Clasa cnidosporidia

CLASA CNIDOSPORIDIA

Denumirea cnidosporidiilor vine de la faptul ca sporii au capsulele polare asemanatoare cnidoblastelor de la cnidari. Parazitul se inmulteste prin diviziune formandu-se celule numite de propagare care au aspect ameboidal.

Myxobolus pfeifferi este parazita mai ales in muschi la mreana (Barbus fluviatilis) si porcusor (Leuciscus rutilus). Trofozoidul se inmulteste prin schizogonie iar indivizii noi (celule de propagare) invadeaza noi celule.

Sporogeneza. La un moment dat nucleul celulelor de propagare se divide de doua ori rezultand doi nuclei mici si doi mari (3). Nucleii mari se mai divid (4-6) rezultand 12 nuclei (formarea plasmodiului) (7). Plasmodiul se divide in doua printr-o membrana rezultand doua celule (sporoblasti) (8-9) acesta formand pansporoblastul. Fiecare sporoblast are 6 nuclei (8) dintre care 2 formeaza capsulele polare, 2 valvele sporului iar ceilalti 2 sunt germenul ameboid (9).

Copulatia. Nucleii germenului ameboid se contopesc (10) formand zigotul. 

Ciclul evolutiv al speciei Myxobolus pfeiferi

Nosema apis provoaca diaree la albine.

CLASA CILIOPHORA (INFUSORIA)

Cilioforele sunt protozoare superioare, comune in infuzii, care se deplaseaza cu ajutorul cililor si au doi nuclei diferiti, macronucleu cu functie vegetativa si micronucleu cu functie reproductiva.

Subclasa Ciliata

Majoritatea ciliatelor sunt specii solitare libere insa exista si specii fixate, coloniale sau parazite. Citoplasma este diferentiata in endoplasma si ectoplasma. Cilii au aceeasi structura ca si flagelii doar ca sunt mai scurti si mai numerosi. Ei pot sa dispara temporar si sa se refaca de la blefaroplast. Prin unirea lor se formeaza membrane ondulante, membranele sau  ciri. Cilii au o miscare regulata asemanatoare spicelor dintr-un lan batut de vant. Miscarea este coordonata prin reteaua argentofila si fibrile nervoase numite neurofane. In ectoplasma se gasesc organite fusiforme sau piriforme asezate perpendicular pe suprafata corpului care au rol in aparare numite trihociste. Cand sunt excitate printr-un stimul extern trihocistele explodeaza eliberand continutul sub forma fie a unui filament urticant, veninos fie a unuia care are rol de a forma un strat protector.

Hranirea. Ciliatele au o adancitura laterala numita peristom (gr. peri=in jur, stoma= orificiu) in adancul caruia se gaseste o deschidere numita citostom care este continuat de un citofaringe. La partea inferioara a citofaringelui se formeaza vacuolele digestive. Cilii din peristom imping apa cu particulele alimentare inspre citostom. Citofaingele este tapetat pe o latura cu cili mobili care imping apa cu particulele inspre partea inferioara a citofaringelui iar pe latura opusa cu cili imobili care formeaza o sita ce retine particulele in partea inferioara a citofaringelui. Vacuola este purtata prin citoplascma iar continutul ei este descompus de fermentii digestivi iar resturile nedigerate sunt eliminate intotdeuna prin acelasi punct situat la partea posterioara si numit citoproct (gr. proktos=anus). In citoplasma se mai gaseste paramilon ca substanta de rezerva.

Excretia. La parameci excretia se realizeaza prin doua vacuole pulsatile dispuse inspre extremitatile corpului. Numarul si dispozitia vacuolelor difera de la diferitele grupe de ciliate. Vacuolele au forma stelata fiind formate dintr-o vezicula (rezervor) in care se golesc prin cate o dilatatie (ampula) 10-12 canalicule excretoare radiare. Vezicula se goleste regulat (3-10 ori/minut) la exterior prin intermediul unui canal.

Reproducerea

Asexuat se realizeaza prin diviziune binara transversala.

