Particularitatile raspunderii statelor in domeniul protectiei mediului conform conventiilor si tratatelor internationale

PARTICULARITATILE RASPUNDERII STATELOR IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI CONFORM CONVENTIILOR SI TRATATELOR INTERNATIONALE

1. CONSIDERATII GENERALE

Conform principiilor dreptului international, violarea unei norme juridice internationale antreneaza raspunderea subiectului de drept international, caruia aceasta violare ii este imputabila.[1] In mod evident, principiile dreptului international se vor aplica si in dreptul mediului.

Aplicarea principiilor de responsabilitate in materia dreptului mediului este legata, pentru prima data, de afacerea Topitoriei din Trail, intr-un litigiu dintre Canada si S.U.A., in domeniul poluarii atmosferei, din iunie 1941.

Institutia raspunderii a evoluat lent, statele nedorind sa se angajeze in definirea conditiilor raspunderii internationale pentru pagube aduse mediului inconjurator, preferand calea negocierilor de la caz la caz.

In Declaratia de la Stockholm, in principiul 22, se arata ca: “Statele trebuie sa colaboreze pentru dezvoltarea dreptului international in ceea ce priveste raspunderea si indemnizarea victimelor poluarii si altor pagube ecologice pe care activitatile desfasurate in limitele jurisdictiei fiecarui stat sau sub controlul sau le cauzeaza regiunilor situate peste limitele jurisdictiei lor”.

Textul se refera la pagubele cauzate de poluari transfrontiere si nu la raspunderea ce ar putea rezulta din violarea normelor cu caracter global.

La aceeasi perspectiva ramane si Declaratia din 19 mai 1978 referitoare la resursele naturale partajabile, care in principiul 12 arata ca “Statele sunt considerate raspunzatoare, conform dreptului international aplicabil, de pagube cauzate mediului inconjurator in regiunile situate in afara limitelor jurisdictiei lor si imputabile de violarea obligatiilor pe care trebuie sa si le asume in acest domeniu”.

Carta Mondiala a Naturii adoptata de catre O.N.U. la 28 octombrie 1982, nu prevede nimic in materia raspunderii internationale a statelor, cum de altfel nici un text international nu contine precizari exprese despre semnificatia principiului raspunderii internationale pentru pagube aduse mediului inconjurator.

Un pas inainte, mai ales in problemele indemnizarii victimelor, il constituie Declaratia Conferintei Natiunilor Unite de la Rio, 1992, care proclama in cest domeniu urmatorul principiu: “Statele trebuie sa elaboreze o legislatie nationala cu privire la responsabilitatea poluarii si daunelor aduse mediului, precum si la indemnizarea victimelor”.

2. Elementele raspunderii. particularitati

Raspunderea materiala a statelor este o forma a raspunderii civile proiectata in sfera relatiilor internationale.[2]

In general, faptele cauzatoare de raspundere includ, fie conduite ilicite din punct de vedere al dreptului international, prin care se produc pagube mediului inconjurator, fie o seama de activitati licite ce nu sunt interzise de dreptul international,  care pot constitui insa, surse ale vatamarii acestuia.

Fapta ilicita trebuie sa indeplineasca, in primul rand o conditie obiectiva, constand in incalcarea de catre un stat a unei obligatii internationale ce-i revenea in domeniul protectiei mediului inconjurator.

Fapta ilicita trebuie sa indeplineasca si o conditie subiectiva, constand intr-o comportare manifestata printr-o actiune sau omisiune imputabila statului, potrivit dreptului international.

In dreptul international pozitiv, activitatile licite se intemeiaza pe “riscul etatic” in relatiile dintre state (valorificarea resurselor de apa, utilizarea spatiului extraatmosferic, aspecte de drept fluvial si de drept spatial), fie pe riscul persoanelor private, cu participarea statelor (transportul de substante periculoase sau de materii nucleare).

Raspunderea statului intervine ori de cate ori este incalcata o obligatie internationala, indiferent daca prin aceasta s-a produs ori nu, un prejudiciu.

In ceea ce priveste raspunderea statelor pentru consecinte prejudiciabile izvorate din activitati neinterzise de dreptul international (adica pentru fapte licite), Comisia de Drept International a avut in vedere stabilirea unor reguli care sa guverneze activitatile ce se desfasoara pe teritoriul unui stat sau in zonele aflate sub jurisdictia ori sub controlul lui, care produc prejudicii transfrontiere, ce pot atinge proportii deosebit de mari si periculoase.

Comisia de Drept International are in vedere elaborarea unor reguli cu caracter general care sa guverneze conduita statelor intr-o serie de activitati legate de substante periculoase, tehnologii care produc radiatii periculoase, organisme si microorganisme genetic periculoase, in asa fel incat sa se asigure prevenirea, diminuarea si eliminarea daunelor transfrontiere, in interesul tuturor statelor.

3. Raspunderea subiectiva

In dreptul spatial, tratatul cu privire la principiile care guverneaza activitatea statelor in explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, din 1967 si Conventia privind raspunderea pentru daunele cauzate de obiect spatiale din 1972, reglementeaza raspunderea materiala a statelor care lanseaza obiecte spatiale.

