Ordinul Aranea

Ordinul Aranea

Araneele (paianjenii) sunt cel mai numeros grup taxonomic de chelicerate, numarul speciilor descrise depasind 35 000. Cu toate acestea, se opineaza ca grupul este inca putin cunoscut in zonele tropicale si ecuatoriale ale globului, iar numarul speciilor ar putea atinge cel putin 100 000. Cunoscute din carbonifer, cand reprezentau un grup infloritor, actualmente araneele se intalnesc pe tot globul si cu toate ca sunt mai numeroase in regiunile calde ale globului, pot fi intalnite si pe platourile alpine, in mediul cavernicol, iar unele specii au recucerit chiar mediul acvatic, ramanand totusi tributare respiratiei aeriene.

Ca reprezentant pentru acest grup prezentam pe Aranea diademata - paianjenul cu cruce - o specie foarte comuna in toate zonele tarii, mai putin in cele montane.

Morfologie externa. Corpul araneelor este alcatuit din prosoma si opistosoma, legate intre ele printr-o formatiune ingusta - petiolul - aparuta prin modificarea primului segment abdominal. Prosoma are forma aproximativ ovala, purtand anterior mai multe perechi de ochi. La Aranea diademata ochii sunt in numar de opt, in vreme ce la alte specii acest numar difera. Dintre acestia, se remarca o pereche de ochi mediani, mai mari, si doua grupe de cate trei ochi latero-anteriori, mai mici. Dorsal, tegumentul este ingrosat, constituind un scut chitinizat protector. Ventral, pe prosoma se disting o placa sternala mica, care are si rol de buza inferioara, si o placa sternala mare, aceasta din urma inconjurata de coxele apendicelor ambulatoare. Orificiul bucal se deschide anterior, fiind inconjurat de baza chelicerelor si a pedipalpilor, ca si de placa sternala mica. Coxele pedipalpilor prezinta pe laturi cate o lama chitinoasa de forma triunghiulara; pe aceste lame se afla cate un smoc de peri denumit scopula si la unele specii un varf dintat - serula.

Apendicele sunt reprezentate de chelicere, pedipalpi si de cele patru perechi de apendice ambulatoare.

Chelicerele sunt formate din doua articole, cel distal fiind ascutit si recurbat ca o ghiara. In varful lui se deschide canalul glandei cu venin - rezultata prin modificarea unei glande salivare, canal ce strabate si articolul bazal.

Pedipalpii au functie tactila, fiind alcatuiti doar din sase articole, articolul lipsa fiind bazitarsului. Masculii prezinta la nivelul tarsului un organ de copulatie cu totul particular, reprezentat de un bulb genital, uneori de forma complicata. Acest bulb este prevazut este prevazut cu o prelungire denumita stil. In interior, se afla un tub seminifer ce se continua cu un canal ejaculator deschis la varful stilului. In repaus, bulbul genital sa repliat intr-o alveola situata la baza tarsului. In timpul acuplarii, bulbul genital, devenit turgescent, este introdus de catre mascul in orificiul genital propriu, incarcat cu material spermatic, apoi stilul este introdus in orificiul genital femel si de acolo in uter, unde produsele genitale masculine sunt evacuate.

Apendicele ambulatoare - picioarele - sunt alcatuite din sapte articole, prezentand diverse particularitati in functie de modul de viata. Astfel, exista paianjeni care sar, acestia avand picioarele scurte si puternice; la speciile care vaneaza pe sol, picioarele sunt lungi si puternice, servind la alergat; la paianjenii care construiesc plase, picioarele sunt de regula subtiri. La astfel de forme, tarsul prezinta doua ghiare pectinate cu ajutorul carora este tesuta panza. La baza lor se afla o a treia ghiara, mai mica, ce poate forma un cleste impreuna cu doi tepi situati ceva mai in spate. Cu ajutorul acestei formatiuni de tip carabiniera, paianjenii care tes panza se pot fixa de aceasta si pot sta acolo fara sa depuna efort. Carabinierele sunt mai puternice la ultima pereche de picioare, deoarece de regula paianjenii atarna de panza cu capul in jos.

