Scurt studiu privind situatia actuala si perspectiva sistemului CAA

Scurt studiu

privind situatia actuala si perspectiva sistemului CAA

Sistemul de asigurari sociale al avocatilor se regaseste intr-un stadiu in care se simte necesitatea imbunatatirii sale din punctul de vedere al echilibrului resurselor si cheltuielilor.

Un sistem de protectie sociala poate fi considerat eficient daca resursele au fost rational alocate in functie de nevoile reale ale asiguratilor, lucru materializat printr-un nivel corespunzator de protectie sociala a tuturor asiguratilor.

In acest moment, privit global, sistemul CAA este eficient, insa privit punctual, pe fiecare filiala in parte, datorita unor factori obiectivi (numar mai mic de contribuabil pe numar de beneficiari, dezvoltare economica zonala etc) sau subiectivi (lipsa controlului local, delasare in gestionarea sistemului la nivel local) exista numeroase filiale care, odata cu majorarea sarcinilor de plata din cauza majorarilor de pensii din ultimul timp, ajung sa aiba in mod constant deficite care, din perspectiva actuala a dinamicii veniturilor si cheltuielilor, tind sa se cronicizeze.

Din aceste motive este necesar ca sistemul CAA sa gaseasca metode de imbunatatire a situatiei balantei sale de venituri si cheltuieli.

Sistemul CAA este un sistem finantat aproape exclusiv din contributiile individuale ale membrilor cotizanti (model contributiv tip Bismark) si din fructificarea excedentelor din aceste contributii, diferit fata de sistemul public care beneficiaza si de sprijinul unei finantari universale (din impozite), pe langa cea contributiva.

Principiul de baza al sistemului actual este cel a redistribuirii ("pay as you go" - PAYG), conform caruia pensiile actualilor pensionari sunt platite din contributiile actualilor contribuabili. Acest lucru leaga nivelul pensiilor (a cheltuielilor sistemului) de nivelul veniturilor. Acest sistem a condus in sistemul public la o crestere a dependentei (a raportului dintre numarul pensionarilor fata de numarul contribuabililor) dar acest pericol nu este prezent in sistemul CAA nici pe termen mediu si nici pe un termen mai lung.

Sistemul CAA beneficiaza de un raport (global) de cca. 11,2 contribuabili la un pensionar, ceea ce ofera un suport viabil pentru un nivel al cotelor de asigurari sociale reduse. Insa, daca se priveste descentralizat, exista filiale care stau mai bine si filiale care stau mai prost. Din aceasta cauza, orice analiza a actualului sistem si optiunile ce ar putea fi avute in vedere pentru eficientizarea sa trebuie sa plece de la situatia filialelor dezavantajate.

In acest moment in sistemul public se trece la o reformare a sistemului de pensii prin transformarea sistemului public bazat exclusiv pe redistribuire intr-un sistem mixt, bazat in continuare, in covarsitoare majoritate, pe principiul redistribuirii dar la care se adauga si un sistem obligatoriu bazat pe economisire si administrare privata.

Acest pilon II al sistemului de pensii (pensii obligatorii administrate privat) va opera pe principiul acumularii contributiilor lunare ale fiecarui contribuabil, insa presupune o "perioada de gratie" de cca. 20 de ani in care asiguratii doar contribuie la acest sistem, in acest perioada respectivul sistem nefiind grevat (asa cum este sistemul CAA) de o sarcina in plata.

De principiu, un astfel de sistem privat are mai multe caracteristici motivante, din care s-ar putea enumera: aduce un surplus la pensiile obligatorii; banii sunt ai participantilor, nu sunt redistribuiti; sumele nu sunt pierdute in cazul decesului ci sunt mostenite. Toate acestea, adaugandu-se sistemului obligatoriu care are ca scop asigurarea unui minim de securitate sociala, ar asigura o securitate sociala sporita.

Atrag atentia ca Pilonul II nu trebuie neaparat sa fie un sistem pe baza de fond de acumulare, el poate fi si pe baza contributiva (tip PAYG), gestionat fie in sistem public, fie in sistem privat, putand chiar coexista in paralel sisteme private si publice, daca posibilitatea de alegere a asiguratilor este considerata importanta. Alegerea unui model sau a altuia tine mai mult de conjunctura economica si sociala.

