Politica comerciala tarifara

Politica comerciala tarifara

Politica tarifara / vamala, parte componenta a politicii comerciale a unui stat, insumeaza totalitatea reglementarilor adoptate de catre stat care vizeaza intrarea sau iesirea marfurilor in / si din tara si care implica: procedura de vamuire (controlul marfurilor si a mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei vamale), indeplinirea formalitatilor vamale si impunerea vamala (plata taxelor vamale). In general, politica vamala indeplineste trei functii:

de natura protectionista, protejeaza economia nationala si agentii economici autohtoni de concurenta straina prin taxele vamale impuse

de natura fiscala, taxele vamale sunt o sursa importanta de venituri la buget

de negociere, statele negociaza intr-un cadru bi- sau multilateral diferite concesii vamale care pot stimula relatiile comerciale dintre tari

de promovare a marfurilor proprii pe pietele externe.

Putem considera ca politica vamala este la fel de veche ca si comertul mondial, evoluand odata cu statele nationale. Aceasta evolutie o putem delimita mai clar incepand cu secolul al XIX lea:

Secolul XIX si inceputul secolului XX - se caracterizeaza printr-o evolutie considerata uneori contradictorie. Astfel, primele decenii ale secolului XIX apar dominate de protectionismul instituit in zona europeana, protectionism transmis inca din secolul al XVIII lea. La polul opus se afla SUA a carei politica vamala cunoaste o perioada de liberalizare. Deceniile de mijloc sunt caracterizate prin liberschimb si o politica comerciala lejera. Astfel, in 1856 in Franta sunt inlocuite prohibitiile la import cu taxe vamale, iar in 1860 Anglia renunta la taxele protectoare. Tot in anul 1860 este semnat tratatul comercial intre Franta si Anglia, tratat care s-a soldat cu mari reduceri de taxe vamale intre cele doua tari. In ceea ce priveste politica comerciala a Romaniei, aceasta avea incheiate o serie de conventii: cu Austro-Ungaria in 1875, cu Rusia in 1876, cu Germania in 1877. Ultimul deceniu al secolului XIX este caracterizat prin revenirea la taxe vamale ridicate, avand dublu scop: pe de o parte, protectionism (mai ales la produsele agricole) si pe de alta parte, acoperirea unor nevoi financiare (cazul Frantei si Germaniei). Orientarea pe cele doua continente - Europa si America - in ceea ce priveste politica vamala la sfarsitul secolului era una de protectionism generalizat.

Primele decenii ale secolului XX sunt caracterizate prin continuarea politicii vamale rigide, accentuata mai ales de desfasurarea primului razboi mondial. Protectionismul imbraca acum doua variante: taxe vamale ridicate si aplicarea unor masuri discriminatorii intre natiuni. Cu toate acestea asistam la o dezvoltare a schimburilor comerciale, la baza lor aflandu-se sistemul etalon aur si o stabilizare a cursurilor de schimb.

Perioada interbelica - se caracterizeaza prin mentinerea restrictiilor din timpul primului razboi mondial. In octombrie 1920 are loc Conferinta financiara de la Bruxelles unde se discuta despre conditiile liberului schimb si impactul acestuia asupra comertului mondial. Cu toate acestea in cursul anilor 30, lumea a cunoscut o revenire intensa a protectionismului (unele tari instaleaza politici care sunt tot mai apropiate de autarhie (Italia, Japonia, Germania). Totusi, in aceste conditii comertul mondial continua sa se dezvolte, inregistrand 6,8 miliarde dolar- aur in 1929, pentru a ajunge la 26 miliarde dolari in 1933. Trebuie remarcat ca, cu toate eforturile depuse (1933 - Conferinta de la Londra a avut drept obiectiv principal liberalizarea comertului si stabilirea unor preturi la materii prime) perioada 1919 - 1939 s-a caracterizat printr-o politica vamala agresiva, protectionismul atingand cele mai inalte cote.

Dupa 1945, comertul international a cunoscut o expansiune rapida (o crestere de aproximativ 8% pe an). Aceasta situatie a fost favorizata de actiunile intreprinse de GATT pentru liberalizarea comertului si de inceputul industrializarii in tarile mai putin dezvoltate. Cresterea comertului intr-un ritm de doua ori mai mare decat al productiei (exporturile mondiale de marfuri au trecut pentru prima oara in 1994 pragul de 4000 miliarde dolari) a dus la o deschidere a tarilor lumii spre exterior, barierele protectioniste disparand in mod treptat. Totodata asistam la o mutare a centrului de greutate pe comertul cu produse manufacturate si servicii.

