Venitul, Consumul si Economiile

Venitul, Consumul si Economiile

Obtinerea venitului national nu este un scop in sine, ci urmareste satisfacerea trebuintelor prezente si viitoare ale membrilor societatii. Rezulta ca, cu cat acest indicator inregistreaza marimi superioare, cu atat exista posibilitati reale ca fiecare membru al societatii sa inregistreze venituri mai mari.

Repartitia venitului national este un proces care se infaptuieste in doua etape: distribuirea (repartitia primara) si redistribuirea (repartitia secundara). Repartitia primara este procesul de transformare a venitului national (ori a produsului intern net, dupa caz) in venituri ale detinatorilor de capital avansat in sfera productiei materiale si a serviciilor cu caracter lucrativ (persoane fizice si juridice), precum si ale participantilor la activitatile din cadrul acestor sectoare productive (agenti economici, populatia ocupata in sectoarele respective). In urma acestui proces se formeaza asa numitele venituri primare (formele fundamentale ale veniturilor), dupa cum urmeaza: salariu - pentru posesorii fortei de munca, profitul - pentru firme si intreprinzatori, renta - pentru proprietarii terenurilor si dobanda - pentru capitalurile de imprumut in scopuri productive. Dar, distribuirea venitului national (repartitia primara) nu asigura venituri pentru toti membrii societatii, ceea ce face necesara repartitia secundara a sa (redistribuirea) si constituirea veniturilor derivate (secundare). Redistribuirea venitului national poate avea loc prin cateva modalitati specifice, insa partea covarsitoare a acestui proces (peste 90%) se realizeaza prin intermediul relatiilor financiare (finantelor publice). In acest cadru, statul mobilizeaza la dispozitia sa o parte din venitul national (din veniturile primare), prin mecanismul impozitelor, taxelor si contributiilor percepute de la agentii economici si populatie, constituindu-se astfel fondurile destinate satisfacerii nevoilor intregii societati. In mod concret, este vorba despre bugetul administratiei centrale de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si alte fonduri speciale, constituite conform legii, la dispozitia carora se concentreaza totalitatea veniturilor publice ale unui stat. Trebuie mentionat faptul ca suma acestor bugete, corectata cu transferurile interbugetare, formeaza asa-numitul Buget consolidat al statului. Aceste venituri sunt destinate acoperirii cheltuielilor legate de acele activitati si servicii, necesare in orice societate, precum: activitatile social-culturale (invatamant, sanatate, cultura, arta), administratia publica, apararea tarii, ordinea publica interna, serviciile si obiectivele economice de importanta strategica nationala, protectia sociala etc.

Producerea venitului national are drept motivatie satisfacerea celor doua necesitati vitale pentru o societate -consumul si economisirea - astfel ca venitul (V) se divide, in procesul utilizarii, in doua mari componente: consum (C) si economii (S). Astfel, V = C + S => venitul se descompune deci, si nu se compune din parti formate independent.

Deoarece scopul final al oricarei activitati economice este satisfacerea trebuintelor directe ale populatiei, venitul este utilizat, in primul rand pentru consum si, apoi, pentru economii, in vederea sporirii avutiei. Deoarece banii economisiti reprezinta surse pentru investitii, la nivelul unei tari putem considera economiile (S) egale cu investitiile (I).

Consumul (cheltuielile de consum) reprezinta acea parte din venitul agentilor economici utilizata pentru cumpararea de bunuri economice in scopul satisfacerii trebuintelor finale, personale si colective. Consumul personal este reflectat de bugetul de familie care reprezinta o inregistrare sistematica si cronologica (de obicei pe parcursul unui an) a veniturilor unei familii, dupa provenienta lor si a cheltuielilor acesteia dupa destinatiile lor.

Consumul are o structura complexa , care poate fi analizata dupa mai multe criterii astfel:

In functie de sursa de formare si finantare deosebim:

consum privat - care exprima valoarea la pretul pietei a tuturor bunurilor si serviciilor cumparate sau primite sub forma de venituri in natura de catre populatie si intreprinderi cu scop nelucrativ pentru diverse servicii prestate;

consum public - care cuprinde toate cheltuielile curente destinate cumpararii bunurilor materiale si serviciilor de catre administratiile publice de la toate nivelurile;

Dupa modul de procurare a bunurilor exista:

consum de marfuri;

autoconsum;

Dupa destinatia produselor si serviciilor care fac obiectul consumului se disting:

consum de bunuri alimentare;

consum de produse nealimentare;

consum de servicii;

dupa durata consumului, deosebim:

consum de bunuri de folosinta curenta;

consum de bunuri de folosinta indelungata (bunuri durabile).