Sistemul CAA nu a avut, pana acum, in vedere o transferare a unei anumit parti de pensie spre "pilonul II" si nici o adaugare la actualul "Pilon I" a unui "Pilon II" administrat tot de catre sistemul CAA, direct sau printr-o societate creata special pentru asa ceva, in scopul de a atrage venituri suplimentare de la asiguratii sai.

In momentul de fata, prin modul in care este organizata CAA aceasta nu poate intra pe piata asigurarilor private, unde trebuie sa se supuna prevederilor Legii 411/2004 care reglementeaza infiintarea, organizarea si functionarea sistemului fondurilor de pensii administrate privat.

CAA nu poate face parte nici din cadrul societatilor de pensii beneficiare de contributiile anuale deductibile din impozitul pe venit (200 euro) caci nu face parte din "schemele de pensii facultative", deci incasarea unei contributii facultative ar fi nedeductibila fiscal si oarecum neatractiva, atata timp cat pe piata sunt numeroase societati cu acest obiect de activitate, cu multe produse financiare in oferta.

Infiintarea unui fond privat necesita incadrarea in limitele Legii 411/2004 si ale normelor emise de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Astfel este necesar un fond initial de pornire de 4 milioane euro iar comisioanele de administrare pot fi de cel mult 2,5% din incasari. Aceasta presupune un numar de angajati de cel mult un angajat la 800 - 1.000 asigurati precum si un numar minim de asigurati de cca. 15.000 - 20.000 pentru a fi eficient. Prevederea legala insa introduce o conditie si mai restrictiva, in speta ca in interval de 3 ani de la infiintarea fondului acesta sa aiba cel putin 50.000 de participanti la fond.

Acest numar minim creeaza o dificultate unui astfel de sistem inchis, cum este cel al avocatilor, pentru ca ar necesita ca toti avocatii sa participe la el, plus atragerea unui numar de cca. 30.000 de alti asigurati "externi", ceea ce e destul de greu de conceput, avocatii avand tendinta de a participa la alte fonduri private, cu mai multa experienta, ba chiar si din alte tari. Deci din start un astfel de fond s-ar lovi de problema numarului de asigurati (caci de data asta, diferit de sistemul CAA, aici nu mai e obligatorie participatia). Iar un fond inchis pe principiile acumularii, la care sa participe doar avocati, nu va putea rezista, iar din punct de vedere legal va trebui in mod obligatoriu sa se deschida si catre alti asigurati sau se va desfiinta sub efectul legii.

Din aceasta perspectiva, un fond separat privat ar fi oarecum nerentabil daca s-ar adresa numai avocatilor plus ca nici nu ar indeplini conditiile minime legale (numarul minim de 50.000 de participanti).

Pentru o evidenta extrem de clara a starii contributiilor, un astfel de sistem de pensii private e obligatoriu sa aiba un sistem informatic foarte bine pus la punct, centralizat, cu capacitatea de a lucra cu baze mari de date (baze tip SQL), cu legaturi in timp real in teritoriu (adica scump).

Fundamentarea teoretica a produselor oferite de acest sistem trebuie sa aiba la baza indicatori statistici complecsi, pornind de la speranta de viata pe categorii de varsta pe sistemul vizat si pana la indicatori de risc in functie de bolile de care sufera asiguratul.

Desi un astfel de sistem pare a avea mai mult avantaje, exista si dezavantaje. In primul rand chiar modalitatea de a beneficia de pe urma platilor efectuate. Valoarea "contului" fiecarui participant la fond va fi data de valoarea activelor nete personale (cat a depus la fond). Astfel, in caz de invaliditate, participantii pot obtine fie o plata unica sau plati esalonate in rate pe o durata de maximum 5 ani, daca activul personal net nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime, fie o pensie privata daca activul personal net este suficient. Insa si valoare pensiei, adunate pe perioada de plata a ei nu poate depasi valoarea contului.

