ANALIZA RENTABILITATII LA SC "PETROM" SA

Universitatea " Petru Maior", Tg Mures

Facultatea de Stiinte Economice, Juridice si Administrative

Specializarea: Management

ANALIZA RENTABILITATII LA

SC "PETROM" SA

CUPRINS

CAPITOLUL I

Prezentarea teoretica a rentabilitatii

Notiunea de rentabilitate

Analiza de ansamblu a rentabilitatii

Relatia de impact dintre rentabilitate si risc

Rentabilitatea si riscul de exploatare

Rentabilitatea si riscul financiar

Rentabilitatea si echilibrul financiar

Metode de baza si strategii ale cresterii rentabilitatii

Rentabilitatea si modele de analiza a portofoliului de activitati

Rentabilitatea si analiza domeniului de activitate strategica

CAPITOLUL II

Prezentarea generala a societatii Petrom SA

2.1 Date de identificare

2.2 Istoric Petrom

2.3 Date generale privinc SC PETROM SA

2.4 Obiectul de activitate al SC PETROM SA

2.5 Stategii si oportunitati la SC PETROM SA

CAPITOLUL III

Analiza rentabilitatii la SC PETROM SA

3.1 Prezentarea situatiei patrimoniale

3.2 Contul de profit si pierdere

3.3 Marja profitului la sfarsitul primului semestru in perioada 2002-2005

3.4 Indicatorii economici ai activitatii

3.5 Evaluarea societatii

3.6 Explorare si productie-rafinare si marketing

3.7 Estimari de crestere a indicatoriilor activitatii economico-financiar

CAPITOLUL I

PREZENTAREA TEORETICA A RENTABILITATII

1.1 Notiunea de rentabilitate

Rentabilitatea reprezinta capacitatea intreprinderii de a realiza profit, care este necesar atat reproductiei si dezvoltarii cat si remunerarii capitalurilor. Deoarece prin intermediul rentabilitatii se apreciaza performantele intreprinderilor, ea reprezinta o informatie indispensabila bancilor, creditorilor si partenerilor de afaceri, fiind definita ca un raport intre rezultatul obtinut si mijloacele utilizate.
Indeosebi, "rentabilitatea reprezinta un surplus monetar, respectiv soldul dintre incasarile totale si cheltuielile totale. Aceasta notiune de rentabilitate este bazata exclusiv pe fluxurile financiare ca baza a calcului economic."
Fiind considerata un modul semnificativ in analiza financiara "rentabilitatea unei intreprinderi reprezinta conceptul cel mai frecvent utilizat si in general poate fi exprimata prin rata rentabilitatii, ca raport intre un venit obtinut in cursul unei perioade determinate de timp si masa capitalurilor investite in aceeasi perioada."
Rentabilitatea poate fi apreciata in trei moduri diferite: rentabilitatea activitatii; rentabilitatea economica si rentabilitatea financiara.
In analiza rentabilitatii activitatii se utilizeaza indicatori exprimati in marimi absolute si in marimi relative prin intermediul carora se apreciaza performantele intreprinderilor.

Este cunoscut faptul, ca pentru a asigura o activitate de productie profitabila sunt necesare unele conditii specifice de desfasurare a ei pe o perioada durabila. Aceasta poate fi explicat prin faptul ca in conditiile economiei de piata numai o astfel de activitate asigura prosperarea si dezvoltarea previzionala a intreprinderii. Cu regret, multi producatori pina in prezent nu se pot adapta la noile conditii ale pietii. Ele duc povara unui sir de datorii in crestere fata de salariati, banci comercaile, stat si practic pina in prezent nu pot iesi din criza economica.
Consideram, ca analiza rentabilitatii financiare si a riscurilor intreprinderii este realista si responsabila fara presiuni de natura politica si conjuncturala este absolut necesara pentru toti producatorii, indiferent de activitatea pe care o desfasoara. Numai in astfel de conditii ei vor avea posibilitatea sa-si determine sa si elaboreze propria strategie de dezvoltare.
Analiza rentabilitatii si al riscurilor contribuie la formarea gindirii economice a specailistilor, la sporirea capacitatii acestora de a intelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i in efortul de explicare, apreciere stiintifica, diagnosticare si solutionare a diverselor situatii care apar in intreprindere.
Am abordat tema data deoarece diagnosticul rentabilitatii si al riscurilor a intreprinderii este una din principalele conditii care asigura activitatea eficienta a intreprinderii si competitivitatea acesteia, iar diponibilitatile de lichiditati asigura intreprinderii o capacitate de plata inalta, un proces de productie continuu si o rentabilitate optima. In functie de indicatorii rentabilitatii si lichiditatii firmei un manager performant isi poate prognoza, respectiv planifica activitatea firmei in sensul dezvoltarii eficiente a intreprinderii.
Este cunoscut faptul, ca pentru a asigura o activitate de productie profitabila sunt necesare unele conditii specifice de desfasurare a ei pe o perioada durabila. Aceasta poate fi explicat prin faptul ca in conditiile economiei de piata numai o astfel de activitate asigura prosperarea si dezvoltarea previzionala a intreprinderii. Cu regret, multi producatori pina in prezent nu se pot adapta la noile conditii ale pietii. Ele duc povara unui sir de datorii in crestere fata de salariati, banci comercaile, stat si practic pina in prezent nu pot iesi din criza economica.
Consideram, ca analiza rentabilitatii financiare si a riscurilor intreprinderii realista si responsabila fara presiuni de natura politica si conjuncturala este absolut necesara pentru toti producatorii, indiferent de activitatea pe care o desfasoara. Numai in astfel de conditii ei vor avea posibilitatea sa-si determine sa si elaboreze propria strategie de dezvoltare.
Analiza rentabilitatii si al riscurilor contribuie la formarea gindirii economice a specailistilor, la sporirea capacitatii acestora de a intelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i in efortul de explicare, apreciere stiintifica, diagnosticare si solutionare a diverselor situatii care apar in intreprindere.
Am abordat tema data deoarece diagnosticul rentabilitatii si al riscurilor a intreprinderii este una din principalele conditii care asigura activitatea eficienta a intreprinderii si competitivitatea acesteia, iar diponibilitatile de lichiditati asigura intreprinderii o capacitate de plata inalta, un proces de productie continuu si o rentabilitate optima. In functie de indicatorii rentabilitatii si lichiditatii firmei un manager performant isi poate prognoza, respectiv planifica activitatea firmei in sensul dezvoltarii eficiente a intreprinderii.

1.2 Analiza de ansamblu a rentabilitatii

Mentinerea in afaceri a societatilor comerciale este conditionata de desfasurarea de catre acestea a unei activitati rationale, eficiente. In economia de piata, activitatea economica rationala este activitatea care genereaza profit.