Sexuat ciliatele se inmultesc prin conjugare. Aceasta incepe prin alipirea a doi indivizi pe fata ventrala creandu-se o punte de legatura intre cei doi indivizi. In fiecare individ macronucleii dezagrega iar micronucleii se divid de doua ori, a doua diviziune fiind reductionala. Trei dintre micronucleii rezultati se descompun in citoplasma. Micronucleul ramas se divide inca odata rezultand doi nuclei din care unul este stationar iar celalalt migrator. Fiecare nucleu migrator trece prin puntea citoplasmatica la partener si se uneste cu nucleul stationar formand sincarionul (gr. syn=impreuna). Dupa formarea sincarionului partenerii se despart.

Sincarionul se divide succesiv de trei ori rezultand 8 nuclei care se diferentiaza in patru mari si patru mici. In diviziunile urmatoare macronucleii nu se mai divid ci se repartizeaza uniform in indivizii formati. Trei micronuclei dispar. Micronucleul si parameciul cu patru macronuclei se divide transversal rezultand un individ cu doi macronuclei si un micronucleu. Micronucleul si parameciul se mai divid odata rezultand cate un individ cu un micronucleu si un macronucleu.  Din fiecare individ participant la conjugare iau nastere patru indivizi noi.

ORDINUL HOLOTRICHA

Holotrichii (gr. holos=intreg, trichos=par) au cilii asemanatori si asezati pe tot corpul sau restransi mai ales pe partea ventrala. Nu au zona adorala sau este slab dezvoltata.

Paramaecium aurelia comun in infuzii are doi micronuclei si partea posterioara mai rotunjita.

Colpoda cuculus are forma de butoi, traieste in ape cu materii organice in putrefactie.

Ichtyophthyrius multifilis (paduche de peste) este ectoparazit pe pestii dulcicoli.

ORDINUL SPIROTRICHA

Spirotrichii au o zona adorala in jurul peristomului rasucita de la stanga la dreapta.

Stentor polymorphus are forma de cornet fixat cu varful de substrat iar partea opusa (zona adorala) poarta peristomul inconjurat de o spirala de cili.

Balantidium coli traieste in intestin la porc. Daca ajunge la om, provoaca la dizenterii grave.

Stylonychia mytylus este frecventa in infuzii. Are corpul turtit dorso-ventral si se deplaseaza cu cirii ventrali prin "mers".

ORDINUL PERITRICHA

Peritrichii au zona adorala in jurul peristomului rasucita de la dreapta la stanga. Sunt fixati prin peduncul iar zona adorala are forma discoidala. Nu au cili pe corp.

Vorticella nebulifera este o specie sesila solitara in apele dulci.

Cachesium polypinum este o specie sesila coloniala.

Subclasa Suctoria (Tentaculata)

Suctoriile sunt ciliofore fixate de substrat care isi iau hrana prinsa cu tentaculele (tentaculata) prin sugere (suctorii). Citoplasma nu este diferentiata iar peristomul si citostomul lipsesc. Tentaculele sunt de doua feluri, unele sugatoare care au forma unor tuburi cilindrice, maciucate iar altele sunt prehensile asemanatoare unor tepi foarte lungi si ascutiti. Cu tentaculele prehensile, prada este intepata si paralizata cu sucuri veninoase iar apoi este "inghitita" prin tentaculele sugatoare. Maciuca tentaculelor sugatoare este prevazuta cu haptociste (asemanatoare trichocistelor gr. haptein=a atinge).

Reproducerea asexuata se realizeaza prin inmugurire externa sau interna iar cea sexuata prin conjugare.

Ephelota gemmipara este o specie de apa dulce, cu corpul sferic, fixat cu un peduncul.

Sphaerophrya magna forma nepedunculata, are tentacule dispuse radiar. Se hraneste cu alti infuzori.

Tokophrya quadripartita forma pedunculata, are pe corp patru ridicaturi cu tentacule dispuse in tufa.

