Formarea formatorilor

FORMAREA FORMATORILOR

Formarea formatorilor reprezinta activitatea de pregatire profesionala initiala si continua a educatorilor, proiectata si realizata, de regula, la nivelul sistemului de invatamant.

Conceptul de formare defineste 'o actiune sociala vitala, esentiala, care integreaza, intre altele, educatia, instructia si invatamantul fara a se reduce la acestea' {Dicti-onnaire encyclopedique de l'education et de la formation, 1994, pag.439). Evolutia sa inregistreaza trei momente semnificative din perspectiva teoriei si a managementului educatiei:

- formarea inteleasa, in sensul filosofiei aristotelice, care evidentiaza rolul formei de impuls exterior al activitatii;

-formarea inteleasa in sensul pedagogiei clasice, care evidentiaza importanta pregatirii profesionale initiale, prelungite pana la nivelul educatiei adultilor;

- formarea inteleasa in sensul pedagogiei moderne si postmoderne, care evidentiaza importanta integaririi pregatirii socio-profesionale complexe, initiale si continue, la nivelul unor modele strategice specifice educatiei permanente.

in conditiile pedagogiei postmoderne, formarea formatorilor devine o dimensiune intrinseca activitatii de proiectare curriculara a sistemului si a procesului de invatamant (vezi Curriculum, Proiectarea pedagogica). Eficienta sociala a acestei activitati depinde, in mod decisiv, de calitatea procesului de formare a formatorilor - initiala si continua - care poate fi organizat in diferite variante operationale (formarea la distanta, formarea scolara, formarea nonscolara, formarea adultilor, formarea recurenta etc).

Formarea cadrelor didactice este asigurata in prezent, la nivelul invatamantului universitar scurt (pentru invatamantul primar) si lung (pentru invatamantul secundar si superior).

Aceasta modalitate de organizare, pe cale de generalizare in ultimele decenii, dincolo de diversitatea formulelor alese, evidentiaza faptul ca factorii de decizie politica din majoritatea tarilor au devenit constienti de necesitatea asigurarii unei pregatiri solide, mai ales in domeniul disciplinelor de specialitate. Pe de alta parte, ramane deschisa problema 'formarii lor pe plan pedagogic, necesara pentru intelegerea modului de a invata al elevilor'.

Aceleasi tendinte se regasesc si la nivelul formarii continue a cadrelor didactice, care 'se limiteaza la actualizarea cunostintelor de specialitate'. Iesirea dintr-o asemenea situatie presupune reactivarea cunostintelor psihopedagogice si metodice necesare pentru sensibilizarea cadrelor didactice cu problematica proiectarii diferentiate a instruirii in vederea eliminarii esecului scolar (vezi Agentia Nationala SOCRATES, 1996, pag. 145).

Formarea continua a cadrelor didactice reprezinta solutia structurala adoptata la nivelul sistemelor moderne de invatamant angajate pe calea reformei, in special dupa 1960-1970. in plan conceptual dar si in contextul practicii pedagogice se confirma faptul ca 'modelul formarii initiale, suficienta pentru intreaga cariera profesionala, devine un model perimat pentru invatamant' (vezi Blackburn, V.. Moisan. C, 1978).

Conceptul de formare continua defineste un ansamblu de activitati teoretice si practice, institutionalizate la nivel de sistem, care angajeaza participarea educatorilor in vederea amplificarii cunostintelor lor psihopedagogice, metodice si de specialitate necesare pentru dezvoltarea unor aptitudini si a atitudini socio-profesionale optime in raport cu cerintele unui invatamant de calitate.

Activitatea de formare continua a cadrelor didactice angajeaza doua actiuni complementare: o actiune de innoire si perfectionare a practicilor profesionale prin actualizarea cunostinselor insusite in timpul formarii initiale si o actiune care vizeaza re-orientarea profesionala prin noi competente validate inclusiv prin obtinerea unor diplome. Asamblarea lor anticipeaza evolutia permanenta a educatorilor in contextul u-nei activitati complexe de 'formare avansata', situata dincolo de 'simpla reciclare'. Ea 'raspunde atat nevoilor personale cat si celor organizationale () favorizand astfel dezvoltarea autonomiei educatorului' (vezi Agentia Nationala SOCRATES, 1997, pag,8, 9).

Obiectivele formarii continue sunt structurate 'in jurul a trei poli' (idem, vezi pag.9-11):

a)  dezvoltarea personala si profesionala a educatorilor prin: actualizarea competentelor de baza (psihopedagogice si de specialitate) si insusirea unor noi competente (in special in domeniul metodic/didacticii de specialitate):

b)  ameliorarea calitatii procesului de invatamant prin: stimularea inter discipli-naritatii si a inovatiei pedagogice si angajarea managementului la nivelul scolii si al clasei de elevi si in planul comportamentelor psihosociale;

c.) cunoasterea mediului social si ambiental prin: favorizarea relatiilor cu comunitatea educativa locala (familie, agenti economici etc.), apropierea scolii de mediul social (economic, politic, cultural), adaptarea la schimbarea sociala (culturala, politica, e-conomica).

Continutul activitatii de formare continua a formatorilor reflecta obiectivele evocate prin ofertele proiectate longitudinal si transversal in diferite variante institutiona-lizate (perfectionare, examene de promovare profesionala, cercetari intensive si extensive, implementarea unor inovatii didactice, cursuri de management scolar, schimburi de experienta, burse de studii/documentare etc.) care respecta particularitatile fiecarui sistem de invatamant. Aceste oferte vizeaza, in principiu, urmatoarele domenii de activitate:

a) proiectarea curriculara a materiei disciplinei/disciplinelor de specialitate;

b) organizarea manageriala a scolii si a clasei;

c) (re)orientarea pregatirii psihopedagogice in vederea individualizarii instruirii, a optimizarii corelatiei functional-structurale dintre profesor si elev;

d)  aprofundarea aspectelor sociologice esentiale care vizeaza. in special relatiile dintre scoala-societate, scoala-comunitate locala, scoala-familie.