Anii 90 marcheaza o liberalizare a comertului mondial si concentrarea acestuia pe trei mari zone (Triada): Europa Occidentala, Asia de Sud-Est si America de Nord. Tarile din aceste zone devin principalii exportatori si importatori de produse cu un inalt grad de prelucrare, domina piata produselor agricole si sunt lideri in domeniul serviciilor.

Daca la inceput protectionismul era echivalent cu taxe vamale ridicate, astazi centrul de greutate a inceput sa se mute si spre alte instrumente de politica comerciala (bariere tarifare si netarifare).

Principalele instrumente cu ajutorul carora se realizeaza politica vamala sunt:

taxele vamale

tariful vamal - care cuprinde taxele vamale ce se percep asupra marfurilor,

legile, codurile si regulamentele vamale

teritoriul vamal.

In cadrul comertului mondial, situatia regimului vamal se prezinta in mod diferit de la un stat la altul in ceea ce priveste gama de instrumente de politica vamala folosite.

1 Taxele vamale - principalul instrument al politicii vamale

Taxele vamale sunt instrumente de politica comerciala, care imbraca forma unor impozite indirecte percepute de catre stat prin autoritatea vamala la trecerea marfurilor prin granitele vamale, avand rolul de a promova interesele producatorului si consumatorului autohton.

Principalele caracteristici ale taxelor vamale:

sunt percepute de autoritatea vamala a statului atunci cand marfurile trec frontiera vamala

sunt platite de importator (mai rar de catre exportator)

sunt suportate de consumatorul final (sau de catre exportator cand acesta consimte acest lucru pentru a creste competitivitatea produsului pe piata.

Ca orice instrument de politica vamala, si acestea au rol fiscal, protectionist si de negociere; perceperea de taxe vamale este modalitatea prin care pe langa control, statul realizeaza venituri importante si directionand anumite fluxuri de marfuri poate incuraja sau descuraja relatiile economice cu unele state. Desi o lunga perioada de timp au fost considerate ca surse de venituri bugetare, adevaratul lor scop a fost dintotdeauna acela de a proteja anumite sectoare din economia nationala. Cu toate acestea, in multe tari, inclusiv in tara noastra, taxele vamale sunt considerate si in prezent o sursa importanta la buget; in tarile dezvoltate ponderea lor in cadrul surselor bugetare a scazut foarte mult, in unele state chiar sub 1%. Astazi, importanta lor este in scadere si din acest punct de vedere, guvernele tarilor utilizeaza masuri netarifare in locul taxelor vamale pentru a proteja economia de concurenta straina.

Efectul direct al taxei vamale este acela de a face bunurile importate mai scumpe in interiorul unei tari decat in afara ei, prin realizarea unei diferente intre pretul intern al unui bun importat si pretul sau mondial.

Importanta taxelor vamale reiese si din analiza rolului pe care il au acestea in schimbul international de marfuri. Taxele vamale se clasifica in functie de mai multe criterii:

a)     dupa obiectul impunerii

b)     dupa modul de percepere

c)     dupa modul de stabilire

d)     dupa scopul urmarit.

Clasificarea taxelor vamale dupa obiectul impunerii se face in: taxe vamale de import, taxe vamale de export si taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale de import - se percep atunci cand marfurile importate trec granitele vamale ale tarii importatoare, obligatia de plata revenind firmei importatoare. Ele constituie principalul mijloc de protejare a produselor nationale fata de cele straine, contribuind direct la ridicarea pretului marfurilor importate si facandu-le, din acest punct de vedere, mai putin competitive in raport cu cele indigene. In general, taxele vamale de import sunt platite de importator si suportate de consumatorul final pentru ca, ele sunt incluse in pretul de vanzare de pe piata interna a marfii. Exista si situatii in care aceste taxe sunt suportate, integral sau partial, de catre firma exportatoare pentru a contracara efectul nefavorabil al taxei vamale asupra competitivitatii produsului. Referitor la taxele vamale de import trebuie specificat faptul ca au cea mai larga raspandire, se practica pe perioade lungi de timp si sunt mai ridicate decat cele de export si de tranzit.

Taxele vamale de export - se percep asupra marfurilor destinate exportului, sunt platite de catre firma exportatoare si suportate de consumatorul final. In general, nivelul acestora este redus pentru exportul produselor cu un inalt grad de prelucrare, si ridicat pentru exportul de materii prime. Plecand de la ideea ca toate state sunt interesate in incurajarea exportul, acest tip de taxe este mai putin raspandit si se practica pe perioade de timp mai scurte. Prin aplicarea lor se poate urmari realizarea mai multe obiective:

limitarea exporturilor, de regula pentru materii prime, incurajandu-se astfel prelucrarea lor in tara si pentru produsele la care productia indigena nu acopera nevoile de consum

ridicarea pretului la produsele respective pe piata mondiala, in situatia in care tara respectiva este principalul exportator si furnizor pe piata mondiala la produsul vizat.

