Specii mai importante de Reduviidae

Triatoma infestans

Rhodnius prolixus

Panstrongylus megistus

Ordinul Siphonaptera sau Aphaniptera (puricii, fleas, puces)

Numele deriva din "siphon" tub, "aptera" fara aripi. (15 familii, cca. 2.600 specii).

Dintre cele aproximativ 2.600 de specii de purici, circa 94% traiesc pe mamifere, restul pe pasari. Daca larvele se hranesc cu material organic din cuiburile sau din adaposturile gazdelor, adultii masculi si femele sunt hematofagi. Puricii pot transmite diferiti patogeni datorita activitatii repetate de hranire pe diferite gazde (Tabelul    6) dar, in principal, sunt cunoscuti ca vectori pentru ciuma.

Morfologie si ciclul de dezvoltare

Ciclul de viata caracteristic dezvoltarii holometabole include trei stadii de    larve ce se hranesc cu detritus, apoi acestea se transforma in cocon din care rezulta adultii.

Adultii au corpul de dimensiuni mici 1-8 mm, turtit lateral, aptere aripile pierdute secundar, sunt de culoare maronie.

Capul este relativ mic, format dintr-o parte anterioara fruntea si din una posterioara - occiput separate printr-o sutura iar de fiecare parte se afla fosetele antenare in care se adapostesc antenele care sunt foarte scurte (3 segmente, doua articole bazale si o maciuca formata din 6-8 articole). Ochiul este un ocel si este situat inaintea antenei. Partea inferioara a capului poarta uneori spini puternic sclerotizati (ca un pieptene), ctenidiile (Plansa 47). Piesele bucale sunt trei stileti, reprezentati de cele 2 maxile laterale (palpii senzoriali si lacinia, perforante), epifaringele nepereche antero-median si de labium posterior, ce inconjoara cei trei stileti, fara mandibule.

Toracele are cuticula dura si dificil de rupt. Scleritele dorsale ale celor trei segmente toracice (cel de al treilea-metatoracele, foarte dezvoltat deoarece adaposteste muschii pentru sarit) se acopera unul pe celalalt si adesea sunt ornate cu spini. Toracele poarta trei stigme respiratoare si trei perechi de picioare. Picioarele posterioare sunt lungi si adaptate pentru sarit (salturi pana la 20 cm in inaltime si dublu in lungime, deoarece arcul pleural contine o substanta elastica rezilina). Picioarele sunt alcatuite din 5 segmente iar ultimul tarsul are tot 5 articole, sunt ornate cu peri plantari si o pereche de gheare puternice. Daca exista un pieptene, este situat pe pronotum.

Abdomenul este format din 10 segmente ce se acopera si pot fi ornate cu spini care ajuta la ancorarea puricelui in blana, tergitele 2-8 poarta stigmele respiratoare. Segmentele genitale sunt 8 pentru femela si 9 pentru mascul (foarte complex), ele sunt foarte modificate astfel ca segmentul 10 constituie un con anal ce poarta anusul si dorsal un organ senzorial sensilium. La identificarea speciilor sunt folosite ctenidiile si organele genitale, vizibile prin cuticula ultimului segment. Masculii si femelele pot fi separate dupa forma abdomenului, organele genitale (spermatecile, numar si forma) si aparatul copulator al masculului.

Larvele sunt vermiforme, apode, eucefale si oarbe, au o capsula cefalica sclerotizata, cu sete lungi pe corp. Larvele mature au 3-10 mm lungime, de culoare gri. Aparatul    bucal este masticator. Au trei segmente toracice ce se deosebesc cu mare greutate de cele 10 segmente abdominale, dintre care primele 8 poarta fiecare o pereche de stigme iar ultimul poarta apendice caudale lungi care alaturi de ceilalti peri ai corpului ajuta la miscare. Primul stadiu se recunoaste dupa dintele de eclozare de pe frunte, celelalte doua dupa talie. Ultimul stadiu va tese cu ajutorul unor secretii salivare coconul ce va adaposti nimfa. Cele trei stadii dureaza 2-6 zile fiecare si se succed in acelasi biotop.

