Consideratii generare asupra speciei oxycarenus lavaterae

CONSIDERATII GENERARE ASUPRA SPECIEI OXYCARENUS LAVATERAE

1 . Încadrare sistematica

Regnul Animalia (Animale)

Phylumul Arthropoda (Artropode)

Clasa Insecta (Insecte)

Ordinul Hemiptera (Plosnite, Cicade, Purici, Afide)

Subordinul Heteroptera (Plosnite)

Infraordinul Pentatomomorpha

Superfamilia Lygaeoidea

Familia Lygaeidae (Plosnite de seminte)

Subfamilia Oxycareninea

Genul Oxycarenus ( Fieber, 1837)

Specia Oxycarenus lavaterae ( Fabricius, 1787)

2 . Familia Lygaeidae

2 . 1 . Scurt istoric

Familia Lygaeidea este o familie numeroasa si diversa a subordinului Heteroptera . Acest taxon a fost recunoscut pentru prima oara ca un grup superior de catre Schiling (1829) si prima si cea mai completa sinteza timpurie a fost realizata de Stal (1872) . Slater (1964) a fost cel care a furnizat un catalog modern al acestei familii . Pana acum, 16 subfamilii continand cel putin 500 de genuri si aproximativ 4 . 000 de specii valide sunt distribuite in toate regiunile Globului ( Schuh, Slater, 1995), o crestere insemnata a speciilor (cca . 47%) de cand Slater publica catalogul sau .

Majoritatea lygaidelor sunt cunoscute in general sub numele de plosnite ale cerealelor, sunt fitofage si de obicei se gasesc pe plante joase si sub pietre sau litiera ceea ce face ca colectarea lor sa fie usoara .

Ueshima si Ashlock (1980) si apoi Grozeva si Kuznetsova (1993) au furnizat date numeroase asupra citotaxonomiei subfamiliilor de Lygaidae . În 1997, Thomas J . Henrz imparte aceasta familie in 11 familii mai mici . Subfamilia Rhyparochrominae este una din cele mai mari subfamilii si este cunoscuta ca fiind heterogena atat din punct de vedere citologic cat si morfologic .

2 . 2 . Prezenta in Europa

Lygaidele sau plosnitele de seminte sunt un grup numeros ca numar de specii, continand aproximativ 4 . 000 de specii (Henry, 2009) de dimensiune medie, care include atat specii fitofage cat si specii pradatoare, cu un impact economic care uneori este semnificativ (Schaefer si Panizzi, 2000) .

Un total de 363 de specii     native pentru Europa, (Aukema si Rieger, 1995 - 2006) si doar doua specii invazive pentru Europa: Nysius huttoni din Noua Zenlanda si Belonochilas numenius din America de Nord . Ambele specii in prezent sunt distribuite local, dar insa poseda un mare potential de raspandire in interiorul Europei acaparand vaste teritorii . Pentru prima data au fost observate in Olanda, Belgia, nordul Frantei si Marea Britanie, unde au aparut in zonele riverane, gropi de gunoi si campuri abandonate (Smith et al . , 2007) . N . huttoni se hraneste cu cateva specii de buruieni si plante de cultura si devine un daunator doar in zona lui nativa (Sweet, 2000) . Apoi au fost gasite in Corsica si sudul tarmului francez in apropierea unei statii de tren si in campusul universitatii (Montpellier) (Matacq, 2008), precum si in Catalonia, Spania (Castelldefels, Barcelona) (Gesse et al . , 2009) pe plantele ornamentale de sicomor (Ficus sycomorus) . Aceste localizari aproape simultante si faptul ca planta sa gazda este cu regularitate plantata in parcurile si gradinile oraselor, indica faptul ca specia este deja foarte larg distribuita si ca o viitoare raspandire in Europa este foarte probabila .

