Evaluarea riscului economic

Evaluarea riscului economic

Evaluarea riscului economic se bazeaza pe modelul pragului de rentabilitate materializat

in doua componente:

calcularea ratei riscului economic (RPR ) dupa relatia:

RPR = VVPR/VVefectiv .100, (2.5)

unde: VVPR - volumul vinzarilor in punctul critic;

VVefectiv - volumul vinzarilor efectiv.

Cu cit aceasta rata este mai mare, cu atit riscul va fi mai mare si invers;

calcularea indicelui de securitate (IS ) sau coeficientului sigurantei care pune in evidenta marja de securitate de care dispune unitatea de productie:

Is = (VVefectiv - VVPR)/ VVefectiv (2.6)

Marja de securitate a intreprinderii va fi cu atit mai mare, cu cit indicele este mai mare.

Evaluarea riscului economic, conform unor autori romani si francezi, mai poate fi facuta si cu ajutorul unui asa-zis "indicator de pozitie" fata de pragul de rentabilitate. Acest indicator este exprimat atit in marimi absolute (IPoz), cit si in marimi relative (IPoz :

- marimi absolute:

IPoz = VVefectiv - VVPR

- marimi relative:

IPoz 1 = (VVefectiv - VVPR)/ VVPR. (2.8)

Indicatorul de pozitie in marime absoluta mai este cunoscut si sub denumirea de flexibilitate absoluta, rezerva fata de pragul de rentabilitate sau indicatorul sigurantei. Acest indicator exprima capacitatea unei intreprinderi de a-si modifica si a-si adapta productia la cerintele pietei. Este de dorit ca dimensiunea acestui indicator sa fie cit mai mare, pentru a evidentia o flexibilitate ridicata a intreprinderii, respectiv un risc economic mai redus.

Gradul de flexibilitate este dependent de potentialul tehnic al intreprinderii, de starea si

calitatea acestuia, de potentialul uman si de structura organizatorica a intreprinderii. Indicatorul de pozitie in marime relativa, denumit si coeficient de volatilitate, inregistreaza valori mai mari atunci cind riscul este minim. El are aceeasi valoare informationala ca si indicatorul absolut.

Din studiile de specialitate realizate in tarile cu o economie de piata functionala se apreciaza ca situatia intreprinderilor in raport cu pragul de rentabilitate se prezinta astfel:

- instabila, cind volumul efectiv al vinzarilor se situeaza cu cel putin 10% peste pragul de

rentabilitate;

- relativ stabila, cind volumul efectiv al vinzarilor este cu 20% deasupra punctului critic;

- confortabila, cind volumul efectiv al vinzarilor depaseste punctul critic cu peste 20%.

3. determinarea coeficientului de elasticitate (CLO), despre care s-a mentionat anterior, doar ca

in acest caz se are in vedere ca indicator de risc pozitia intreprinderii fata de pragul de

rentabilitate. Astfel, relatia CLO, dedusa anterior, poate evidentia influenta asupra profitului

pozitiei intreprinderii fata de pragul de rentabilitate (sau punctul critic = PR) :

unde v - coeficientul privind ponderea consumurilor si cheltuielilor variabile in veniturile

din vinzari (rata marjei de contributie).

Luind in considerare ca relatia CF/(1-v) reprezinta pragul de rentabilitate (PR), efectul de

levier operational (CLO) poate fi determinat astfel :

CLO=

Prin prisma semnificatiei valorii coeficientului de levier operational privind gradul

de risc economic, nu este bine ca intreprinderea sa se afle prea aproape de punctul critic,

deoarece in acest caz riscul economic devine maxim, valoarea CLO tinde teoretic la infinit:

a) CLO = q(p-c) / [q(p-c) - CF] = [q(p - c)/0] → ∞.

Riscul economic este absent cind CLO = 0, in acest caz:

b) q(p-c) / [q(p-c) - CF] = 0, ceea ce presupune: q(p -c) = 0,

adica o marja a consumurilor si cheltuielilor variabile nula, in cazul egalitatii p=c. Egalitatea p=c

asigura, dupa cum s-a aratat mai sus, maximizarea rezultatului din activitatea operationala pina la

calculul dobinzilor.

In cazul liniaritatii veniturilor din vinzari, rezultatul din activitatea operationala pina la

calculul dobinzilor poate atinge valoarea maxima atunci cind costul marginal egaleaza pretul

pietei (de echilibru).

c) CLO = 1 presupune egalitatea: q(p-c) = [q(p-c) - CF],

ceea ce corespunde unor consumuri si cheltuieli fixe nejustificate (CF → 0), ca urmare a unor utilaje invechite, uzate; riscul economic este minor, iar rezultatul din activitatea operationala pina la calculul dobinzilor va evolua in acelasi ritm cu veniturile din vinzari.

Pentru diminuarea riscului rezultat dintrun levier operational ridicat, intreprinderea trebuie sa-si "variabilizeze" consumurile si cheltuielile constante, recurgind la reducerea stocurilor si la dezinvestire. In acelasi timp, acesta trebuie sa se asigure cu o marja de securitate suficienta prin evitarea zonei punctului critic. Deci, determinarea pragului de rentabilitate prezinta numeroase interese pentru analistul financiar.

Cu atit intreprinderea este mai apropiata de punctul sau critic, cu cit coeficientul de levier operational (CLO) este mai ridicat. Deci, rezulta ca o rata de crestere ridicata a rezultatului trebuie sa fie interpretata cu prudenta. O rata de crestere ridicata a rezultatului in raport cu perioada precedenta nu este intotdeauna un semn favorabil, elucidind, de exemplu, intoarcerea intreprinderii la prosperitate. O rata de crestere ridicata a rezultatului poate releva ca intreprinderea este apropiata de punctul critic. Ea se gaseste, deci, intr-o situatie caracterizata prin fragilitate si volatilitate a rezultatelor sale, ce pot antrena vulnerabilitatea intreprinderii.

Astfel, obiectivul oricarei intreprinderi sau al unui grup ar putea rezulta in modul urmator: trebuie atins si depasit pragul de rentabilitate.

In realitate, punerea in opera a unei astfel de politici, care vizeaza atingerea si depasirea pragului de rentabilitate, cuprinde patru elemente principale:

- cresterea veniturilor din vinzari;

- reducerea consumurilor si cheltuielilor fixe si micsorarea punctului critic;

- modificarea structurii si sortimentului produselor;

- restaurarea marjelor.

Cresterea veniturilor trebuie sa insoteasca o crestere a partilor de piata, ceea ce presupune ca intreprinderea dispune de o reala forta de vinzare. In caz contrar, am fi in prezenta unei eschivari (subterfugiu) dinainte caracterizata prin scaderea brusca a rentabilitatii pe masura ce cresc veniturile.

Restaurarea marjelor ramine, atunci, prioritatea. Dar ea depinde de structura consumurilor si cheltuielilor, de calitatea produselor, de concurenta, de starea pietei, inclusiv probleme de delocalizare. Aceste diferite aspecte scapa, adeseori, din vizorul informatiei contabile si financiare.