Emisferele cerebrale

Emisferele cerebrale

Emisferele cerebrale reprezinta segmentul cel mai voluminos si mai dezvoltat al SNC la animalele superioare si mai ales la om. Ele sunt asezate in cutia craniana, fiind separate prin fisura interemisferica.

Structural, emisferele cerebrale sunt alcatuite din substanta cenusie asezata la exterior (formand scoarta cerebrala) si substanta alba la interior,  inconjurand ventriculii cerebrali. De mentionat ca la dreptaci emisfera stanga este mai mare decat cea dreapta, datorita activitatii mai mari a membrului superior drept, precum si a localizarii centrului vorbirii (aria 44 Broca). Suprafata convexa a fiecarei emisfere este brazdata de trei santuri prin care se delimiteaza patru lobi cu importanta diferentiata: frontal, parietal, temporal si occipital.

Substanta alba a emisferelor cerebrale este formata din trei feluri de fibre nervoase: de asociere, comisurale si de proiectie.

Fibrele de asociere fac legatura dintre diferite zone ale aceleiasi emisfere cerebrale. Ele pot fi lungi sau scurte in raport cu distanta dintre circumvolutiile cerebrale conectate. De exemplu, fasciculul longitudinal superior face legatura dintre scoarta lobului frontal si cea a lobilor parietal si occipital, iar fasciculul longitudinal inferior face legatura dintre lobul temporal si cel occipital.

Fibrele comisurale sunt grupate in fascicule care leaga cele doua emisfere intre ele.

Fibrele de proiectie asigura legatura scoartei cerebrale cu etajele inferioare ale nevraxului. Astfel, fibrele aferente aduc informatii senzitivo-senzoriale, iar cele efectoare trimit comenzile motorii spre motoneuronii din coarnele anterioare ale maduvei spinarii si nucleii motori din trunchiul cerebral.

Scoarta cerebrala este organul superior de integrare a functiilor intregului organism, la acest nivel ajungand toate informatiile si de aici pornind comenzile pentru activitatea motorie. Ea reprezinta materia care a atins gradul cel mai mare de dezvoltare, in raport cu functiile complexe de coordonare si conducere a intregului organism.

Scoarta este impartita prin santuri (sulcusuri, fisuri) in campuri sau girusuri. Astfel, prin giratie si fisuratie suprafata ei ajunge la 1300-2300 cm², pentru un volum de 300-400 cm³, o grosime variabila de 1,5-4,5 cm, cuprinzand un numar de circa 14-18 miliarde de neuroni. Neuronii scoartei cerebrale sunt de tipuri, forme si marimi diferite, fiind asezati in mai multe straturi si repartizati neuniform pe intinderea sa. In afara celulelor nervoase, in scoarta cerebrala se mai gasesc celule gliale, fibre nervoase provenite de la intregul nevrax, precum si de la straturile celulare proprii si vase sangvine (mai ales capilare).

In raport cu complexitatea straturilor neuronale exista o regiune a scoartei cerebrale formata din 2 straturi celulare (un strat receptor si un strat efector), numita allocortex (hipocampul sau arhicortexul; rinencefalul sau paleocortexul) si alta mai intinsa (circa 11/12 din suprafata scoartei), alcatuita din 6 straturi, numita neocortex.