Alte trei specii de lygaide sunt considerate a fi straine in Europa . Prima este Arocatus longiceps, o specie est - mediteraneana care traieste pe sicomor, a carei prezenta in zona urbana este limitata, datorita abundentei ridicate, cauzand neplaceri oamenilor . Datorita variabilitatii sale, heteroptisti dezbat separarea sa din speciile native de Arocatus, considerand o posibila hibridare si invazii ulterioare datorita schimbarii coloritului (Hoffman, 2008) . A doua, Orsillus depressus, este o specie mediteraneana traind pe Cupresaceae . Adaptarile sale la Thuja, Chamaecyparis si ienuparul ornamental au dus la raspandirea sa spre nord . În cele din urma, Oxicarenus lavaterae este o specie vest - mediteraneana traind pe Malvaceae cu o preferinta pentru arborii de tei (Tilia sp . ) . Specia traieste in aglomerari uriase, spectaculoase constituite din mii de indivizi, provocand neplaceri oamenilor, (exemplu, in pietele, parcurile sau pe cladirile oraselor) .

2 . Caractere morfologice

Plosnitele de seminte cuprind insecte de dimensiuni mici avand de obicei sub 12 mm, de forma oval - turtita cu un X distinctiv pe spate care ajuta incepatorii sa le deosebeasca de gandacii care prezinta aceeasi forma .

Culoarea lor poate varia deasemenea: unele specii sunt maronii sau galbene in timp ce altele poseda desene distinctive de un rosu sau portocaliu viu .

Antenele pornesc din partea anterioara a capului de sub ochi . Unele specii au ochi surprinzator de mari .

Majoritatea se hranesc cu seminte, unele sug seva plantei gazda si cateva sunt pradatoare .

Familia prezinta anumite caracteristici morfologice care o deosebesc de alte familii, recunoasterea ei fiind dificila:

• antene la fel de lungi sau mai lungi decat capul, total vizibile, formate din 4 articole;
• cap mai mic in raport cu toracele; sau corp neliniar;
• hemielitra nu are aspect de retea, fiind lipsita de cuneus - zona mica triungiulara situata la capatul emboliumului hemielitrei, iar portiunea membranoasa poseda 4-5 nervatiuni longitudinare pornind de la baza ei;
• rostru de 4 ori segmentat;
• oceli prezenti;
• corp neliniar; picioarele nu sunt lungi si subtiri; cap lipsit de un sanț transversar;
• tarsul format din 3 articole, nu foarte mult plat, lung si drept;
• ghearele tuturor tarselor se insera pe ultimul articol tarsal; articolul nu este sectionat;

2 . 4 . Sistematica

Cele aproximativ 4 . 000 de specii de lygaeidae sunt impartite in urmatoarele genuri:

Artheneinae

Blissinae

Cyminae

Geocorinae

Henestarinae

Heterogastrinae

Ischnorhynchinae

Lygaeinae

Orsillinae

Oxycareninae

Pachygronthinae

Rhyparochrominae

Subfamilia Oxycareninae

Subfamilia Oxycareninae este un grup mic, cosmopolit, de lygaeide cuprinzand 23 de genuri si 144 de specii in intreaga lume (Slater, 1964; Slater & O'Donnell, 1995) . Multe dintre genuri cuprind mai putin de 10 specii . Genul, care a dat numele subfamiliei, Oxycarenus Fieber, cuprinde 54 de specii . Cel mai important gen din Emisfera Vestica, Anomaloptera Amyot & Serville, care cuprinde 17 specii se situeaza pe locul doi ca diversitate (Ashlock & Slater, 1988; Slater & O'Donnell, 1995) .

Stål (1862) a clasificat grupul la rang de supragen (Oxycarenida) . Lathierry si Severin (1894) i-au conferit pentru prima oara grupului rangul de familie .

Majoritatea cercetatorilor au clasificat grupul ca o subfamilie a Fam . Lygaeidae insa unii sugereaza faptul ca oxycareninele au afinitati cu Fam . Idiostolidae (Schaefer, 1966; Schaefer si Wilcox, 1960) sau cu Fam . Henicoconidae (Woodward, 1968) .

Ashlock (1957) a descris organele genitale ale masculilor atragand atentia asupra asemanarii cu cele ale lygaeidelor iar Carayon (1964) a descris organele genitale femele sugerand ca reducerea sau pierderea receptaculului seminal este o caracteristica a oxycareninelor .

Henry (1997) a readus grupul la taxonul de familie, sugerand un grad de inrudire cu Fam . Antheneidae bazat pe pierderea laterotergitelor abdominare si a eclozari oului printr-o sectiune hexagonala . Tot el a remarcat ca segmentarea abdomenului femelei si cele doua pieptane transversare de tepi glandurari aflate pe segmentul VII al masculului sunt unice in cadrul Infraord . Pentatomorpha .

