Paringul

Natura care va exalta sau va doboara, va face tovaras la puterea sau la odihna ei.

TAINE

Un drum la Tirgu Jiu mi-a dat prilejul sa admir una din sceneriile cele mai frumoase, pe care ni le ofera din belsug altfel relieful variat al tarii noastre.

Plecasem de la Bucuresti pe o vreme mohorita. Cernea o ploaie deasa, marunta, din cerul inchis peste tot. Un amurg trist invaluia cimpul, pe vremea cind in alti ani stralucea imbracamintea ierbii proaspete.

Nu ma prea bucuram. Osteneala unui drum lung pentru enigmatica influenta, in orice caz de o clipa, a unei conferinte, credeam ca va fi rasplatita macar printr-o zi de primavarateca reinviere a maturii. Burnita de la plecare imi taiase orice speranta de inviorarea sufleteasca dorita.

Neodihnit toata noaptea, cind am trecut, la Filiasi, in trenul cu mers de melc, am dormit bustean. La Stefanesti m-au trezit calatorii urcati pentru Tirgu Jiu. Ametit de somn, imi indrept privirea spre fereastra. Nu-mi venea sa cred ochilor. Din cerul senin se revarsa din plin lumina soarelui ridicat de o sulita la rasarit.

Abia dezmeticit, cautind sa-mi dau seama dupa harta cam unde ma gasesc, ramin cu ochii pironiti asupra unui tablou maret, cum numai in Alpi il poti intilni.

Sesul dintre Stefanesti si Copaceasa era presarat cu galbenul frunzisului uscat, ramas peste iarna pe stejari. Biserica cu turnu-i tot galben pe acoperis de carmin, casutele acatarate pe coasta dealurilor formau planul din fata al tabloului.

In fund se profila masivul Paringului, atit de aproape, incit parea ca-si sprijina temelia pe coama dealurilor. Avea infatisarea unui imens tron. Speteaza era Mindra, virful cel mai inalt, cu nume atit de potrivit si gingas. Unul din minere il forma creasta ce se lasa prelung spre Lotru.

Am trecut adesea spre Tirgu Jiu, dar, nu stiu cum s-a facut, niciodata n-am bagat in seama maiestoasa infatisare alpina a masivului impunator din Carpatii sudici, cu toate ca nu e cel mai inalt. E drept. Am apucat alte drumuri decit cel facut de data aceasta, iar vegetatia in toi nu lasa orizont deschis privirii. Mai era ceva. Acum Paringul[1] rasarea maret si mindru, prin contrast in intregime era acoperit de zapada proaspat cazuta si din belsug, intr-o imaculata zale sclipitoare, proiectata pe fondul albastrui al cerului. Soarele abia rasarit ii imbujora partile luminate. Zapada devenea de o delicata culoare trandafirie, unde era batuta de soare. Pe partile umbrite, dimpotriva, pare ca se asterne un usor strat de cenusa. Prin jocul luminii si al umbrii, apareau mai bine contraforturile ce intareau Mindra. Albul omatului ii dadea o infatisare mai reliefata; uriasul parea zvelt. Avea ceva eteric in toata manifestatiunea lui. Iti aducea aminte de vorbele lui Byron din Manfred, scris in mijlocul maretiei alpine: "In munte afli o suavitate si un izvor de viata, pe care lenea nu le va cunoaste niciodata." Trenul se misca agale in lungul satelor si a vegetatiei ce spera scapare grabnica din catusele iernii. Plopii piramidali isi leganau coama pletelor in vint, mladitele de salcii s-au rumenit in asteptarea vietii, anuntata prin miscarea sevei din trupul lor.

Paringul te fascina insa; privea din inaltimea lui cu un soi de dispret binevoitor asupra lumii marunte, cu trai restrins si schimbator. El reprezenta doar vesnicia. Impunator sub mantia de zapada, care in bataia luminii nu mai reprezinta rigiditatea, astepta fara frica navala suvoaielor ce se vor rostogoli vijelios dupa topire. Splendid apare mai ales in perspectiva unei taieturi dintre dealurile, de linga Copacioasa. Din temelie si pina-n virful pe care se sprijina cerul, se vede numai Mindra, ce apare in acest cadru, intocmai ca si Jungfrau[3] vazut de la Lucerna.

E frumos muntele cind esti sus, pe virf, in lumea tovarasilor lui care se ingramadesc in juru-i, spre a asculta povestea ori sfatul unei capetenii. E frumos insa vazut si de jos. Nici Bucegii, nici Ceahlaul, nici Inaul nu impun in atare masura, pentru ca n-ai cum sa-i privesti de la distanta, cu larga perspectiva. Trebuie sa vii pina la picioarele lor. Atunci te doboara prin masivitate; iti ofera privirii numai o mica parte din intregul lor.

Paringul admirat din gara Copacioasa, in primavara, cind nici o stinca, nici un virf de brad nu strabate carapacea groasa de omat, iti lasa in minte pentru multa vreme impresia maretului si a frumosului in natura.

Au fost indeajuns cele citeva momente de inchinare tacuta in fata splendidului tablou nebanuit, pentru ca sa nu-mi para rau de osteneala celor vro cincizeci de ore cu drumul.

"Muntilor ! Oare de ce e atita frumusete in voi ?'