economica. Orice  dezvoltare economica presupune si o crestere economica dar nu orice crestere  economica

inseamna si o dezvoltare economica.

Reprezinta   o  dezvoltare economica numai acea  crestere  economica care  este asociata si cu o modificare structural-calitativa in economia nationala si in calitatea vietii oamenilor.

In timp, cresterea economiei este un concept pur economic. Dezvoltarea prezinta interferente interdisciplinare, situandu-se in zona de contact  a economicului  cu  socialul,  politicul,  culturalul,  ecologicul, fiind un concept macrosocial plurivalent.

Cresterea  economiei  are anumite  interferente  si cu   procesul reproductiei  largite.  Deosebirea esentiala  dintre  aceste procese consta  in  aceea  ca reproducerea largita  evidentiaza  doar  reluarea acestuia pe o scara mai mare, prin acumularea de capital, in timp ce cresterea economiei releva si factorii utilizati in acest scop, combinarea si substituirea factorilor de productie.

4. Factorii si tipurile cresterii economice. Modele de crestere economica

Procesul  cresterii  economice este influentat de  totalitatea  factorilor  ce intervin in functionarea economiei nationale si care sunt reliefati in rezultatele macroeconomice.

In cadrul factorilor cu influenta nemijlocita, decisiva,  asupra cresterii  economice  se  inscriu, factorii de productie: factorul uman (resursele  de  munca),  factorul material (resurse  naturale  si echipamente de  productie  acumulate),  factorii informationali tehnologici. Fiecare factor al cresterii economice se  abordeaza sub aspect tridimensional: cantitativ, calitativ si structural.

Dimensiunile   cantitative  se  refera  la  volumul   global   al   resurselor corespunzatoare fiecarui factor. Cresterea economica este de natura extensiva si se produce prin mobilizarea si utilizarea unui volum sporit de resurse.

Dimensiunile calitatii se refera la randamentul utilizarii  resurselor,  cresterea fiind de natura pur intensiva si consta in ridicarea  nivelului randamentelor  respective, subsumate sporirii eficientei economice generale a activitatilor.

Dimensiunea  structurala  pondereaza  contributiile  de  ordin cantitativ  si calitativ in functie de proportiile in  care  se  combina diferitele categorii de resurse si in care acestea se repartizeaza pe destinatii de utilizare (ramuri economice, grupe de produse din cadrul acestora).

Analiza  fiecarui  factor  din punct de vedere  al  celor  trei   dimensiuni evidentiaza importanta fiecaruia in cresterea si dezvoltarea economica.

Modelarea cresterii economice se refera la elaborarea si utilizarea  de modele  economico-matematice, fie  in  scop  teoretic,  de  descriere  si explicare,  fie in scop pragmatic, de previzionare si dirijare  a procesului cresterii economice.

Modelele reprezinta, in expresie matematica, prin  functii si  parametrii  specifici,  a  relatiilor  dintre  factorii si rezultatele  procesului  de  crestere  economica,  punand  in   evidenta

mecanismele, intensitatea si tendintele acestuia.

Modelele de crestere economica se caracterizeaza prin aceea ca:

­ sunt modele macroeconomice care se refera la ansamblul economiei nationale si opereaza cu indicatori macroeconomici de efort si de rezultate si reflecta structura si functionalitatea de ansamblu a sistemului economic;

­ sunt modele de dinamica economica, care reflecta modificarea in timp a valorilor  diversilor parametri specifici cresterii economice, precum si a corelatiilor dintre ei. Aceste modele stabilesc traiectoria cresterii economice succesiunea   de  stari,  efectiv  atinse  sau  previzibile,   in desfasurarea proceselor de crestere pe un anumit orizont de timp.

Complexitatea proceselor de crestere economica face ca sa se  opereze cu   un  sistem de  modele  integrate,  capabile  sa   ofere   o reprezentare corespunzatoare cresterii economice.

5. Dezvoltarea economico-sociala durabila. Dimensiunea ecologica si demografica

Problema dezvoltarii durabile face obiectul de studiu a numeroase organizatii mondiale sau nationale care vizeaza: saracia/ belsugul; degradarea   mediului  inconjurator,  pierderea   increderii in institutii, extinderea necontrolata a urbanizarii, nesiguranta locurilor de munca, instrainarea tineretului, inlaturarea valorilor traditionale, inflatia, somajul  si alte crize economico-financiare sau geopolitice.

Prin dezvoltarea durabila (viabila, sustenabila),  se  urmareste interactiuni si compatibilitati a 4 sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic.

Strategia dezvoltarii durabile se realizeaza in conditii compatibile celor 4 sisteme, pe fondul progresului in toate aceste dimensiuni.