Grupul este foarte divers in Emisfera Paleartica si regiunile Afrotropicale si are putini reprezentanti in Emisfeara Vestica .

Caracteristic este prezenta stigmelor respiratorii, situate ventral pe segmentele abdominale III - VII si dorsal pe segmentul II . Prezinta deasemenea glande mirositoare, care se deschid intre tergitele IV si V, si V si VI .

4 . Primele semnalari

Oxycarenus lavaterae este considerata ca fiind o specie de heteroptere invaziva care cu timpul s a stabilit in Europa . Aceasta specie este cunoscuta si suspectata ca ar fi fost introdusa intentionat sau neintentionat in interiorul Europei si prin urmare este tratata ca specie invaziva in (unele regiuni) Europa .

A fost semnalata pentru prima oara in sudul Elvetiei, aceasta insecta fiind mult timp localizata in cantonul Ticino, cantonul cel mai aproape de centrul Elvetiei, situat pe versantii Alpilor . Cu timpul specia s-a extins la nord de Alpi, ocupand in totalitate Elvetia, raspandindu-se in sudul Germaniei, dar de asemenea si in Australia si Africa de Sud, fiind semnalata in 2004 in orasul Basel, oras situat in NV Elvetiei, in apropierea frontierelor dintre Germania si Franta . Cu toate ca era de mult timp cunoscuta in sudul Elvetiei, inca din 1863, prima inregistrare a avut loc la nord de Alpi . În Ticino, insecta a fost gasita adesea pe bobocii de Hibiscus, iar in Basel a fost raportata datorita populatiilor mari, formate masiv pe Tilia .

Specia este cunoscuta in sudul Frantei inca de la sfarsitul secolului XIX un puternic atac fiind semnalat in 1999 la tei, in Paris si regiunea pariziana . Nici un prejudiciu economic sau de risc pentru om nu a avut loc, specia fiind inofensiva pentru om si animale .

Oxycarenus lavaterae a fost observata si in orasul Comelli de Llobregat (Barcelona, Spania) in 1994 si 1995 . Între anii 1995 - 1996 aceste insecte datorita inmultirii explozive (colonii de pana la 1 metru lungime) au devenit cauza unor neplaceri in randul oamenilor mai ales in zonele urbane prin aglomerarea lor pe tulpina si ramurile arborilor din parcuri si zidurile cladirilor .

Observata pentru prima oara in Bulgaria, in anul 1998, datorita aglomerarilor uriase formate odata cu sosirea iernii, insecta a reprezentat o adevarata surpriza si in acelasi timp un adevarat cosmar pentru oamenii nedumeriti in legatura cu prezenta acestui intrus .

Aparitia acestei specii a fost inregistrata si in partea de sud a Muntenegrului in anul 1985 (Iugoslavia) . Specia ataca doar teii cu frunza mica, Tilia parnifolia, atacuri ale acestor daunatori neinregistrandu-se inca asupra altor specii, insa exista posibilitatea ca acest daunator sa se poata adapta si pe alte specii de plante . Insectele se dezvolta pe trunchiurile si ramurile mai viguroase avand cateva generatii in cursul unui an si alcatuiesc aglomerari uriase care provoaca deteriorarea vizibila a teilor in unii ani .

Prima inregistrare in Austria dateaza din 2001, patrunderea ei avand loc prin zona naturala de expansiune a speciei .

În Olanda a fost semnalata pentru prima oara in 2010 .

În Romania a fost inregistrata pentru prima oara in Banat . Aceasta inregistrare atesta o viitoare expansiune a habitatului catre nord si est in Europa .

În cele ce urmeaza sunt prezentate tarile si anii in care a fost mentionata pentru prima data aceasta specie

"Muntenegru (1985, Velimirovic et al . 1992); Ungaria (1994, Kondorosy 1995); Slovacia (1995, Bianchi & Stehlík 1999); Serbia (1996, Protić si Stojanović 2001); Bulgaria (1998, Kalushkov 2000); Nordul Frantei (1999, Denosmaison 2001); Austria (2001, Rabitsch si Adlbauer 2001); Nordul Elvetiei (2002, Wermelinger et al . 2005); Finlanda (2003,Rinne in litt . ); Cehia (2004, Kment et al . 2006); Germania (2004, Billen 2004)".

