Definirea inovarii industriale

Definirea inovarii industriale

1 Definirea creativitatii si a inovarii

Creativitatea este un element structural al activitatii umane, cel reprezentat de actiunile inventive, neinvatate, singurele in masura sa genereze cunostinte si experiente noi. Si aceasta din cauza ca, orice activitate umana poate fi repetativa sau originala (de creatie).

Creativitatea reprezinta capacitatea de a identifica legaturi noi intre elemente (obiecte, evenimente, legi) aparent fara legatura intre ele. Creativitatea implica intotdeauna aducerea unui element de noutate si ea este punctul de plecare a inovarii.

I. Dijmarescu afirma  ca a inovarea este o functie a managementului. Rolul managerului in a inova incepe de la analiza critica a situatiei concurentiale a firmei, selectarea masurilor importante ce trebuie aplicate in scurt timp. Practic, managerul trebuie sa se lanseze intr-un proiect de ameliorare a activitatii firmei, sa evalueze primele rezultate si apoi sa-si dubleze efortul si sa accelereze viteza de schimbare, impunandu-si obiectivele, cu termene scurte de realizare.

C. Russu constata ca managementul modern are un pronuntat caracter creativ. Latura creativa a activitatii manageriale se manifesta in crearea si promovarea sustinuta a "noului" prin adoptarea si aplicarea perseverenta a unor activitati inovatoare, axate pe pregatirea si producerea schimbarilor.

Harrington H. J. si Harrington J. S. afirma ca inovatia a avut mare succes peste tot unde a fost aplicata. Inovatia inseamna crestere si supravietuire.

Inovarea industriala se defineste ca fiind transferul unei idei noi sau a unui concept nou pana la stadiul final al unui produs, proces sau activitate de service acceptate pe piata.

Cel mai adesea inovarea industriala porneste de la cercetarea aplicativa (iar uneori chiar de la cea fundamentala) continua cu proiectarea si cu transpunerea industriala (care este faza cea mai costisitoare) incheindu-se cu productia si desfacerea catre beneficiari. Dincolo de cercetare si proiectare, ducerea la bun sfarsit a proiectului presupune, practic, colaborarea tuturor serviciilor intreprinderii.

De cele mai multe ori se vorbeste de "creativitate si inovare", pe de o parte pentru ca ele se conditioneaza una pe alta, gasirea raspunsurilor la toate problemele ce apar intr-un proces de inovare solicitand creativitate, iar pe de alta parte, pentru ca cele doua activitati au cel mai adesea nevoie de aceleasi conditii pentru a se dezvolta in cadrul unei intreprinderi.

Pentru ca procesul de creativitate sa se desfasoare in conditii bune este necesar sa existe:

o circulatie buna a informatiei (gasirea elementelor disparate care trebuie puse in comun). Intreprinderea poate facilita circulatia prin crearea unui sistem institutionalizat, sedinte, sesiuni interne de comunicari, schimburi de personal intre serviciile implicate etc.;

cunoasterea buna a pietii si a cerintelor ei

un contact strans cu comunitatea stiintifica (sursa noilor cunostinte din domeniul fundamental);

acceptarea ideilor "ciudate" la care cei ce le-au emis tin foarte mult;

crearea unor echipe mici, fiecare continand cateva persoane cu mintea foarte deschisa (inventivi);

o buna motivatie a celor ce se preocupa de creativitate ceea ce presupune intotdeauna si un sprijin larg din partea conducerii intreprinderii;

asigurarea unei "formari" a oamenilor in sensul creativitatii.

Inovarea industriala este conditionata si ea de o serie de factori specifici, cum ar fi:

o strategie clara a intreprinderii;

obiective clar formulate;

o finantare corecta dublata de un management bun al intregii activitati de inovare;

existenta unei echipe competente care sa poata rezolva problemele care apar pe tot traseul parcurs de noul proiect;

existenta unei proceduri clare si corecte de evaluare a rezultatelor si a muncii oamenilor angajati;

existenta unui climat concurential, atat in interiorul intreprinderii cat si din exteriorul sau.

1. 2. 2 Factorii care influenteaza inovarea industriala

Activitatea de inovare este influentata, direct sau indirect, de peste o suta de factori care pot fi grupati in doua categorii:

factorii care incurajeaza activitatea de inovare din intreprindere;

factorii care franeaza activitatea de inovare din intreprindere.