Opistosoma este de regula voluminoasa, mai mare sau egala ca dimensiuni cu prosoma. tegumentul ei este slab chitinizat. Posterior, pe partea ventrala se deschide orificiul anal. Anterior fata de acesta se gasesc organele filiere. In partea anterioara a opistosomei, median, se deschide orificiul genital, situat intr-un sant epigastric si protejat la femele de o placa cuticulara denumita epigin. Lateral fata de orificiul genital se afla cele doua stigme. Organele filiere sunt specifice paianjenilor si reprezinta resturi ale fostelor apendice ale opiostosomei de pe segmentele terminale (ultimele patru). In mod primitiv exista patru astfel de perechi de organe, insa numarul, ca si forma lor variaza. Organele filiere sunt in legatura cu glandele sericigene abdominale care produc firul de matase. Morfologic, organele filiere sunt formatiuni tronconice terminate la partea distala cu o placa ciuruita prevazuta cu numerosi pori, fiecare deschis la varful unui tubusor (fuzula). Firele de matase ce ies prin aceste orificii sunt impletite cu ajutorul ghiarelor pectinate ale picioarelor, alcatuind firul de matase cu care paianjenul construieste plasa.

Organizarea interna a paianjenilor se deosebeste de cea de la formele primitive - scorpionide - forma corpului si mediul de viata punandu-si amprentele pe o serie de organe interne.

- Sistemul digestiv se deschide anterior, ventral, prin orificiul bucal, delimitat anterior de buza anterioara (superioara), lateral de lamelele chitinoase ale pedipalpilor si posterior de placa sternala mica. La nivelul orificiului bucal se deschid glandele salivare (rostrale si maxilare). Urmeaza un faringe cu pereti dotati cu musculatura puternica, ceea ce permite paianjenului sa-l foloseasca drept pompa aspiro-respingatoare. Esofagul, ingust, strabate masa nervoasa cefalica si se deschide intr-un stomac sugator. Tubul digestiv se continua cu intestinul, care strabate petiolul, opistosoma si se deschide posterior prin orificiul anal, inaintea caruia se diferentiaza un rect dilatat in care se deschid tuburile Malpighi. Atat in prosoma, cat si in opistosoma, intestinul prezinta diverticuli extrem de ramificati, in care patrund si sunt digerate alimentele lichefiate de sucul digestiv pompat in interiorul victimei (paianjenul introduce sucurile digestive in victima paralizata, ale carei organe sunt digerate partial, iar ulterior paianjenul aspira acest lichid). Aceste diverticule formeaza un hepatopancreas.

- Sistemul respirator este interesant, la aranee existand specii care respira prin plamani si specii care poseda atat plamani cat si trahei. Plamanii reprezinta invaginatii tegumentare ce se deschid ventral pe opistosoma prin doua stigme. Peretele anterior al plamanilor prezinta o serie de lame subtiri la nivelul carora au loc schimburile de gaze. Plamanii pot fi in numar de doi sau patru. Traheele sunt reprezentate de un sistem de tuburi ramificate ce duc oxigenul direct la tesuturi. Ele se deschid printr-o stigma situata in fata filierelor.

- Sistemul circulator este de tip deschis, si are ca parte principala o inima alungita, cilindrica si prevazuta cu ostiole, situata dorsal, in opistosoma. Anterior, sangele este pompat intr-o aorta anterioara care se ramifica in prosoma.

- Sistemul excretor. Excretia se face ca si la alte arahnide in mai multe moduri. O parte a catabolitilor sunt evacuati la exterior de catre glandele coxale, ale caror orificii se deschid la baza primei perechi de picioare. Tuburile Malpighi, puternic ramificate si in numar de doua sau patru, in functie de specie, se deschid in rect. La nivelul prosomei (unde tuburile Malpighi nu ajung) excretia se realizeaza prin intermediul nefrocitelor. De asemenea, o parte a catabolitilor sunt folositi de glandele sericigene in sinteza firelor de matase, blocati in tesutul interstitial sau sub forma celulelor cu guanina, aflate in unele diverticule intestinale. Aceste diverticule intestinale se afla situate sub tegument si pot fi observate prin transparenta acestuia ca niste pete albe. De regula, aceste pete au forme caracteristice, cum este cazul la Aranea diademata, unde au forma de cruce.