Aceasta limitare va exista si pentru urmasi, acestia neputand beneficia decat de restul sumei pana la valoarea activului net al asiguratului decedat.

Aceste tip de calcul ar fi rentabil din punctul de vedere al asiguratului daca el va trai mai putin de 7 ani de la data pensionarii, caci in sistemul actual obligatoriu al CAA, daca asiguratul contribuie timp de 35 de ani cu contributia pentru venitul mediu el va plati la fond 35x12x10% = 42 venituri medii, care impartite la cuantumul de 50% din venitul mediu cat e pensia pentru un punct = 7 ani de pensie.

Daca pensionarul traieste mai mult de 7 ani dupa pensionare, este "pe profit". Dar de asemenea nu trebuie scapat din vedere ca de aceste drepturi de pensii beneficiaza si urmasii.

In ceea ce priveste echivalenta sumelor platite catre fond, se pune si aici problema modului de acoperire a inflatiei. Caci 1.000 de lei azi nu mai sunt la fel cu 1.000 de lei peste 10 ani. Din acest motiv si in cazul fondurilor private se folosesc indici de echivalare, asa cum in sistemul nostru se foloseste punctul de pensie ca venit aferent contributiei / venit mediu, in gestionarea fondurilor private se folosesc unitatile de fond, iar contributia asiguratului la fond este transformata in aceste unitati de fond, ca fiind contributie / valoarea unitatii de fond. Astfel nici in cazul unui fond cumulativ nu se simplifica modul de gestiune si de actualizare a cotelor achitate de asigurati.

Privita din acest punct de vedere, pensia privata cu acumulare e o pensie usor "la risc" pentru anumite categorii de pensionari (de invaliditate, longevivi, cu urmasi tineri etc). Ea nu poate in nici un caz inlocui in totalitate sistemul contributiv solidar. Plus ca in sistemul cu acumulare nu poate exista, ca protectie sociala speciala, o pensie minima.

S-ar putea insa colabora cu un fond deja existent pe piata (si astfel s-ar imparti riscurile), si pe baza unui protocol/participatie la fond din partea CAA sa se asigure avocatilor anumite avantaje. Dar orice participatie la un astfel de fond trebuie sa urmareasca obtinerea unui profit mai mare din respectiva colaborare decat ar fi obtinut din alte metode de investire (depozite bancare, investitii in actiuni etc) sau, cu aceeasi suma investita de avocati, acestia sa castige mai mult la pensia ulterioara. In asemenea situatii e obligatorie o analiza comparativa si profunda a avantajelor si dezavantajelor, atat din perspectiva sustenabilitatii sistemului cat si a avantajelor reale pe care le-ar avea membrii acestuia.

In ceea ce priveste posibilitatea de investire a disponibilului, un sistem privat de pensii are limitari clare in legislatie, acestea putandu-se indrepta catre 3 directii principale:

1. titlurile de stat

2. obligatiuni (publice, ale administratiei locale, de pe piete reglementate etc)

3. actiuni cotate pe piete reglementate

Din acest motiv posibilitatile de investire a unui fond privat de pensii sunt oarecum mai limitate decat ale CAA (teoretic, caci pana acum CAA a investit in acelasi tip de active, mai putin actiuni), nefiind legala de exemplu investirea in imobiliare (decat prin intermediul unor cumparari de actiuni la fonduri imobiliare).

In cazul in care s-ar urmari actionarea pe directia deja existenta, a sistemului CAA cu atragerea suplimentara de venituri facultative, principala piedica ar fi nedeductibilitatea cotei de contributie (si asa a aparut o situatie in jud. Calarasi unde fiscul nu a vrut sa recunoasca deductibilitatea cotelor fara sa vada decizia UNBR care le stabilea).

In cazul modificarii legislatiei, s-ar putea incerca suplimentarea cotelor de contributie pe baza unui contract intre avocat si CAA astfel incat respectiva contributie facultativa sa capete forma de contributie obligatorie prin contract, insa ea va fi in fapt tot doar facultativa pentru ca nu poate fi incasata fara acordul asiguratului. O solutie ar fi introducerea ei ca o contributie suplimentara obligatorie (cum era contributia la pensia suplimentara), dar s-ar putea sa apara opozitii din partea avocatilor platitori.