Pupa (nimfa) desi se dezvolta in cocon are apendice libere (antene si picioare). Este imobila, nu se hraneste, dureaza 1-2 saptamani.

Ponta ouale sunt ovale sau rotunde, masoara 0,3-0,5 mm, de culori deschise (alb-galben). Sunt depuse izolat sau in serii mici (2-6) in litiera din adapostul gazdei sau in praful din locuinte dar si pe blana gazdei fara a fi lipite. Numarul lor depinde cu specia, 200-300 Xenopsylla cheopis, 800 Ctenocephalides felis, cateva mii Tunga penetrans. Embriogeneza dureaza pana intr-o saptamana.

Ciclul de viata Plansa     48 dupa o dezvoltare embrionara de circa 5 zile, temperaturo-dependenta, sensibilitate la umiditate scazuta (> 70% necesar), apar larvele din stadiul I (1 mm lungime). Ele traiesc in adapostul gazdelor, in casa preferabil in carpete. Dupa doua naparliri (2-3 saptamani), larvele mature construiesc coconii din matasea produsa de catre glandele salivare. Dupa trei zile larva se transforma in pupa care isi continua dezvoltarea inca una sau doua saptamani. Daca    umiditatea este < 45% ele mor. Adultii raman in cocon si pot astepta lungi perioade de timp (6-12 luni) pana cand vibratiile le indica prezenta unei gazde. In conditii optime, intregul ciclu de dezvoltare (de la ou la ou) dureaza circa 4 saptamani. Majoritatea speciilor sunt univoltine. Sunt si specii care penetreaza pielea si se dezvolta in interiorul acesteia. Dupa emerjare, adultii copuleaza si se hranesc, ambele sexe fiind hematofage. Longevitatea adultilor este in medie de 10 luni, dar depinde de conditiile abiotice si biotice si variaza in functie de specie si de sex (femelele sunt mai longevive).

Comportamentul de hranire puricii sunt atrasi spre gazda de catre vibratii, caldura, dioxidul de carbon si umbra. Principalele gazde naturale sunt recunoscute prin mirosul lor specific. Puricii se hranesc din capilare, unele specii insa se hranesc prin baltire (pool feders) si au nevoie de 2-10 minute pentru a se hrani. Pompele esofagiene transporta sangele direct la intestinul mediu unde este pastrat si digerat. Saliva puricilor cauzeaza mancarimi iar in urma scarpinatului se poate ajunge la infectii bacteriene secundare.

Interactiunea vector / parazit. Sub aspectul comportamentului se disting trei mari tipuri:

cuprinde speciile ce traiesc permanent pe gazda lor, daca o parasesc trec imediat pe alta, sunt speciile de "blana" Xenopsylla cheopis si Pulex iritans, sunt bune saritoare;

asociaza speciile nidicole ce traiesc in cuiburi, vizuini, ce stau pe gazda numai in timpul hranirii, se deplaseaza lent si nu sunt bune saritoare;

grupeaza speciile sedentare ce traiesc fixate pe gazdele lor: Echidnophaga gallinacea pe pasarile de curte sau Spilopsyllus cuniculi pe iepuri. Ele pot trai total afundate in tesuturile gazdei, lasand la exterior doar orificiul de ponta, Tunga penetrans.

Sistematica Identificarea puricilor se realizeaza pe stadiul adult. Ordinul Siphonaptera cuprinde peste 200 de genuri grupate in 17 familii si 2 suprafamilii Pulicoidea (familiile: Tungidae si Pulicidae), Ceratophylloidea (15 familii).

Clasificare puricii sunt repartizati in numeroase familii printre care:

Subordinul Pulicoides: fara dinte apical la tibiile posterioare.

Familia Tungidae: circa 20 de specii, cele 3 tergite toracice nu depa­sesc in lungime primul tergit abdominal, specii tropicale Tunga penetrans.

Familia Pulicidae: 150 de specii, cele 3 tergite toracice reunite depa­sesc in lungime primul tergit abdominal, cele mai comune: Pulex irritans om, Ctenophalides canis caine si Ctenophalides felis - pisica.

