Managementul pe produs (pe exemplul unitatilor agricole)

Managementul pe produs (pe exemplul unitatilor agricole)

Esenta metodei consta in asigurarea de catre managerul de produs a organizarii, coordonarii si gestionarii globale a tuturor activitatilor privind produsul (grupa de produse inrudite ca tehnologie si utilitate) din momentul conceperii lui pana la scoaterea din productie.

Metoda prezinta mare importanta pentru perfectionarea activitatii de management din unitatile agricole cu precizarea, ca trebuie adaptata la specificul productiei agricole si a particularitatilor agriculturii. In acest sens sunt necesare anumite precizari.

In agricultura procesul de perimare si inlocuire a produselor este de mai lunga durata decat in industrie. Schimbari mai rapide sunt inregistrate in ceea ce privesc soiurile, hibrizii, rasele de animale, importanta economica a acestora etc., asigurand largi posibilitati de aplicare a acestei metode in unitatile agricole.

Soiurile si hibrizii se obtin, in general, de institutele de cercetari de specialitate dupa care are loc inmultirea acestora pe terenurile agricole ale altor unitati carora le revine rolul de a asigura materialul biologic ce urmeaza a fi distribuit in diferite zone agricole. Samanta si materialul de plantat distribuit, permit obtinerea productiei pentru consum. De potentialul biologic si rezistenta la boli si daunatori a hibrizilor sau soiurilor primite de unitatile de productie depind in mare masura, randamentul la hectar si, in

final, eficienta economica a produsului agricol in cauza.

Un alt element de care trebuie sa se tina seama in aplicarea acestei metode este faptul ca suprafata repartizata unei culturi este limitata de restrictiile impuse de asolament. Aceeasi cultura se regaseste in toate fermele vegetale (culturi de camp) pe suprafete diferite in raport de conditiile concrete din fiecare ferma si anual are loc o rotatie a acestora.

Particularitatile procesului de productie, prezentate mai sus, isi pun amprenta asupra laturii organizatorice privind aplicarea acestei metode in unitatile agricole.

Obtinerea soiurilor sau hibrizilor in institutele de cercetare si inmultirea acestora in fermele din unitatile agricole specializate ii imprima metodei o trasatura principala, care consta in integrarea cercetarii cu productia si marketingul produsului in cauza. Aceasta impune ca responsabilul de produs sa posede cunostinte solide, atat in domeniul cercetarilor de specialitate, in cel al productiei pe suprafete intinse si in ceea ce priveste comportamentul produsului la diferite conditii de pastrare si transport, cat si la cerintele pietei.

Principalele motive care pledeaza pentru practicarea metodei in unitatile agricole sunt:

1) cresterea exigentei consumatorilor fata de produsele agricole cu anumite caracteristici utilitare (ex.: soiuri de cartofi pentru

fulgi, amidon etc.);

2) obtinerea de noi soiuri si hibrizi cu performante superioare si necesitatea generalizarii lor in productia pentru consum, intrun termen cat mai scurt;

3) necesitatea unei gestionari complete a soiului sau hibridului, pentru a-i asigura mentinerea performantelor biologice pana la introducerea acestora in productia pentru consum;

4) sporirea suprafetelor cu soiurile sau hibrizii in cauza, in unitatile specializate, pana la limita maxima care poate asigura un asolament rational etc.

Pentru realizarea obiectivelor propuse prin aplicarea acestei metode se impune rezolvarea a doua grupe de probleme: organizatorice si financiare.

Problemele organizatorice vizeaza aspecte legate de selectionarea managerului si stabilirea locului sau in ierarhia sistemului de management din unitate. Cu privire la calitatile acestuia, este necesar ca el sa aiba o experienta bogata in activitatea de cercetare si obtinerea de soiuri la cultura in cauza, sa cunoasca cerintele fata de sol si clima pentru zona agricola unde urmeaza sa fie distribuit soiul, sa urmareasca reactia acestuia la fiecare secventa tehnologica si orientarile consumatorilor. Infiintarea postului de manager destinat acestui scop si amplasat in subordinea ierarhica conducatorului unitatii reprezinta o masura organizatorica de cea mai mare importanta pentru practicarea metodei si obtinerea unor rezultate corespunzatoare.