Sporirea eficientei comportamentului in afaceri al firmelor se poate realiza prin cunoasterea postfactum, curenta si previzionala a sistemului cibernetic al firmei printr-o analiza microeconomica.

Analiza economica cerceteaza activitatile sau fenomenele din punct de vedere economic, respective al consumului de resurse si a rezultatelor obtinute. Esentialul in analiza economica il constituie luarea in considerare a relatiilor structural - functionale si a celor cauza - efect.

Analiza microeconomica se structureaza in doua componente si anume:

analiza de gestiune;

analiza financiara.

Analiza financiara, "ca si componenta a analizei economice, consta intr-un studiu metodic al situatiei si evolutiei unei intreprinderi sub aspectul structurii financiare si a rentabilitatii".

Ion Stancu apreciaza ca "analiza financiara este activitatea de diagnosticare a starii de performanta financiara a intreprinderii la incheierea exercitiului. Ea isi propune sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare, in vederea fundamentarii unei noi strategii de mentinere si de dezvoltare intr-un mediu concurential"

Privita ca sistem , analiza financiara se descompune in urmatoarele segmente:

-analiza structurii patrimoniale;

-analiza financiara a gestiunii resurselor;

-analiza lichiditatii si solvabilitatii financiare;

-analiza rentabilitatii;

-analiza fezabilitatii financiare

Rentabilitatea in esenta presupune obtinerea unui profit (beneficiu). Profitul sau beneficiul este expresia baneasca a castigului obtinut in urma unei operatiuni, actiuni sau activitati. Analiza rentabilitatii poate fi abordata din mai multe aspecte:

-Analiza de ansamblu a rentabilitatii pe baza contului de profit si pierdere;

Analiza ratelor rentabilitatii economice;

-Analiza rentabilitatii financiare;

-Analiza rentabilitatii investitiilor de capital.

Analiza in esenta, presupune descompunerea fenomenului sau a procesului economic in elemente cat mai simple, depistarea factorilor, stabilirea relatiilor de cauzalitate dintre fiecare factor si fenomenul analizat pe de o parte, cat si dintre diferitii factori care actioneaza asupra acestuia, a legilor care guverneaza aceste relatii, a masurarii influentelor diferitelor elemente sau factori asupra fenomenului analizat, iar pe baza rezultatelor analizei elaborarea unei strategii de urmat.

Analiza rezultatelor este o problematica complexa si diversitatea practicilor si metodelor de evidenta a fluxurilor antrenate de activitatile intreprinderii impun necesitatea recurgerii la o multitudine de surse informationale: contabilitatea de gestiune, contabilitatea financiara, situatiile financiare, politicile intreprinderii, legislatie, informatii referitoare la sectorul de activitate, etc

In ciuda diferitelor tentative de armonizare a contabilitatii la scara internationala, se remarca inca o eterogenitate a practicilor in materie. Aceste diferente au repercusiuni asupra modalitatii de analiza economico-financiara, facand dificila aprecierea comparativa a performantelor intreprinderii, necesara din ce in ce mai mult, datorita procesului de globalizare economico-financiara. De aceea analistul financiar trebuie sa se specializeze in diferitele sisteme contabile si de calcul al rezultatelor

Principala sursa de date pentru evaluarea rezultatelor intreprinderii o constituie contul de profit si pierdere. Variatia capitalului propriu, generata de performantele economice ale intreprinderii, joaca un rol important in asigurarea echilibrului financiar al acesteia. Aceste performante sunt determinate cu ajutorul unui tablou contabil care regrupeaza ansamblul operatiilor de gestiune ale unui exercitiu financiar, exprimate in venituri si cheltuieli generatoare de profituri sau pierderi, denumit contul de profit si pierdere.

Rezultatele intreprinderii se gasesc intr-o forma sintetizata in contul de profit si pierdere. In cadrul multitudinii de modele de conturi de profit si pierdere se pot identifica doua structuri utilizate pe scara larga:

- modelul francez;

- modelul anglo-saxon.

Modelul francez se distinge prin doua caracteristici esentiale:

- are ca punct de referinta conceptul de productia exercitiului, incluzand

alaturi de productia vanduta si pe cea stocata si cea imobilizata;

- cheltuielile sunt prezentate dupa natura lor, permitand determinarea soldurilor intermediare de gestiune si evidentierea repartizarii valorii create intre diferitii participanti la activitatile intreprinderii.

Modelul anglo-saxon se diferentiaza prin faptul ca:

- axeaza intregul rationament pe vanzare, ca sursa esentiala de profit;

- structureaza cheltuielile pe functii: functia de productie (cost de productie), functia de distributie (cost de distributie), functia administrativa (costuri administrative), functia financiara (cheltuieli financiare) si alte cheltuieli si taxe. Aceasta structura a cheltuielilor permite analiza financiara pe functii ale intreprinderii, identificand calitatea gestiunii, global si la nivelul functiilor.

Spre deosebire de sistemul francez, in cel anglo-saxon nu se utilizeaza notiunea de productie imobilizata - costul de productie fiind imputat direct imobilizarilor - si nici cea de productie stocata - costul de productie al bunurilor nevandute fiind transferate direct in valoarea stocurilor. Aceasta practica are la baza conceptul conform caruia bogatia creata de intreprindere este generata de vanzarea productiei.

Totodata, practica economico-financiara anglo-saxona este axata pe valoarea de piata a activelor, si punandu-se accent pe lichiditatea acestora, fluxul de lichiditati este indicatorul de baza al analizei economico-financiare, alti indicatori: ca productia exercitiului, valoarea adaugata, excedentul brut al exploatarii fiind considerate doar simple evaluari intelectuale ale unor indicatori potentiali de castig.

Modul diferit de structurare a cheltuielilor - dupa natura in sistemul francez, si pe functii in cel anglo-saxon - determina o procedura diferita de intocmire a contului de profit si pierdere, fiind diferite si sursele de informatii utilizate: in timp ce sistemul francez foloseste contabilitatea financiara, pentru sistemul anglo-saxon baza este contabilitatea analitica, care permite determinarea costurilor vanzarilor pe baza identificarii costurilor directe si indirecte si a repartizarii rationale a acestora din urma.

In Romania, conform OMFP nr.94/2001 privind reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate, precum si OMFP nr.306/2002 privind Reglementarile contabile simplificate, armonizate cu directivele europene

Asemanator practicii franceze, in Romania, contul de profit si pierdere permite:

- evidentierea in cadrul veniturilor atat a productiei vandute, cat si a celei stocate si imobilizate, productia exercitiului exprimand volumul de activitate la nivelul intreprinderii;

- calculul soldurilor intermediare de gestiune, prin structurarea cheltuielilor in functie de natura lor;

- corectarea posturilor de cheltuieli cu subventiile aferente, nefiind denaturata astfel marimea veniturilor.