Cel mai des vom intalni acest tip de taxa in tarile in curs de dezvoltare pentru a descuraja exportul de materii prime sau chiar semifabricate, astfel incat prelucrarea lor sa se faca in tara respectiva si implicit sa creasca exportul de produse manufacturate.

Taxele vamale de tranzit - se percep asupra marfurilor straine care tranziteaza teritoriul vamal al unui stat. In prezent, se folosesc destul de rar, doar pentru amenajari speciale (canale maritime, tuneluri, etc.) si au un nivel redus. Unele tari, prin diferite tratate si conventii au renuntat sa le mai practice pentru ca, intotdeauna tranzitul a fost o sursa de venituri pentru tara tranzitata ca urmare a utilizarii mijloacelor si cailor de transport, a depozitelor, antrepozitelor, etc.

Clasificarea taxelor vamale dupa modul de percepere se face in: taxe vamale ad-valorem, taxe vamale specifice si taxe vamale mixte.

Taxele vamale ad-valorem - se percep asupra valorii vamale (valorii declarate in vama) a produselor si se stabilesc sub forma unor cote procentuale; de exemplu se percepe o taxa vamala de 5% asupra valorii in vama a unui automobil sau a unei tone de bumbac. Acest tip de taxa vamala se aplica mai ales la importul produselor prelucrate, deoarece gradul de protectie creste pe masura cresterii pretului. Principalul avantaj al acestei taxe vamale este acela ca asigura o procedura de percepere simpla, prin calcularea unui procent la o anumita suma. Cu toate acestea taxele ad-valorem prezinta o serie de dezavantaje, dintre care amintim doar cateva. In primul rand, apare o sensibilitate crescuta la fluctuatiile pretului de pe piata mondiala. Daca pretul mondial la un anumit produs va scadea, implicit se vor reduce si incasarile din taxele vamale percepute, iar efectul protectionist al acestora scade. Acest inconvenient poate fi depasit prin aplicarea unor taxe suplimentare la produsele ale caror preturi au scazut. Al doilea inconvenient pleaca de la faptul ca valoarea in vama a produsului (asupra careia se aplica cota procentuala) se stabileste prin declaratia vamala a importatorului /exportatorului; aici poate aparea pericolul evaziunii fiscale prin declararea unui pret mai mic decat pretul real de cumparare/vanzare, pentru a se plati o taxa vamala mai mica. Impotriva acestui risc statul poate exercita dreptul de preemtiune, adica prima optiune de cumparare va apartine statului in cauza.

Taxele vamale specifice - se percep ca o suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata/exportata (bucati, tone, metru cub, vagon, etc.); de exemplu se percepe 1 milion de lei pentru fiecare autoturism importat, sau 500.000 de lei pentru fiecare tona de grau importata. Acest tip de taxe ofera o protectie tarifara mult mai ridicata decat cea ad-valorem, mai ales la produsele standardizate si la produsele de baza, la care nu se inregistreaza diferente importante de pret, astfel incat nu sunt influentate de oscilatia preturilor, si astfel veniturile bugetului de stat sunt mai putin fluctuante. De asemenea, ele inlatura posibilitatea evaziunii fiscale deoarece se raporteaza la unitatea fizica a marfii importate si nu la valoarea acesteia. Principalul dezavantaj al taxelor specifice apare din faptul ca, perceperea lor este deosebit de greoaie si complexa intrucat presupune existenta unui tarif vamal deosebit de detaliat, care trebuie in permanenta revizuit si complectat pe masura ce apar noi tipuri de produse. Trebuie specificat faptul ca, taxele vamale specifice in raport cu cele ad-valorem au un efect protectionist mult mai ridicat, cand preturile produselor importate scad si invers 

Taxele vamale mixte (compuse) - reprezinta o combinatie intre taxa specifica si cea ad-valorem, fiind folosite tot mai frecvent in tarile dezvoltate. Aceasta taxa se poate aplica folosindu-se mai multe variante. Astfel, se poate utiliza taxa ad-valorem ca taxa de baza, pe langa care se mai percepe si o taxa vamala specifica, atunci cand preturile inregistreaza importante scaderi. O alta varianta de combinare este cea in care se stabilesc atat taxe ad-valorem cat si specifice pentru acelasi produs, organul vamal fiind abilitat sa aplice modul de percepere care ofera protectia cea mai mare.

Clasificarea taxelor vamale dupa modul de stabilire se face in: taxe vamale autonome, taxe vamale conventionale, taxe vamale preferentiale si taxe vamale de retorsiune.