- Sistemul nervos este reprezentat de creier si de o masa ganglionara masiva, situata ventral la nivelul prosomei si rezultata din contopirea catenei nervoase de la arahnidele primitive. De la aceste formatiuni nervoase pornesc nervi la apendice si la organele interne din prosoma si opistosoma.

Organele de simt sunt reprezentate de ochi, in numar de opt la A. diademata, dar al caror numar poate varia, de peri senzitivi situati pe corp si pe apendice, de organe liriforme cu functie chemoreceptoare, aflate pe tot corpul si de organe faringiene cu rol gustativ. In ceea ce priveste ochii, acestia au o pozitie variabila; de regula exista o pereche de ochi mediani, mai mari, si o serie de doua grupe de ochi later-anteriori, dispusi pe marginile prosomei. Dintre acesti receptori vizuali, o pereche sunt adaptati la vederea diurna, iar celelalte perchi sunt adaptate la vederea in intuneric.

- Sistemul genital. Organele genitale, atat cele mascule cat si cele femele, sunt alcatuite la fel: perechi, simple, continuate cu doua gonoducte care se unesc ventral si care se deschid la exterior pe fata ventrala a opistosomei. La femelele unor specii de aranee, de-o parte si de alta a orificiului genital se gasesc doua orificii de imperechere, care se deschid in niste receptaccule, unde masculul depune produsele spermatice. Acuplarea prezinta o serie de aspecte interesante. Masculii sunt mai mici decat femelele iar acestea au un pronuntat instinct agresiv, atacand orice fel de vietuitoare care se apropie de ele. In acest fel, actul imperecherii este destul de periculos pentru mascul, care risca sa fie consumat de femela. Pentru realizarea acuplarii, masculii diferitelor specii recurg la strategii diferite. La unii paianjeni, masculul executa un dans nuptial care are rolul de a inhiba instinctul agresiv al femelei; la alte specii, masculul imobilizeaza femela cu ajutorul chelicerelor (fara insa a o rani) sau o leaga cu fire de matase. Dupa descarcarea bulbilor genitali in orificiul genital al femelei, masculii se indeparteaza, deoarece dupa realizarea imperecherii, instinctul agresiv al femelei revine.

Ponta este depozitata de catre femele in coconi sferoidali pe care femela ii va purta cu sine pana la eclozarea juvenililor. Cu toate ca acesti juvenili seamana cu adultii, au fost descrise de specialisti stadii de dezvoltare asemanatoare ca denumiri cu cele de la insecte - prelarve, larve, nimfe. In primele faze ale vietii, juvenilii raman grupati, fara sa se hraneasca, consumand rezervele viteline. Pana la atingerea stadiului de adult - cu gonade functionale - sunt necesare 7 - 12 naparliri succesive, dupa fiecare naparlire talia crescand treptat.

Ecologie. Araneele ocupa un mare numar de biotopuri terestre, ajungand si in mediul cavernicol sau chiar in mediul acvatic dulcicol. Unele specii vaneaza pe sol, prin alergare, altele isi pandesc prada din galerii de unde sar asupra ei, altele tes panze cu forma caracteristica. Cele mai multe specii de paianjeni sunt solitari, existand totusi si specii gregare, "sociale" care isi construiesc panzele individuale pe o plasa mare comuna.

Sistematica. Araneele apar in carbonifer si devonian, cand deja reprezinta un grup infloritor.

Cele 35 000 specii cunoscute de aranee sunt impartite in doua subordine, in functie de tipul abdomenului - segmentat sau nesegmentat.

Subordinul Mesothelae include patru familii, din care doua fosile (din devonian - carbonifer) si doua actuale - raspandite in Extremul Orient, caracterizate prin faptul ca au abdomenul segmentat.

Subordinul Opisthothelae; in acest grup sunt cuprinse majoritatea speciilor actuale (paianjeni superiori), caracterizati prin faptul ca au abdomenul nesegmentat. Cu toate ca cea mai mare parte a speciilor sunt tropicale, exista si un numar important de specii raspandite in zonele temperate. In fauna Romaniei sunt cunoscute circa 870 specii.