Subordinul Ceratophylloides: dinte apical la tibiile posterioare.

Familia Ceratophyllidae peste 500 de specii, paraziti ai micilor mami­fere si la pasari: Ceratophyllus gallinae "purecele gainilor".

Familia Ctenopsyllidae circa 300 de specii, parazite pe rozatoare si insectivore, ctenidii numeroase.

Familia Vermipsyllidae fara ctenidii, parazite pe carnivore si pe animalele domestice (camile, cal, capra, oaie)

Familia Ischnopsyllidae fara ochi, cca. 70 de specii parazite pe lilieci.

Importanta medicala

Intepaturile puricilor creeaza alergii locale, iritare, mancarime, hipersensi­bilitate si infectii secundare. Unele specii transmit agenti patogeni oamenilor si animalelor ca: Yersinia pestis (ciuma), Rickettsia typhi (tifos), Bartonella henslae, Francisella tularensis, Listeria monocytogenes sau sunt gazde intermediare pentru diferiti paraziti. Transmit o serie de maladii infectioase (ciuma bubonica transmisa de catre puricii sobolanilor, tularemie, tifos, myxomatoza) diseminand cestode, nematode (filarii).. Puricii mai pot provoca dermatite.

Importanta medicala cea mai mare o au puricii unui sobolan tropical, Xenopsylla cheopis si purecele de nisip (sand flea Tunga penetrans (Plansa     49), cosmopolitul Pulex irritans caracteristic omului si Ctenocephalides felis caracte­ristic pisicilor.

Tabel 6. Speciile cele mai comune de purici.

m = masculi, f    = femele

Controlul consta din doua strategii diferite:

Primul tip de control vizeaza cainii si pisicile din jurul casei. Animalele ca si locurile lor de odihna trebuie tratate cu produse insecticide externe sau sistemice, pentru a omori puricii adulti si juvenili. In infestarile locuintelor se recomanda utilizarea regulatorilor de crestere care sunt aproape netoxici pentru vertebrate, pentru larve se recomanda mai ales methoprene iar impotriva adultilor insecti­cidele (ecto-insecticidele).

Cel de al doilea tip de control se adreseaza populatiilor de animale salbatice. Acesta se realizeaza pentru prevenirea sau reducerea riscului transmisiei unor boli de catre purici. Astfel, sunt eliminate unele dintre vertebratele purtatoare de pato­geni si vectorii acestora. Pot fi folosite capcane cu rodenticide (cholecalciferol) sau pot fi stropite vizuinile cu insecticide (permethrin). Populatiile de purici trebuie controlate permanent pentru a evita ca oamenii sa devina gazde alternative.

Bibliografie

Alexander, J. O. - 1984. Arthropods and human skin. Springer-Verlag, Berlin.

Azad, A. F. - 1990. The epidemiology of murine typhus. Ann. Rev. Entomol. 35:553-569.

Baymanyar, M., Cavanaugh, D. C. - 1976. Plague manual. Geneva; World Health Organization. 76 p.

Brygoo, E. R. - 1974. La Peste. Etudes médicales, n^o 2, 63-109.

Carithers, H. A., Carithers, C.M., Edwards, R.O. - 1969. Cat-scratch disease. JAMA 207:312-316.

Gratz, N. G., Brown, A. W. A. - 1983. Fleas - biology and control. WHO unpublished document, WHO/VBC/84.874, 46 pp.

Hirst, L. F. - 1953. The Conquest of Plague. Oxford University Press, Oxford 475 p.

Holland, G. P. - 1964. Evolution, classification and host relationships of Siphonaptera. Annual Review of Entomology, 9: 123-146.

Pollitzer, R. - 1954. Plague. Geneva, World Health Organization, Monograph Series, No. 22.

Traub, R., Starke, H. (ed.) . Fleas: Proceedings of the International Conference on Fleas, Peterborough,1977. Rotterdam, Balkema,1980.

WHO/CDS/CSR/EDC/ Manuel de la Peste-Epidémiologie, répartition, surveillance et lutte. 179 p.