Taxele vamale autonome - sunt stabilite de catre stat in mod independent, pentru marfurile provenite din anumite tari, cu care nu exista nici un fel de conventii, tratate sau intelegeri de natura comerciala sau vamala; aceste taxe se aplica in afara regimului clauzei natiunii celei mai favorizate. De regula, fiind stabilite in mod unilateral de tara in cauza, nivelul acestei taxe tine cont in exclusivitate de interesele economiei sale. Taxele autonome pot sa apara si atunci cand se instituie un nou regim vamal in tara respectiva sau se realizeaza o schimbare substantiala a regimului vamal vechi.

Taxele vamale conventionale (contractuale) - se fixeaza pe baza clauzelor stabilite in tratatele comerciale, acordurile bi- sau multilaterale incheiate. Datorita faptului ca se aplica in regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, aceste taxe au un nivel mai mic decat cele autonome si fac obiectul negocierilor tarifare din cadrul OMC (GATT).

Taxele vamale preferentiale - sunt taxe care au nivel deosebit de redus (uneori chiar cota zero), fiind aplicate numai marfurilor provenite din anumite tari. Ele exprima un regim de favoare ce se acorda unei tari si care nu se extinde asupra celorlalte state, fiind o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizate. Datorita acestui fapt, aranjamentele preferentiale s-au inmultit in ultimele decenii avand cu preponderenta un caracter regional.

Taxele vamale de retorsiune - se aplica ca raspuns (represalii) la politica comerciala neloiala practicata de un stat (politica de dumping si politica de subventionare a exporturilor). Din categoria acestor taxe fac parte taxele anti - dumping si taxele compensatorii, care se percep ca taxe suplimentare peste taxele vamale in vigoare. Nivelul acestora este prestabilit in sensul ca taxele anti-dumping nu pot depasi marja se dumping (diferenta intre pretul de pe piata mondiala si pretul de dumping) si taxele compensatorii nu pot depasi nivelul subventiei la export (primei directe la export). Aceste taxe se pot aplica numai dupa ce s-a dovedit, pe baza procedurii de ancheta, politica neloiala care a adus un prejudiciu statului in cauza. Daca se face aceasta dovada se pot lua masuri pe baza codurilor de conduita negociate in cadrul GATT: codul anti-dumping si codul privind subventiile de export si taxele compensatorii.

Clasificarea taxelor vamale dupa scopul urmarit presupune instituirea unor taxe vamele pentru diminuarea competitivitatii marfurilor straine sau pentru obtinerea de venituri la bugetul statului. Intotdeauna taxele vamale impuse in scop protectionist vor avea valori mai mari decat cele instituite in scop fiscal.

2 Tariful vamal

Pentru toti membri GATT tariful vamal este indicat ca un instrument menit sa asigure protectia pietei nationale.

Tariful vamal, ca si componenta principala a regimului vamal este un catalog ce cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxele vamale percepute asupra fiecarui produs sau grupa de produse. Problemele care trebuie dezbatute aici sunt cele referitoare la clasificarea marfurilor in tariful vamal si formele pe care le imbraca acesta.

Conceperea oricarui tarif vamal necesita folosirea unor criterii de clasificare a marfurilor, criterii care au la baza :

originea marfurilor (marfuri de origine animala, vegetala, minerala)

gradul lor de prelucrare (materii prime, semifabricate, produse finite).

In afara acestor doua, se mai folosesc si alte criterii proprii de clasificare (ex. Canada, SUA), cu ajutorul carora se opereaza o detaliere foarte amanuntita a pozitiilor tarifare. Incercarile de clasificare la nivel international s-au finalizat in diferite nomenclatoare, dintre care amintim cateva.

Clasificarea tip standard pentru comertul international (Standard International Trade Clasification - S.I.T.C.) a fost elaborata in 1950 de catre Biroul de Statistica al ONU. Aceasta clasificare care a suferit o serie de modificari de-a lungul timpului, fiind revizuita in 1975, a fost facuta pentru a permite organizatiilor specializate si diferitelor tari sa urmareasca evolutia comertului mondial. In prezent acest nomenclator, care este o clasificare pe cinci cifre (sectiuni, diviziuni, grupe, subgrupe, pozitii tarifare) se mai utilizeaza efectiv pentru perceperea de taxe vamale doar in Japonia si Australia, celelalte tari folosindu-l doar pentru statistici. 