a)      Factorii care incurajeaza activitatea de inovare

Acestia pot fi evidentiati prin:

activitatea de introducere a noului este sustinuta si incurajata de conducerea intreprinderii. O conducere care nu incurajeaza introducerea noului poate foarte usor sa distruga o intreprindere, altfel bine situata;

existenta in interiorul intreprinderii a unor oameni cu un ridicat potential stiintific si tehnic, atat in cadrul serviciului R&D, cat si in celelalte servicii si nu in ultimul rand, chiar in sectiile direct productive;

o legatura stransa cu clientii, care pot sa sugereze numeroase innoiri folositoare, atat lor cat si firmei producatoare;

o fixare si delimitare clara a obiectivelor intreprinderii, care sa permita canalizarea eficienta a eforturilor de innoire;

existenta unor studii de prognoza, atat in domeniul tehnologic, cat si in cel al marketingului, care sa permita intreprinderii sa aleaga in mod realist directiile de innoire;

o politica de concentrare a resurselor intreprinderii pe un numar restrans de proiecte de inovare, carora sa li se poata asigura evolutia rapida spre forma finala, produs nou sau tehnologie noua. Este vorba, in general, de politica firmelor mici si mijlocii, care nu isi pot permite o abordare foarte larga a temelor R&D, din lipsa de fonduri si de personal;

alcatuirea unor echipe interdisciplinare insarcinate cu introducerea elementelor de inovare. Conducerea acestor echipe trebuie incredintata unor oameni care, pe langa o calificare inalta, este imperativ necesar sa fie deschisi spre nou, in primul rand sa fie ei insisi capabili de a genera idei noi.

b)      Factorii care franeaza activitatea de inovare a intreprinderii

Dintre acestia pot fi evidentiati:

o concentrare excesiva a eforturilor asupra imbunatatirii produselor si/sau tehnologiilor, care exista deja in intreprindere. Desigur ca o usoara perfectionare a ceva existent si bine cunoscut este solutia cea mai simpla si cu cele mai multe sanse de succes, dar politica "pasilor mici" risca sa se materializeze printr-o "pierdere a plutonului";

recesiunea economica. Recesiunea, pe de o parte, limiteaza drastic fondurile pe care intreprinderea le poate aloca innoirilor. Pe de alta parte, si piata este mai putin activa, cererea generala scade, riscurile pe care intreprinderea si le asuma si care sunt inerente oricarei innoiri cresc considerabil;

teama conducerii intreprinderii de a se implica in actiuni care comporta un anumit grad de risc. O asemenea situatie a fost (si in buna masura mai este) tipica pentru Romania si probabil pentru orice economie etatizata si neconcurentiala;

indepartarea intreprinderii, in urma procesului de innoire, de vechiul sau domeniu;

lipsa de entuziasm a firmelor mari de a se antrena in proiecte care, la prima vedere, nu par a fi foarte importante pentru firma. In general firmele mari sunt mai putin mobile fata de cele mici si trebuie argumente foarte solide pentru a le determina sa se abata de la planurile lor pe termen mediu si lung. Desi ele si-ar putea permite mai usor sa isi asume riscul unui asemenea proiect, de regula, nu o fac. Rezultatul este ca o alta firma, mica, reuseste "strapungerea" (sau piere);

incertitudini privind evolutia materiilor prime sau a cererii noului produs (exemplu: domeniul energetic - pretul la petrol si gaze; aspecte privind energia nucleara);

dificultati de comunicare si de informare, determinate, pe de o parte, de specializarea excesiva a fiecarui domeniu stiintific, iar pe de alta parte si de interconexiunile tot mai puternice dintre ele.

Din analiza unor studii de caz a rezultat ca factorii care contribuie cel mai mult la succesul unui proiect cu caracter inovator sunt:

existenta in cadrul intreprinderii a unui personal calificat pentru a rezolva toate problemele ce apar, de la stadiul de cercetare pana la transpunerea industriala a proiectului;

implicarea serviciului de cercetare in toate fazele noului proiect, de la decizia de adoptare a acestuia pana la realizarea productiei de serie;

o comunicare eficienta si o cooperare reala intre toate serviciile implicate;

sustinerea permanenta din partea conducerii intreprinderii;

existenta unor studii corecte de prognoza a evolutiei pietelor si a cererii de aici;

capacitatea de a accepta idei venite din afara serviciilor direct implicate in luarea deciziilor de innoire si in transpunerea in practica a acestor decizii.

Pe de alta parte, principalii factori care pot frana introducerea noului ar fi:

dificultati care apar la trecerea de la faza laborator la faza industriala a proiectului;

inertia pietii de a accepta noul;

lipsa unui sistem eficient de circulatie a informatiei, atat intre serviciile implicate in lansarea noului, cat si intre acestea si exterior.

Avand in vedere aceste categorii de factori, se pot identifica trei strategii posibile intre care firma poate opta:

reducerea costurilor in raport cu concurenta;

realizarea unor produse diferite de cele ale concurentei;

concentrarea pe un anumit segment de piata.

Indiferent de optiunea aleasa, exista o suma de riscuri care apar intotdeauna si care trebuie avute in vedere. Cele mai importante dintre ele ar fi:

incapacitatea de a pune in practica strategia aleasa sau incapacitatea de a sustine modificarile pe care ea le impune pe tot parcursul "perioadei de tranzitie";

diminuarea avantajului concurential pe care ni-l ofera strategia de baza utilizata pana acum si pe care urmeaza sa o schimbam.