In functie de orientarea chelicerelor, paianjenii din acest grup sunt impartiti in doua infraordine.

Infraordinul Mygalaemorphae (Orthognatha) - cu circa 5700 de specii; se caracterizeaza prin faptul ca chelicerele indreptate anterior, iar organele filiere sunt intregi. In cea mai mare parte sunt specii tropicale sau medie. In fauna sud-americana sunt cunoscute genurile Avicularia si Theraphosa, cu dimensiuni de peste 5 - 9 cm, cu corpul masiv, paros; se hranesc atat cu insecte de talie mare cat si cu vertebrate marunte - amfibieni, reptile sau pasari. In fauna Europei se gasesc specii ale genului Atypus, care isi sapa galerii captusite cu panza deasa.

Infraordinul Araneomorpha cuprinde forme de talie mica si medie, cu chelicerele indreptate in jos. Prezinta patru sau doi plamani, care uneori pot sa lipseasca.

Familia Uloboridae - sunt specii exotice - neotropicale sau nearctice, caracterizate prin patru pamani la nivelul opistosomei si lipsite de glande veninoase. Au talie foarte mica si duc o viata gregara. Aglomerarile acestor paianjeni pot atinge de la cateva zeci la cateva mii de exemplare, iar panzele lor individuale sunt unite intr-o panza mare, comuna, care poate atinge 7 m diametru. Cateva din speciile mai comune ale acestui grup sunt Uloborus republicanus, Nephilia planipes, Theridion socialis.

Familia Lycosidae. Sunt paianjeni de talie relativ mare - 1-2 cm, terestri (nu tes panze) cu picioare lungi, masive si puternice. Sapa galerii si vaneaza pe sol, alergand prada sau pandind-o de la adapostul galeriei. Glandele veninoase sunt rar folosite (veninul lor este slab comparativ cu cel al altor specii de paianjeni) iar prada este omorata mai degraba prin folosirea fortei mecanice a chelicerelor.

Familia Salticidae cuprinde paianjeni de talie mica, raspanditi peste tot. Ochii lor sunt dispusi pe trei randuri iar picioarele sunt scurte. Corpul lor prezinta diferite modele disruptive de coloratie cu rol de camuflaj. Denumirea familiei vine de la faptul ca isi ataca prada sarind asupra ei; deasemenea, daca sunt deranjati, fac mici salturi care ii scot in afara razei de actiune a dusmanilor. O specie comuna in fauna tarii noastre este Salticus scenicus, de circa 3-4 mm lungime, cu corpul colorat in cenusiu inchis cu patru dungi albe dispuse in V pe opistosoma.

Familia Araneidae este cea mai vasta familie de paianjeni - genul Aranea incluzand peste 1000 de specii. Sunt paianjeni cu doi plamani, cu venin puternic si care tes panze de tip circular, cu firele radiare unite printr-un fir spiral. Specii comune din acest grup sunt Aranea (Epeira) diademata - paianjenul cu cruce, si Argiope bruennecki - cu opistosoma ornamentata cu inele albe, galbene si negre.

Familia Agelenidae include specii care isi construiesc o panza conica, mai larga sau mai ingusta, cu o adancitura in partea centrala in care sta ascuns paianjenul. Din aceeasta familie face parte paianjenul de casa - Tegenaria domestica - o specie de circa 5 - 6 mm lungime, de culoare cafenie.

Familia Argyronetidae este un grup mai deosebit, incluzand specii acvatice, cu un comportament particular. Astfe, acesti paianjeni isi construiesc sub apa clopote tesute din fire de matase strans impletite, pe care le umplu cu aer transportat de la suprafata apei intre perii de pe corp. Dupa ce si-au facut o rezerva de aer, raman cu abdomenul (unde se afla stigmele respiratorii) in interiorul clopotului, pandind trecerea unei posibile prazi. Se hranesc cu larvele unor insecte acvatice sau cu crustacee marunte. Dupa ce aerul din clopot se imbogateste prea mult in dioxid de carbon, devenind nerespirabi, paianjenul sfasie clopotul si construieste unul nou. O specie comuna in apele dulci europene este Argyroneta aquatica.