Nomenclatorul vamal de la Bruxelles (N.V.B) a fost elaborat din initiativa Acordului General pentru Tarife si Comert in anul 1950 in cadrul Conventiei privind clasificarea marfurilor in tarifele vamale. Acesta a fost transformat ulterior in Nomenclatorul Consiliului de Cooperare Vamala de la Bruxelles (N.C.C.V.), in cadrul caruia marfurile sunt grupate pe 21 de sectiuni, 99 de capitole ce cuprind 1011 pozitii tarifare, folosindu-se drept criteriu gradul de prelucrare combinat cu cel al originii marfurilor; primele 24 de capitole cuprind produsele de baza, iar urmatoarele pana la 99 produsele manufacturate. Cu toate ca la acesta au aderat cca. 150 de state, exista cateva tari, chiar membre GATT care au propriile tarife, mult mai detaliate decat cel prezentat anterior. Datorita dificultatilor intampinate s-au manifestat noi preocupari pe linia adoptarii unui nomenclator unic la care sa participe toate statele lumii. Astfel, in iunie 1983 la Bruxelles sub egida Consiliului de Cooperare Vamala s-a adoptat Conventia privind sistemul armonizat de descriere si codificare a marfurilor, elaborat cu ajutorul Biroului de Statistica al ONU, ISO, UNCTAD, GATT. Aceasta a intrat in vigoare in 1987, procesul de ratificare fiind accelerat dupa finalizarea Rundei Uruguay-GATT. Acest nou nomenclator are o structura cu nivele progresive de detaliere, fiind alcatuita din 21 sectiuni, 96 capitole, 1241 pozitii, identificabile prin codificari de 4 cifre si 5019 grupe de marfuri, identificabile prin codificarea cu 6 cifre.

In practica internationala se intalnesc doua tipuri de tarife vamale: tarif vamal simplu si tarif vamal compus. Tariful vamal simplu este format dintr-o singura coloana de taxe vamale pentru toate tipurile de marfuri, indiferent de provenienta lor. Acestea sunt folosite, de regula, de unele tari in curs de dezvoltare. Tariful vamal compus este acela care cuprinde mai multe coloane de taxe vamale, fiecare coloana reprezentand taxele vamale pentru produsele dintr-o anumita tara sau zona (de ex. taxe vamale pentru marfurile din Uniunea Europeana, din AELS, etc.). Tarifele vamale sunt instrumente de politica comerciala, recunoscute de catre GATT, cu ajutorul carora se protejeaza economia nationala de concurenta straina si pe baza carora se desfasoara negocierile tarifare.

Primul tarif vamal al Romaniei a fost instituit in anul 1875, fiind revizuit de mai multe ori in anii 1878, 1886, 1904, 1929, 1976. Ultimul tarif vamal al Romaniei a fost elaborat in 1992, intrand in vigoare la 1 mai 1995; este structurat pe 99 de capitole si 21 de sectiuni, marfurile fiind detaliate pe 6 coloane:

Orice reducere a taxelor vamale sau a nivelului protectionist are ca punct de plecare tariful vamal al fiecarei tari. In general, concesiile tarifare se pot manifesta in trei directii: prin aplicarea unor reduceri directe ale taxelor vamale, prin consolidari de taxe vamale sau prin neimpunerea de taxe vamale.

Tariful vamal este pentru toate partile contractante din GATT, respectiv OMC principalul instrument indicat pentru protectia pietei nationale. Simpla comparare a nivelului taxelor vamale nationale nu este suficienta pentru aprecierea protectiei efective; acest lucru se datoreaza faptului ca comparabilitatea taxelor vamale apartinand diferitelor tari este dificila, in sensul ca, modificarea lor poate determina reactii diferite ale cererii de import in functie de elesticitatea productiei (Ep) si a consumului (Ec):

Em x M = Ep x P + Ec x C

Ca urmare a acestui fapt, pe masura ce creste dependenta fata de import, o modificare in sensul reducerii taxelor vamale antreneaza modificari mai putin sensibile ale cererii de import. Proportiile protectiei depind de:

nivelul taxei vamale nominale (inscrisa in tariful vamal)

nivelul taxei reale (asupra valorii nou creata in teritoriul national).

In timp ce taxa nominala ne arata protectia nominala, taxa reala ne va arata protectia efectiva de care se bucura produsul respectiv, protectie care se determina cu urmatoarea formula de calcul:

Pe = (Tvf x Vf - Tm x Vm) / (Vf -Vm) x100,

unde:

Pe = taxa vamala reala (protectia efectiva)

Tvf = taxa vamala nominala pentru produsul finit importat

Tm = taxa vamala nominala pentru materia prima importata

Vf = valoarea produsului finit

Vm = valoarea materiei prime importate.

3 Teritoriul vamal

Teritoriul vamal este acel teritoriu in cadrul caruia se aplica un anumit regim vamal si o anumita legislatie vamala. In general, teritoriul vamal al unui stat coincide cu teritoriul national. Exista insa si situatii in care, teritoriul vamal poate fi mai mare sau mai mic decat cel national, fiind vorba despre extinderea teritoriului vamal sau despre restrangerea acestuia.