Ca proces de utilizare a bunurilor si serviciilor, consumul se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

constituie scopul final al productiei si anume satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului;

prin consum se verifica utilitatea bunurilor si serviciilor, conferind dreptul la recompensarea factorilor de productie pentru aportul adus la crearea produsului national;

intre consum si productie este o relatie directa, de stimulare sau de franare;

consumul influenteaza hotarator aportul muncii la cresterea productiei, prin cresterea proportionala a venitului personal cu aportul la cresterea produsului national.

Structura cheltuielilor de consum este diferita in functie de varsta, mediu de viata, marimea veniturilor, nivelul de instruire sau obisnuintele de consum, ultimele fiind diferite de la o zona la alta sau de la o tara la alta etc.

Un rol deosebit in distribuirea cheltuielilor de consum il are nivelul venitului, relatia dintre nivelul venitului si modul de repartizare a cheltuielilor de consum avand caracter de legitate. Ea a fost observata inca din ultima treime a secolului al XIX-lea de catre economistul statistician Ernst Engel, care a formulat legea repartizarii cheltuielilor de consum. Conform acestei legi, de la un anumit nivel al venitului: ponderea cheltuielilor cu alimentele scade, pe fondul cresterii si diversificarii consumului alimentar; se mentine ponderea cheltuielilor cu imbracamintea si alte obiecte de confort personal (locuinta etc.), dar creste ponderea cheltuielilor cu serviciile (cultura, igiena, distractie, transport). Aceasta legitate a lui Engel poate fi interpretata astfel: elasticitatea de venit a consumatorului este mai mica decat unu pentru cheltuielile alimentare, egala cu unu pentru cheltuielile de locuinta si imbracaminte si mai mare decat unu pentru cheltuielile cu serviciile.

Marimea cheltuielilor de consum depinde, insa, nu doar de nivelul venitului, ci si ponderea lor in venit. Aceasta din urma se exprima prin rata consumului, la un moment dat, iar in dinamica, prin inclinatia marginala spre consum.

Rata consumului "c" arata procentul din venit repartizat cheltuielilor de consum:

c = C / V x 100

Ea exprima legatura functionala dintre nivelul consumului si cel al venitului intrucat, in mod obiectiv, consumul depinde de venit: C = V x c.

Inclinatia marginala spre consum arata cu cat cresc cheltuielile de consum (ΔC) la cresterea cu o unitate a venitului (ΔV): c' = ΔC/ΔV.

Cat de mult cheltuim pentru consum, daca avem un venit dat, si cat de mult ne modificam cheltuielile de consum, daca venitul nostru se modifica, depinde de nivelul venitului, dar si cat de mult alocam economiilor (vointa de consum si de economisire). Asa cum venitul se distribuie intre consum si economii: V = C + S, tot asa si sporul venitului se va repartiza intre un spor al consumului si un spor al economiilor:

ΔV = ΔC + ΔS

Putem deduce ca, de regula, c' este pozitiv, deoarece consumul variaza in acelasi sens cu venitul. Este, insa, subunitar, pentru ca o parte a cresterii venitului mareste economiile si astfel: ΔV > ΔC => 0 < c' < 1.

A doua utilizare a venitului este economisirea. Precum cheltuielile de consum si economiile depind atat de marimea si dinamica venitului, cat si de ponderea lor in venit. Aceasta din urma se exprima prin rata economiilor "e". Rata economiilor reprezinta o cifra care indica relatia functionala dintre nivelul venitului si cel al economiilor si se calculeaza dupa relatia:

e = S / V x100.

Inclinatia marginala spre economii arata cu cat cresc economiile (ΔS) la cresterea cu o unitate a venitului (ΔV):

e` = ΔS / ΔV

De regula, cresterea venitului este insotita, de la un anumit nivel, de cresterea economiilor. Atunci: ΔV = ΔS + ΔC si ΔV > ΔS, => 0 < e' < 1.

Intre rata economiilor si rata consumului exista urmatoarea relatie: C / V + S / V = V / V = 1 => c + e = 1.

La un venit dat, cu cat este mai mare rata consumului, cu atat este mai mica partea economisita din venit. Relatia dintre inclinatia marginala spre consum si spre economii poate fi exprimata astfel:

c' + e' = ΔC/ΔV + ΔS/ΔV = ΔV/ΔV = 1 => c' + e' = 1.