O astfel de contributie ar necesita o gestionare separata, individualizata pe fiecare asigurat, fie sub forma sub care erau gestionate fondurile de pensie suplimentara, fie sub forma gestionarii interne pe baza principiilor fondurilor de acumulare.

O alta modalitate de majorare a cotelor de contributie ar consta in regularizarea anuala a acestora, venitul avut in vedere nemaifiind venitul lunar ci venitul anual, iar cotele platite lunar sa se constituie ca plati partiale in contul cotei datorate anual. Un astfel de sistem va avantaja insa pe platitorii constanti de cote minime care declara venituri zero sau apropiate de zero mai multe luni pe an.

De exemplu, un avocat care a declarat venituri zero 11 luni pe an si are o luna cu venituri 2x venitul mediu, pe tot anul va avea 2xvenitul mediu/12 = 0,16 venitul mediu, la care anual ar trebui  sa plateasca 12 cote minime. Insa el a platit 11 cote minime si 1 cota procentuala din 2x venitul mediu, si astfel ar trebui sa primeasca inapoi o suma de bani.

Pentru astfel de cazuri ar putea exista o prevedere care sa considere minimum de achitat insumarea cotelor aferente veniturilor lunare.

In cazul orientarii evolutiei viitoare spre acelasi sistem de pensii, o eficientizarea a acestuia ar presupune actiuni pe mai multe fronturi, atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Astfel de actiuni ar putea sa vizeze:

combaterea evaziunii si a declaratiilor neconforme cu realitatea

reducerea numarului de restantieri (directie in care s-au facut progrese in ultimii ani)

masuri de control mai energice (prin intermediul inspectorilor financiari sau prin alte masuri)

majorarea cotelor obligatorii (inclusiv pe principiul ca nu se poate trai decent ca avocat cu 850 RON pe luna, luni la rand, deci exista o evaziune undeva)

regularizarea anuala a cotelor

reducerea cheltuielilor administrative acolo unde este posibil

reducerea cheltuielilor de asigurari sociale complementare (ajutoare sociale, concedii medicale, de maternitate, de ingrijire copil), fie prin inasprirea criteriilor de acordare, fie prin incurajarea beneficiarilor sa recurga la servicii din alte sisteme de asigurari sociale

centralizarea sistemului daca alte metode nu dau rezultate, cu redistribuirea veniturilor de la filiale care au posibilitatea catre cele care nu au si cu reducerea costurilor administrative. Evident cu pericolul ca filialele "delasatoare" sa devina si mai "delasatoare".

majorarea bazei de colectare prin primirea de noi avocati in profesie (cu doua taisuri, caci la un moment dat aceasta primire in profesie nu va mai fi posibila in ritm sustinut)

Atragerea de contributii suplimentare (metode deja enuntate, dar pot fi si altele)

Din punctul de vedere al majorarii veniturilor din operatii derivate, acestea ar trebui sa se orienteze spre imbunatatirea metodelor de investire a disponibilitatilor, ceea ce ar presupune o orientare si spre

titlurile de stat sau ale administratiilor publice din alte tari ale UE

obligatiuni emise de autoritatile publice, romane sau din UE

valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania sau state UE

obligatiuni si valori mobiliare ale organismelor neguvernamentale, daca sunt cotate la bursa

titluri de participare la alte fonduri

investitii imobiliare

cosuri valutare

optiuni la termen

O reorientare catre piete de investitii atat de specializate ar presupune si un compartiment de management al riscului si de evaluare a oportunitatilor de investitie profesionist. In special ca unele din venituri pot fi purtatoare de impozit pe venit, deci trebuie calculata foarte atent rentabilitatea in asemenea active.

Insa orice orientare a investirii disponibilitatilor trebuie sa aiba la baza o analiza prudentiala, sa existe un cos de instrumente, atat cu venit fix garantat, cat si mai volatile. Cu necesitatea urmaririi atente si permanente a rentabilitatii investitiilor de catre compartimente specializate ale sistemului.