Asemanarile cu modelul anglo-saxon o reprezinta faptul ca noul cont de profit si pierdere utilizat in Romania:

- trateaza elementele ca despagubiri, donatii, cedarea de active considerate exceptionale in sistemul francez, ca fiind aferente activitatii ordinare;

- prevede, in notele explicative , analiza rezultatului din exploatare pe functii;

- stipuleaza obligativitatea calcularii si raportarii rezultatului pe actiune pentru intreprinderile mari.

De asemenea, in Romania, structura contului de profit si pierdere permite:

- determinarea rezultatului exploatarii, rezultatului financiar si rezultatului extraordinar - provenit din calamitati, exproprieri etc.;

determinarea cifrei de afaceri nete prin includerea subventiilor de exploatare aferente cifrei de afaceri, ceea ce constituie un prim pas de evidentiere a veniturilor reale ale intreprinderii;

evidentierea distincta a ajustarii valorii imobilizarii si activelor circulante, ceea ce faciliteaza evaluarea cu usurinta a activului economic, calculul si interpretarea ratelor de structura a activului, precum si aprecierea solvabilitatii intreprinderii de catre analistul financiar extern.

1.3 Relatia de impact dintre rentabilitate si risc

Indiferent de obiectivele intreprinderii, pentru a se asigura continuitatea activitatii sale, trebiue satisfacute doua restrictii majore, respectiv:

- rentabilitatea , respectiv capacitatea intreprinderii de a obtine un surplus monetar care ii permite sa faca fata angajamentelor si sa ii asigure dezvoltarea;

- echilibrul financiar, care exprima insusirea intreprinderii de a armoniza resursele si utilizarile aferente acestora, restrictie care trebuie sa permita asigurarea permanenta a solvabilitatii intreprinderii.

Rentabilitatea este o restrictie ce se manifesta sub aspecte diferite dar corelate intre ele: asigurarea remunerarii factorilor de productie si a capitalului investit dar si gestionarea resurselor in conditii de eficienta si eficacitate. Un diagnostic economico-financiar complet nu se poate realiza neglijand cuplul rentabilitate-risc. Riscul este o variabila exogena, anonima rentabilitatii. Efectele riscului fiind contradictorii, se pune problema stapanirii unui anumit nivel al riscului pentru a obtine rentabilitatea scontata. Riscul poate fii tradus si ca variabilitatea profitului fata de media rentabilitatii din ultimele exercitii, ca incapacitatea intreprinderii de a se adapta in timp si la cel mai mic cost la variatia conditiilor de mediu. In consecinta, rentabilitatea se afla sub incidenta starii generale de risc in care intreprinderea isi desfasoara activitatea:

Schema 1.1 Impactul principalelor categorii de risc asupra rentabilitatii intreprinderii

Se poate exprima variabilitatea rentabilitatii intreprinderii in functie de evolutia factorilor de risc prin coeficientul de elasticitate al rentabilitatii :

K=

Unde :-variabilitatea rentabilitatii absolute

-variabilitatea factorilor de risc

-coeficientul de elasticitate al rentabilitatii

Cu cat valoarea coeficientului de elasticitate al rentabilitatii este mai mica, cu atit sensibilitatea rentabilitatii la factorii de risc este mai scazuta iar estimarea activitatii viitoare a activitatii intreprinderii se poate face cu un grad de probabilitate ridicat.

Indiferent de gradul de risc in care isi desfasoara activitatea, echilibrul financiar al intreprinderii trebuie asigurat. Starea de echilibru financiar al intreprinderii se poate exprima prin doi indicatori: lichiditatea ( capacitatea activelor de a se transforma in baniintr-un termen mai mult sau mai putin apropiat si in conditii normale de utilizare) si solvabilitate ( capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor in materie de angajamente). Daca o intreprindere poate renunta temporar la o rentabilitate maximala, acceptand si rezultate minime, nu se poate intampla acelasi lucru privind lichiditatea si solvabilitatea. Asigurarea starii de lichiditate si solvabilitate constitiuie conditia financiara de baza impusa de desfasurarea prezenta si viitoare a activitatii intreprinderii.

1.4 Rentabilitatea si riscul de exploatare

Riscul de exploatare evalueaza capacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost, la variatiile mediului in care actioneaza, respective exprima flexibilitatea rezultatului din exploatare. Dimensiunea lui depinde de situatia sectorului in care intreprinderea isi desfasoara activitatea dar si de caracteristicile portofoliului de active proprii.

Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate de exploatare, intalnit in literatura de specialitate si sub denumirea de punct critic, punct mort sau punct de echilibru.

Pragul de rentabilitate permite stabilirea unei legaturi intre variatia rezultatului exploatarii si variatia volumului de activitate desfasurata de intreprindere, marcand acel volum de activitate al intreprinderii care asigura acoperirea cheltuielilor de exploatare, in conditiile realizarii unui rezultat din exploatare nul. Depasirea pragului de rentabilitate asigura in fapt rentabilizarea activitatii intreprinderii.

Prin analiza pragului de rentabilitate, sunt furnizate informatii cu privire la volumul de activitate ce permite realizarea profitului sau a unui anumit profit, perioada de timp presupusa de acoperire a cheltuielilor, gradul de utilizare a capacitatii de productie corespunzator pragului de rentabilitate (sau corespunzator unei anumite marimi a profitului), profitul maxim ce poate fi realizat in conditiile date.

Analiza pragului de rentabilitate este importanta in procesul de planificare deoarece relatia cost-volum-profit poate fi influentata de proportia investitiilor in active fixe, iar la stabilirea planurilor financiare de obicei se opereaza schimbari ale raportului dintre valoarea activelor fixe si a celor curente.

Trebuie sa se stabileasca in acest fel un volum suficient al vanzarilor pentru acoperirea cheltuielilor fixe si variabile; in caz contrar, intreprinderea va inregistra prin activitatea desfasurata pierdere.

In determinarea pragului de rentabilitate se porneste de la premisa ca intreprinderea nu poate actiona asupra preturilor de achizitie ale factorilor de productie sau asupra preturilor de vanzare ale bunurilor si serviciilor. Pentru a asigura devansarea cheltuielilor de catre venituri, se poate actiona numai asupra volumului de activitate desfasurata. Cheltuielile intreprinderii , in functie de varatia fata de volumul de activitate sunt departajate in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe. Cheltuielile variabile, ca suma la nivel de intreprindere se modifica o data cu volumul de activitate desfasurata, dar pe unitate de produs , raman relative constante. Cheltuielile fixe, ca suma la nivel de intreprindere, raman relative constante, in limitele unui scalar al volumului de activitate desfasurata dar, pe unitate de produs capata character variabil. Drept urmare, rezervele intreprinderii privind maximizarea rentabilitatii sunt legate de volumul de activitate desfasurata si impactul asupra sumei cheltuielilor fixe.