In situatii deosebite, managerul de produs poate fi subordonat ierarhic directorului tehnic, dar in nici un caz nu poate avea manageri ierarhici pe sefii fermelor pe terenurile carora se afla amplasata cultura.

Problemele financiare sunt strans legate de cele organizatorice, ele impun elaborarea unui buget propriu produsului. In general, activitatea de multiplicare a soiurilor si materialului de plantat presupune practicarea unei tehnologii adecvate care se deosebeste de cea practicata la acelasi soi destinat pentru consum. Aceasta impune ca pentru produsul respectiv sa se elaboreze un buget propriu. Elaborarea unui buget de venituri si cheltuieli proprii produsului este ceruta de faptul ca nivelul cheltuielilor de productie este mult mai mare decat al celor efectuate in aceeasi unitate, la acelasi soi, dar destinat consumului, deoarece se depun eforturi suplimentare pentru pastrarea performantelor biologice. In acelasi timp, preturile de vanzare sunt superioare fata de cele ale productiei de consum, ajungand de multe ori sa fie de peste doua ori mai mare.

Activitatea de introducere in practica manageriala a metodei presupune parcurgerea a patru etape.

Prima etapa consta in numirea managerului de produs. Lucrarile specifice acestei etape incep cu elaborarea fisei postului in care sunt cuprinse ca elemente obligatorii urmatoarele: specializarea ocupantului, atributiile ce revin persoanei in cauza, sistemul de subordonare a ocupantului; sistemul de relatii de cooperare cu subdiviziunile organizatorice existente in unitate etc. Cu privire la numirea ocupantului de post, persoana in discutie trebuie sa posede anumite calitati, care au fost precizate mai sus.

Etapa a doua cuprinde activitatile legate de stabilirea soiurilor, hibrizilor si elaborarea variantelor tehnologice care urmeaza a fi practicate. Pe baza tehnologiilor aprobate, are loc elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli.

Etapa a treia coincide cu stabilirea sistemului de relatii organizatorice pentru managerul de produs. Prin fisa postului se precizeaza intregul sistem de relatii organizatorice cu componentele operationale si functionale.

Etapa a patra prevede o gama mai complexa de activitati, dintre care amintim: analiza rezultatelor obtinute, cu referiri directe la nivelul randamentelor obtinute, calitatea productiei si eficienta economica a produsului in cauza. Tot in aceasta etapa se analizeaza elementele noi care au aparut in legatura cu produsul respectiv si se stabileste daca va fi

mentinut in cultura sau urmeaza sa fie inlocuit.

Aplicarea in practica a metodei asigura urmatoarele avantaje:

generalizarea intr-un termen scurt a soiurilor sau hibrizilor cu potential productive ridicat, avand efecte propagate asupra rezultatelor economice si de productie la unitatile cultivatoare pentru consum pe intreaga perioada in care se afla in cultura;

valorificarea superioara a terenurilor cultivate in unitatea multiplicatoare si obtinerea de venituri suplimentare determinate de preturile ridicate ale semintelor si materialului de plantat;

crearea de conditii mai bune pentru aplicarea unor tehnologii specifice acestor culturi si in mod deosebit pentru combaterea bolilor si daunatorilor, asigurandu-se astfel calitatile cerute de utilizarea productiei pentru samanta;

simplificarea activitatii de productie din fermele unde se afla amplasata cultura prin preluarea acestor suprafete in responsabilitatea managerului de produs;

asigurarea prospectarii pietei si, in functie de aceasta, inlocuirea la timp a soiurilor mai putin valoroase cu altele a caror performante sunt superioare;

asigurarea unei mai bune coordonari intre activitatea managerului de produs si celelalte compartimente din unitate prin sistemul de subordonare si prin relatiile organizatorice instituite.

Limitele metodei se manifesta in cazurile in care persoana ocupanta a postului nu intruneste calitatile precizate mai sus, cand nu se asigura o autonomie corespunzatoare sau apar dificultati in sistemul de relatii de cooperare cu celelalte subdiviziuni organizatorice din unitate. Depasirea acestor limite va asigura punerea in valoare a avantajelor oferite de metoda managementul pe produs si unitatea agricola va obtine performante superioare.