Conform economistului englez John Maynard Keynes, relatiile dintre cresterea venitului si cea a consumului, respectiv a economiilor, se afla sub incidenta unor legi psihologice si anume: legea psihologica fundamentala a consumului si legea economisirii. Definind legea psihologica fundamentala a consumului, Keynes sustine ca: "Psihologia colectivitatii este de asa natura incat, atunci cand se mareste venitul real global, consumul global creste dar nu cu aceeasi marime". Reversul acestei legi este legea economisirii, conform careia modificarea venitului va fi insotita de o modificare in acelasi sens a economiilor, dar intr-o proportie mai mare. Aceasta inseamna ca:

de la un anumit nivel al venitului si al bunastarii, de regula, daca venitul creste, consumul va creste, dar mai lent decat venitul. In schimb, economiile cresc mai rapid decat venitul;

daca venitul scade, scade si consumul, dar mai incet, intrucat oamenii tind sa cheltuie pentru consum atat cat sa-si asigure standardul normal de viata. Pe perioade mai lungi, consumul poate depasi chiar venitul (se produce dezeconomisirea, adica se consuma din economii acumulate in trecut sau pe datorie). In schimb, economiile scad si ele, dar intr-o proportie mai mare decat venitul.

Toate aceste relatii se pot exprima cu ajutorul variatiilor relative ale venitului, consumului si economiilor:

Δ%C < Δ%V < Δ%S

Nivelul si dinamica consumului si economiilor depind de influenta conjugata a numerosi factori obiectivi si subiectivi (care tin de inclinatiile psihologice ale oamenilor). Dintre factorii obiectivi ai consumului deosebit de important este nivelul si dinamica veniturilor nete (dupa plata impozitului) si, in special, ale salariului. Consumul si economiile evolueaza, de regula, in acelasi sens cu veniturile nete. Numai de la un anumit nivel al cresterii venitului, oamenii isi permit si cresterea economiilor, asa cum cei cu un venit ridicat, de regula, economisesc mai mult decat cei cu venituri modeste.

La acelasi nivel al venitului brut, insa, inclinatia spre consum sau economisire poate fi diferita in functie de alte conditii, precum:

impozitarea - impozitele pot frana cererea de consum (daca sunt mari) sau o pot stimula (daca sunt mici). De fapt, ceea ce noi economisim sau consumam sunt veniturile personale disponibile. In consecinta, cu cat impozitele directe sau indirecte sunt mai mari, cu atat posibilitatile de consum si de economisire vor fi mai mici, si invers;

anticiparile privind evolutia veniturilor - anticiparile de cresteri ale veniturilor pot mari consumul prezent. De exemplu, anticiparea scaderii venitului in viitor poate mari economiile prezente, pentru asigurarea unor rezerve;

anticiparile privind evolutia preturilor influenteaza optiunile de consum. Anticiparea cresterii preturilor poate determina o crestere a consumului prezent si, implicit, o diminuare a economiilor prezente. In acest caz se ia in consideratie riscul diminuarii puterii de cumparare a economiilor;

preferinta pentru economisire, in vederea achizitionarii unor bunuri in viitor, conduce la sacrificarea unei parti din consumul curent care, la randul ei, depinde de asumarea riscului: fie cel al devalorizarii economiilor prin inflatie, fie riscul de a trai prea putin pentru a mai beneficia de bunuri in viitor;

modificarile neprevazute ale valorii capitalului (a partii din venit destinate investitiilor) pot micsora consumul prezent prin scumpirea capitalului sau il pot mari prin ieftinirea bunurilor de investitii. Uzura morala sau scumpirea resurselor naturale solicita cheltuieli suplimentare de investitii, la acelasi venit, micsorand astfel posibilitatile de consum in momentul realizarii investitiilor;

creditul de consum poate reduce cheltuielile de consum prezente in conditiile unor datorii mari, contractate in trecut, sau poate mari consumul prezent al unui bun care va fi platit in viitor, diminuand astfel consumul viitor al altor bunuri.

Intre mobilurile subiective care stimuleaza consumul, diminuand economiile, amintim: nesatietatea, nechibzuinta, ostentatia, risipa.

Ca mobiluri psihologice ale inclinatiei spre economisire avem:

nevoia de a crea rezerve pentru situatii neprevazute sau pentru viitor (batranete, intretinerea unor persoane);

calcul - dorinta de a beneficia de dobanzi si sporuri de valoare, care presupun insa un plasament de economii, adica un efort de economisire a venitului;

independenta economica conferita de existenta unor economii banesti;

dorinta de a investi in afaceri viitoare, ceea ce presupune existenta unor sume economisite in acest scop;

dorinta de a lasa o situatie economica prospera mostenitorilor;

avaritia.

Toate aceste inclinatii ale oamenilor sunt foarte importante pentru fundamentarea deciziilor agentilor ofertanti si ale investitorilor.