5 . Distributie

Europa de Sud, Europa Centrala, Europa de Nord, Africa de Sud si nu in ultimul rand Australia .

Populeaza de obicei zonele urbane . Este gasita frecvent in Franta, Italia, Elvetia, Austria, Yugoslavia, si regiunile africano-tropicale .

6 . Origine si raspandire

Investigatiile asupra migrarii speciilor dincolo de barierele naturale a castigat o crestere a atentiei pe masura ce numarul acestor specii invazive a crescut in timpul ultimelor decenii, in special in ceea ce priveste insectele . (Nentwing, 2007; Roques et al . , 2008)

Este si cazul speciei Oxicarenus lavaterae, o specie vest mediteraneana, dar deasemenea intalnita in estul peninsulei Arabice si in Africa, in regiunea situata intre Africa tropicala si Africa de Sud (Pericart, 2001) . Cel mai probabil aceasta specie a fost introdusa in Europa Centrala in repetate randuri in trecut (exemplu, 1966 in Austria [Rabitsch, 1999]), dar nu a reusit sa se acomodeze . Desi planta gazda preferata (Tilia) fusese plantata ca arbore ornamental de-a lungul drumurilor si in parcurile oraselor din Europa Centrala de zeci de ani, numai de curand (mijlocul anilor 90) populatii stabile au fost semnalate in Europa Centrala si de Est .

Numarul in crestere al tentativelor de introducere (schimbul de material saditor al plantelor gazda, comertul) si iernile cu temperaturi blande, care sunt suspectate ca regleaza populatiile peste iarna, au stabilit scenariul pentru raspandirea recenta a acestei specii .

Introducerea materialului saditor contaminat din Italia este atestata in nordul Germaniei iar in 2003 insecta a fost gasita in interiorul Finlandei .

Specia este extraordinara pentru marile agregari alcatuite din mii de indivizi pe scoarta arborilor gazda sau - in cazul densitatilor foarte mari de populatii - pe orice alta structura verticala, chiar cladiri si garduri (e . g . , Reynaud, 2000) . De fapt, prima atestare pentru Austria a fost facuta prin observarea unei stranii tulpini de tei colorata in rosu . Ca si pentru alte specii mediteraneene, granita de nord este dificil de delimitat .

Se cunostea in sudul Elvetiei (Tessin) inca din 1863 si a fost mentionata pentru Slovenia de catre Montardan indicand ca semnalarile din sudul Alpilor ar putea fi in cadrul ariei native de raspandire . Tranzitia insectelor din Alpi in nordul Elvetiei si sudul Germaniei s-a petrecut de curand si este suspectata ca ar fi mediata de oameni prin comertul plantelor sau rezultatul schimbarii climei (Billen, 2004; Wermelinger et al . , 2005) . Acelasi lucru este valabil si pentru Franta: cunoscuta in sudul Frantei inca de la sfarsitul secolului XIX, dar numai de curand descoperita (probabil introdusa) in Paris in 1999 (Denosmaison, 2001) . Sunt cunoscute cateva plante gazda, majoritatea dintre ele apartinand malvaceelor (Lavatera, Corylus, Tilia) . Cele mai multe populatii din aria de introducere sunt cele de pe arborii de Tilia cordata plantata in habitatele suburbane si urbane .

Aceasta specie se pare ca isi mareste permanent efectivul si isi extinde teritoriul in interiorul Europei, avansand dincolo de Alpi, fiind recent semnalata in Slovacia .

Principala cale de introducere a acestei heteroptere este translocarea ca pasager clandestin cu ajutorul unui vector de transport (planta gazda) . Introducerea in repetate randuri a oualelor si larvelor tinere odata cu planta gazda asigura premizele dezvoltarii unor populatii stabile in zonele nou populate .

7 . Planta gazda

Oxycarenus lavaterae este o heteroptera mediteraneana care poate traii pe mai multe specii apartinand familiei Malvaceae . În zona mediteraneana vestica se dezvolta pe o gama larga de specii ale subfamiliilor de malvacee (Malvoideae, Bombacoideae, Sterculoideae, Tiloideae), migrand pe tulpina variatiilor arbori pentru a ierna . Totusi in Italia, Europa Centrala si Peninsula Balcanica aceasta se intalneste numai pe tei (Tilia . cordata, T . americana, T . euchlora dar evitand T . platyphyllos), de unde si-a insusit numele de "plosnita de tei", reproducerea si hranirea avand loc pe Tilia .