In conditiile cand factorii: populatie, resurse naturale si mediul natural ,productie  agricola,  productie industriala si poluarea influenteaza  procesul  dezvoltarii strategice,  dezvoltarii  durabile, propune criteriile  cele  mai  adecvate  de optimizare  a  raportului nevoi-resurse, a obiectivelor de  atins,  a mijloacelor necesare si a compatibilitatii lor reciproce in timp si spatiu.

Dezvoltarea  durabila este definita de: o  dimensiune  naturala  (in sensul  ca  aceasta exista numai atata vreme cat mediul creat  de  om este  compatibil  cu  cel  natural);  ­  social-uman   (transformarea mediului  sa raspunda nevoilor prezente si viitoare); ­ o dimensiune national-statala, regionala si mondiala (compatibila criteriilor de optimizare).

In  esenta, dezvoltarea durabila este definita  de  urmatoarele  elemente: compatibilitatea  permanenta  si sigura  a mediului  creat  de  om cu mediul natural; echitatea sanselor generatiilor care coexista si se succed in timp si spatiu; interpretarea prezentului prin prisma viitorului, prin  introducerea  securitatii  ecologice ca  scop  al   dezvoltarii;

Compatibilitatea  strategiilor  nationale  de dezvoltare cu  cele  geo-economice si ecologice;  mutarea centrului de greutate spre  cresterea  bunastarii prin  cresterea economica; redefinirea strategiilor globale a dezvoltarii prin luarea  in obiectiv  a factorului uman, a factorilor instructivi-culturali; obiectivul  dezvoltarii economico-sociale durabile sa insanatoseasca omul si mediul natural.

Actualitatea factorilor ecologici este subliniata  de specialistii care  apreciaza  ca pericolul nuclear nu mai este pe  prim plan, in centrul atentiei fiind explozia demografica si, mai recent, problema mediului. Se discuta tot mai mult de criza ambientala ­  plecand de la jaful care are loc asupra resurselor naturale si poluarea mediului, poluarea aerului, apei, degradarea solului ­ ingrijorare.

Dezvoltarea ecologica (ecodezvoltarea) inseamna cresterea  economica in stransa corelatie si interconditionare cu legile mediului ambiant,  ale echilibrului  ecologic, fapt ce a dat nastere la mai multe  conceptii  de protectie a mediului.

Conceptia  geocentrica  ­ condamna orice  interventie  a  omului asupra naturii, promovarea conservationismului dus la absurd;

Conceptia  biocentrica ­ aseaza  in  centrul  preocuparilor ecologice, celelalte forme de viata si specii, astfel ca omul  sa nu intervina in viata acestora ci doar sa le protejeze.

Conceptia antropocentrica ­ totul este  subordonat  nevoilor crescande si tot mai diverse ale omului, in fata caruia nimic nu mai conteaza ­ fapt ce dovedeste o mare eroare.

Concluzii. Elementele comune ale celor trei conceptii ar putea fi  generalizate in conceptia reconcilierii omului cu natura  si cu sine insusi. Se impune ca o necesitate includerea in costul de productie  a cheltuielilor  pentru protectia mediului, fara a fi lasate pe  seama subventiilor  de  stat. Prevenirea poluarii, a  degradarilor  din mediul natural costa mai putin decat remedierea lor. Toate acestea au determinat stabilirea unor obiective pentru protectia mediului si a dezvoltarii ,la nivel european si planetar: conferinta de la Stocholm si Rio de Janeiro .

Dimensiunea demografica a dezvoltarii

Raportul dintre populatie si economie reprezinta o problema cardinala a lumiiO populatie in crestere exercita presiune asupra tuturor  sistemelor si structurilor din societate: economice, educationale, ecologice, sanitare, etc.

Dezvoltarea economica exercita o inflatie multipla asupra populatiei si structurilor ei de varsta, pe grade de calificare etc.

Au aparut o serie de teorii si modele cu privire la  dezvoltarea economica si cresterii demografice, reprezentativa fiind cea lui Th. Malthus.

Modelul  tranzitiei demografice evidentiaza  modificarea  demografica determinata de influenta progresului economic si social asupra cresterii populatiei:

-prima etapa, proprie societatilor preindustriale, se caracterizeaza prin rate inalte ale  natalitatii si mortalitatii; cea de a doua etapa, cand  omenirea  a trecut  printr-un proces de industrializare si dezvoltare economica, mortalitatea  se reduce, natalitatea creste, iar populatia intra intr-o faza de crestere;

- in cea de-a 3-a etapa, in conditiile combinarii avantajelor economice si sociale cu  o mortalitate scazuta si cu dorinta oamenilor de a avea  familii mici se realizeaza o stabilitate a populatiei, un echilibru natalitate-mortalitate.

Riscul  demografic-ratele natalitatii, mortalitatii,  cresterea  economica si nivelul  venitului  se afla intr-un echilibru  precar,  dezvoltarea  economica afectandu-l. In  statele  cu  o natalitate  sporita  s-a  reusit  o relativa stabilitate, un echilibru pozitiv demo-economic.