Regulile generale impuse in calculul pragului de rentabilitate constituie in fapt si limitele acestei metode: practica demonstreaza ca preturile de achizitie sau de vanzare sunt sensibile la reactia cererii ti ofertei, costurile variabile unitare nu au intotdeauna caracter constant iar suma cheltuielilor fixe poate inregistra modificari de la o perioada la alta.

Toate aceste limite fac ca metoda pragului de rentabilitate sa nu aiba totdeauna character practice dar utilitatea sa ramana prin informatiile pe care le ofera.

Pornind de la aceste considerente, algoritmul de calcul al pragului de rentabilitate in cazul intreprinderilor cu activitate omogena este:

-Se porneste de la echilibrul dintre cifra de afaceri(CA) si cheltuielile aferente (CH):

CA= CH

-Cifra de afaceri este descompusa in functie de volumul fizic al vanzarilor (q) si pretul de vanzare unitar ( p)

CA= q* p

-Cheltuielile se departajeaza in functie de variatia fata de volumul de activitate al intreprinderii in cheltuieli fixe (Cf) si cheltuieli variabile (Cv)

CH = Cf + Cv

-Cheltuielile variabile ca suma, la nivel de intreprindere sunt influentate de volumul fizic al vanzarilor (q) si costul variabil unitar (v)

Cv = q*v

-Relatia de echilibru intre cifra de afaceri si cheltuielile aferente devine:

q*p= Cf + q*v q*p - q*v = Cf q* (p-v) = Cf

-Volumul fizic critic la vanzarilor, a carui realizare implica un profit nul, este:

-Cifra de afaceri critica( CAcr), respective expresia valorica a volumului critic:

CA cr = * p

-Gradul de utilizare a capacitati de productie ( Gcr) corespunzator pragului de rentabilitate:

Gcr = * 100

-Perioada critica (Pcr), corespunzatoare realizarii cifrei de afaceri critice:

Pcr=

Nota : reprezinta vanzarile medii pe unitatea de timp

-Profitul maxim ce poate fi realizat ( P max):

P max= * ( p-v)- cf

Grafic, pragul de rentabilitate poate fi reprezentat astfel:

_{Y C CA}

ch

D

_CAcr ^B

^cv

_{A  cf}

O  qcritic qmax X

Fig 1.1 Reprezentarea grafica a pragulu de rentabilitate

Pe axa OX este reprezentat volumul fizic al productiei, iar pe axa OY sun reprezentati indicatorii valorici: cifra de afaceri, cheltuieli. Zona OAB corespunde pierderilor inregistrate de intreprindere , iar zona BCD corepunde profiturilor inregistrate. Latura CD din triunghiul BCD corespunde profiturilor maxime.

La intreprinderile ce desfasoara activitati diverse, calculul si valoarea informationala a pragului de rentabilitate sunt influentate de modalitatea de evidenta a cheltuielilor dar si de masura in care se departajeaza cheltuielile in cheltuieli fixe si variabile. In cazul intreprinderilro in cauza, pragul de rentabiliate este exprimat dupa cum urmeaza:

-Cifra de afaceri critica ( CAcr):

CAcr=

Unde: Cf = suma cheltuielilor fixe la nivel de intreprindere

cv= cheltuieli medii variabile la 1 leu cifra de afaceri

-Gradul de utilizare al capacitatii de productie (Gcr):

Gcr=*100

Unde: = capacitatea maxima de productie exprimata valoric

Daca activitatea intreprinderii are character sezonier, relatiile prezentate inscopul calcularii pragului de rentabilitate se mentin dar, se va considera ca punct de reper perioada in care marja cheltuielilor variabile ( respective cifra de afaceri corectata cu cheltuielile variabile) asigura acoperirea cheltuielilor fixe.

Evaluarea riscului de exploatare se face prin compararea cifrei de afaceri inregistrata de intreprindere (CA) cu cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate ( CAcr). Literatura de specialitate prezinta indicatorul rezultat din comparatia mentionata sub denumirea de " indicator de pozitie" . Indicatorul de pozitie ( Ip) poate fi exprimat :

-In marimi absolute:

Ip= CA -CAcr

-In marimi relative:

Ip= * 100

Sau

Ip= * 100

Cu cat cifra de afaceri inregistrata de intreprindere este mai mare comparativ cu cifra de afaceri critica si in consecinta valoarea indicatorului de pozitie este mai mare, cu atat riscul de exploatare este mai mic. Indicatorul de pozitie exprima capacitatea intreprinderii de a-si modifica productia si de a se adapta la cerintele pietei, capacitate influentata in mare masura de gradul de specializare a potentialului tehnico-productiv, de structura sa organizatorica.

P. Vernimment caracterizeaza pozitia intreprinderii in functie de dimensiunea inregistrata de indicatorul de pozitie astfel:

-Instabila, daca cifra de afaceri este cu mai putin de 10 % superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate;

-Relativ stabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu 10-20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate;

-Confortabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu mai mult de 20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate.

In aprecierea riscului din exploatare, se poate aborada si coeficientul de elasticitate(Ke) coeficient intalnit si sub denumirea de coeficient de levier al exploatarii :

Ke=

Unde : = variatia relativa a rezultatului din exploatare

= variatia relativa a cifrei de afaceri

Coeficientul de elasticitate exprima modul in care o schimbare in volumul vinzarilor influenteaza castigurile inainte de plata dobanzilor si a impozitelor, sensibilitatea rezultatului din exploatare la cresterea cu o unitate a cifrei de afaceri.

Evidentiind variabilitatea rezultatului fata de structura costurilor, se poate prezenta relatia dintre coeficientul de elasticitate si pragul de rentabilitate:

Ke= =

Decalajul dintre cifra de afaceri realizata de intreprindere si cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate influenteaza marimea coeficientului de elasticitate. Cresterea volumului de activitate comparativ cu pragul de rentabilitate diminueaza valoarea coeficientului de elasticitate si implicit, riscul de exploatare. Ceea ce trebuie sesizat este ca rentabilitatea intreprinderii este afectata de riscul din exploatare,

ca de altfel si de riscul financiar in conditii de variabilitate a cifrei de afaceri.

