Rolul scoala-familie in plan educativ

Rolul scoala-familie in plan educativ

Pentru un copil, primul educator este familia. Ulterior, aportul educativ al scolii intervine. O educatie completa, inteleasa atat in sens afectiv cat si instructiv, nu o pot oferi decat familia si scoala impreuna. De aici deriva marele rol al raportului corect dintre scoala si familie, al colaborarii dintre ele.

Din nefericire, nu intotdeauna se poate constata o asemenea colaborare. Parintii se impart din acest punct de vedere in mai multe categorii.

O categorie o reprezinta parintii indiferenti, care lasa totul pe seama scolii. Deviza lor este: "Las'ca stiu ei profesorii ce au de facut, ca de aceea sunt platiti! Ca urmare, nu dau pe la scoala cu lunile sau chiar cu anii. Acasa, evident nu isi bat capul cu educatia, deoarece considera ca sarcina aceasta revine doar scolii. Iar copilul ,,profita" in multe feluri, in toate insa pe plan negativ. Daca dirigintele nu merge la el acasa, la parinti, copilul va ascunde acestora notele mici si faptele gresite, ba va recurge si la semnarea falsa, in locul parintilor, a biletelelor sau mentiunilor facute pentru parinti de diriginte in carnetul de note al elevului. Chestiunea este ca, oricat ar fi de constiincios un diriginte, el are totusi in grija 25-30 de elevi si nu poate merge intotdeauna pe la toti acasa, in vreme ce doi parinti au doar cativa copii, uneori numai unul. Raportul 1:30 nu se prea potriveste cu raportul 2:1. Copilul nu are nici un interes sa spuna parintilor relele facute la scoala, chiulul de la ore sau sa dezvaluie prieteniile lui dubioase, deoarece se teme de pedeapsa. Parintii vor fi convinsi ca totul merge struna, iar copilul va fi convins ca poate sa-i insele mult si bine, profitand de absenta interesului lor pentru legatura cu scoala. Un parinte constient ar trebui sa-si faca timp macar 10 minute de doua ori pe luna pentru a discuta prin rotatie cu fiecare profesor si intodeauna 2-3 minute cu dirigintele. Stiindu-se supravegheat sistematic si suportand prompt masurile de indreptare impuse de parinte, copilul se va indrepta in mod categoric.

Exista insa si o alta categorie de parinti, dintre care cei care nici pe departe nu pot fi acuzati ca s-ar dovedi indiferenti fata de legatura cu scoala. Numai ca ei inteleg aceasta legatura nu in sensul unei colaborari, ci al unei confruntari. Este vorba despre parintii ambitiosi si orgoliosi, care isi inteleg iubirea fata de copilul lor intr-un mod falsificat, nu ca o dorinta de a-i forma un caracter integru, ci numai ca o tendinta de a-l impune in fata celorlalti, de a-l face "cap de afis", de a-i insufla spiritul unei concurente motivate numai de ambitie. Asemenea parinti urmaresc fiecare nota a copilului si fiecare reactie a profesorului sau dirigintelui fata de el cu o atentie plina de suspiciune.Vai de profesorul respectiv daca i-a dat o nota de 9 in loc de 10, in vreme ce altui coleg, cu care copilul se afla in concurenta, i-a dat 10! Sa te tii "analize" cu despicarea firului in patru si procese de intentie! Si daca dirigintele ii reproseaza mai ferm o greseala, indata apare si suspiciunea ca "are ceva cu copilul".

Din asemenea parinti se recruteaza cei ce ajung la mania persecutiei in ceea ce priveste copilul lor. Ei vin la scoala imediat si cer "explicatii" pe un ton ridicat profesorului sau dirigintelui, amenintand cu reclamatii si imputa decizii pe care nu au calitatea sa le judece. Desigur, acasa profesorul este discreditat in fata copilului, uneori sunt atrasi si alti parinti si copii in asemenea "colocvii" ad-hoc, urmarea fiind ca elevul sau elevii respectivi revin la scoala cu o pornire gresita impotriva profesorului, fiind uneori de o indrazneala de-a dreptul obraznica si dispretuitoare. Ca in felul acesta se compromite tot demersul educativ al profesorului sau dirigintelui respectiv pe langa copil, nici nu mai e cazul sa subliniem.

Profesorul nu este la scoala decat un inlocuitor al parintilor. El raspunde acolo de sanatatea, viata si educatia copilului.

Pentru un copil, profesorul trebuie sa fie o autoritate careia ii datoreaza intotdeauna respect, iar parintii au datoria sa-i impuna acest respect. Altfel, educatia va fi de la inceput pe jumatate compromisa. Iar educatia rareori sufera jumatatile de masura, fara a se compromite treptat cu totul.

(vol. "Parinti si copii", de Anton Moisin)