Subfamilia Tilioideae are un singur reprezentant important in Europa, genul Tilia . Celelalte genuri apartin in general florei din regiunile tropicale si subtropicale ale emisferei nordice .

Mai raspandite in padurile din tara noastra sunt speciile: teiul cu frunza mare (Tilia platyphyllos Scop . ), teiul pucios sau teiul cu frunza mica (Tilia cordata Mill . ) si teiul alb sau teiul argintiu (Tilia tomentosa Moench) . De asemenea, se intalnesc frecvent prin parcuri, gradini, alei, precum si in paduri, o serie de alte specii si hibrizi naturali cum ar fi: Tilia vulgaris, T . pallida, T . americana, T . rubra, T . euchlora .

8 . Caracterizare a speciei

Aceasta specie de Oxycarenus este tratata diferit deoarece nu este considerata un daunator al bumbacului in majoriatea cartilor de specialitate, desi Gentry (1965) o mentioneaza ca daunator al bumbacului in Tunisia, Maroc si Algeria .

O buna ilustrare a speciei a fost realizata de Wachman (1989) . Este o specie de culoare negru inchis, cu o dimensiune cuprinsa intre 5 si 6 mm, cu membrana pala si carium rosu-brun . O specie polarctica, un daunator in Europa de Sud pe teiul cu frunze mici, Tilia cordata Mill . (= parvifolia Ehrh . ), un arbore ornamental des intalnit de-a lungul drumurilor si in parcuri . Insecta poate dezvolta populatii mari, dense pe arborele gazda . Aceste mase imense de indivizi poarta de obicei numele de roiuri iar cateodata insectele se vor aglomera doar pe anumite specii de plante . Acesta este un mod diferit de roire fata de bine cunoscutul roi nuptial al ephemeropterelor si al unor specii de diptere nematocere sau in cazul roiurilor de albine . Masa de insecte alarmeaza de multe ori oamenii, in special cand patrund in case .

Velmirovic et al . (1992) descrie istoria naturala a acestei specii in Muntenegru . Insecta hiberneaza in colonii pe scoarta teilor in crevase, crapaturi si sub coaja arborelui . Primavara insectele se imperecheaza si depun oua in crapaturile coajei pe trunchiul si pe ramurile teiului . În coloniile dense de 10 pana la 25 de cm lungime insectele, adulti si nimfe, se hranesc direct de pe trunchiul si de pe ramurile teiului . Pe arbore, in colonii, indivizii isi mentin pozitia capului orientata in sus, catre varful arborelui . Pe timpul verii insectele se muta pe ramurile superioare , dar nu se hranesc cu frunze . Larvele au o culoare rosu inchis si incep sa semene cu adultii pe masura ce cresc . Velimirovic et al . (1992) a estimat ca se suprapun de la 3 pana la 4 generatii pe an . Infestarile mari ale copacului cauzeaza decolorarea frunzelor si pierderea frunzelor devreme .

Desi Perini si Tamanini (1961) in Italia au raportat mase similare de insecte prezente numai pe tei, Ciampolini si Trematerra (1986-1987) le-au surprins ca adulti pe tei, ca loc de iernat, si ca loc de dezvoltare si inmultire pe plante erbacee precum Malva sylvestris si alte specii de Malvacee , inclusiv Hibbiscus sp . Ei au raportat doua generatii pe an, a doua generatie este ce-a care trece peste iarna . Adultii deterioreaza fructele samburoaselor in mijocul verii . Pentru control Ciampolini si Trematerra au recomandat curatarea malvaceelor salbatice din jurul livezilor si a zonelor de iernat .

9 . Biologie si ecologie

"În conditii de laborator atunci cand sunt hranite cu Tilia pavifolia Ehrh . (seminte) dezvoltarea larvara a speciei Oxycarenus lavaterae a durat 28 de zile la temperatura de 24 de grade Celsius . Longevitatea adultilor a fost de 90 - 98 de zile iar fecunditatea medie a inregistrat o valoare de 291 de oua . Într-un mediu controlat insecta a avut trei generatii pe an . Poate fi mentinuta in laborator , constituind o buna insecta experimentala .