Metodologia activitatilor de formare continua a cadrelor didactice valorifica strategiile pedagogice afirmate la nivelul educatiei permanente. in general. in domeniul didacticii adultilor, in mod special. Aceasta presupune crearea unui cadru institu-tionalizat, situat, de regula, la nivel postuniversitar, cu implicarea urmatoarelor categorii deformatori (vezi Agentia Nationala SOCRATES. 1997, pag.36, 37):

- formatori permanenti ai centrelor de formare continua (care asigura: organizarea stagiilor, reglarea ofertei si a cererii, managementul actiunilor de formare);

formatori ai institutiilor de formare initiala (care asigura continuitatea dintre pregatirea initiala a profesorilor si perfectionarea lor ulterioara. in diferite contexte scolare si extrascolare);

profesori-experti si profesori-cercetatori (care asigura informarea stiintifica de specialitate, psihopedagogica si metodica, la solicitarile cadrelor didactice);

profesori-inspectori scolari, directori de unitati de invatamant (care asigura informarea stiintifica in diferite domenii ale managementului scolar, la solicitarea cadrelor didactice).

Metodologia activitatilor de formare continua a cadrelor didactice presupune, in acelasi timp, perfectionarea 'procedurilor de evaluare', integrarea lor in structurile managementului educatiei angajate in realizarea functiei de reglare-autoreglare a sistemului si a procesului de invatamant (vezi Managementul educatiei/pedagogic)

Formarea formatorilor in conditiile sistemului de invatamant din Romania este reglementata in coditiile prevazute in Legea invatamantului (1995) si in Statutul Cadrelor Didactice (1997).

Formarea initiala a cadrelor didactice este realizata prin institutii din invatamantul superior de lunga durata (pentru profesorii din invatamantul secundar si superior) si de scurta durata (pentru institutorii din invatamantul primar si secundar gimnazial) si prin scoli normale (pentru educatoarele si invatatorii din invatamantul prescolar si primar).

Pentru dobandirea statutului de profesor, 'studentii si absolventii institutiilor de invatamant superior sunt obligati sa participe la activitatile Departamentului universitar pentru pregatirea personalului didactic'. Planul acestei institutii include 'discipline de pregatire teoretica si practica din domeniile pedagogiei, psihologiei, logicii, sociologiei si metodicii de specialitate (vezi Legea invatamantului, Capitolul IX, Sectiunea a 3-a, Art.68).

Formarea continua a cadrelor didactice este realizata prin: activitati de perfectionare metodica si psihopedagogica realizate la nivelul catedrelor sau al colectivelor de specialitate din unitatile de invatamant; conferinte, seminarii, dezbateri sau alte forme speciale de perfectionare, organizate la nivel interscolar, teritorial si national; cursuri de perfectionare a pregatirii de specialitate, metodice si psihopedagogice pentru obtinerea definitivatului si a gradelor didactice si pentru sustinerea examenelor de reciclare.

Perfectionarea cadrelor didactice este realizata in institutii de invatamant superior pentru profesorii din invatamantul secundar si in colegii si licee pedagogice/scoli normale (pentru educatoarele, invatatorii si institutorii din invatamantul prescolar si primar).

Valorificarea resurselor pedagogice teritoriale si locale angajeaza, in acelasi timp, responsabilitatea caselor corpului didactic, in calitatea lor de 'centre de documentare si de organizare a activitatilor de perfectionare si a celor cu caracter stiintific, metodic si cultural'. in aceasta perspectiva, casele corpului didactic 'sprijina departamentele sau catedrele de pregatire a personalului didactic din invatamantul superior pentru realizarea perfectionarii'.

Principalele forme de perfectionare a personalului didactic din invatamantul pre-universitar sunt precizate in Statutul Personalului Didactic, Capitolul III, art.32(4): activitati metodico-stiintifice si psihopedagogice realizate scolar si interscolar, sesiuni metodico-stiintifice de comunicari, simpozioane si schimburi de experienta; stagii periodice de informare stiintifica de specialitate si in domeniul stiintelor educatiei; invatamant la distanta; cursuri fara frecventa; cursuri de perfectionare organizate la diferite niveluri; cursuri de pregatire si de perfectionare a personalului de conducere; cursuri postuniversitare; doctorat.

Statutul Personalului Didactic defineste continutul programelor de perfectionare, bazat pe: informare stiintifica de specialitate; informare pedagogica, psihologica si sociologica; informare metodica; informare in domeniul legislatiei generale si scolare; activitati practice in domeniul specialitatii (vezi Capitolul III, art.32(5).

Perfectionarea personalului de conducere din invatamantul preuniversitar este realizata prin 'stagii de pregatire in domeniul managementului educational' (vezi Legea privind Statutul PersonaluluiDidactic, Capitolul III, art.40).

Perfectionarea personalului didactic din invatamantul superior se realizeaza prin: programe de documentare si schimburi de experienta la nivel national si international, programe de specializare si cooperare interuniversitara. in tara si in strainatate; diferite forme de invatamant postuniversitar; programe de cercetare stiintifica organizate in tara si prin cooperare internationala; actiuni de inovare educationala, de creatie stiintifica, tehnica si artistica (vezi Legea invatamantului, Capitolul II, articolul 164). - Vezi Conducerea scolii, Inspectia scolara, Managementul educatiei/pedagogic, Managementul organizatiei scolare.