IMPORTANTA PROTOZOARELOR

Din punct de vedere teoretic protozoarele demonstreaza legatura lumii animale si vegetale.

Speciile libere sunt consumatoare de bacterii si substanta organica in descompunere, servesc ca hrana pentru metazoarele de dimensiuni mici, intervin in procesele microbiologice din sol, unele sun bioindicatori pretiosi etc.

Cunoasterea speciilor parazite permite alegerea mijloacelor cele mai potrivite de prevenire si combatere.

FILOGENIA PROTOZOARELOR

Modul de hranire mixotrof arata legatura lumii platelor cu lumea animalelor.

Rizomastigine (Mastigamoeba) sunt forme intermediare intre flagelate si sarcodine.

La sporozoare, gametii flagelati ai telosporidiilor arata inrudirea cu flagelatele, formele amiboide ale cnidosporidiilor arata inrudrea cu sarcodinele.

Asemanarea structurala dintre cil si flagel presupune asezarea flagelatelor la originea ciliatelor.

La originea suctoriilor stau ciliatele, avand moduri de reproducere asemanatoare si cili cel putin in unele stadii ontogenerice.

SUBREGNUL METAZOARE

Metazoarele sunt animale pluricelulare la care celulele sunt diferentiate morfologic si functional. Celulele asemanatoare formeaza tesuturi, tesuturile sunt asociate pentru indeplinirea aceleiasi functii formand organe, iar organele sunt grupate in sisteme (cu organe de acelasi fel) si aparate (cu organe diferite). Ex: sistem muscular, osos, nervos etc, aparat digestiv, respirator etc.

Reproducerea asexuata se mai intalneste la metazoarele inferioare alternand cu reproducerea sexuata.

Reproducerea sexuata este predominanta la metazoare. Dupa fecundare (unirea gametului mascul, spermatozoidul cu gametul femel ovulul) rezulta oul care este unicelular.

Segmentatia. Prin diviziuni succesive oul se imparte in blastomere care raman asociate sub forma de morula (lat. morum=mura). Ouale sarace in vitelus nutritiv se divid total (segmentare totala) iar cele bogate in vitelus se divid partial (segmentare partiala). Segmetarea totala poate sa fie egala atunci cand blastomerele rezultate prin diviziune sunt egale sau inegala cand blastomerele de la un pol sunt mai mici iar la polul opus sunt mai mari. Segmetarea partiala poate sa fie discoidala atunci cand se divid doar celulele de la polul animal sub forma unui disc (discul embrionar) asezate pe masa nesegmentata de vitelus sau segmentare superficiala atunci cand blastomerele se formeaza doar la periferia oului ele inconjurand masa de vitelus.

Blastomerele continua sa se inmulteasca si formeaza blastula care este o vezicula sferica cu peretele dintr-un strat de celule iar cavitatea interna plina cu lichid fara celule. Blastula are un pol animal unde blastomerele sunt mici si un pol vegetativ cu blastomere mari. Peretele se numeste blastoderm iar cavitatea blastulei blastocel sau cavitate de segmentatie. Acest tip de blastula se numeste celoblastula (gr. celos=cavitate). Uneori cavitatea de segmentatie lipseste blastula numindu-se steroblastula (gr. steros=tare, masiv).

Gatrulatia Dupa stadiul de blastula urmeaza stadiul de gastrula care are doua paturi celulare (ectoblast si endoblast). Dupa modul de formare al gastrulei se deosebesc trei tipuri principale de gastrulatie: prin invaginatie, invaluire si imigratie.

Gastrulatia prin invaginatie numita si embolie se realizeaza prin invaginatia polului vegetativ care se adanceste dand nastere unei cavitati marginita de endoblast. Cavitatea formata in endoblast se numeste arhenteron (intestin primitiv) iar orificiul se numeste blastopor (viitoarea gura sau/si anus).

Gastrulatia prin invaluire numita si epibolie la care blastomerele mici de la polul animal se inmultesc mai repede si le acopera pe cele de la polul vegetal formand o gastrula fara arhenteron (sterogastrula).