Valorile inregistrate de coeficientul de elasticitate ajuta la aprecierea pozitiei intreprinderii din punct de vedere al riscului de exploatare, astfel:

-Daca Ke>11, pozitia intreprinderii este instabila, cu un grad de risc economic ridicat;

-Daca Ke 6, pozitia intreprinderii este relativ stabila, cu un risc economic mediu;

-Daca Ke<6, pozitia intreprinderii este confortabila, cu un risc economic scazut.

Coeficientul de elasticitate este o componenta importanta in determinarea gradului de risc

al unei afaceri. O intreprindere poate sa influenteze gradul de risc al afacerilor prin alegerea coeficientului de elasticitate. Daca toate celelalte influente sunt constante, cu cat mai mare este valoarea coeficientului de elasticitate, cu atat mai mare va fi si gradul de risc.

Daca se ia in calculul gradului de risc al afacerii si probabilitatea de variatie a volumului vanzarilor in sensul cresterii, atunci in conditiile unei valori ridicate a coeficientului de elasticitate, se va inregistra cresterea profitului. Daca volumul vanzarilor intreprinderii are grad ridicat de certitudine, marimea coeficientului de elasticitate nu va determina variabilitatea profiturilor viitoare.

1.5 Rentabilitatea si riscul financiar

Intr-o economie de piata, capitalul este alocat prin sistemul de preturi. Dobanda este pretul platit pentru capitalul imprumutat. Intreprinderile cu cele mai profitabile posibilitati de investitii sunt doritoare si capabile sa plateasca cel mai mult pentru a obtine capital si, de aceea, ele tind sa atraga capitalul existent pe piata intr-o mai mare masura decat intreprinderile ineficiente. Masura in care o intreprindere utilizeaza creditul pentru finantare are implicatii importante asupra rezultatelor activitatii desfasurate. Decizia intreprinderii de a utiliza capital imprumutat pentru completarea surselor de finantare atrage un risc suplimentar pentru actionariat - riscul financiar. Daca orice intreprindere

isi asuma riscul afacerii (riscul general in cadrul sectorului de activitate), riscul financiar este un risc specific care rezulta din modalitatea de finantare a activelor.

Investitorii actuali si potentiali pot fi interesati de aranjamentele dintre intreprindere si creditorii sai in domeniul financiar. Masura in care o intreprindere este finantata din surse externe se reflecta in gradul de indatorare. Nivelul gradului de indatorare intr-o intreprindere este un factor important in preluarea riscului. O intreprindere care a

« imprumutat » bani in mod evident are un angajament de plata pentru cheltuieli viitoare

cu dobanzi si pentru realizarea rambursarilor de capital. Aceasta poate fi o povara

financiara si poate ridica riscul ca intreprinderea sa devina insolvabila. Majoritatea

intreprinderilor au un grad de indatorare pana la un anumit nivel. Nivelul gradului de indatorare este influentat de un numar variat de factori. O apreciere a factorilor care influenteaza gradul de indatorare a unei intreprinderi este absolut necesara in estimarea rezultatelor activitatii desfasurate. Sinoptic, factorii ce influenteaza nivelul gradului de indatorare se prezinta:

Volumul vanzarilor

Rentabilitatea activitatii

Nivelul cheltuielilor cu dobanzile

Cash flow Restrictii de imprumut Norme industriale Atitudinea actorilor cheie

Disponibilitatea finantarii capitalului propriu

_{Grad de indatorare}

Schema 1.2 Gradul de indatorare si factori de influenta

Vanzarile si profiturile - intreprinderile care au o rata stabila de crestere a vanzarilor si

a profiturilor sunt intr-o mai buna pozitie pentru a finanta cheltuielile cu dobanzile si rambursarile de capital decat acelea cu rate ale vanzarilor volatile sau in declin. Profiturile mai mari pot face compatibila sustinerea unor mari nivele ale gradului de indatorare.

Cheltuielile cu dobanzile - daca intreprinderea este perceputa cu "activitate riscanta", creditorii pot cere castiguri mai mari pentru a compensa riscurile existente. Cand se solicita o rata a dobanzii mare, cheltuielile devin prohibitive si in mod efectiv pun o bariera capitalului imprumutat.

Cash flow - nevoia de a gestiona obligatiile financiare (platile cu dobanda si rambursarea sumei imprumutate) confera un necesar de cash flow care se doreste a fi consistent.

Restrictiile de imprumut - intreprinderile pot avea restrictii in ceea ce priveste suma imprumuturilor ce pot fi contractate (clauze de imprumut). Acestea pot rezulta din actele de infiintare sau pot fi stipulate in contracte de imprumut.

Norme industriale - creditorii isi vor face calcule pentru o anumita ramura de activitate

inainte de a avansa imprumuturi. Intreprinderile din ramurile industriale mai nesigure vor avea un grad de indatorara mai mic decat acelea din sectoare mai stabile.

Atitudinea "actorilor cheie" - avand controlul activitatii curente, managerii trebuie sa determine in mod normal nivelul efectului de levier-grad de indatorare pe care il adopta o intreprindere. Totusi, atitudinile proprietarilor (mai ales in cazul riscului financiar asociat efectului de levier) si creditorilor (care sunt precupati cu securitatea, cash-flowul si perspectivele sale viitoare) trebuie avute in vedere.

Disponibilitatea finantarii capitalului propriu - intreprinderile care nu sunt capabile sa asigure finantari aditionale din partea proprietarilor lor, pot fi fortate sa realizeze imprumuturi in vederea extinderii activitatii.

Gradul de indatorare isi pune amprenta in mod inevitabil asupra activitatii intreprinderii.

In momentul in care rezultatele generate prin folosirea capitalurilor imprumutate devanseaza cheltuielile cu dobanzile ce trebuie platite, este posibila cresterea rezultatelor valabile pentru actionari fata de situatia normala (bazata pe finantarea activitatii prin surse proprii). Folosirea capitalurilor imprumutate ca sursa de finantare poate sa insemne pentru intreprindere relaxare fiscala: dobanda la imprumuturi este o cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal.

Intreprinderile trebuie doar sa aiba capacitatea de a suporta costul sumei nete (dupa impozitare) al cheltuielilor cu dobanzile.

Investitorii de obicei solicita o rata a profitului mai mica din utilizarea capitalului imprumutat decat din partea capitalurilor proprii, datorita unui risc mai mare comparativ

cu imprumuturile. Daca un imprumut este utilizat pentru a finanta achizitia unui activ, perioada imprumutului se poate compara cu perioada de viata asteptata a acestui activ pentru a vedea masura in care beneficiile suplimentare generate de acest activ acopera cheltuielile cu dobanzile.

O buna intelegere a gradului de indatorare, a factorilor care il influenteaza si a efectelor sale asupra profitabilitatii sunt esentiale in analiza performantelor economico-financiare

ale intreprinderii.