Conditia esentiala a raspunderii subiective o reprezinta culpa autorului poluarii.

Conventia din 1972, ia in considerare atat raspunderea subiectiva - atunci cand paguba este cauzata de un obiect spatial “oriunde in afara de suprafata pamantului” unui alt obiect spatial lansat de un alt stat, precum si persoanelor si bunurilor aflate la bordul acestui obiect, cat si raspunderea obiectiva, absoluta, pentru daune cauzate de un obiect spatial “la suprafata pamantului sau aeronavelor”.

Potrivit art. 6 din Tratatul din 1967, statele parti la Tratat poarta responsabilitatea pentru activitatile nationale in spatiul extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti, nu numai pentru faptele lor proprii, ci si pentru cele intreprinse de “alte entitati guvernamentale”, deci de alte persoane juridice.

In toate situatiile de raspundere solidara a doua state de lansare, pentru daunele provocate de obiectele spatiale, repararea daunei se imparte intre ele, dupa gradul lor de culpabilitate. Daca acest lucru nu se poate stabili, dauna se suporta in mod egal de catre statele respective.

4. RASPUNDEREA OBIECTIVA

Intemeiata pe ideea de risc si pe cea de garantie, raspunderea obiectiva este consacrata in cateva conventii internationale si se aplica atat in cazul pagubelor ce ar putea fi cauzate mediului prin utilizarea pasnica a energiei nucleare, a pagubelor ce ar putea rezulta din poluarea marilor cu hidrocarburi, cat si pentru unele daune provocate de obiectele spatiale si daune aduse mediului marin.[3]

Regulile unificate de drept international nu sunt insa suficiente pentru a reglementa intreaga problematica a raspunderii obiective pentru daunele nucleare, fapt pentru care se recurge la regulile de conflict unificate care pot determina si asigura potrivit dreptului international privat, concursul legii nationale competente.

- Conventia de la Viena referitoare la raspunderea civila in materie de pagube nucleare 1963, stabileste principiul general potrivit caruia, exploatantul unei instalatii nucleare este responsabil pentru orice paguba nucleara, dovedita a fi cauzata printr-un accident nuclear care a survenit la aceasta instalatie sau prin folosirea materiei nucleare, provenind sau emanand din aceasta instalatie. El nu va putea fi exonerat, in totalitate sau in parte, de obligatia de a repara paguba cauzata, daca dovedeste ca paguba nucleara rezulta din neglijenta grava a victimei care a actionat gresit sau a omis sa actioneze.

Potrivit Conventiei, dreptul la actiune in repararea pagubei provocate de un accident nuclear se prescrie in termen de 10 ani. Acest termen incepe sa curga de la data cand victima pagubei nucleare a avut sau ar fi putut sa aiba cunostinta de aceasta paguba si de exploatantul raspunzator.

Termenul de 10 ani poate fi prelungit, atunci cand: 1. o dauna nucleara este cauzata de un accident nuclear, implicand un material nuclear care in momentul accidentului a fost pierdut, furat, aruncat peste bord sau abandonat  - termenul de 10 ani este calculat de la data furtului, pierderii, aruncarii peste bord sau abandonului (art. IV pct. 2); 2. persoana care afirma ca a suferit o dauna nucleara si care a introdus actiunea in despagubire in termenul de 10 ani, sufera o crestere a prejudiciului nuclear initial sau apar prejudicii noi si ca urmare solicita daune majorate, poate formula o pretentie suplimentara si dupa expirarea termenului de 10 ani, cu conditia ca hotararea definitiva sa nu fi fost inca pronuntata.

5. RASPUNDEREA PENTRU DAUNE ADUSE PATRIMONIULUI COMUN AL UMANITATII

In afara de daunele pe care statele sau cetatenii le pot suferi direct, in cadrul international al mediului, se manifesta tot mai mult tendinta catre o raspundere internationala pentru daunele aduse patrimoniului comun.

In acest sens a fost interpretat si principiul 21 din Declaratia de la Stockholm, care are in vedere raspunderea internationala pentru daune aduse nu numai mediului altor state, ci si “zonelor de dincolo de limitele jurisdictiei nationale”.

Se poate spune, ca raspunderea pentru prejudiciile aduse patrimoniului comun nu este nici azi “operationala”, chiar si in cazul in care prevederile generale ale unor tratate sunt aplicabile.

6. RASPUNDEREA MATERIALA PENTRU CRIME SI DELICTE INTERNATIONALE

In afara de “delictul international de poluare” care consta in incalcarea obligatiei de a nu savarsi o poluare chiar redusa a diferitelor componente ale mediului, exista si crima internationala de poluare.

Astfel, una din faptele ilicite clasificata drept crima internationala, consta in violarea grava a unei obligatii internationale privind protectia si conservarea mediului, cum este aceea care interzice “poluarea masiva a aerului si marilor”.

Intr-o astfel de situatie, raspunderea statului presupune nu numai o reparatie, ci si aplicarea unor sanctiuni penale. Pe de alta parte, raspunderea materiala a statului, nu absolva de raspundere, in astfel de situatie, persoanelor fizice care au comis fapta ilicita.