În conditii naturale, pe teren, s-au inregistrat valori diferite ale procentului de mortalitate . Astfel ca in regiunile mai reci ale Bulgariei (Ruse, Sofia) mortalitatea in coloniile de iernat a fost de pana la 99%, pe cand in Valea Struma (Kresa), unde cea mai scazuta temperatura inregistrata in timpul iernii are o valoare medie de circa 5 grade Celsius, fiind mai mare in comparatie cu cele mai scazute temperaturi inregistrate in Sofia si Ruse, mortalitatea a fost de aproape 50%" . (Plamen Kalushkov, Nikolai Simov si Roza Tzankova, 2007)

Oxycarenus lavaterae ierneaza ca adulti in colonii cu o densitate mare, aglomerari ce pot ajunge pana la un metru lungime, pe scoarta teilor gazda (Woody, 1956) in crapaturi si la baza ramurilor groase si se disperseaza primavara sa se hraneasca si sa se reproduca pe alta planta gazda, de aceasta data ierboasa apartinand familiei Malvaceae . Potrivit unor autori intregul ciclu de viata poate avea loc pe o singura planta gazda, specii ale genului Tilia . Insecta ierneaza intr-un raport de maturitate si sex egal .

Activitatea pe timpul sezonului rece este foarte scazuta , ea crescand la inceputul primaverii odata cu cresterea temperaturii si atingand o valoare ridicata in perioada de hranire intensiva si acuplare . Totodata rata mortalitatii in acest sezon este foarte mare .

În functie de gradientul temperaturii si al umiditatii sunt posibile mai multe generatii pe an, de obicei cam 3,4 generatii . În general la sud de Alpi se intalnesc 4 generatii, in timp ce la nord de Alpi 3 generatii .

Este o specie atipica de colonie, in particular in zonele reci . Odata cu cresterea temperaturilor, peste pragul biologic inferior, are loc raspandirea indivizilor pe planta gazda unde urmeaza sa aiba loc hranirea suplimentara si reproducerea precum si dezvoltarea larvelor .

Larva seamana cu adultul fiind lipsita de aripi si de organe genitale mature, avand un colorit mai rosiatic decat al adultului (Foto 1 . ) .

Indivizii prezinta dimorfism sexual, femelele sunt mai mari decat masculii, la fel si grosimea abdomenului care este mai mare in cazul femelelor .

În perioada de reproducere si hranire nu mai putem vorbi de colonii, indivizii dispersandu-se pe planta gazda, ci doar de cupluri, heteropterele fiind cuplate (spate in spate) in perioada de reproducere .

Foto 1 . Oxycarenus lavaterae, adult (stanga) si larva (dreapta)

https://www . biolib . cz/en/image/id107602/

10 . Metode de combatere

Informatii referitoare la susceptibilitatea la insecticide este foarte limitata controlul chimic impotriva acestei specii nefiind recomandat .

Velmirovici et . al . (1992) a folosit phosphomidone pentru a asigura un control adecvat asupra insectelor dar a trebuit sa foloseasca un stivuitor pentru a ajunge la ramurile superioare .

În Spania Erijia et al . (1997) a testat un numar de insecticide si a observat ca Trilomethrinul folosit in concentratie de 22 . 7 mg . /l . timp de 30 . 6 minute a dat randament si astfel a fost considerat la momentul acela cel mai potrivit produs .

Recent Ethoxy precocene 2 - EP2, mai activ, urmat de Precocene 1 - P1 si Precocene 2 - P2 a aratat cel mai inalt grad de toxicitate, masculii fiind mai sensibili la efectele toxice ale lui Precoce .

În acest sens s au facut teste de laborator cu 3 dilutii de piretroide (beta-ciflutrini, tralamethrin si deltamethrin ) si trei organofosfati (acefat, phoximul, malathionul) prin intermediul unui test sprai . Trilomethrinul la 22,7 mg . l . a iesit castigator, considerat a fi cel mai adecvat pentru utilizarea in teren .

Cu toate acestea, insecticidele moderne folosite impotriva plosnitelor, in general, sunt din ce in ce mai putin eficiente datorita rezistentei pe care acestea o dobandesc .