Riscul financiar caracterizeaza variatia rezultatelor sub incidenta structurii financiare a intreprinderii. Evaluarea riscului financiar se face fie cu ajutorul pragului de rentabilitate financiar, fie pe baza efectului de levier financiar.

1.5.1 Evaluarea riscului financiar prin pragul de rentabilitate financiar

Analiza riscului financiar prin pragul de rentabilitate financiar presupune estimarea acelui volum de activitate al intreprinderii care asigura acoperirea cheltuielilor de exploatare dar

si a cheltuielilor cu dobanzile (considerate cheltuieli fixe pentru un anumit nivel de activitate). Pornind de la aceste considerente, pragul de rentabilitate financiar (CAcr) se

_{determina dupa cum urmeaza:}

CAcr=

Unde:

Cf = suma cheltuielilor fixe la nivel de intreprindere

cv = cheltuieli medii variabile la un leu cifra de afaceri

_{Dob = suma cheltuielilor cu dobanzi}

Cunoscand volumul de activitate prin care sunt acoperite cheltuielile de exploatare dar si cheltuielile cu dobanzile (CAcr), se evalueaza riscul financiar fie cu ajutorul indicatorului

de pozitie, fie cu ajutorul coeficientului de elasticitate.

1.5.2 Evaluarea riscului financiar prin efectul de levier financiar

Impactul politicii financiare asupra performantelor intreprinderii, nevoia de estimare a riscului atras de folosirea capitalului imprumutat in derularea activitatii intreprinderii, au

dat nastere teoriei cunoscuta sub denumirea de efect de levier financiar. In principiu, levierul financiar prezinta efectul indatorarii asupra ratei rentabilitatii capitalului propriu.

In determinarea efectului de levier financiar, punctul de plecare este dat de formula de

_{calcul a ratei rentabilitatii economice in functie de rezultatul exploatarii si activele totale:}

Re= Rexpl= Re* At

Considerand nula valoarea veniturilor financiare si a rezultatului extraordinar, marimea

rezultatului din exploatare va fi afectata doar de marimea cheltuielilor cu dobanzile (D).

In conditiile prezentate, rezultatul brut al exercitiului (Rb) devine:

Rb= Rexpl -D= Re* At -D

Prin descompunerea activului total in functie de capitalul propriu (Kpp) si capitalul imprumutat (Kdat):

Rb=Re(Kpp+Kdat) -D =

Cum raportul dintre rezultatul brut si capitalul propriu este o forma de exprimare a ratei

_{rentabilitatii financiare (Rf):}

Rf = Re +

Valoarea dobanzilor (D) fiind influentata de marimea capitalului imprumutat (Kdat) cat si

de rata medie a dobanzii (d):

D= Kdat * d

_{Rata rentabilitatii financiare devine:}

Rf = Re + Rf= Re + (Re-d) *

Luand in considerare impactul fiscalitatii asupra rezultatului intreprinderii (Ci fiind cota

_{de impozitare), atunci:}

Rf = Re + (Re-d )* * (1- Ci)

Diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata medie a dobanzii este cunoscuta sub denumirea de "efect de levier" iar raportul dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu de levier financiar" sau "bratul levierului".

Intreprinderile care au un levier financiar scazut au un grad de risc mai mic atunci cand economia se afla intr-o perioada de recesiune, dar in aceeasi masura, inregistreaza profituri mai mici intr-o perioada de boom. Intreprinderile care au un levier financiar ridicat se afla in situatia de a inregistra pierderi substantiale dar dispun de sansa de a realiza profituri la fel de mari. In consecinta deciziile referitoare la utilizarea levierului financiar trebuie luate astfel incat sa se stabileasca un echilibru intre gradul de risc si profiturile asteptate.

Efectul de levier multiplicat cu levierul financiar denota sensibilitatea rezultatului intreprinderii la variatia gradului de indatorare.

Rentabilitate

Re>d Rf>Re

Re d Rf Re

Re<d Rf<Re

_{Levier financiar}

Fig. 1.2 Corelatia rata rentabilitatii economice - rata rentabilitatii financiare sub

impactul efectului de levier

Daca Re>d, atunci situatia este benefica pentru intreprindere, utilizarea creditelor in desfasurarea activitatii intreprinderii are ca efect cresterea ratei rentabilitatii capitalului propriu. Cu cat gradul de indatorare este mai mare in aceste conditii, rata rentabilitatii financiare va fi mai mare.

Daca Re<d, rentabilitatea financiara este influentata negativ de gradul de indatorare, performantele intreprinderii fiind afectate. Daca se asigura scaderea gradului de indatorare, rata rentabilitatii financiare va fi mai mica.

Egalitatea dintre rata rentabilitatii economice si rata medie a dobanzii arata stabilitatea intreprinderii, optimul de indatorare al intreprinderii.

Gradul de indatorare influenteaza rentabilitatea financiara, astfel ca in cazul unui efect nefavorabil se mareste riscul financiar.

In consecinta, rentabilitatea financiara a intreprinderii este influentata in mod direct de efectul gradului de indatorare si de nivelul ratei rentabilitatii economice.

Fiecare dintre cei doi factori directi de actiune incorporeaza influenta factorilor indirecti,

_{dupa cum urmeaza:}

Rf = * + ( Re- d ) *

Schema 1.3 Riscul financiar si factori de influenta

Cresterea ratei rentabilitatii comerciale, accelerarea vitezei de rotatie a activelor si o politica financiara riguroasa vor asigura cresterea ratei rentabilitatii financiare si diminuarea riscului financiar.

Politica structurii capitalului implica echilibrarea gradului de risc cu rata de rentabilitate. Implicarea in finantarea activitatii antreprinderii intr-o mai mare masura a capitalului amprumutat atrage cresterea gradului de risc a profitului dar, in acelasi timp, o rata de rentabilitate estimata la o valoare superioara. Structura optima a capitalului este cea care realizeaza un echilibru intre gradul de risc financiar si rata de rentabilitate estimata. Utilizarea efectului de levier in caracterizarea riscului financiar al intreprinderii este incontestabila dar, trebuie sa avem in vedere si carentele acestei metode. Daca analiza riscului financiar are drept subiect o intreprindere care a utilizat credite pentru investitii, atunci cu siguranta rezultatele analizei prin efectul de levier sunt alterate: dimensiunea ratei rentabilitatii economice este afectata si de volumul investitiilor efectuate. In acelasi timp, efectul investitiilor asupra activitatii intreprinderii nu se concretizeaza in momentul efectuarii lor, fiind un efect ce se resimte treptat, pe o durata de timp mai mare.