3.1 extinderea Teritoriul vamal

Extinderea teritoriului vamal, adica situatia in care teritoriul vamal este mai mare decat cel national, se materializeaza in uniuni vamale si zone de liber schimb.

Uniunea vamala se realizeaza atunci cand doua sau mai multe state hotarasc desfiintarea barierelor tarifare si netarifare in relatiile comerciale reciproce, pentru toate produsele sau pentru o parte din acestea, iar in relatiile cu tarile terte aplica o politica comerciala comuna (un tarif vamal unic). Principalele motive ale constituirii uniunii vamale sunt:

protectia vamala este o piedica in calea schimburilor din zona (exista taxe vamale foarte mari)

se doreste o coordonare a politicii vamale ale tarilor din zona

se doreste crearea unei uniuni economice

rezultat al unei apropieri politice

realizarea liberalizarii schimburilor.

Formele uniunii vamale sunt:

uniune vamala perfecta sau completa, cand sunt eliminate taxele vamale la toate produsele care se schimba reciproc si cu tertii; in cadrul acesteia exista un teritoriu vamal unitar si o politica vamala unitara fata de terti.

uniuni vamale imperfecte sau incomplete, cand sunt eliminate taxele vamale numai pentru o parte din produsele care se schimba reciproc

uniuni vamale in regim preferential, cand membrii isi acorda reciproc un regim preferential.

Legat de istoricul si evolutia uniunilor vamale este interesant de retinut ca primele forme ale acestora apar inca din secolul al XIX lea:

1842 - uniune vamala intre Germania si Luxemburg (pana in 1918)

1852 - uniune vamala intre Austria si Licheinstein

1861 - uniune vamala intre Franta si Monaco

1874 - uniune vamala intre Suedia si Norvegia

1921 - uniune vamala intre Belgia si Luxemburg

1923 - uniune vamala intre Elvetia si Licheinstein

1952 - aparitia CECO (Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului) si Euratom (Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica)

1957 - constituirea CEE (Comunitatii Economice Europe)

1991 - aparitia UE (Uniunii Europene).

In prezent fenomenul constituirii uniunilor vamale, ca si componenta a fenomenului integrationist incepe sa prinda contur si dincolo de continentul european.

In literatura de specialitate de multe ori au fost evidentiate efectele contradictorii pe care le au aceste uniuni vamale asupra tarilor membre si implicit asupra comertului mondial. Astfel, Friedrich List in 1871 aduce in discutie faptul ca uniunea vamala poate duce la o bunastare mondiala. Pe de alta parte, in 1950 Iacob Winner arata cele doua efecte ale unei uniuni vamale: fenomenul de creare de comert si deturnare de comert.

Aceste notiuni s-au mentinut si astazi pentru a caracteriza incidentele pe care le au uniunile vamale asupra schimburilor comerciale internationale. Crearea de comert presupune aparitia de noi fluxuri comerciale in cadrul uniunilor vamale, care inlocuiesc sursele (de materii prime, produse finite, servicii sau orice alt element care face obiectul schimbului) mai putin eficiente (mai scumpe), cu surse mai eficiente (mai ieftine) din punct de vedere al costurilor de productie; aceasta este crearea interna de comert. Daca inlocuirea unor fluxuri mai putin eficiente din interiorul uniunii vamale se face cu fluxuri mai eficiente din afara uniunii vamale, atunci are loc fenomenul de creare externa de comert.

Prin deturnare de comert se intelege inlocuirea surselor mai eficiente (sub aspectul costurilor de productie) de furnizare a marfurilor din afara uniunii vamale, cu surse interne ale uniunii mai putin avantajoase. Acest fenomen apare ca urmare a liberalizarii schimburilor comerciale reciproce in cadrul uniunii vamale si a instituirii unui protectionism colectiv fata de terti.

Fenomenele pe care le genereaza crearea si deturnarea de comert pot fi cel mai bine ilustrate prin urmatorul exemplu:

Tabel nr. 2.2

Demonstrarea fenomenului de creare si deturnare de comert

a) In cazul aplicarii unui tarif vamal cu o taxa vamala prohibita de 100% la import, fluxul comercial intre tara A si celelalte este stopat in sensul ca, consumatorii vor prefera sa cumpere produsul tarii A, care are un pret pe piata de 200 u.m., fata de 380 u.m. (produsul tarii B), 360 u.m. (produsul tarii C) sau 260 u.m. (produsul tarii D), desi acestea din urma sunt mai competitive din punct de vedere a costurilor de productie.

In cazul realizarii unei uniuni vamale intre tara A si oricare din celelalte tari (B, C sau D), prezinta avantaj pentru tara A. Astfel, preturile pe piata tarii A vor fi:

in cazul uniunii vamale intre tarile A si B - de 190 u.m.

in cazul uniunii vamale intre tarile A, B si C - de 180 u.m.

in cazul uniunii vamale intre tarile A, B, C si D - de 130 u.m.