Gastrulatia prin imigratie se face prin migrarea in mod individual al celulelor spre interior formand un endoblast masiv inconjurat de ectoblast.

Forarea mezodermului La metazoarele inferioare (diderme) care au doar doi pereti celulari ai gastrulei (ectoblastul si endoblastul) va incepe formarea organelor definitive din aceste doua foite. La metazoarele superioare (triderme) odata cu formarea mezoblastului sau dupa formarea acestuia apare o a treia foita embrionara numita mezoblast sau mezoderm din care se vor forma diferite organe. Mezodermul se formeaza prin schizocelie (teloblastie) sau enterocelie.

Formarea mezodermului prin schizocelie se face in timpul formarii gastrulei cand apar in regiunea blastoporului intre cele doua foite embrionare doua celule dispuse simetric numite teloblaste.  Prin inmultirea lor se formeaza doua benzi celulare mezodermice din care iau nastere sacii (veziculele) mezodermice care ocupa locul cavitatii primare. Peretele sacilor celomici intern, dinspre intestin, se numeste splachnopleura iar cel extern somatopleura. Cavitatile veziculelor formeaza cavitatea celomica sau cavitatea generala a corpului.

Formarea mezodermului prin enterocelie se intalneste la metazoarele superioare. Dupa formarea gastrulei peretele endoblastului proemineaza in trei perechi de vezicule mezoblastice. Veziculele se desprind de endoblast si se dezvolta formand cavitatea celomica.

Organogeneza adica formarea tesuturilor si aparitia organelor dureaza de la formarea gastrulei si pana la maturitatea individului.

Din ectoblast se formeaza sistemul nervos, organele de simt, tegumentul, intestinul anterior si intestinul posterior iar restul formeaza invelisul corpului (ectodermul).

Din endoblast numit si endoderm se formeaza intestinul mediu si glandele anexe iar la vertebrate notocordul si organele respiratorii.

Din mezoblast se formeaza epiteliul celomic, musculatura, organele genitale, excretoare, peretii vaselor de sange etc.

Tipuri de simetrie la metazoare. Corpul metazoarelor este constituit dupa cateva scheme geometrice cu o anumita simetrie numite tipuri de simetrie (radiara, disimetrica si bilaterala).

Simetria radiara la care exista un ax heteropolar care trece prin gura situata la polul oral si prin anus situat la polul aboral. Perpendicular prin acest ax se afla mai multe axe radiare respectiv interradiare.

Simetria disimetrica se caracterizeaza prin existenta unui ax principal heteropolar si doua axe secundare homopolare care determina doua planuri de simetrie bilaterala sagital si transversal.

Simetria bilaterala au animalele care de obicei stau in pozitie culcata avand o parte dorsala si una ventrala. Exista un singur plan de simetrie care imparte corpul in doua jumatati identice, stanga si dreapta. Se pot trasa trei axe: longitudinal heteropolar principal prin orificiul bucal si anal si perpendicular pe acesta axele heteropolar sagital cu un pol dorsal si unul ventral si homopolar lateral cu un pol stang si unul drept. Prin aceste trei axe se pot duce si trei planuri perpendiculare: sagital, lateral si transversal.

Originea metazoarelor dintre ipotezele emise de-a lungul timpului mai frecvent discutate sunt ipoteza volvocala, ipoteza gastreei si ipoteza parenchimelei.

Conform ipotezei volvocale metazoarele provin din coloniile flagelate de Volvox la care indivizii s-au specializat.

Ipoteza gastreei emisa de Haekel presupune ca stramosii metazoarelor au avut intr-o anumita etapa istorica a dezvoltarii lor o structura asemanatoare gastrulei.

Ipoteza parenchimulei emisa de Mecinikov presupune ca indivizii coloniei s-au specializat unii pentru hranire si au migrat inspre interior iar altii pentru deplasare si au migrat spre exterior formand un organism didermic numit de Mecinikov parenchimula.