1.5.3 Rentabilitate si risc de faliment

Evaluarea riscului de faliment se poate realiza cu ajutorul unor metode de predictie, bazate pe un sistem de grupare a unor indicatori aflati in corelatie cu starea de sanatate sau slabiciune a intreprinderilor. Metodele de analiza a riscului de faliment sunt tehnici statistice ale analizei discriminante care grupeaza caracteristicile financiare ale intreprinderilor cu functionare normala si a celor cu dificultati in activitatea de gestionare economico-financiara. Prin combinarea in anumite proportii a unor indicatori se incearca departajarea intreprinderilor in situatie de faliment de intreprinderile aflate in stare de incertitudine sau cu situatie considerate normala

Metoda scorurilor, in aprecierea riscului de faliment al intreprinderilor, apeleaza si la indicatorii de rentabilitate, alaturi de indicatori de structura ai activelor, indicatori de lichiditate sau indicatori de eficienta. Conditia de selectie a indicatorilor care evidentiaza performanta unei intreprinderi este relatia de independenta dintre acestia. Existenta unui anumit grad de corelatie intre indicatori ar conduce la inregistrarea, in cadrul functiei amintite, a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico-financiar.

Scorul reflecta o functie liniara a unor variabile (indicatori), ponderate cu anumiti coeficienti medii, determinate prin metoda celor mai mici patrate, pe baza observatiilor asupra unui lot reprezentativ de intreprinderi:

Z =

Unde:

^R_i ^{ indicatori de rentabilitate si structura a capitalurilor}

^a_i ^{ coeficienti de corelatie cu functia scor Z, respectiv variabilitatea marginala a scorului Z la o variatie de o unitate a ratei}

Selectia indicatorilor in cadrul metodei scorurilor se face pe baza rezultatelor inregistrate atat de intreprinderile "sanatoase" cat si de intreprinderile aflate in dificultate, pe perioade indelungate de timp: 0-30 ani. Aceasta conditie a facut practic imposibila elaborarea unor functii scor reprezentative pentru intreprinderile din Romania dar nu excludem folosirea metodei scorurilor in Rominia in evidentierea demersurilor teoretico- metodologice in evaluarea performantelor financiare ale intreprinderilor, in conditiile specifice existente.

Printre modelele bazate pe tehnica scorurilor amintim: modelul Altman, modelul Conan

si Holder, modelul Bancii Frantei etc. Intr-o forma sau alta rentabilitatea este prezenta in caracterizarea riscului de faliment al intreprinderilor prin metoda scorurilor indiferent de modelul utilizat. Prezentam pentru exemplificare modul de utilizare a rentabilitatii prin modelul Altman cat si prin modelul Conan-Holder.

Modelul Altman cuprinde cinci variabile, construite pe un esantion de 66 de

intreprinderi, dintre care jumatate cu dificultati financiare. Printre indicatorii utilizati in elaborarea modelului Altman remarcam existenta ratei rentabilitatii economice, calculate

in functie de rezultatul exploatarii si valoarea activului total.

In cadrul modelului elaborate de profesorul Altman, se atribuie ratei rentabilitatii economice o valoare destul de ridicata a coeficientului de ponderare (3.3) comparativ cu ceilalti coeficienti utilizati in ponderarea ratelor. Modelul Altman se bazeaza pe functia:

Z= 3.3 * + 1.4 * + 1.2 * + 1.0 * +0.6 *

Unde:

R  rata rentabilitatii economice

R  rata de structura a activelor circulante nete

R  rotatia activelor totale calculata in functie de cifra de afaceri

^{R  rata autonomiei financiare}

In functie de valorile inregistrate de functia Z, intreprinderile sunt caracterizate astfel din

_{punct de vedere al riscului de faliment:}

Rezultatele modelului elaborate de profesorul Altman trebuie sa se fie privite cu oarecare

rezerva pentru ca acestea se bazeaza pe exemplul unor societati din Statele Unite de acum

28 de ani.

Elaborarea modelului Conan-Holder s-a bazat pe experienta a 200 de intreprinderi clasificate dupa sectorul de activitate.

Rentabilitatea este reprezentata in cadrul modelului mentionat de excedentul brut din exploatare (indicator partial de rentabilitate). Excedentul brut din exploatare este prezentat prin raportare la valoarea datoriilor totale ale intreprinderii, iar pentru ponderare este folosit un coeficient cu valoare semnificativa - 0.24.

Pentru intreprinderile ce desfasoara activitate industriala, cu scopul caracterizarii riscului

_{de faliment, s-a propus urmatoarea functie:}

Z = 0.24 * + 0.22 * + 0.16 * - 0.87 * - 0.1 *

Unde:

= ^{rata stabilitatii financiare}

R  rata lichiditatii curente

R  ponderea cheltuielilor financiare in cifra de afaceri

R  rata de remunerare a personalului din valoarea adaugata

In functie de gradul de risc de faliment stabilit in baza valoarilor functiei Z, modelul

Conan - Holder stabileste urmatoarea grupare a intreprinderilor:

Cu cat valoarea scorului este mai mica, cu atat riscul de faliment este mai ridicat iar starea intreprinderii este mai "delicata".

1.6 Rentabilitatea si echilibru financiar

Desfasurarea activitatii intreprinderii permite identificarea a doua categorii de fluxuri: fluxuri de rezultate si fluxuri de trezorerie. Fluxurile afecteaza veniturile si cheltuielile, participand la formarea rezultatului, a rentabilitatii intreprinderii. La formarea fluxurilor financiare participa atat elemente monetare (care antreneaza o intrare sau iesire monetara si deci implica un flux de trezorerie) dar si elemente nemonetare (cu efect asupra rezultatului, fara a antrena un flux de trezorerie). Identificabile sunt in aceeasi masura fluxurile de trezorerie ce nu presupun un efect imediat asupra rezultatului sau un efect asupra rezultatului echivalent cu cel propagat asupra trezoreriei.

Starea de echilibru financiar a intreprinderii presupune coordonarea fluxurilor de rezultate si a fluxurilor de trezorerie astfel incat sa se asigure permanenta acoperirii datoriilor scadente din incasarile curente. Diminuarea incasarilor si implicit a platilor isi vor pune amprenta asupra fluxurilor de rezultate imediate si viitoare, iar intreprinderea cu _{siguranta nu va beneficia de recompensarea capitalurilor in masura dorita.}

Schema 1.4 Relatia rentabilitate -echilibru financiar

La un moment dat, intreprinderea poate sa realizeze rentabilitate ridicata si in ideea de a extinde volumul de activitate, investitiile devin o necesitate. Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de investitii, daca nu au fost minutios calculate, pot afecta necesarul de resurse financiare presupus de derularea normala a activitatii curente. Intreprinderea intampina dificultati in onorarea platilor fata de furnizorii sai, solvabilitatea este in mod evident prejudiciata. Starea de solvabilitate este data de masura in care intreprinderea dispune sau nu de lichiditati suficiente pentru satisfacerea platilor curente. Inainte de a caracteriza starea de solvabilitate se impune analiza starii de lichiditate; dificultatile sau performantele vizavi de lichiditate (cauza) se rasfrang asupra starii de solvabilitate (efect). Studiul lichiditatii permite aprecierea interdependentei mecanismelor financiare, iar incidenta lor asupra functionarii intreprinderii va pune in evidenta punctele "slabe" si "forte" ale relatiei economic - financiar.