In aceasta situatie, consumatorii din tara A vor prefera (din punct de vedere a pretului) marfurile din tarile membre ale uniunii vamale (B -D), fenomen cunoscut sub numele de creare de comert.

b) In conditiile aplicarii unei taxe vamale de 50% , consumatorii din tara A vor prefera produsul din tara D, care are un pret de piata de 195 u.m. (mai mic decat pretul de productie din tara A, care este de 200 u. m.).

In cazul realizarii unei uniuni vamale intre tarile A si B, preturile ce se vor inregistra in tara A vor fi de 200 u.m. pentru produsele proprii, de 190 u.m pentru produsele din tara B, 270 u.m. pentru cele din tara C si 195 u.m pentru cele din tara D. In acest caz, cumparatorii din tara A vor prefera sa cumpere produsul din tara B (la preturi mai mici - 190 u.m decat cele inregistrate de productia interna - 200 u.m.), fenomen cunoscut sub numele de creare interna de comert. Pe de alta parte, renuntarea la importul din tara D (care are cele mai mici costuri de productie) in favoarea marfurilor din tara B demonstreaza fenomenul de deturnare de comert.

Din cele prezentate anterior se pot desprinde mai multe concluzii legate de cele doua fenomene:

volumul schimburilor in uniunea vamala sporeste atat in cazul crearii de comert, cat si a deturnarii (caz in care nu creste si eficienta sa legat de costurile de productie)

in diversele variante de uniune vamala si in ambele situatii (creare sau deturnare de comert) tara cea mai competitiva din punct de vedere a preturilor (tara B) nu este si cea mai competitiva din punct de vedere a costurilor de productie (in cazul nostru tara D)

la nivel mondial, atunci cand uniunile vamale reunesc tari cu nivele inegale de dezvoltare si implicit cu costuri de productie diferite, fenomenelor de creare si deturnare de comert sunt considerate ca efecte negative.

Pe de alta parte putem vorbi despre efectele uniunilor vamale asupra tarilor membre si nemembre (terti): efecte statice si efecte dinamice.

Efectele statice sunt cele care produc modificari in productie ca urmare a unei noi repartizari a resurselor:

pentru tarile membre asistam la aparitia unor noi curente comerciale, si implicit imbunatatirea ratei de schimb

pentru tarile nemembre asistam la efectele deturnarii de comert, si ca urmare la inrautatirea ratei de schimb.

Efectele dinamice sunt cele care produc modificari in ritmul de crestere a productiei prin largirea pietei si prin aportul de resurse:

in tarile membre ale uniunii vamale constatam o largire a volumului productiei, investitii suplimentare si o accentuare a concurentei

in tarile nemembre ale uniunii apar efecte indirecte prin cresterea economica accelerata din cadrul uniunii si prin deturnarea investitiilor specifice ramurilor de export catre tarile din uniune

Cea de-a doua forma a extinderii teritoriului vamal este zona de liber schimb. Aceasta presupune ca, tarile participante la zona elimina toate barierele tarifare si netarifare in relatiile comerciale reciproce, pentru toate produsele sau numai pentru o parte din ele, iar in relatiile cu tertii fiecare tara isi pastreaza propria politica comerciala, fara a se institui o politica comerciala comuna. Si aici apare delimitarea in zone de liber schimb perfecte sau complete, in cazul in care sunt vizate toate produsele care se schimba reciproc si zone de liber schimb imperfecte sau incomplete, cand sunt vizate doar o parte din produse. Cele mai importante zone de liber schimb sunt:

- Spatiul Economic European

NAFTA (Acordul de Comert Liber Nord-American) format din SUA, Canada si Mexic

ASEAN (Asociatia Natiunilor din Sud-Estul Asiatic) format din Indonezia, Malaezia, Thailanda, Filipine, Singapore si Sultanatul Bruneiului

Mercosur (Piata Comuna a Sudului) creata la initiativa a patru tari - Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay.

Crearea de uniuni vamale si zone de liber schimb este admisa de Acordul General pentru Tarife si Comert ca o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizate.

