Circulatia generala a aerului in troposfera - puncte de vedere

CIRCULATIA GENERALA A AERULUI IN TROPOSFERA - PUNCTE DE VEDERE

Capitolul de fata ca si urmatorul se vor ocupa numai de miscarile la scara planetara sau sinoptica ale aerului troposferic si de formatiunile termobarice care le intretin deoarece acestea sunt implicate direct in mersul vremii de la o zi la alta, de la un loc la altul, marcand astfel, continuu si peste tot, mediul de viata al planetei fie prin calduri toride sau geruri puternice, fie prin furtuni si viscole, ori prin ploi diluviale sau vreme frumoasa, optima pentru om.

Sa definim circulatia generala a aerului troposferic:

Ansamblul miscarilor pe care le executa particulele de aer troposferic, in cadrul neincetatelor schimburi de CALDURA, de MASA, de UMEZEALA si de IMPULS, dintr-o zona geografica in alta, in scopul echilibrarii termice si barice la scara planetara, constituie CIRCULATIA GENERALA A AERULUI.

Mecanismele acestei circulatii globale nu sunt nici astazi complet descifrate pentru ca nu pot fi in totalitate experimentate in laborator (tocmai data fiind scara la care ele se angreneaza) si nici nu au putut fi inca observate si masurate simultan (cu o anume continuitate metodica) in natura. Demonstrarea lor este bazata asadar pe informatii, observatii si masuratori secventiale din natura restul, pana la modelele de circulatie globala propuse astazi, fiind produsul unor ipoteze de lucru, al unor “scenarii” presupuse si mult simplificate fata de realitatea din natura.

De aceea si solutiile date de autori, incepand din 1686(!) si pana astazi sunt foarte variate. Dintre acestea cel putin 12 au facut istorie si au castigat adepti la momente de timp diferite dupa cum se poate urmari in lucrarea: “Circulatia generala a aerului, dupa diversi autori”, de Viorica Dima, editata de I.N.M.H., Bucuresti, in 1997 si prezenta in biblioteca Universitatii Ecologice.

Pentru studentul ecolog este important sa se stie ca: din noianul de “scenarii” stiintifice propuse in decursul timpului privind circulatia generala a aerului troposferic se pot distinge trei orientari si anume:

1)     prima si cea mai veche, care are la baza conceptia unicelulara a schimburilor de aer intre Ecuator si Poli;

2)     a doua si cea mai subjuganta, care are la baza cenceptia tricelulara a acelorasi schimburi de aer;

3) a treia si cea mai recenta, care inlocuieste rolul cheie al “hornului ecuatorial” sau pe cel al “braului anticilonic tropical” din primele doua, cu cel a “AMP”-urilor succesive adica al nucleelor Anticiclonice Mobile plecate dinspre cei doi Poli, spre Tropice; alunecarea meridianala a AMP-urilor se desfasoara, concret, pe traiectorii vizibil deformate de actiunea fortei Coriolis ca si de prezenta marilor blocuri continentale, mai ales in emisfera nordica. Noi am numit aceasta cu totul noua punere in discutie a unei atat de vechi probleme: “TEORIA LEROUX”, care va fi prezentata ulterior.