In consecinta, desfasurarea unei activitati de lunga durata, in conditii de performanta economico - financiara, presupune asigurarea starii de echilibru in relatia rentabilitate - lichiditate - solvabilitate

In plan operational, s-a recurs la caracterizarea nivelului lichiditatii apeland la metoda

traditionala a ratelor, comparand in principal dimensiunea activelor circulante cu cea a datoriilor curente. In cazul analizei lichiditatii intreprinderii prin metoda ratelor, se pune problema includerii sau neincluderii descoperirilor de cont (overdrafts) in datoriile curente. Din punctul nostru de vedere, descoperirile de cont fiind platibile la cerere, un calcul corect al ratelor de lichiditate presupune incorporarea lor in categoria datoriilor curente (mai ales ca multe intreprinderi se bazeaza pe descoperirile de cont, considerandu-le o importanta sursa de finantare).

Capacitatea intreprinderii de a-si acoperi datoriile curente prin activele circulante de care

_{dispune este cunoscuta sub denumirea de rata lichiditatii generale:}

Rata lichiditatii generale =

In economiile occidentale o rata a lichiditatii generale mai mare de 2 era apreciata ca

prudenta, dar actualmente ratele cu valori de 1-1.5 au devenit obisnuite. Daca rata lichiditatii generale este prea mare, este posibil ca intreprinderea sa aiba prea multe stocuri sau sa aiba prea multe disponibilitati banesti care ar putea fi folosite mai profitabil in alta parte. O valoare supraunitara a acestei rate este efectul unui fond de rulment pozitiv, al existentei unui excedent de resurse permanente utilizabil in finantarea activitatii curente. Un test mai strict de lichiditate este acela in care activele circulante mai putin lichide stocurile) nu sunt incluse. Activele circulante ramase - creantele si disponibilitatile banesti - sunt comparate cu datoriile curente, raportul fiind cunoscut sub _{denumirea de rata lichiditatii curente:}

_{Rata lichiditatii curente =}

In teoria economica este acceptata ca valoare optima a ratei lichiditatii curente o valoare

cuprinsa intre 0.8 si 1.

Rata lichiditatii imediate, cunoscuta si sub denumirea de testul acid' indica abilitatea

intreprinderii de a-si plati datoriile fara sa fie nevoie sa apeleze la vanzarea stocurilor. De aceea se spune ca testul acid furnizeaza dovada lichiditatii imediate a intreprinderii.

_{Rata lichiditatii imediate } ^{Plasamente  Disponibilitati}

Datorii curente

Valorile normale pentru aceasta rata sunt considerate a fi mai mari de .3. Interpretarea

ratei lichiditatii imediate presupune cunoasterea conditiilor de desfasurare a activitatii intreprinderii. O valoare ridicata inregistrata de rata lichiditatii imediate poate fi justificata printr-o situatie de moment, generata de coincidenta unor incasari masive dar

si de folosirea mai putin performanta a disponibilitatilor. In aceeasi masura, o valoare scazuta a lichiditatii imediate poate fi insotita de creante cu termen de incasare scazut sau stocuri cu viteza de rotatie ridicata, fara a fi vorba de o stare critica a intreprinderii privind lichiditatea.

Prin compararea disponibilitatilor intreprinderii cu volumul creditelor bancare pe termen

_{scurt contractate, se caracterizeaza rata lichiditatii la vedere:}

_{Rata lichiditatii la vedere =}

Aprecierea gradului de solvabilitate al intreprinderii are la baza rata solvabilitatii generale

sau rata solvabilitatii patrimoniale. Rata solvabilitatii generale caracterizeaza evolutia activelor intreprinderii comparativ cu datoriile totale:

Rata solvabilitatii generale =

Raportul exprima masura in care intreprinderea face fata datoriilor totale. O valoare a

raportului mai mare decat 1.5 reflecta capacitatea intreprinderii de a face fata datoriilor contractate; o valoare inferioara nivelului de 1.5 evidentiaza riscul de insolvabilitate.

Rata solvabilitatii patrimoniale este utilizata in special de societatile bancare pentru intreprinderile puse in situatia de a solicita credite bancare:

_{Rata solvabilitatii patrimoniale =}

Valoarea minima acceptata pentru rata solvabilitatii patrimoniale este 0 3, iar valorile

considerate normale sunt mai mari de 0.5.

Consideram ca metoda traditionala ce presupune caracterizarea lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii static, printr-un sistem de rate are capacitate informationala in acest sens dar, trebuie sa luam in considerare si limitele sale. Comparatia cu caracter general active circulante - datorii curente atrage principalele semnale asupra starii de solvabilitate. Lichiditatea propriu-zisa a intreprinderii depinde nu numai de dimensiunea celor doi factori mentionati, dar si de continutul si "calitatea" lor. Lichiditatea se afla sub jocul decalajului dintre durata medie de incasare a creantelor si durata medie de plata a datoriilor curente. Este posibil ca datoriile curente sa fie acoperite intr-o mare masura de activele circulante dar intreprinderea sa fie pusa in situatia de a nu dispune de lichiditati necesare acoperirii datoriilor scadente. Decalajul favorabil dintre activele circulante si datoriile curente este benefic in idea de intrerupere a activitatii intreprinderii (de lichidare) si nu de asigurare a continuitatii activitatii.

Inlaturarea acestui neajuns a impus abordarea analizei financiare intr-o viziune noua, prin metoda fluxurilor, pornind de la conceptul de flux de fonduri, care permite identificarea surplusurilor monetare din activitatea intreprinderii. S-a propus ca instrument adaptat acestei cerinte "Tabloul de flux" prin care se urmareste in primul rand daca structurile financiare ale intreprinderii sunt echilibrate.

In elaborarea tabloului de flux, se recurge la separarea fluxurilor pe categorii de activitate

ce le angajeaza: fluxuri de exploatare si fluxuri de investitii. Concomitent, sunt separate

si modalitatile de finantare: autofinantare si indatorare. Analiza bazata pe metoda fluxurilor are ca punct de pornire excedentul brut global al exploatarii, respectiv autofinantarea economica a intreprinderii.

Excedent brut global