3.2 restrangerea Teritoriul vamal

Restrangerea teritoriului vamal (excluderea sau exceptarea vamala) presupune exceptarea de la regimul vamal a unei portiuni dintr-un stat national. Formele restrangerii teritoriului vamal sunt considerate ca si mijloace de atenuare a protectionismului. Aceste restrangeri se pot materializa intr-o zona comerciala, industriala, un port, un depozit in care marfurile pot fi depozitate, ambalate, prelucrate, fara a se plati taxe vamale. Aceste zone exceptate de la teritoriul vamal poarta denumirea de zone libere. Pe plan international le putem intalni sub denumiri diferite: zone libere comerciale, zone economice speciale, zone libere de depozitare, porturi libere, porturi franco, etc. Trebuie precizat ca, marfurile straine introduse in aceste zone sunt scutite de plata taxelor vamale pana la precizarea ulterioara a destinatiei lor, dar ele trebuie sa suporte plata taxelor de depozitare. Aceste marfuri pot fi orientate spre piata interna a tarii din care face parte zona libera, caz in care vor fi supuse impunerii vamale, ca si orice marfa importata sau pot iesi din zona libera, si implicit din teritoriul statului respectiv pe care il pot tranzita spre alte state, ramanand scutite de plata taxelor vamale de import sau de tranzit. De obicei, in interiorul zonelor libere sunt create diferite intreprinderi in cadrul carora produsele vor suferi unele transformari, pentru a fi ulterior exportate, fara perceperea de taxe vamale.

Un statut similar zonelor libere il au antrepozitele vamale, care sunt depozite in care marfurile pot fi pastrate o perioada determinata de timp, fara plata taxelor vamale. Perceperea de taxe vamale are loc numai in situatia in care, dupa expirarea perioadei de pastrare marfurile sunt introduse pe teritoriul vamal al statului. In practica apare o deosebire intre antrepozitele reale si cele nominale. Antrepozitele reale presupun existenta unor constructii special amenajate in vederea depozitarii in bune conditii a marfurilor pe o perioada limitata de timp (in general, maxim 2 ani). Antrepozitele nominale au acelasi regim ca si cele reale, dar nu intrunesc toate conditiile necesare pentru pastrarea anumitor produse; in unele cazuri constructia propriu-zisa poate lipsi. In general, taxele de antrepozitare percepute in cazul antrepozitelor nominale sunt mai mici decat cele percepute in antrepozitele reale. Prin crearea de zone liber sau antrepozite, statul poate urmari dezvoltarea zonelor respective, punerea in valoare a resurselor interne sau a fortei de munca, atragerea capitalului strain, incurajarea tranzitului, etc.

  Autoevaluare:

1. Care sunt functiile politicii tarifare?
2. Caracteristicile taxelor vamale de import.
3. Care sunt deosebirile dintre taxele vamale ad-valorem si cele specifice?
4. Formele uniunilor vamale.
5. Care sunt formele restrangerii teritoriului vamal?

Referate propuse:

1. Efectele reducerii taxelor vamale asupra comertului est - european.
2. Factorii restrictivi ai competitivitatii exporturilor Romaniei in perspectiva aderarii la UE.
3. Impactul crearii unei zone libere asupra dezvoltarii economice a regiunii.

Probleme propuse spre rezolvare:

1. Pe o anumita piata nationala A valoarea produsului finit importat este 1000 dolari, valoarea materiei prime incorporate in acelasi produs finit, dar care este produs in teritoriul national 500 dolari, taxa vamala nominala perceputa asupra materiei prime incorporata in produsul finit 0%, taxa vamala perceputa asupra produsului finit importat 10%. Sa se calculeze nivelul protectiei nominale si a protectiei efective si sa se interpreteze rezultatul comparativ cu piata tarii B (taxa vamala nominala asupra materiei prime 5%, taxa vamala asupra produsului finit 10%), cu tara C (taxa vamala nominala asupra materiei prime 15%, taxa vamala asupra produsului finit 10%) si cu tara D (taxa vamala nominala asupra materiei prime 20%, taxa vamala asupra produsului finit 10%).
2. Plecand de la datele problemei anterioare, pentru piata tarii A si B, daca taxa vamala la materia prima incorporata in produsul finit se reduce de la 5% la 2%, iar taxa vamala la produsul finit importat se reduce de la 10% la 5% sa se determine protectia nominala si efectiva.
3. Plecand de la datele problemei anterioare, pentru piata tarii A si B, daca taxa vamala la materia prima incorporata in produsul finit se reduce de la 5% la 2%, iar taxa vamala la produsul finit importat se reduce de la 10% la 9% sa se determine protectia nominala si efectiva.

Bibliografie:

1. Patriche, Dumitru - Politici, programe, tehnici si operatiuni de comert, Ed. Economica, Bucuresti, 2003

2. Popa, Ioan - Tranzactii de comert exterior, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

3. Suta, Nicolae (coordonator) - Comertul exterior si politica comerciala a Romaniei in perioada de tranzitie la economia de piata, Ed. Economica, Bucuresti, 2002

4. Suta, Nicolae (coordonator) - Comert international si politici comerciale contemporane, Ed. Eficient, Bucuresti, 2000