Tinand cont de modul cum intreprinderile sunt dispuse sa raspunda la elementele prezentate, intreprinderile se pot imparti in patru categorii:

intreprindere inchisa;

intreprindere stabila;

intreprindere deschisa;

intreprindere inovanta.

Principalele caracteristici ale acestor categorii de intreprinderi se prezinta in tabelul 1.1.

Tabelul 1.1

Caracteristicile diferitelor categorii de intreprinderi

3 Tipuri   de inovare industriala

Inovarea industriala poate fi privita din mai multe puncte de vedere:

dupa obiectul ei;

dupa gradul de intensitate tehnologica;

dupa impactul asupra industriei si dupa gradul de influentare a pietei.

a)      dupa obiectul ei

inovare de produs;

inovare de proces.

Inovarea de produs:

schimbarea de conceptie, care se bazeaza pe o idee noua, ce se sprijina sau nu pe o tehnologie noua.

realizarea produsului utilizand alte materiale sau componente;

un nou design, care adesea inseamna de fapt mai mult decat o simpla schimbare de forma sau de aspect, el poate implica aspecte ergonomice sau modificari de fabricatie;

noi servicii care insotesc produsul sau gasirea de noi utilizari produsului, ca atare sau cu modificari minime; daca asa ceva reuseste, acesta poate fi inceputul unei noi serii in care ulterior se regasesc celelalte tipuri de inovare citate mai sus.

Inovarea de proces vizeaza aspecte interne ale intreprinderii, careia ii imbunatatesc astfel performantele. Este vorba de modificari ale proceselor de fabricatie, determinate de o noua investitie, de perfectionarea materialelor existente, de valorificarea experientei dobandite pe parcurs. Inovarea de proces, care uneori nu este perceputa in mod explicit de beneficiar, aduce intotdeauna intreprinderii mari foloase in lupta concurentiala deoarece ii permite, fie obtinerea unor costuri mai mici, fie obtinerea, la aceleasi costuri, a unor produse mai performante.

Daca inovarea de produs atrage intotdeauna dupa sine o modificare a procesului de fabricatie (ne trebuie alt utilaj pentru a realiza carcasa de tabla sau de plastic a unui aspirator de praf, un alt flux tehnologic pentru un avion sau un helicopter), inovarea de proces poate viza unul si acelasi produs. Cel mai adesea insa ea creeaza premisele unor imbunatatiri, chiar daca acestea apar uneori ceva mai tarziu.

Analizand comparativ cele doua moduri de inovare constatam ca majoritatea realizarilor vizeaza produsul, desi activitatea de R&D (cercetare-dezvoltare) este orientata mai degraba spre proces.

b)      dupa gradul de intensitate tehnologica

inovare de ameliorare;

inovare de adaptare;

inovare de ruptura.

Cele mai simple sunt inovatiile de ameliorare, care fac ca un produs existent sa devina din ce in ce mai bun, prin modificari ale unor solutii constructive, inlocuirea unor materii prime, apelarea la tehnologii mai performante. Asemenea inovatii apar in mod continuu, in zilele noastre rareori se intampla ca un produs cumparat azi sa fie identic cu unul cumparat cu 4..5 ani in urma.

Inovatiile de adaptare sunt cele care, mentinand principiile de baza ale produsului, realizeaza un salt calitativ important, prin modificarea majora adusa unuia sau mai multor subsisteme ale sale.

Inovatiile de ruptura sunt cele care schimba total sistemul, pornind de la alte principii, ceea ce le permite obtinerea unor performante net superioare.

Fig. 1.1 Rezolvarea unei tehnologii plafonate prin perfectionare sau inlocuire

In figura 1.1, sunt reprezentate cele trei tipuri de inovare. Performantele unei tehnologii se imbunatatesc continuu, dar exista intotdeauna un prag care nu poate fi depasit. Uneori, apare o inovatie de adaptare care elimina unul din factorii plafonati si permite o relansare a tehnologiei, profitand de toata infrastructura existenta (calea ferata pentru trenul TGV, aeroporturile pentru avioanele cu reactie etc.). Cel mai adesea insa, plafonarea se rezolva prin apelarea la o tehnologie cu totul noua (LD in cazul otelului, camionul de mare tonaj la transportul marfurilor etc.)

c)      dupa impactul asupra industriei si dupa gradul de influentare a pietei

inovarea de fond (sinteza a unor noi tehnologii sau a unor noi nevoi;

descoperirea unei nise comerciale (recombinarea de elemente cunoscute pentru a crea ceva nou, solicitat de piata);

inovatia curenta (imbunatatirea unui produs existent);

inovatia revolutionara (schimbarea modului de realizare, cu pastrarea functiei si clientelei);

In figura 1.2, se prezinta succesiunea modurilor de inovare dupa impactul asupra industriei si dupa gradul de influentare a pietei.

Fig. 1. 2 Succesiunea modurilor de inovare